Vatamare

Sentinţă penală 275 din 24.05.2011


INSTANTA

La data de  24.06.2010 cu nr. X s-a inregistrat  pe rolul instantei rechizitoriul procurorului intocmit in dosarul nr. X/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria B prin care s-a dispus  punerea  in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatei L I E , pentru a fi cercetata cu privire la savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa si parasire a locului accidentului de catre conducatorul vehiculului implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat vatamarea integritatii corporale a unei persoane prev. de art.184 alin.1,3 Cod penal si art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 R cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal.

In actul de sesizare al instantei se retine ca la data de 24.08.2009 , in jurul orelor 15.30, in timp ce manevra in marsarier autovehiculul marca Opel Astra cu nr. de inmatriculare X,  inculpata a acrosat-o pe partea vatamata C I care, a suferit vatamaari care au  necesitat pentru vindecare un nr. de 40-45 zile ingrijiri medicale.

Dupa ce a transportat victima la spital si a lasat-o acolo fara a anunta organele de politie despre eveniment, inculpata nu s-a mai intors la locul accidentului.

Din probatoriul administrat in cauza instanta retine urmatoarea situatie de fapt.

La data de 24.08.2009, Politia mun. B – Biroul Politiei Rutiere . a fost sesizata telefonic de catre o persoana anonima despre faptul ca pe str. A  din Mun. B, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime omenesti, iar conducatorul auto a parasit locul faptei.

In aceste conditii, organele de politie s-au deplasat la fata locului, iar in urma verificarilor efectuate au stabilit  ca autor al accidentului este inculpata L I-E, posesoare a permisului de conduce categoria „B”, cu seria X.

Dupa identificare, inculpata a fost contactata telefonic  solicitandu-i-se sa se prezinte la Politia Mun. B, in vederea efectuarii de cercetari.

La data de 25.08.2009, inculpata L I-E, insotita de prietenul sau O I, martor ocular al accidentului produs in ziua de 24.08.2009, au participat la reconstituirea evenimentului.

Cu aceasta ocazie s-a stabilit faptul ca L I-E, in timp ce efectua manevra de mers inapoi in vederea parcarii autoturismului marca OPEL ASTRA, cu nr. de inmatriculare X, nu a observat-o pe partea vatamata C I si a acrosat-o cu bara de protectie din spate a autovehiculului .

Partea vatamata C I, a declarat ca  in timp ce se afla pe str. A  si forma un nr. de telefon, a fost lovita din spate la ambele picioare de autoturismul susmentionat.

In urma impactului, vatamata a cazut pe carosabil, cu fata in jos, iar autoturismul s-a oprit dupa ce a trecut cu roata peste piciorul drept al acesteia .

  La scurt timp, vatamata  a fost transportata de catre inculpata L I-E si prietenul acesteia O I la Spitalul Municipal de Urgenta „E Beldiman” B in vederea acordarii de ingrijiri medicale, insa a fost abandonata la Sectia Primiri Urgenta.

Raportul de expertiza medico-legala nr. 177/E din data de 28.08.2009 intocmit de catre Cabinetul Medico-Legal B, a concluzionat faptul ca partea vatamata C I a prezentat fractura platoului tibial drept si fractura rotulei stangi, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de la data producerii.

De asemenea, partea vatamata a prezentat leziuni de tipul excoriatiei si plagii excoriate care au necesitat aprox. 5-6 zile ingrijiri medicale de la data producerii .

Inculpata L I-E a recunoscut  faptul ca a accidentat-o pe partea vatamata C I cu autoturismul, in timp ce efectua manevra de mers inapoi, dupa care a transportat-o la spital in vederea acordarii de ingrijiri medicale, insa a abandonat-o la Sectia de Primiri Urgente, fara a anunta organele de politie, fiind in stare de soc, urmare a producerii accidentului. 

Situatia de fapt mai sus retinuta s-a stabilit pe baza urmatoarelor mijloace de proba: plangerea si declaratia partii vatamate C I  ;proces-verbal de reconstituire a faptei si plansa fotografica ;buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 1161 din data de 31.08.2009 intocmit de catre Serviciul  de Medicina Legala V - Laboratorul de Toxicologie ;Raport de Expertiza medico-legala nr. 177/E din 28.08.2009; declaratiile martorilor audiati in cauza coroborate cu declaratiile inculpatei.

 Faptele inculpatei L I E care la  data de 24.08.2009 , in jurul orelor 15.30, in timp ce manevra in marsarier autovehiculul marca Opel Astra cu nr. de inmatriculare X, a acrosat-o pe partea vatamata C I care a suferit vatamari ce au  necesitat pentru vindecare un nr. de 40-45 zile ingrijiri medicale, iar dupa ce a transportat-o la spital  a lasat-o acolo fara a anunta organele de politie despre eveniment, si  nu s-a mai intors la locul accidentului, intrunesc elementele constiutive ale infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasire a locului accidentului de catre conducatorul vehiculului implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat vatamarea integritatii corporale a unei persoane ,prev. de art.184 alin.1,3 Cod penal si art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 R cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal.

In baza acestor texte de lege , instanta va aplica inculpatei cate o pedeapsa la individualizarea carora va retine disp. art. 52 si 72 Cod penal.

Inculpata nu este cunoscuta cu antecedente penale si a recunoscut savarsirea faptei in imprejurarile mai sus mentionate si a regretat cele intamplate.

A achitat cheltuielile de spitalizare ale vatamatei si a fost de acord sa o despagubeasca pe aceasta cu o suma rezonabila , dar a fost refuzata , vatamata apreciind ca suma oferita este mult prea mica in raport cu suferintele sale fizice si psihice.

Aceste aspecte urmeaza a fi apreciate de instanta ca circumstante atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a,c Cod penal , situatie care impune aplicarea disp. art. 76 Cod penal.

In baza art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal , inculpata va executa pedeapsa cea mai grea 

Se vor aplica inculpatei disp. art. 71 si 64 lit. a teza II si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Art. 81 Cod penal prevede ca:” Instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumita durata, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

 a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

 b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38;

 c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi acordata si in caz de concurs de infractiuni, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani si sunt intrunite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) si c).

Constatand exeistente conditiile sus mentionate , instanta va dispune in baza art. 81 Cod penal suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

In temeiul art. 82 Cod penal se va fixa termenul  de incercare  atragandu-se atentia inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal.

 Potrivit art. 71 alin. ultim Cod penal se va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii .

In baza  art. 14, 346 Cod proc. pen.cu referire la art. 1091 Cod civil se va constata,  achitate cheltuielile de spitalizare a partii vatamate catre partea civila Spitalul Municipal de Urgenta „E Beldiman” B

 Partea vatamata , prin avocatul sau ales, s-a constituit parte civila in proces solicitand obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei daune materiale, constand in cheltuielile pe care le-a facut in timpul cat a fost internata in spital si cele pe care le-a efectuat ulterior externarii in gospodarie, datorita imposibilitatii de a mai putea presta activitati fizice.

A mai solicitat si suma de 190.000 lei daune morale reprezentand suferinta pe care a suportat-o ulterior accidentului.

 In stabilirea cuantumului  daunelor materiale si morale, partea vatamata si inculpata  s-au folosit de proba cu acte si depozitii ale martorilor.

Referitor la daunele materiale , instanta va pune temei pe acele probe care emana din inscrisuri si nu din depozitii ale martorilor care sunt evident subiective.

Pe aceste considerente daunele materiale solicitate vor fi acordate partial si nu in cuantumul solicitat., vatamat dovedind numai suma de 382 lei.

In ce priveste daunele morale acestea sunt prezumate si rezulta din insasi fapta savarsita.

Cuantumul acestora trebuie sa fie unul rezonabil si in raport de posibilitatile celor obligati la plata acestora.

Inculpata beneficia de raspunderea civila auto , societatea asiguratoare putand fi obligata in limita sumei stabilita in asigurare diferenta urmand a fi suportata de inculpata.

Inculpata nu are o ocupatie stabila lucrand ocazional in strainatate.

Criza economica actaula a afectat posibilitatile acesteia de relizare a aunui castig substantial.

Pentru evitarea unei imbogatiri fara just temei a partii vatamate , instanta va admite in parte daunele morale solicitate de aceasta apreciind ca  21,05% din suma solicitata este suficienta.

In baza art. 14, 346 Cod proc. pen. cu ref. la arat. 998 si 1000 Cod civil va admite in parte actiunea civila formulata de partea civila si va obliga pe inculpata sa-i plateasca , in  solidar cu partea responsabila civilmente  UGF Assicurazioni S.p. A ( cod I 012) – Italia prin corespondentul sau din Romania S.C. Interfides International  B , partii civile C I  daunele materiale dovedite precum  si  daunele morale in procentul mentionat.

In baza art. 193 Cod proc. pen. instanta va obliga pe inculpata sa plateasca partii vatamate cheltuieli judiciare efectuate de aceasta in cauza,  iar in baza art. 191 Cod proc. pen. statului  cheltuelile judiciare din care  onorariul pentru asistenta juridica din oficiu ( 50% din suma de 200 lei – av. Ilas L.) la cercetarea judecatoreasca va fi virat din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati V.

2