Obiect: furt calificat in forma continuata, prev de art. 208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacau nr. 6118/P/2010 din 29.05.2010 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului GG pentru savarsirea infractiunii de furt calificat in forma continuata, fapta prev de art. 208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., faptă constând în aceea că in perioada iulie-decembrie 2010 a sustras impreuna cu inculpatul LC in mai multe randuri, noaptea si in loc public, un nr. de cca. 30 capace din fonta de la canalizarile de pe raza mun., fiind depistati in data de 17.12.2010 de organele de politie avand in autoturismul cu nr. de inmatriculare .... pe care o conduceau, o parte dintre aceste capace, prejudiciul fiind evaluat la suma de 6259,76 lei.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor din lucrări. Inculpatul GG nu a compărut în faţa instanţei pentru a fi audiat.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie-decembrie 2010, inculpatul GG impreuna cu inculpatul LC, au sustras in mai multe randuri, in timpul noapti si in loc public, aproximativ 30 capace din fonta de la canalizarile de pe raza mun. Inculpaţii au fost depistati in data de 17.12.2010 de organele de politie avand in autoturismul cu nr. de inmatriculare ... pe care o conduceau, o parte dintre aceste capace, prejudiciul total fiind evaluat la suma de 6259,76 lei, nerecuperat.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţă rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaratiile inculpatului GG din faza de urmărire penală prin care recunoaste savarsirea faptelor -sesizarile S.C. C,proces-verbal de depistare a inculpatilor, -proces-verbal de control al autovehiculului.-proces-verbal de reconstituire si planse foto,-declaratii martori din ambele faze procesuale.
În drept, fapta inculpatului GG, astfel cum a fost descrisă anterior, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat in forma continuata, prev de art. 208 al.1-209 al.1 lit. a,e,g C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p.
Astfel, în temeiul art.345 al.2 din C.p.p., instanţa va dispune condamnarea inculpatului GG.
La alegerea pedepsei , precum şi la individualizarea cuantumului acestora instanţa, conform art. 72 din C.p., va avea în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracţiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret instanţa constată că fapta inculpatului GG prezintă pericol social pentru valorile ocrotite de art. 208 al1-209 al1 lit. a,e,g C.p. (patrimoniul persoanei), prejudiciul este relativ ridicat şi nu a fost recuperat. Totodată instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la art. 208 al1-209 al.1 lit. a,e,g C.p.
Lipsa antecedentelor penale va fi considerată o circumstanţă atenuantă conform art.74 al.1 lit.a din C.p., urmând a se da eficienţă juridică acesteia potrivit art. 76 lit.c C.p., art.80 C.p.
Având în vedere aceste aspecte instanţa apreciază că o pedeapsă 11 luni inchisoare aplicata inculpatului GG pentru infracţiunea prev. de art. 208 al.1-209 al1 lit. a,e,g C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p. este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din C.p.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, reţine că natura faptei săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpatului conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a şi b din C.p. , cu excepţia dreptului de a alege.
Instanţa apreciază în baza aceloraşi criterii că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea pedepsei, având în vedere că sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C.p., instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei, va stabili termen de încercare în condiţiile art. 82 Cp şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp privind revocarea suspendării.
În baza art. 71 al. 5 Cp va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cp pe durata suspendării condiţionate.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa va constata că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel, în baza art. 14 C.proc.pen., art. 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 C.civ., art. 1003 C.civ., se va admite acţiunea civilă şi va obliga în solidar pe inculpatul GC şi pe intimatul LC la plata sumei de 6259,76 lei, reprezentând daune materiale, către partea civilă S.C. C
Conform art.191 al.1 al.3 Cod procedură penală va obligă pe inculpatul GG să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Se constată că inculpatul GG a avut apărător ales.
Tribunalul Argeș
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/tr_ag/practica_instanta.asp
Judecătoria Bârlad
Furt
Judecătoria Craiova
Furt autovehicul şi infracţiune prevăzută de Codul Rutier - revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei – latura civila
Judecătoria Sfântu Gheorghe
furtul calificat - influenţarea declaraţiilor
Judecătoria Moinești
Furt calificat