Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.

Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.

În condiţiile în care instanţa nu a respectat prevederile art. 322 din Codul de procedură penală, referitoare la începerea cercetării judecătoreşti, în sensul că nu a dat citire actului de sesizare, chiar în lipsa inculpatului legal citat, trecând direct la administrarea probelor, inculpatul este în drept a beneficia de prevederile de favoare ale art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală chiar dacă a solicitat aplicarea procedurii la un termen ulterior celui la care instanţa ar fi trebuit să dea citire actului de sesizare.

Secţia  penală - Decizia nr. 825/11 septembrie 2013

Prin sentinţa penală nr.143/1.04.2013 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr.8248/176/2012, în baza art. 345 alin.1 şi 2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul P.A.M., la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.pen. în condiţiile art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b C.pen.

În baza art. 861 – 862 C.pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 3 luni. În baza art. 359 C.p.pen. pune în vedere inculpatului prevederile art. 864 C.pen.

În baza art. 863 alin. 1 C.pen.  pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba;

b) să anunţe, în prealabil, serviciului de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă;

d) să comunice serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarea  stare de fapt:

În perioada 13-15.02.2011, în jurul orelor 22,00, inculpaţii O.A.T., F.G.M. şi P.A.M., s-au hotărât să sustragă bunuri din cabanele de pe V.G. motiv pentru care s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare XX-27 XXX, în locul numit L.L. situat pe raza comunei G.J. Oprindu-se în faţa unei cabane aparţinând părţii vătămate J.G.S., au sărit gardul viu ce înconjura cabana, şi cu mâinile acoperite cu şosete au forţat uşa de acces cu un levier, au pătruns în cabană de unde au sustras un cuţit de vânătoare. După ce au ieşit din cabană s-au deplasat la o anexă unde au încercat să pătrundă în interior prin forţarea uşii, dar nereuşind au rupt câteva plăci de azbociment de pe acoperiş, au pătruns în interior şi au sustras un generator electric pe care l-au încărcat în portbagajul maşinii.

S-au deplasat la o altă cabană aparţinând părţii vătămate Z.R.J., unde inculpatul F.G. a sărit gardul de plasă de sârmă, a spart un geam de la parter, a pătruns în interior şi a sustras un generator de curent electric şi două boxe audio mari pe care împreuna cu cei doi le-au încărcat în portbagajul maşinii.

Ulterior s-au deplasat la o a treia cabană aparţinând părţii vătămate D.L., unde toţi trei, au forţat cu acelaşi levier oblonul, au spart un geam, au pătruns în interior, dar nu au sustras nimic după care au mers în spatele cabanei unde au rupt lacătul de la o uşă dar nu au deschis-o. De asemenea, au mai încercat să pătrundă şi într-o anexă prin forţarea uşii, dar nu au reuşit, motiv pentru care au plecat spre Alba  Iulia. Ajunşi în partea de la Mall din municipiul Alba Iulia l-au sunat pe numitul B.A. şi cu ajutorul acestuia au vândut toate bunurile sustrase cu suma de 100 Euro şi 300 lei unui cetăţean de etnie romă cu numele D. iar banii i-au împărţit între ei.

În drept, s-a reţinut că infracţiunea de furt calificat prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.pen. constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii, prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.

Potrivit art. 41 alin. 2 C.pen. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi chestiunile de drept incidente în cauză, instanţa a constatat că faptele inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, într-o noapte din perioada 13-19.02.2011 a pătruns prin efracţie, împreună cu alte două persoane, în cabanele aparţinând părţilor vătămate de unde a sustras mai multe bunuri,  există şi constituie infracţiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută la art. 208 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.pen. în condiţiile art. 41 alin. 2 C.pen. motiv pentru care, văzând dispoziţiile art. 345 alin. 1 şi 2 C.p.pen. a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de  3 ani şi 3 luni închisoare.

La stabilirea cuantumului pedepsei instanţa a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

La individualizarea pedepsei, instanţa a considerat că procesul penal în sine, căruia inculpatul a trebuit să îi facă faţă, pronunţarea hotărârii şi condamnarea sunt suficiente pentru îndreptarea acestuia. De aceea, a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar fără executarea acesteia şi, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 3 luni. Potrivit art. 83 C.pen. instanţa a pus în vedere inculpatului că, dacă în termenul de încercare va săvârşi o nouă infracţiune, suspendarea condiţionată va fi revocată iar pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre se va executa în întregime.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal  inculpatul P.A.M., solicitând, prin apărător ales,  în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare, să se aibă în vedere că inculpatul a recunoscut faptele şi a dorit să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 Cod procedură penală.

În susţinerea recursului s-a arătat că la primul termen, din 14 mai 2012, procedura de citare nu a fost îndeplinită iar cauza s-a amânat pentru data de 25 iunie, când inculpatul a fost citat prin afişare, dar acesta a fost în sesiune şi nu s-a putut prezenta, astfel că pentru termenul din 17 septembrie s-a dispus citarea lui, dar nu există procedură de citare cu inculpatul şi cu toate acestea s-au încuviinţat probele propuse de procuror, iar la termenul din 12 noiembrie, când inculpatul a fost prezent în instanţă şi a dat declaraţie a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 Cod procedură penală, dar instanţa i-a respins cererea.

 În subsidiar, s-a arătat că, dacă se consideră îndeplinită procedura de citare la fond, solicită reducerea pedepsei prin coborârea sub limita minimă, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor în faza de urmărire penală şi este student la drept.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor existente la dosar, precum şi din  oficiu, conform dispoziţiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că recursul declarat de inculpatul P.A.M. este fondat, având în vedere următoarele:

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii rezultă că starea de fapt reţinută  prin hotărârea atacată este corectă, probatoriul fiind bine coroborat şi interpretat.

 În acord cu prima instanţă, Curtea a reţinut că din probele administrate rezultă, în esenţă, că inculpatul P.A.M., într-o noapte din perioada  13-19.02.2011,  în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pătruns prin efracţie, împreună cu inculpaţii O.A.T. şi  F.G.M. , în cabanele aparţinând părţilor vătămate D.L., Z.R. şi J.G., situate pe V.G., de unde a sustras mai multe bunuri. 

Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de Apel a constatat că în mod corect prima instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului, încadrarea în drept a faptelor săvârşite de inculpat fiind  de asemenea corectă, însă prin respingerea cererii inculpatului de judecare  în baza dispoziţiilor privind procedura simplificată prevăzute art.320 ind.1 Cod procedură penală, s-a făcut o greşită aplicare a legii, date fiind următoarele aspecte:

Inculpaţii O.A.T., F.G.M., O.E.G., Ş.G.S.  şi P.A.M. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat  în formă continuată,prin rechizitoriul procurorului din 4 aprilie 2012  dat în dosarul nr.618/P/2011 înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr.2602/176/2012  .

La termenul din data de 17 septembrie 2012 s-au prezentat inculpaţii O.A.T., O.E.G. şi  Ş.G.S., care au solicitat să fie judecaţi conform procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală. De asemenea, pentru inculpatul  F.G.M., s-a depus o declaraţie autentificată  prin care acesta a solicitat instanţei aplicarea dispoziţiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.

Instanţa a dispus amânarea cauzei la data de 12.11.2012, în vederea administrării probatoriului testimonial încuviinţat. Conform menţiunilor din încheierea de şedinţă, instanţa a acordat cuvântul în probaţiune în ceea ce priveşte acţiunea penală pusă în mişcare faţă de inculpatul P.A.M. şi a încuviinţat  audierea martorilor  solicitaţi de acuzare, fără a dispune citirea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art.322 din  Codul de procedură penală.

La termenul din 12.11.2012, inculpatul P.A.M.  s-a prezentat pentru prima dată în faţa instanţei şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, cererea acestuia fiind respinsă cu motivarea că s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi a fost încuviinţată administrarea  probatoriului.

Potrivit dispoziţiilor art.320 ind.1 alin.1 din  Codul procedură penală: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”

Prin urmare, pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei;

- declaraţia personală sau prin înscris autentic de recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătoreşti;

- inculpatul să solicite ca judecata să se fi făcut în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a cunoscut şi le-a însuşit şi să declare că nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-a putut administra la acest termen de judecată;

- instanţa să constate că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a constituit infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi;

- infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a vizat o infracţiune care s-a pedepsit cu detenţiunea pe viaţă.

Deci, două dintre condiţiile prevăzute de lege pentru a se aplica procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei au fost acelea ca inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi ca această declaraţie să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 din  Codul procedură penală, care are denumirea marginală tocmai „Începerea cercetării judecătoreşti”: „Preşedintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare după care explică inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce. Totodată, înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar.”

Analizând încheierile de şedinţă de la termenele din 17 septembrie 2012 şi 12 noiembrie 2012, Curtea a constatat că acestea nu conţin nicio menţiune cu privire la citirea actului de sesizare a instanţei, dispunându-se doar amânarea cauzei în vederea administrării probatoriului testimonial încuviinţat.

În adevăr, instituţia ce reglementează judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin dispoziţiile art. 320 ind.1 din  Codul procedură penală, în peisajul procesual penal, statuează cu exactitate cu privire la momentul în care inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care legiuitorul a statuat că această manifestare procesuală se poate produce până la începutul cercetării judecătoreşti.

La fel de adevărat este că inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei la termenul din 17 septembrie, când ceilalţi inculpaţi au solicitat aplicarea procedurii simplificate.

Însă, semnificativ în cauză, din perspectiva incidenţei art. 320 ind.1 din  Codul procedură penală, este faptul că, ulterior momentului procesual al audierii inculpaţilor, prima instanţă nu a procedat la începerea cercetării judecătoreşti, astfel cum dispoziţiile art. 322 impuneau, prin citirea actului de sesizare, context în care, la termenul din 12 noiembrie, inculpatul avea posibilitatea legală de a se prevala de dispoziţiile art.320 ind.1 din  Codul procedură penală, indiferent de dispoziţia de citare a martorilor propuşi de acuzare.

 Curtea a considerat  că instanţa de judecată, fără a avea vreo obligaţie imperativă în a amâna cauza până la prezentarea inculpatului în faţa sa, avea însă atribuţii exprese în a dispune citirea actului de sesizare a instanţei, indiferent de lipsa  inculpatului de la termenul fixat, pentru a marca începerea cercetării judecătoreşti

Prin urmare, reţinerea instanţei  potrivit căreia, în acord cu prevederile art. 320 ind.1 din  Codul procedură penală,  inculpatul ar fi trebuit să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi să solicite judecata, conform acestor dispoziţii, anterior cercetării judecătoreşti s-ar fi impus, în condiţiile în care însăşi instanţa fondului ar fi îndeplinit cerinţele procedurale referitoare la debutul cercetării judecătoreşti, respectiv cele prevăzute de art. 322  din Codul de procedură penală

În virtutea considerentelor ce preced şi constatând că omisiunea citirii actului de sesizare a instanţei echivalează cu lipsa începerii cercetării judecătoreşti până la termenul din data de 12 noiembrie 2012, când inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a solicitat aplicarea art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a  constatat că în mod nelegal instanţa a respins cererea inculpatului, fiind incident cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.

Referitor la criticile inculpatului în sensul că până la termenul din 17 septembrie  nu a fost îndeplinită procedură cu acesta, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că citarea inculpatului pentru termenului din 17 septembrie s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art.177 şi art.179 alin.4 din Codul de procedură penală, prin afişarea citaţiei pe uşa locuinţei inculpatului.

Examinând din oficiu hotărârea atacată, Curtea a constatat, de asemenea, că prima instanţă a individualizat greşit pedeapsa aplicată inculpatului, atât în raport cu persoana acestuia, cât şi în raport cu pedepsele aplicate coinculpaţilor O.A.T., F.G.M., O.E.G. şi Ş.G.S., în cauză fiind justificată reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.a din  Codul penal.

Astfel, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 457/2012 pronunţată în dosarul nr. 2602/176/2012 instanţa a dispus condamnarea inculpatului O.E.G.  la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art.74 lit.a  din Codul penal pentru săvârşirea  unui număr de 3 acte materiale, a inculpatului O.A.T.  la pedeapsa de 2 ani şi 6  luni închisoare pentru săvârşirea  unui număr de 10 acte materiale, a inculpatului F.G.M. la pedeapsa de 2 ani şi 6  luni închisoare pentru săvârşirea  unui număr de 10 acte materiale şi a inculpatului Ş.G.S. la pedeapsa de 1 an  închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art.74 lit.a  din Codul penal pentru săvârşirea unui număr de 7 acte materiale. În ceea ce priveşte reţinerea în favoarea inculpaţilor  O.E.G. şi Ş.G.S.  a circumstanţei atenuante prevăzute de art.74 lit.a, instanţa a menţionat că a ţinut cont de înscrisurile depuse în circumstanţiere.

Aceeaşi instanţă, în cauza disjunsă,  a aplicat inculpatului P.A.M. o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare, fără ca din cele două hotărâri să rezulte situaţia personală reţinută ca  diferită şi care să justifice o pedeapsă în cuantum dublu aplicat,  dacă s-ar lua în considerare reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Este adevărat că, raportat la criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor, nimic nu impune aplicarea de pedepse în  acelaşi cuantum tuturor participanţilor la săvârşirea faptei, însă în cauza de faţă, Curtea a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului P.A.M. este disproporţionată şi nejustificată, în contextul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de toţi participanţii să comiterea faptelor.

Împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale (la dosar neexistând probe sau indicii care să sugereze că, până la data faptelor, ar mai fi fost cercetat pentru alte fapte prevăzute de legea penală), la faptul că inculpatul se află în continuarea studiilor, fiind student în anul I la Universitatea 1 Decembrie 1918 sunt circumstanţe personale favorabile acestuia, pe care  instanţa de recurs le va reţine distinct, conform dispoziţiilor art.74 lit.a Cod penal.

Curtea a mai avut  în vedere şi scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut în art. 52 alin. 1 şi 2 din Codul penal, apreciind că reducerea pedepsei aplicate  sub minimul special al textului incriminator ( redus cu o treime conform dispoziţiilor art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală ), în contextul datelor personale ale  inculpatului, nu ar fi de natură să contravină realizării cerinţelor legale privind scopul pedepsei penale - constrângerea, reeducarea, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi, nu în ultimul rând, formarea unei atitudini corecte faţă de activitatea profesională, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Pentru toate aceste motive, instanţa de recurs a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 an închisoare, corespunde scopului prevăzut de art.52 Cod penal, fiind  aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Din aceleaşi considerente, Curtea a considerat că, deşi  în mod corect prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de penitenciar a dispus în mod nejustificat  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86 ind.1 şi următoarele din Codul penal,  întrucât prin aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal inculpatului  i  se va atrage atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei, rolul condamnării fiind şi acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, de a determina o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptei săvârşite şi a urmărilor acesteia şi schimbarea atitudinii faţă de normele şi valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracţiuni şi, prin urmare impunerea unei forme speciale de consiliere şi a unor obligaţii nu este necesară în cauza de faţă.

Totodată, s-a constatat că există contradicţie între considerentele hotărârii, în care se menţionează dispoziţiile art.81, art.82 Cod penal şi dispozitivul acesteia, în care s-a făcut aplicarea art. 86 ind.1 şi următoarele din Codul penal,  contradicţie care nu poate fi valorificată decât în favoarea inculpatului-recurent.

 Constatând astfel că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.81, art.82 Cod penal instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare.

Consecinţă a stabilirii unei pedepse de 1 an  închisoare, se impune reducerea termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei la 3 ani conform dispoziţiilor  art. 82 Cod penal

Pentru toate considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art.385 ind.9 pct.17 ind.2 şi art.  385 ind. 15 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, Curtea de apel  a admis  recursul formulat de inculpatul  P.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 143/1.04.2013 pronunţată de Judecătoria  Alba Iulia în dosarul nr. 8248/176/2012, a casat sentinţa penală atacată  sub aspectul neaplicării faţă de inculpatul P.A.M. a dispoziţiilor art.320 ind.1 din Codul procedură penală şi al individualizării judiciare a pedepsei aplicate acestuia şi, procedând la rejudecare în aceste limite:

A reţinut în favoarea inculpatului P.A.M. dispoziţiile art.320 ind.1alin.7 din Codul procedură penală şi ale art.74 alin.1 lit.a, art.76 lit.d din  Codul penal cu privire la infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.1 coroborat cu  art.209 alin.1 lit.a, g şi i Cod penal, în condiţiile art.41 alin.2 Cod penal şi a redus  pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani şi 3 luni închisoare la 1 an închisoare.

În baza art.81, art.82  şi art.71 alin. ultim Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii pe durata  unui termen de încercare de 3 ani.

 A pus  în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare