Obligaţie de timbrare stabilită de instanţă. Neurmarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Consecinţe

Partea care nu a contestat pe cale de reexaminare obligaţia de timbrare stabilită de instanţă este în drept să atace pe calea apelului hotărârea de anulare ca insuficient timbrată a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr.29691/30.11.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.720/30/2011 a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a cererii şi, pe cale de consecinţă, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanţii K.H.N. ş.a. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Timişoara, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin cererea înregistrată la data de 01.02.2011 pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 720/30/2011, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii solicitând instanţei obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiilor situate în imobilul din Timişoara, […], pe perioada ultimilor 3 ani şi până la restituirea efectivă de către pârâţi a acestor spaţii, cu obligarea pârâţilor la plata unei sume de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere a efectuarii plăţii, iar în cazul respingerii acestor capete de cerere să fie obligaţi pârâţii să le plătească suma de 135.543,60 lei cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă a cotelor-părţi din imobilul menţionat pe ultimii 3 ani şi până la restituirea către reclamanţi a cotelor-părţi de proprietate din imobil (sumă calculată prin raportare la criteriile prevazute de H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea chiriilor aferente acestui gen de imobile, coroborate cu Legea nr. 351/2001), cu obligarea pârâţilor la plata unei sume de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere a efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanţii au arătat ca sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură a două spaţii cu altă destinaţie din imobilul situat în Timişoara […] nr. 5, urmând în acest scop procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi că pârâţii refuză nejustificat şi tergiversează cu rea credinţă restituirea în natură a acestor spaţii; au făcut trimitere la demersurile efectuate de reclamanţi de-a lungul timpului în vederea restituirii imobilului.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ., art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, Constituţia României, Legea nr. 10/2001 şi art. 998-999 Codul civil din 1864.

La primul termen de judecată, verificându-şi din oficiu competenţa, tribunalul, în temeiul art.137 al.1 C.pr.civ. raportat la art. 158 şi 159 pct. 2 C. pr. civ., cu aplicarea art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 1 pct. 1 C. pr. civ., a invocat excepţia necompetenţei sale materiale şi prin decizia civilă nr. 3512/17.06.2011 a declinat competenţta de soluţionarea a cauzei către Judecătoria Timişoara.

La termenul de judecată din data de 30.11.2011, instanţa a pus în discuţie excepţia insuficientei timbrări a acţiunii şi a rămas în pronunţare pe excepţia invocată, câtă vreme în aplicarea art. 137 C. pr. civ., excepţia, fiind una de procedură, care face de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, trebuie soluţionată cu prioritate faţă de orice alte cereri sau excepţii invocate în cauză.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că în baza dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995, prin rezoluţia întocmită la primirea cererii de chemare în judecată, s-a dispus citarea reclamanţilor şi li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 4329 lei şi timbru judiciar de 5,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii.

Reclamanţii au depus la dosar o taxă judiciară de timbru de doar 86 lei şi 5 lei timbru judiciar, pe care au calculat-o la valoarea pretenţiilor precizate de 1.000 lei, fără luarea în considerare a petitului trei din acţiune referitor la obligarea pârâţilor la plata sumei de 135.543,60 lei.

Potrivit art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, în cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată acţiunea, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară, această prevedere fiind reluată şi în art. 35 alin. (3) din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Având în vedere că reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de achitare a taxei judiciare stabilite prin rezoluţie deşi au fost citaţi cu această menţiune pentru termenul de judecată din 30.11.2012, văzând dispoziţiile de mai sus raportate la art. 137 C. pr. civ., instanţa a admis excepţia insuficientei timbrări a cererii şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 şi ale Legii nr.10/2001.

Prin decizia civilă nr. 415/A/10.05.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.720/30/2011 apelul a fost respins ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că este adevărat că reclamanţii au invocat şi că ar fi fost scutiţi, în temeiul Legii nr. 10/2001 de plata taxei de timbru aferentă pretinsului petit nr. 3, prevalându-se de dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea taxelor de timbru  nr. 7/1996, republicată.

În atare situaţie, tribunalul a constatat că Legea nr.146/1997, în art. 18, prevede o cale de atac specială (cerere de reexaminare) contra modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, cerere ce are a fi soluţionată de un alt complet de judecată (decât cel care a stabilit această obligaţie procesuală), printr-o încheiere irevocabilă.  Altfel spus, petiţionarii-apelanţi aveau a uza de această cale de atac specială  şi a invoca apărările pe care le apreciau necesare  (inclusiv că se subsumează categoriei celor scutiţi de a achita taxele de timbru în temeiul unei dispoziţii prevăzută chiar în Legea nr. 146/1997) în termenul special prevăzut de legiuitor (3 zile de la comunicarea taxei datorate).

 Cu toate că petiţionarii-apelanţi au beneficiat de asistenţă juridică, nu au înţeles să uzeze de calea de atac a reexaminării, astfel că nu le mai era îngăduit să formuleze critici sub acest aspect prin intermediul căii de atac a apelului.

Aceasta, pentru că  legiuitorul nu a înţeles să acorde părţilor ce se consideră nedreptăţite de modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru posibilitatea de a alege între a formula cerere de reexaminare contra încheierii/dispoziţiei instanţei prin care li s-a stabilit această obligaţie procesuală şi calea de atac îndreptată contra  hotărârii ce are a fi pronunţată în dosar. A admite teza contrară înseamnă a eluda dispoziţiile imperative ale art. 18 apartenent Legii nr. 146/1997 (şi care, astfel, ar fi lipsite de orice eficienţă juridică). În alţi termeni, numai în cadrul cererii de reexaminare se poate discuta modul de stabilire a taxei de timbru, această cale prevăzută de legea specială prezentând garanţiile cerute de art.6 paragraful I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind o cale efectivă de atac în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamanţii, care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivare, au criticat decizia invocând în esenţă că, dat fiind obiectul cererii, aceasta este scutită de la plata taxelor de timbru.

Au invocat că reţinerea ca fiind obligatorie procedura cererii de reexaminare încalcă dreptul la un proces echitabil, câtă vreme această cerere nu e soluţionată de o instanţă de control judiciar.

Au invocat că, din moment ce au achitat taxa de timbru aferentă unui capăt de cerere, în mod greşit a fost anulată cererea în totalitate.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. pr. civ., art. 312 alin. (3) – (5) C. pr. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C. pr. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. pr. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut că, pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat să fie despăgubiţi pentru prejudiciul cauzat ca urmare a abuzivei preluări şi a refuzului de restituire a unor imobile ce fac obiect al Legii nr. 10/2001, împrejurare ce rezultă inclusiv din hotărârile judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat asupra cererii de restituire în natură a acestor imobile (sentinţa civilă nr. 518/PI/26.02.2010 a Tribunalului Timiş, decizia civilă nr. 111/26.01.2011 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia civilă nr.59/11.01.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, toate pronunţate în dosarul nr.1745/30/2009).

Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de către persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.

Or, cum imobilele în litigiu fac obiect al Legii nr. 10/2001, fiind preluate de stat în perioada avută în vedere de art. 15 lit. r) mai sus menţionat, cererea în despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilelor având un caracter accesoriu faţă de cererea de restituire, reclamanţii sunt scutiţi de la plata taxelor judiciare de timbru în prezenta cauză.

Neurmarea de către reclamanţi a procedurii reexaminării reglementată de dispoziţiile art. 18 alin. (2), (3) din Legea nr.146/1997 nu se constituie în temei de respingere a căilor de atac promovate împotriva sentinţei prin care cererea a fost anulată ca insuficient timbrată; câtă vreme legea [art. 282 alin. (1) C. pr. civ., art. 304 C. pr. civ.] nu interzice formularea de critici împotriva hotărârii astfel pronunţate, reţinerea ca inadmisibile a unor asemenea critici formulate de partea care nu a solicitat reexaminarea taxei judiciare stabilite ar echivala cu limitarea accesului la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege în situaţii nereglementate de legea procesual civilă.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat decizia recurată şi, în consecinţă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 29621/30.11.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 720/30/2011, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara.

Domenii speta

Spete similare