Divort

Sentinţă civilă 2891 din 01.11.2011


Prin cererea inregistrata pe rolul judecatoriei B la data de 24.03.2011 inregistrata sub nr. 1312/189/2011 repartizat in mod aleatoriu spre competenta solutionare prezentului complet , reclamanta I V a chemat in judecata pe paratul I V, solicitand instantei  desfacerea casatoriei inregistrata  la data de 11.10.1986, din culpa paratului, revenirea la numele avut anterior casatoriei,, N".

In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca, s-a casatorit cu paratul la data de 11.10.1986  cu care a convietuit pana in vara anului 2009, cand s-au despartit definitiv. Din casatorie au rezultat doi copii, care in prezent sunt majori. Ultimul domiciliul comun a fost in Y, la parintii reclamantei, domiciliul legal fiind in com. B, sat. S, jud. V. Reclamanta a aratat  s-a despartit, in fapt, de parat intrucat acesta este consumator de alcool, violent, nu a contribuit la cheltuielile casatoriei. A precizat ca, a fost despartita de parat de  mai multe ori, posibilitatea de impacare  fiind exclusa.

Cererea de chemare in judecata nu este motivata in drept.

Cererea de chemare in judecata a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 39 lei, in conformitate cu art. 7 lit. a din Legea 146/1996 privind taxele de timbru.  A fost aplicat timbrul judiciar in valoare de 0,30 lei, conform art. 3 alin. 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar.

B. Apararile formulate

Paratul nu  a formulat intampinare, dar s-a prezentat in fata instantei la  termenul din data de 16.05.2011 (fila 18),  aratand ca  este de acord cu divortul, dar nu este de acord cu motivele desfacerii casatoriei invocate de reclamanta. Reclamanta este plecata de 3 ani in Italia unde a intrat intr-o relatie cu un alt barbat, relatie din urma careia s-a nascut un copil. A solicitat ca divortul sa se pronunte din culpa exclusiva a reclamantei.

C. Probe

Reclamanta a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: certificat de casatorie seria C E nr. 919004 (fila 5),  certificate de nastere ( filele 6-7), carte de identitate (fila 8), certificat de rezidenta (filele 14-16), certificat de nastere minor - tradus-filele 39-42).

Paratul nu a solicitat  administrarea de probe.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisurile depuse a dosar si proba testimoniala cu martorii X.

D. Aspecte procesuale

Intrucat parata locuieste in strainatate, a fost reprezentata de avocat cu procura speciala (fila 13), conform art. 614 C.proc. civ.

II.  Rationamentul instantei

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

A. In fapt:

La data de 11.10.1986 intre reclamanta  I V si paratul I V a fost incheiata casatoria inregistrata in Registrul starii civile al Primariei  Comunei B sub nr.  30 din data de 11.10.1986. In timpul casatoriei si convietuirii partilor s-au nascut doi copii, in prezent majori, conform certificatelor de nastere depuse la dosar la filele 6-7.

La data de 01.04.2010  s-a nascut minorul X, avand ca parinti pe X si N I V - conform extrasului din Registrul Actelor de nastere anul 2011, partea I, seria A nr. 1 (unu), Registrul de certificate nr. 1957 a Primariei din Serramonacesca, judetul Pescara.

B. In drept:

Instanta are in vedere dispozitiile art. 6 alin. 7 C. civ. si art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevad ca dispozitiile codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil.

Prezenta actiune de divort a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 24.03.2011, inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, dar, intrucat divortul reprezinta  o situatie juridica derivata din casatorie,  sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod civil in vigoare de la data de 01.10.2011.

I. Cu privire la cererea de divort

Spetei de fata ii sunt incidente urmatoarele dispozitii legale:

Art. 373 lit. b C. civ. prevede ca, divortul poate avea loc  atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti  sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.

In cauza de fata, instanta apreciaza ca sunt motive temeinice pentru desfacerea casatoriei incheiata intre reclamanta si parat. Astfel, din declaratia martorilor audiati in cauza (filele 32-33), rezulta ca intre parti au existat neintelegeri inca de la inceputul casatoriei, generate de comportamentul paratului, de violentele fizice determinate de consumul excesiv de alcool de catre parat care au determinat degradarea relatiilor dintre parti. Paratul nu a contribuit la cheltuielile de casatorie. Dupa mai multe despartiri, reclamanta a plecat in strainatate, unde s-a stabilit si a conceput un copil, X.

In ceea ce priveste cea de-a doua conditie prevazuta de art. 373 lit. b C. civ., instanta considera ca aceasta conditie este indeplinita si ca raporturile dinte soti sunt grav vatamate. Astfel, separarea in fapt a celor doi soti pe o perioada destul de indelungata arata ca relatiile dintre cei doi soti s-au deteriorat foarte mult.

Cu privire la posibilitatea continuarii casatoriei, instanta apreciaza ca aceasta nu mai este posibila si ca relatiile dintre cei doi sunt iremediabil vatamate.

Instanta investita cu solutionarea cererii de divort trebuie sa stabileasca care este culpa in desfacerea casatoriei dintre cei doi soti.

Potrivit art. 309 C. civ.  sotii isi datoreaza reciproc, respect, fidelitate si sprijin moral. Ei au indatorirea de a locui impreuna.

Raportat la indatoririle casatoriei, instanta  considera ca motivele de divort au fost cauzate de ambii soti. Paratul a incalcat obligatia de sprijin moral si respect pe care avea obligatia sa il acorde. Aceasta indatorire este una din componentele esentiale a relatiilor personale dintre soti. Astfel, asa cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza, paratul a exercitat acte de violenta asupra reclamantei, nu muncea, o alunga de acasa.

Pe de alta parte, reclamanta a incalcat obligatia de fidelitate si obligatia de coabitare. Asa cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza coroborate cu certificatul de nastere depus la dosar, rezulta ca reclamanta a parasit domiciliul conjugal, a plecat in strainatate, unde a conceput si nascut un copil cu o alta persoana.

Asadar, instanta apreciaza ca ambii soti sunt vinovati de destramarea casatoriei, motiv pentru care va pronunta divortul din culpa comuna.

II. Cu privire la nume

Potrivit art. 383 C. civ. la desfacerea casatoriei prin divort, sotii pot conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. Instanta ia act de aceasta intelegere, prin hotararea de divort (alin. 1). Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul superior al copilului, instanta poate sa incuviinteze ca sotii sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei, chiar in lipsa unei intelegeri intre ei (alin. 2). Daca nu a intervenit o intelegere sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti poarta numele dinaintea casatoriei (alin. 3).

Intrucat  nu exista nici o invoiala asupra purtarii numelui dobandit de catre reclamanta din casatorie, reclamanta solicitand revenirea la numele purtat anterior casatoriei, instanta urmeaza sa dispuna revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei, acela de N.

III. Situatia minorului X

Instanta constata ca in timpul casatoriei cu paratul, reclamanta a nascut un copil, X. Din  actul de nastere al minorului, depus la dosar la filele 39-42, rezulta ca  tatal minorului este o persoana X.

Potrivit art. 414 alin. 1 C. civ. copilul nascut sau conceput in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.

Instanta are in vedere art. 8 din Conventia europeana a Drepturilor Omului care obliga la respectarea vietii de familie, notiune autonoma care nu se limiteaza numai la relatiile bazate pe casatorie si poate include si ,,alte legaturi de familie" de facto, atunci cand persoanele convietuiesc in afara casatoriei. De asemenea, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Kroon si altii contra Olandei) a instituit principiul potrivit caruia ,,respectul" fata de ,,viata de familie" cere ca realitatea biologica si sociala sa prevaleze asupra unei prezumtii legale care loveste frontal atat faptele stabilite, cat si dorintele persoanelor in cauza, fara a aduce beneficii reale cuiva.

In virtutea acestui principiu, instanta nu va da eficienta prezumtiei legale de paternitate a copilului minor X, nascut de catre reclamanta in timpul casatoriei cu paratul I V, avand in vedere, din recunoasterea paratului si actele de la dosar, ca paratul nu este tatal biologic al minorului.

IV. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.

V. Avand in vedere art. 230 lit. s) din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil  rap. la Legea 119/1996, in temeiul art. 46 alin. 1 lit. c din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civila, se va face mentiune despre divort pe marginea actului de casatorie.

In acest sens o copie de pe hotarare va fi comunicata Primariei Comunei B la data ramanerii irevocabile a hotararii.