Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 1964 din 19.09.2013


I N S T A N T A

Sub nr. X din 7.05.2013 a fost inregistrata la aceasta instanta plangerea formulata de petenta Banca Comerciala Romana SA B, impotriva procesului-verbal de constatarea contraventiei seria ANPC X nr.44-218 din 12.04.2013, incheiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor CRPC Regiunea NE I, CJPC V.

In motivarea plangerii, petenta a sustinut ca faptele retinute de catre organul constatator ca fiind contraventie nu pot fi calificate ca atare decat in masura in care petenta nu ar fi raspuns consumatorului la reclamatiile deja inregistrate la petenta pentru aceeasi problema. Astfel, numita T A a formulat o reclamatie la ANPC aratand ca este nemultumita de modul de incheiere a certificatului de asigurare nr.X pe numele coplatitorului si nu al imprumutatului de credit si ca nu a primit raspuns la reclamatia inregistrata la B.C.R. cu nr. X. La aceasta reclamatie B.C.R. a raspuns agentului constatator cu adresa nr. 1947/9.04.2013, aratand ca banca si-a exprimat punctul de vedere prin adresa nr. 867/22.02.2013. Reclamatia a fost solutionata conform PVC nr.36/218/5.03.2013. Totodata, T A a formulat, la data de 3.01.2013 o alta reclamatie, avand acelasi continut ca si reclamatia anterioara din data de 12.02.2013, in care s-a exprimat aceeasi nemultumire privind modul de intocmire a certificatului de asigurare nr.X. La aceasta reclamatie, banca a raspuns prin e-mail la data de 5.02.2013, aratand ca dosarul de dauna constituit in urma decesului lui T P nu a putut fi solutionat pozitiv deoarece certificatul de asigurare nr.X a fost incheiat pe numele coplatitoarei si nu al sotului acesteia, imprumutatul. Fata de prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010, nu exista nicio fapta contraventionala savarsita de banca, intrucat banca nu trebuie sa raspunda de doua ori la aceeasi reclamatie depusa in interval de 2 luni. Astfel, prin reclamatia din data de 3.01.2013 si inregistrata la data de 14.01.2013, T A reclama faptul ca este nemultumita de modul de intocmire a certificatului de asigurare nr.X, reclamatie la care banca a raspuns prin e-mail la data de 5.02.2013. Dupa acest raspuns formulat de banca, T A a facut reclamatie la ANPC pentru aceeasi chestiune. Aceasta sesizare a fost solutionata de C.J.P.C. V la data de 5.03.2013, dupa ce B.C.R. a raspuns catre agentul constatator la data de 22.02.2013. Ca urmare, reclamatia inregistrata la B.C.R. la data de 12.02.2013 nu a mai fost solutionata de catre banca, in primul rand din cauza unui defect de functionare a sistemului privind reclamatiile inregistrate on line, precum si din cauza ca fusese deja solutionata prin raspunsul din data de 5.02.2013. In raspunsurile sale catre agentul constatator, B.C.R. a mentionat existenta incidentului tehnic care a facut ca o perioada de 60 de zile sesizarile inregistrate pe site-ul B.C.R. sa nu fie trimise mai departe departamentului de specialitate pentru a fi solutionate.

Petenta a solicitat admiterea plangerii si exonerarea de plata amenzii aplicate sau, in subsidiar, inlocuirea amenzii, cu sanctiunea avertisment.

In dovedirea plangerii, petenta a depus la dosar, in copie, reclamatia din data de 3.01.2013, inregistrata la B.C.R. - Sucursala B cu nr. X/14.01.2013; reclamatia din data de 12.02.2013; procesul-verbal de constatare nr. X/218/5.03.2013, incheiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor - CJPC V; procesul-verbal de constatarea contraventiei seria ANPC X nr.44-218 din 12.04.2013, incheiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor CRPC Regiunea NE I, CJPC V; adresa nr. X/22.02.2013, emisa de BCR; adresele nr. 1947/9.04.201 si nr. 2018/12.04.2013, emise de BCR.

Plangerea a fost formulata in termen legal, plangerea fiind comunicata instantei cu recomandata postala, depusa la oficiul postal la data de 29.04.2013.

Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Nord Est I a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii petentei. Organul constatator a sustinut ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in urma controlului declansat pentru cercetarea reclamatiei formulate de T A cu privire la o posibila neregula in activitatea petentei. Astfel, la data de 12.02.2013, T A a inregistrat o reclamatie la petenta, reclamatie la care petenta a raspuns abia la data de 9.04.2013, adica dupa mai mult de 30 de zile de la data inregistrarii reclamatiei. In acest mod, au fost incalcate prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010, conform carora creditorii au obligatia de a raspunde la reclamatii in maximum 30 de zile de la inregistrarea acestora. Ca urmare, in mod intemeiat a fost intocmit procesul-verbal de contraventie.

Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Nord Est I a comunicat instantei documentatia in baza careia a fost intocmit procesul-verbal de contraventie.

Prin raspunsul la intampinare, petenta a sustinut ca T A a formulat o reclamatie la Sucursala B, inregistrata cu nr. 69/14.01.2013, reclamatie la care petenta a raspuns la data de 5.02.2013, insa dupa primirea acestui raspuns, la data de 12.02.2013 T A a formulat o alta reclamatie si la aceeasi data aceasta a formulat si o sesizare la ANPC-CJPC V. Fata de reclamatia formulata la ANPC, petenta a analizat inca o data solicitarea numitei T A si a raspuns catre ANPC la data de 22.02.2013, raspuns identic cu cel emis de petenta la data de 5.02.2013. Reclamatia depusa la data de 12.02.2013 nu a fost identificata de catre banca, din cauza unui incident tehnic insa, cu toate acestea banca a raspuns la reclamatia formulata de T A la data de 12.02.2013, raspunsul fiind comunicat la ANPC- CJPC V.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, se retin urmatoarele:

Prin contractul de credit bancar nr. X/14.02.2008, incheiat de Banca Comerciala Romana cu T P, in calitate de imprumutat si cu sotia acestuia T A, in calitate de coplatitor, Banca Comerciala Romana a imprumutat lui T P suma de 23.000 lei, pentru nevoi personale, pentru o perioada de 120 luni.

Contractul de credit bancar nr. X/14.02.2008 si conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. X/14.02.2008 au fost semnate de reprezentantul Bancii Comerciale Romane, de catre T P si de catre T A.

Totodata, a fost intocmit certificatul de asigurare nr. X, incheiat intre BCR Asigurari de Viata –Sucursala B, in calitate de beneficiar al asigurarii, si T A, in calitate de asigurat. Acest certificat de asigurare a fost semnat de catre reprezentantul BCR Asigurari de Viata si de catre T A.

Conform pct. 6.1 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. X/14.02.2008, imprumutatul s-a obligat sa incheie contractul de asigurare/polita de asigurare de viata/certificatul de asigurare/polita de accident pe toata durata de creditare, la o institutie sau societate de asigurari agreata de banca.

Asa cum rezulta din cele de mai sus, aceasta obligatie de asigurare ce revenea imprumutatului (T P) nu a fost indeplinita, din cauza ca certificatul de asigurare a fost incheiat cu T A (coplatitor) si nu cu T P (imprumutat), asa cum s-a prevazut in contractul de credit.

La data de 19.12.2012, T P, persoana imprumutata, a decedat.

Prin notificari de plata emise la datele de 31.01.2013, de 3.03.2013, Banca Comerciala Romana a comunicat catre T A faptul ca, la data de 31.01.2013, aceasta figura in evidente cu o datorie de 839,02 lei ron, situatie in care trebuia sa achite ratele restante, de cate 439,44 lei, lunar, conform graficului de rambursare.

Prin cererea din data de 3.01.2013, transmisa prin e-mail, numita T A din B a solicitat Bancii Comerciale Romane despagubirea creantelor ce decurg din contractul de credit nr. 168 PF/14.02.2008, credit asigurat la BCR Asigurari de Viata prin certificatul de asigurare nr. X, pentru motivul ca titularul acestui credit, T P, sotul ei (persoana mai tanara dintre cei doi contractanti ai creditului), a decedat la data de 19.12.2012. T A a solicitat ca intreaga corespondenta sa fie purtata cu ginerele ei, Avram Adrian Constantin, director la BCR Asigurari-Agentia B, a carui adresa de e-mail si numere de telefon au fost indicate in cererea mentionata. Cererea formulata de T A a fost inregistrata la Banca Comerciala Romana- Sucursala B cu nr. 69/14.01.2013.

La cererea inregistrata cu nr. 69/14.01.2013, sus aratata, Banca Comerciala Romana a raspuns numitei T A la data de 5.02.2013, raspuns in care s-a mentionat ca dosarul de dauna constituit in urma decesului lui T P nu a putut fi solutionat pozitiv din cauza ca certificatul de asigurare nr. X, a fost incheiat pe numele T A si nu pe numele sotului acesteia. Astfel, cererea numitei T A a fost apreciata ca neintemeiata. In acelasi raspuns, B.C.R. a mai mentionat ca, potrivit pct. 7.1.d) din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit nr. X/14.02.2008, imprumutatul si, dupa caz, coplatitorii si/sau garantii se obliga sa restituie bancii creditul utilizat si sa achite dobanda si comisioanele aferente la termenele scadente prevazute in graficul de rambursare.

Printr-un inscris intitulat „Reclamatie”, datat 12.02.2013, T A a sustinut ca reprezentantii locali ai B.C.R. au comis o eroare la intocmirea certificatului de asigurare nr. X, deoarece acest certificat trebuia incheiat pe numele titularului, adica pe numele lui T P. T A a sustinut ca, pana la data de 24.12.2012, cand a solicitat originalul certificatului de asigurare de la B.C.R. - Sucursala B, in vederea intocmirii dosarului de dauna, a stiut ca si ea si sotul ei aveau asigurare de viata gratuita la creditul contractat. T A a solicitat ca, pentru indreptarea erorii comise, B.C.R. sa procedeze la stingerea creantelor ce decurg din contractul de credit nr. X/14.02.2008.

Totodata, T A a comunicat un inscris intitulat„reclamatie” si catre Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V. In aceasta reclamatie, T A a aratat ca la data de 14.02.2008 ea si sotul ei T P au incheiat cu B.C.R. contractul de credit nr. X/14.02.2008, contract la care B.C.R. oferea gratuit asigurare de viata. La semnarea actelor aferente contractului de credit, a procedat fiecare, separat si pe rand, la semnarea documentelor. Dupa ce sotul ei a semnat documentele, a semnat si ea documentele, printre care si certificatul de asigurare gratuit intocmit pe numele ei. La acel moment, T A a considerat ca si sotul ei a semnat aceleasi documente ca si ea, inclusiv certificatul de asigurare gratuit pe numele lui. T A a sustinut ca, dupa semnarea documentelor, ea a primit doar un exemplar din contractul de credit si scadentarul ratelor, fara a intra in posesia certificatelor de asigurare gratuite. Dupa decesul sotului ei, la data de 24.12.2012 T A la mers la B.C.R. -Sucursala B pentru a ridica din dosarul de credit originalul certificatului de asigurare al sotului ei, necesar pentru deschiderea dosarului de despagubire la BCR Asigurari de Viata. In aceasta imprejurare, i s-a adus la cunostinta ca la dosar exista numai certificatul de asigurare gratuit nr. X, incheiat pe numele T A si ca normele B.C.R. in vigoare la acea data impuneau incheierea unei singure asigurari pe numele persoanei mai tinere, in cazul in care existau coplatitori. Insa T P (CNP-X) era mai tanar decat T A (CNP- X). Reprezentantii locali ai B.C.R. B si-au recunoscut greseala si au spus ca vor emite o adresa catre BCR Asigurari de Viata in care vor preciza ca a fost o eroare de completare prin interpretarea gresita a varstei si ca certificatul de asigurare trebuia intocmit pe numele lui T P. Reprezentantii B.C.R. nu a procedat asa cum au promis si ulterior au emis somatii de plata catre T A. T A a mai sustinut ca, din creditul initial de 23.000 lei, s-a platit catre B.C.R., pana la decesul lui T P, suma de aprox. 25.500 lei, fara intarziere la plata, iar dupa decesul lui T P ea nu mai are posibilitatea de a plati rate de 440 lei, deoarece pensia ei este de aprox. 500 lei. T A a solicitat Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor V sa faca demersuri catre B.C.R. prin care sa verifice cele reclamate, avand in vedere normele si procedurile care au stat la baza completarii certificatului de asigurare gratuit. Daca reprezentantii B.C.R. au comis o greseala in completarea certificatului de asigurare, T A a solicitat sa se procedeze la stingerea creantelor ce decurg din contractul de credit nr. X/14.02.2008.

La reclamatia formulata de T A si inregistrata la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V, Banca Comerciala Romana a raspuns prin adresa nr. 867/22.02.2013, comunicata catre Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V. In adresa mentionata, Banca Comerciala Romana a aratat ca T A, in calitate de coplatitor, si T P, in calitate de imprumutat, au incheiat cu B.C.R. - Sucursala B contractul de credit pentru nevoi personale nr. X/14.02.2008, pentru suma de 23.000 lei ron. La data de 20.12.2012, T P a decedat, iar T A a depus dosar pentru solicitarea daunei de deces. BCR Asigurari de Viata nu a putut solutiona pozitiv dosarul de dauna, avand in vedere ca evenimentul asigurat nu s-a produs, respectiv certificatul de asigurare nr. X,in baza caruia s-a constituit dosarul de dauna, asigura riscul de deces al asiguratului T A si nu al lui T P. Certificatul de asigurare este un serviciu oferit gratuit de catre banca si, prin semnarea acestuia, T A a luat la cunostinta ca este persoana asigurata, astfel ca sesizarea formulata de T A este neintemeiata. Banca Comerciala Romana a anexat adresei mentionate: contractul de credit nr. X/14.02.2008; certificatul de asigurat nr. X; raspunsul transmis catre T A la data de 5.02.2013.

Prin alte doua adrese, nr. X si nr. X, comunicate catre Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V, Banca Comerciala Romana a aratat ca, prin adresa nr. 867/22.02.2013, ea a raspuns deja la reclamatia formulata de T A. Cu privire la reclamatia postata pe site-ul B.C.R. de catre T A, Banca Comerciala Romana a aratat ca, in urma verificarilor efectuate, nu a fost gasita o astfel de reclamatie care sa fi fost facuta la data de 12.02.2013 ci, singura reclamatie facuta de T A este cea din data de 14.01.2013, la care s-a formulat un raspuns. Banca Comerciala Romana a apreciat ca lipsa inregistrarii ultimei reclamatii facute de T A se explica printr-un incident tehnic.

Printr-o alta adresa, emisa la 12.04.2013, Banca Comerciala Romana a comunicat catre T A faptul ca ultima sesizare facuta de aceasta la B.C.R. a fost inregistrata cu nr. 5532229/12.04.2013 si ca prin raspunsul din data de 5.02.2013 i-au fost furnizate acesteia lamuriri cu privire la aspectele sesizate.

Prin adresa nr. 554/12.03.2013, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V a raspuns catre T A faptul ca, la momentul semnarii documentelor, ea a luat la cunostinta si a acceptat ca este persoana asigurata, astfel ca documentele semnate sunt valabile si in acest moment. Daca a considerat ca la momentul respectiv cineva a gresit la intocmirea certificatului de asigurare, ea se putea adresa cu o reclamatie catre banca, impotriva persoanei respective imediat dupa semnarea documentelor. In prezent, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V nu are parghiile necesare pentru a demonstra daca a fost o greseala sau a fost dorinta numitei T A de a se intocmi certificatul de asigurare pe numele ei. Ca urmare, in adresa mentionata s-a aratat ca reclamatia formulata de T A este „nesolutionabila”.

Printr-o alta reclamatie din data de 20.03.2013, adresata Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor V, T A a reiterat cele reclamate anterior si a evidentiat faptul ca ea nu a cunoscut ca pe numele sotului ei nu s-a intocmit un certificat de asigurare, asa cum se intocmise pentru ea. Ca urmare, ea nu putea sa faca la acel moment reclamatie impotriva persoanei respective imediat dupa semnarea actelor de credit. Totodata, T A a solicitat ca Banca Comerciala Romana sa fie sanctionata pentru ca nu a raspuns la sesizarea pe care ea a formulat-o cu nr. de inregistrare ID IB2RO4 din 12.02.2013, facuta direct pe site-ul B.C.R., sectiunea sesizari.

La aceasta ultima reclamatie formulata de T A, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor V a raspuns prin adresa nr. 798/15.04.2013, prin care a aratat ca la aspectele referitoare la certificatul de asigurare gratuit nr. X i s-a raspuns prin adresa nr. 554/12.03.2013. Urmarea cercetarii aspectelor privind faptul ca B.C.R. nu a raspuns la reclamatia formulata direct pe site-ul bancii, cu nr. de inregistrare ID:IB2R04, aceste aspecte s-au confirmat.

Urmare a celor de mai sus, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor CRPC Regiunea NE I, CJPC V a intocmit procesul-verbal de constatarea contraventiei seria ANPC X nr.44-218 din 12.04.2013, prin care Banca Comerciala Romana SA B a fost sanctionata cu amenda de 20.000 lei, pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010.

Prin procesul-verbal de contraventie s-a retinut ca, faptele au fost savarsite de catre Banca Comerciala Romana SA- Sucursala B la data de 15.03.2013 si au fost constatate la data de 8.04.2013.

In fapt, prin procesul-verbal de contraventie s-a retinut ca, la data controlului efectuat conform H.G. nr. 700/2012 pentru cercetarea reclamatiei numitei T A (prin care revine la nemultumireareferitoare la incheierea certificatului de asigurare nr. X pe numele coplatitorului si nu al titularului de credit si in plus reclama faptul ca nu a primit raspuns la reclamatia cu nr. 1 B 2 RO4/12.02.2013, formulata direct pe site-ul B.C.R.), s-a constatat ca aspecte legate de asigurare au fost formulate in PVC 36/218/5.03.2013- Banca Comerciala Romana SA nu a raspuns in termen de 30 de zile de la sesizarea numitei T A, inregistrata cu nr. 1 B2RO4/12.02.2013. Faptul ca nu s-a raspuns la aceasta reclamatie este confirmat de operatorul economic prin adresa nr. 1947/9.04.2013, transmisa la CJPC V; in aceasta adresa se precizeaza ca nu s-a regasit nicio reclamatie inregistrata pe numele T A in data de 12.02.2013. Aceeasi informatie este reluata si in adresa nr. 2018/12.04.2013, transmisa catre CJPC V. Deoarece nu s-a transmis raspuns in termen de 30 de zile de la petitia (reclamatia) cu nr. de inregistrare ID: 1 B 2RO4, au fost incalcate prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010, fapta constituie contraventie si se sanctioneaza conform art. 86 (2) din O.U.G. nr. 50/2012, modificata.

In cauza sunt incidente prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, conform carora „Creditorii au obligatia de a primi si de a inregistra reclamatiile de la consumatori, de a lua toate masurile necesare pentru a raspunde la aceste reclamatii in termen de maximum 30 de zile de la inregistrarea acestora si de a depune diligentele necesare in vederea repararii eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor”.

Potrivit art. 86 alin.2 din O.U.G. nr. 50/2010, incalcarea prevederilor art.42 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei.

Potrivit art. 87 din acelasi act normativ, constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 86 se fac de catre reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociatiilor de consumatori ori din oficiu, in cazul in care, prin incalcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.

Rezulta ca, potrivit art. 42 din O.U.G., constituie contraventie atat fapta creditorului de a nu primi si de a nu inregistra reclamatiile formulate de consumatori, de a nu lua toate masurile necesare pentru a raspunde la aceste reclamatii in termen de maximum 30 de zile de la inregistrarii lor, cat si fapta creditorului de a nu depune diligente pentru repararea prejudiciilor cauzate consumatorilor.

Din actele dosarului rezulta ca, potrivit pct. 6.1 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. X/14.02.2008, obligatia de a incheia contractul de asigurare revenea imprumutatului T P.

Insa, in cauza de fata a fost intocmit certificatul de asigurare nr. X, incheiat intre BCR Asigurari de Viata, prin B.C.R. Agentia B, in calitate de beneficiar al asigurarii, si T A, in calitate de asigurat si nu cu imprumutatul T P.

Acest neajuns a fost sesizat de catre T A, abia dupa decesul sotului ei, imprumutatul T P si, ca urmare, T A a adresat o reclamatie catre banca imprumutatoare, prin care a solicitat sa se indrepte eroarea comisa. La reclamatia formulata de T A, Banca Comerciala Romana a formulat raspunsul din data de 5.02.2013, mai sus aratat, insa banca nu a depus diligentele necesare pentru indreptarea erorii comise la incheierea certificatului de asigurare nr. X. Concret, eroarea consta in aceea ca, la incheierea contractului de credit nr.X/14.02.2008, functionarii Bancii Comerciale Romane nu au verificat daca certificatul de asigurare nr. X a fost incheiat pe numele imprumutatului.

Retinand ca petenta Banca Comerciala Romana s-a multumit doar in a formula un raspuns la reclamatia numitei T A, insa nu a depus si diligentele necesare repararii prejudiciului cauzat acesteia, in mod intemeiat s-a retinut in sarcina petentei contraventia prev. de art. 42 din O.U.G. nr. 50/2010.

Pentru considerentele aratate, plangerea formulata de petenta Banca Comerciala Romana SA B, impotriva procesului-verbal de constatarea contraventiei seria ANPC X nr.44-218 din 12.04.2013, incheiat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor CRPC Regiunea NE I, CJPC V, este neintemeiata, urmand sa fie respinsa.

In consecinta, se va mentine procesul-verbal de contraventie intocmit, inclusiv se va mentine amenda de 20.000 lei, aplicata petentei.

Consecinta a respingerii plangerii si potrivit art. 36 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, in vigoare la data inregistrarii plangerii la instanta, petenta va fi obligata sa plateasca statului cheltuielile judiciare avansate de catre stat, in suma de 40 lei.

6

Domenii speta