Drepturi salariale reglementate între o limită minimă şi o limită maximă. Imposibilitatea individualizării lor în absenţa adoptării unor norme metodologice pentru evaluarea salariaţilor

Drepturi salariale reglementate între o limită minimă şi o limită maximă. Imposibilitatea individualizării lor în absenţa adoptării unor norme metodologice pentru evaluarea salariaţilor

- Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007: art. 151

În lipsa unor norme metodologice, care să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanţilor, potrivit grilei anexă a Ordonanţei  Guvernului  nr. 21/2007,  şi să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora începând cu 1 septembrie 2008, este evident că intenţia legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată de Legea nr. 154/1998 pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte, materializată prin instituirea drepturilor în cuprinsul ordonanţei, a rămas nefinalizată.

Omisiunea Guvernului de a elabora noi Norme Metodologice de aplicare a Ordonanţei  Guvernului nr. 21/2007 echivalează cu lipsa unui cadrul funcţional de stabilire concretă a salariului acestui personal, context în care majorările salariale în discuţie rămân doar drepturi „virtuale”.

Angajatorul nu ar fi putut aplica prevederile Hotărârii Guvernului nr. 125/1999 în privinţa criteriilor de evaluare a personalului şi de stabilire a salariului de bază, dat fiind că ea se referă la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 154/1998, astfel încât nu poate fi utilizată drept cadru pentru un alt act normativ.

Instanţele judecătoreşti nu pot recunoaşte aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunţată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. decizia civilă nr. 1835 din 27 iulie 2012, dr. C.P.

Prin Sentinţa civilă nr. 981 din 30 martie 2012, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta C.L. în contradictoriu cu pârâta Opera Naţională Română Timişoara şi a obligat pârâta să plătească reclamantei diferenţa de drepturi băneşti dintre drepturile salariale încasate în perioada 01.09.2008-01.01.2010 şi drepturile cuvenite pentru acest interval de timp, prin aplicarea Ordonanţei  Guvernului nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007, în cuantumul actualizat cu indicele de inflaţie de la scadenţă şi până la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta este salariata pârâtei şi nu a primit în întregime drepturile salariale din 01.09.2008, invocându-se de către conducerea instituţiei unele neclarităţi ale dispoziţiilor Legii nr. 353/2007,  lege prin care a fost aprobată Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, act normativ care constituie, totodată, şi cadrul juridic al funcţionării acestei instituţii.

Potrivit art. 151 din Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007, modificată prin Legea nr. 353/2007, salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.

Analizând textele legale raportate la starea de fapt, instanţa de fond a constatat că Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007, care are o forţă juridică superioară faţă de Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008, prevede expres că salarizarea personalul artistic, tehnic si administrativ de specialitate al instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998, se realizează între limitele din grila prevăzută în anexă.

Ordonanţa  Guvernului  nr. 21/2007, care este o normă specială, nu permite nicio derogare sau excepţie în ceea ce priveşte salarizarea personalului din instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, motiv pentru care dreptul de opţiune salarială nu poate opera. Alta era situaţia în care derogările şi dreptul de opţiune erau prevăzute printr-o normă cu forţă juridică cel puţin egală cu legea cadru privind salarizarea personalului din instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, împrejurare care permitea ca salariatul să opteze în mod valabil.

Legea nr. 353/2007 a intrat în vigoare la data de 01.09.2008. Salarizarea reclamantei s-a realizat în baza Ordonanţei nr. 10 din 30 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de baza si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică, precum şi unele masuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale până la data de 01.01.2010, dată la care ambele acte normative au fost abrogate prin Legea 330/2009.

Susţinerea pârâtei că se afla în prezenta unui vid legislativ, şi anume absenţa unor norme metodologice pentru acordarea acestor diferenţe salariale nu a fost primită, dat fiind că existau şi erau în vigoare norme de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, cadru normativ generalizat pentru toate instituţiile de cultură.

În opinia tribunalului, în mod nejustificat pârâta nu a aplicat reclamantei noua grila de salarizare prevăzută de Legea nr. 353/2007, astfel încât acţiunea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentinţei supusă reformării, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului s-a susţinut că Legea nr. 353/2007, ce aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic a instituit un cadru special şi derogatoriu de salarizare a unei categorii de personal din instituţiile de spectacole sau concerte, urma să intre în vigoare la data de 01.09.2008. Cu toate acestea, Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 au fost aprobate, de Guvernul României, abia în data de 10.12.2008, aşa încât pentru perioada 01.09.2008 – 10.12.2008 cererea reclamantei nu este întemeiată.

Hotărârea Guvernului nr. 1672/2008 a fost anulată de către instanţa de contencios administrativ, prin Sentinţa civilă nr. 2878/09.07.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, şi în mod eronat instanţa de fond a considerat că angajatorul ar putea aplica Hotărârea Guvernului nr. 125/1999, care se referă la normele metodologice de punere în aplicare a unui alt cadru legislativ decât Ordonanţa  Guvernului nr. 21 /2007.

În prezent nu există criterii de normare a muncii, deoarece art. 15 din Legea nr. 504/2004 a fost abrogat prin art. 35 din Legea nr. 353/2007.

Pe de altă parte, intimata în calitate de salariată a instituţiei nu şi-a dat acordul pentru implementarea salarizării în condiţiile Legii nr. 353/2007, deoarece acest lucru ar fi însemnat modificarea condiţiilor contractului individual de muncă, în sensul trecerii la un raport de muncă pe perioadă determinată, clauză care nu a fost acceptată de salariaţii pârâtei.

În drept, recursul a fost fundamentat pe prevederile art. 299, art. 3041 şi art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază existau la momentul apariţiei Ordonanţei  Guvernului nr. 21/2007, fiind aprobate prin Hotărârea  Guvernului nr. 125/1999, iar instanţa de fond a apreciat în mod corect că prevederile Ordonanţei  Guvernului nr. 21/2007 ar fi trebuit aplicate de către angajator.

Analizând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în faţa instanţei de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 3041 şi art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 151 din Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007, salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul artistic, tehnic şi administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc între limitele din grila prevăzută în anexă.

După cum rezultă din chiar conţinutul textului legal citat mai sus, salariile de bază acordate prin ordonanţa în discuţie nu sunt menţionate într-o sumă fixă, ci între limite minime şi maxime, urmând ca individualizarea lor concretă să fie făcută în urma unei evaluări a personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate…conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor, aşa cum dispune art. 151 alin. (2) din Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007.

Ordonanţa  Guvernului nr. 21/2007 a fost aprobată prin Legea nr. 353/2007,  cu precizarea că, potrivit art. II alin. (1) al legii, dispoziţiile art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007 intră în vigoare şi se aplică începând cu data de 1 septembrie 2008, în mod eşalonat, în conformitate cu prevederile cuprinse în normele metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor potrivit dispoziţiilor art. 322 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007.

Normele Metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1672/10.12.2008, act administrativ care a fost anulat, cu efect retroactiv, de către instanţa de contencios administrativ, prin Sentinţa civilă nr. 2878/09.07.2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1601/2/2009, iar alte norme nu au mai fost elaborate până la apariţia Legii nr. 330/2009, care abrogă art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007.

Ori, având in vedere situaţia de drept expusă, în lipsa unor norme metodologice care, pe de-o parte, să ofere criterii concrete de individualizare a salariilor de bază ale reclamanţilor, potrivit grilei anexă a Ordonanţei  Guvernului  nr. 21/2007, iar, pe de altă parte, să stabilească modalitatea de eşalonare a acestora începând cu 1 septembrie 2008, este evident că intenţia legiuitorului de a reglementa o altă modalitate de salarizare decât cea consacrată de Legea nr. 154/1998 pentru personalul din categoria reclamantei, materializată prin instituirea drepturilor, a rămas nefinalizată .

Omisiunea Guvernului de a elabora noi Norme Metodologice de aplicare a Ordonanţei  Guvernului nr. 21/2007 echivalează cu lipsa unui cadrul funcţional de stabilire concretă a salariului reclamantei, context în care majorările salariale în discuţie rămân doar drepturi „virtuale”.

Instanţele judecătoreşti nu pot recunoaşte aceste drepturi, deoarece hotărârea pronunţată ar fi imposibil de executat, aspect care ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a considerat că este eronat raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia angajatorul ar fi putut aplica prevederile Hotărârii Guvernului nr. 125/1999 în privinţa criteriilor de evaluare a personalului şi de stabilire a salariului de bază, pentru simplul motiv că hotărârea se referă la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 154/1998, ce nu pot fi folosite drept cadru pentru un alt act normativ.

Cu alte cuvinte, Hotărârea Guvernului nr. 125/1999 nu poate fi aplicată decât personalului salarizat potrivit Legii 154/1998. Pe lângă consideraţii ce ţin de tehnica legislativă, un argument în plus că aceasta a fost intenţia legiuitorului este şi prevederea cuprinsă în fosta Hotărâre  Guvernului nr. 1672/10.12.2008, care, la art. 50 alin. (1)  dispunea că pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2009, salariaţii din cadrul personalului de specialitate pot opta pentru aplicarea sistemului de stabilire a salariilor prevăzut în Legea nr. 154/1998 (...) şi evaluarea performanţelor profesionale individuale, realizată conform Hotărârii Guvernului nr. 125/1999.

Pentru toate argumentele de fapt şi de drept mai sus expuse, Curtea, în temeiul art. 3041, art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, a admis recursul pârâtei şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei.

Domenii speta

Spete similare