Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.

Judecata conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 din Codul de procedură penală. Aplicabilitatea procedurii.

Judecata conform procedurii simplificate prev. de art. 3201 din Codul de procedură penală este perfect aplicabilă atunci când instanţa a fost învestită cu judecarea unei infracţiuni ca urmare a unei disjungeri justificate dintr-o cauză al cărei obiect îl reprezintă şi alte infracţiuni, a căror săvârşire inculpatul nu le recunoaşte.

Secţia penală - Decizia nr. 828/11 septembrie 2013

Prin sentinţa penală nr.736/28.05.2013 pronunţată de Judecatoria Deva în dosarul nr.2150/221/2012, a fost condamnat inculpatul M.M., la:

- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi 64 lit. b C.p. în condiţiile art. 71 C.p.

În baza disp. art. 81, 82 şi 71 al. 5 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pentru un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la  plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele :

 Prin încheierea nr. 7525/97/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara la data de 13.03.2013, în dosar nr. 7525/97/2012 s-a dispus, în baza art. 42 alin. 1 C.p.p. declinarea competenţei materiale  cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentraţie ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârşire a fost trimis în judecată inculpatul M.M., inculpat care s-a prevalat de disp. art. 320/1 C.p.p. cu privire la această infracţiune.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Deva sub nr. 2150/221/2013 şi s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în dosar nr. 300/P/2010 inculpatul M.M. zis „C” a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 C.p, fusr calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c şi alin. 3 C.p., cu aplic. art. 280/1 alin. 2 şi art. 41 alin. 2 C.p., art. 10 şi 13 C.p., spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din Oug nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 33 lit-. a C.p. Alături de acest inculpat au mai fost trimişi în judecată şi inculpaţii B.D.L., Z.F.S.  şi  H.R.

Prin încheierea penală din data de 13.03.2013, Tribunalul Hunedoara a dispus declinarea competenţei materiale  de soluţionare a cauzei cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentraţie ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârşire a fost trimis în judecată inculpatul M.M. şi s-a ataşat declaraţia dată de acest inculpat în dosar nr. 7525/97/2012 prin care inculpatul s-a prevalat de disp. art. 320/1 C.p.p. cu privire la această infracţiune.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în dosar nr. 300/P/2010 s-a reţinut că inculpatul a condus pe drumurile publice în cursul lunii octombrie 2008, în mun. Deva un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., comiţând în perioada 1998-2009 şi alte infracţiuni.

Prin declaraţia dată la data de 13.03.2013 în dosar nr. 7525/97/2012 inculpatul M.M. a arătat că cunoaşte faptele pentru care este trimis în judecată şi că recunoaşte în totalitate, astfel cum este prezentată în rechizitoriu fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o concentraţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, faptă pentru care solicită aplicarea prevederilor art. 320/1 alin. 7 C.p.p.

Constatând că, din probele administrate în faza de urmărire penală, comiterea faptei este certă  şi că se reţine fără nici un dubiu vinovăţia, instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului M.M. pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., raportat la prevederile art. 320/1 alin. 7 C.p.p., referitoare la beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, în cazul recunoaşterii depline de către inculpat.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere prev. de art. 72 C.p., respectiv: prezenţa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului cu referire la această faptă, precum şi  gravitatea faptei comise de inculpat.

De asemenea, instanţa a avut în vedere prezenţa antecedentelor penale ale inculpatului, cât şi comportarea sinceră din cursul procesului penal şi prezentarea în faţa autorităţilor, astfel încât cauza a fost soluţionată într-un termen rezonabil.

Având în vedere persoana inculpatului, astfel cum s-a motivat anterior, precum şi prev. art. 52 C.p., referitoare la scopul pedepsei, raportat şi la gravitatea faptelor s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi în situaţia suspendării condiţionate a executării acesteia, conform art. 81 C.p.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, solicitând în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, cu referire la art.385/6 al.3 din Codul de procedură penală, casarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, înlăturarea dispoziţiilor art.320 ind.1 din Codul de procedură penală şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului M.M. pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 la o pedeapsă orientată spre maximul special cu executarea acesteia în regim de detenţie.

În cadrul dezbaterilor, reprezentanta Ministerului Public a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond având în vedere primul motiv de recurs, şi anume, aplicarea în mod greşit a prevederilor art. 3201 Cod procedură penală, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că nu se impune aplicarea unei pedepse minime faţă de atitudinea inculpatului şi pericolul social deosebit al faptei comise.

În motivele scrise ale recursului Parchetului s-au arătat următoarele:

I.Potrivit dispoziţiilor art.320/1 din Codul de procedură penală aliniatele 1 şi 2 până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Judecătoria Deva a fost sesizată cu judecarea cauzei privind pe inculpatul M.M..trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 300/P/2010 din data de 24.09.2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art.87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată precum şi pentru alte infracţiuni la data de 15.03.2013 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr.7525/97/2012 prin care s-a dispus, în temeiul art.25 al.1 C.p.p., art.27, art.38 şi art.42 al.1 din Codul de procedură penală , disjungerea cauzei sub acest aspect şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei.

Fiind o cauză disjunsă, instanţa de judecată investită cu soluţionarea acesteia era obligată să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.320/1 al 1 şi 2 respectiv, dacă cauza se afla la momentul procesual de dinaintea începerii cercetării judecătoreşti, dacă inculpatul a procedat la recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi dacă acesta nu a solicitat administrarea de probe.

Or, instanţa de judecată nu a procedat la efectuarea acestei verificări şi la primul termen de judecată, respectiv, la data de 28.05.2013 după ce a acordat cuvântul în fond procurorului şi apărătorului ales al inculpatului a soluţionat, pe fond, cauza.

Pe de altă parte, inculpatul M.M. a recunoscut doar una din cele 4 infracţiuni reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei or, prevederile art.320/1 condiţionează, acordarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă de recunoaşterea in totalitate a faptelor reţinute în rechizitoriu.

Potrivit interpretării teleologice,finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea acestei dispoziţii legale a fost aceea a accelerării judecării unor cauze, finalitate care nu s-ar putea realiza în cazul unei recunoaşteri parţiale, care impune ca necesară efectuarea unei cercetări judecătoreşti în ceea ce priveşte celelalte fapte deduse judecăţii.

În astfel de condiţii, inculpatul nu ar mai putea beneficia de prevederile art.320/1 din Codul de procedură penală - dispoziţie specială care reglementează o procedura simplificată - ci, în urma efectuării cercetării judecătoreşti, ar putea beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă obţinută în urma aplicării circumstanţelor atenuante judiciare pentru fapta pe care a recunoscut-o .

În acest sens, s-au invocat prevederile aliniatului 8 al. art.320/1 care statuează recurgerea la judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, în cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de norma juridică derogatorie.

S-a mai adus şi un argument gramatical de text, constând în aceea că, legiuitorul foloseşte pluralul de „fapte,, în cuprinsul art.320/1 aliniatele 1 şi 2, condiţii în care, intenţia legiuitorului a fost de a condiţiona, aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă de recunoaşterea tuturor faptelor reţinute în actul de sesizare.

II. Potrivit dispoziţiilor art.52 din Codul penal, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate în articolul 72 din Codul penal se referă la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a apreciat că atitudinea sinceră a inculpatului cu referire la infracţiunea prev. de art.87 al 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată şi modificată, gravitatea faptei, comportarea sinceră în cursul procesului penal şi prezentarea în faţa autorităţilor au fost reţinute de instanţa de judecată doar formal fără a avea acoperire în probele de la dosar şi doar pentru a justifica aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. Cuantumul redus al pedepsei aplicate şi modalitatea de individualizare a acesteia nu sunt proporţionale cu gravitatea faptei comise de către inculpat şi nu corespunde nevoii de restabilire a ordinii de drept încălcate cât şi celei de reeducare a inculpatului

Aceasta deoarece inculpatul a acţionat în mod vădit contrar prevederilor legale creând o stare iminentă de pericol întrucât a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, pe un drum public intens circulat, situat în centrul mun. Deva având în autovehicul alte trei persoane.

Inculpatul M.M. a adoptat o atitudine formală de recunoaştere şi regret al faptei comise şi doar în faţa instanţei de judecată, concluzie ce se poate desprinde din examinarea actelor de la urmărire penală din care a rezultat faptul că acesta a refuzat să colaboreze cu organele de poliţie refuzând să semneze actele procedurale întocmite.

Atitudinea inculpatului de încălcare vădită a normelor rutiere se grefează pe o atitudine încetăţenită în ultimii ani de nerespectare a prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice ceea a determinat ca în perioada 2003-2012, infracţionalitatea în acest domeniu să înregistreze o creştere de peste 67%. (din datele statistice europene existente a rezultat că, datorită încălcărilor frecvente ale legislaţiei rutiere, în România s-au înregistrat un număr de 130 decese la 1 milion locuitori faţă de Ungaria unde sunt 82 decese la acelaşi număr de locuitori, sau de Marea Britanie unde s-au înregistrat doar 39 decese).

Infracţiunea comisă, prin însăşi natura ei şi prin modul de săvârşire în concret, denotă un pericol social ridicat, care se răsfrânge asupra inculpatului, iar riposta organelor judiciare trebuie să fie directă şi proporţională pentru restabilirea încrederii în ordinea de drept şi descurajarea climatului infracţional.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor existente la dosar, precum şi din  oficiu, conform dispoziţiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva nu este fondat, având în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din 24 septembrie 2012, dat în dosarul nr.300/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.D.L., Z.F.S. şi H.R. şi  a inculpatului M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 Cod penal, furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 280/1 alin. 2 şi art. 41 alin. 2 Cod penal art. 10 şi 13 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

În fapt, s-au reţinut în sarcina acestuia următoarele :

- în cursul anului 1998, inculpatul M.M. a iniţiat împreună cu coinculpatul B.D.L. constituirea unei asocieri în vederea săvârşirii de infracţiuni la care au aderat ulterior, în perioada 1998-2009 S.T., C.V., N.I., H.R. şi D. D.

- în luna august 1998, inculpatul M.M. împreună cu B.D.L., S.T. şi C.V. au sustras, prin detecţii şi săpături neautorizate din situl S.R.C., un tezaur antic alcătuit din 3.600 monede Lysimach şi Pharnakes, din aur în valoare de 3.794,55 Eur;iar singur, în vara anului 2000, acelaşi inculpat a sustras singur din punctul arheologic D.M., un tezaur compus din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă în valoare de 35.293.000 lei ROL; bunuri pe care le-a valorificat pe piaţa neagră internaţională a antichităţilor la Viena, Munchen, cu consecinţa pierderii lor pentru patrimoniul cultural naţional.

- în luna octombrie a anului 2008, inculpatul M.M. a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Deva un autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr. de dosar 7525/97/2012, iar prin încheierea din data de 13.03.2013, s-a dispus, în baza art. 42 alin. 1 din Codul de procedură penală, declinarea competenţei materiale  cu privire la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentraţie ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru a cărei săvârşire a fost trimis în judecată inculpatul M.M., urmare a solicitării inculpatului de a i se  aplica dispoziţiile art. 320/1 din Codul de procedură penală  cu privire la această infracţiune, acesta fiind audiat în acest sens de Tribunalul Hunedoara, la termenul din 13 martie 2013.

Judecătoria Deva, fiind sesizată cu judecarea cauzei privind  săvârşirea de către inculpatul M.M. a infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, a pronunţat o hotărâre de condamnare a acestuia, în baza procedurii simplificate reglementate de dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.

Prin recursul formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a susţinut, pe de o parte faptul că Judecătoria Deva, fiind învestită cu soluţionarea  cauzei, nu a procedat la  verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.320/1 al 1 şi 2 din Codul de procedură penală, deşi era obligată să procedeze la aceste verificări iar,  pe de altă parte, că inculpatul M.M. nu  mai putea beneficia de prevederile art.320/1 din Codul de procedură penală, fiind necesară efectuarea cercetării judecătoreşti, deoarece  a recunoscut doar una din cele 4 infracţiuni reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.

 Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.320 ind.1 alin.1 şi 2 din  Codul procedură penală „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.”

Pentru aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- inculpatul să declare personal sau prin înscris autentic că a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei;

- declaraţia personală sau prin înscris autentic de recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei să fi fost făcută până la începerea cercetării judecătoreşti;

- inculpatul să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi să declare că nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen de judecată;

- instanţa să constate că din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că fapta există, a constituit infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi;

- infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu au vizat o infracţiune care s-a pedepsit cu detenţiunea pe viaţă.

 De principiu, Curtea a împărtăşit  susţinerile procurorului în sensul că intenţia legiuitorului a fost de a condiţiona aplicarea procedurii simplificate de recunoaşterea tuturor faptelor reţinute în actul de sesizare.

Cu toate acestea, în prezenta cauză, instanţa de recurs a considerat că Judecătoria Deva a procedat în mod corect aplicând dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele:

În primul rând, s-a constatat că Judecătoria Deva a fost sesizată prin încheierea din data de 13.03.2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. dosar 7525/97/2012, cu judecarea exclusivă a cauzei privind  săvârşirea la data de 8 august 2008 ( şi nu în luna octombrie cum s-a reţinut eronat în actul de sesizare şi în hotărârea primei instanţe) de către  inculpatul M.M. a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o concentraţie ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat, prevăzută  de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Din acest punct de vedere, aspectele vizând legalitatea disjungerii cauzei şi declinării competenţei prin încheierea pronunţată de Tribunalul Hunedoara nu pot face obiectul analizei prezentului recurs.

Totodată, criticile procurorului în sensul că Judecătoria Deva, fiind învestită cu soluţionarea  cauzei, nu a procedat la  verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.320/1 al 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt nejustificate în condiţiile în care inculpatul a fost audiat în dosarul nr. 7525/97/2012, la termenul din 13 martie 2013, când a solicitat aplicarea acestor dispoziţii cu privire la fapta din luna octombrie 2008, iar potrivit dispoziţiilor art.42 alin.2 din Codul de procedură penală, dacă declinarea de competenţă a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinire şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată. Prin urmare, existând declaraţia dată de inculpat în dosarul nr. 7525/97/2012 al Tribunalului Hunedoara, nu mai era necesar ca Judecătoria Deva  să procedeze, din nou, la audierea inculpatului.

În al doilea rând, instanţa a constatat  că între infracţiunea prevăzută de art.87 alin.1 şi infracţiunile prevăzute de art. 323 Cod penal, furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, c şi alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 280/1 alin. 2 şi art. 41 alin. 2 Cod penal art. 10 şi 13 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal singura legătură este aceea că se pretinde că au fost săvârşite de aceeaşi persoană, inculpatul M.M., nefiind incident însă niciunul dintre cazurile de indivizibilitate sau de conexitate prevăzute de dispoziţiile art.33 şi art.34 din Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.33, este indivizibilitate:

a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;

b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;

c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.

 În art.34 se prevede că este  conexitate:

 a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;

b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;

c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;

d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.

În fine, art.38 şi art.45 din Codul de procedură penală prevăd că, în toate cazurile de conexitate, instanţa, respectiv procurorul, poate dispune, în interesul unei bune judecăţi sau al bunei desfăşurări a urmăririi penale,  disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infracţiuni să se facă separat.

În cauza de faţă, cercetările pentru fapta din 8 august 2008 au fost demarate în dosarul nr.2287/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, iar prin ordonanţa procurorului din 15.10.2008 s-a dispus, în baza art.34 lit.d din Codul de procedură penală,  declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu motivarea că inculpatul este cercetat în dosarul nr.440/06.08.2008 al acestui parchet şi că  se impune reunirea cauzelor pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.

În cauza cu nr.2287/P/2008, la data de 22.09.2008,  s-a dispus începerea urmăririi penale şi, în urma recoltării probelor de sânge de la învinuit,  s-au întocmit buletinele de analiză  toxicologică-alcoolemie.

De asemenea, organele de cercetare penală, în dosarul cu nr.643/P/2008, referitor la aceeaşi faptă, au procedat la datele de 7.01.2009 şi 9.01.2009 la audierea martorilor P.C.C.  şi S.C., cercetările fiind finalizate prin referatul de terminare a urmăririi penale din data de 13 februarie 2009, referat prin care s-a propus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

Cu toate acestea, abia  la data de 10 septembrie 2012, în dosarul nr.300/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, învinuitului M.M.  i-a fost prezentat materialul de urmărire penală  cu privire la toate infracţiunile pentru care s-a dispus ulterior emiterea rechizitoriului la data de 24 septembrie 2012, înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub nr.7525/97/2012.

Curtea de Apel a reţinut  că un principiu de bază al procesului penal, consacrat atât de dispoziţiile art.10 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară cât şi de dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale  şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului este soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei.

În materie penală, potrivit jurisprudenţei mai sus amintite, termenul rezonabil începe să curgă de la data la care o persoană este acuzată.

În cauza de faţă, la data de 8 august 2008 inculpatul M.M. a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie şi s-a constatat că acesta a condus un autoturism pe drumurile publice, după ce consumase băuturi alcoolice, iar la  data de 22.09.2008,  s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

De asemenea, cum s-a reţinut anterior, din actele dosarului rezultă că cercetările  au fost finalizate prin referatul de terminare a urmăririi penale din data de 13 februarie 2009.

În acest context şi, raportat la faptele reţinute în final prin rechizitoriul din 24 septembrie 2012 şi la dispoziţiile art.33, art.34, art.38 şi art.45 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a considerat că, atât reunirea cauzelor în anul 2008, cât şi menţinerea conexării acestora până la sfârşitul anului 2012 nu îşi găsesc nicio justificare, nefiind în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei, în contextul în care este vorba de infracţiuni de natură diferită, pretins săvârşite la date şi în împrejurări fără nicio legătură, iar în ceea ce priveşte infracţiunea dedusă judecăţii, cercetările au fost finalizate cu 3 ani şi 7 luni înainte de emiterea rechizitoriului în dosarul nr.300/P/2012.

Toate aceste aspecte au determinat convingerea Curţii că, în speţa dată, reunirea cauzelor în cursul urmăririi penale a fost nejustificată, iar trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru toate faptele prin acelaşi act de sesizare nu poate înlătura, de plano, dreptul acestuia de a fi judecat cu celeritate, într-un termen rezonabil şi conform procedurii simplificate pentru fapta comisă în luna august a anului 2008.

Pentru aceste motive, s-a constatat  că în mod corect Judecătoria Deva, sesizată fiind cu judecarea cauzei privind săvârşirea de către inculpatul M.M.  a infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, a aplicat faţă de acesta dispoziţiile art.320 ind.1 din Codul de procedură penală şi a dispus condamnarea  sa în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi  a fost săvârşită de inculpat.

Referitor la motivul de recurs privind greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a constatat de asemenea că este nefondat, raportat atât la considerentele anterior expuse cu privire la modalitatea de desfăşurare a procesului penal, cât şi la principiile de individualizare şi la scopul pedepsei astfel cum este reglementat de dispoziţiile Codului penal.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale rezultă, în esenţă, că la data de 08.august.2008, în jurul orei 01,38, inculpatul M.M. a condus autovehiculul marca BMW cu numărul de înmatriculare XX-04-XXX pe b-dul I.M. din municipiul D., după ce consumase băuturi alcoolice.

În urma prelevării unei probe de sânge, s-a stabilit o îmbibaţie alcoolică  de 2,20 g/l alcool pur în sânge.

Fără a minimaliza gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpatul M.M., apreciat ca fiind ridicat raportat la împrejurările certe de comitere care rezultă din actele dosarului - pe timp de noapte, pe un drum public situat în  municipiul Deva, având în autovehicul  încă două persoane -  Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 52 din Codul penal pedeapsa este atât o măsură de constrângere cât şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

În cauza de faţă,  Curtea a apreciat că raportat la perioada mare de timp scursă de la data când a fost săvârşită fapta, perioadă în care, din datele existente la dosar, inculpatul nu a mai comis alte fapte, la comportamentul inculpatului şi la faptul că acesta nu are antecedente penale, aplicarea unei pedepse  constând în minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită este aptă să asigure reeducarea inculpatului.

În ceea ce priveşte scopul mediat al pedepsei, instanţa a avut în vedere considerentele anterior expuse cu privire la durata desfăşurării procedurilor, considerând că aplicarea unei pedepse în cuantum  ridicat şi cu executare efectivă, cum solicită Ministerul Public,  după 5 ani de la comiterea faptei nu ar mai fi justificată nici faţă de ceilalţi membri ai societăţii.

Curtea a mai avut în vedere şi consecinţele prelungirii nejustificate a procesului faţă de inculpatul M.M., prin aceea că, începând cu data de 8 august 2008 şi până în prezent - 11 septembrie 2013 - acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa( Cauza Maszini împotriva României) că anularea permisului de conducere  îmbracă un caracter punitiv şi descurajant şi se aseamănă cu o pedeapsă penală complementară condamnării penale.

În cauza de faţă, instanţa de recurs a considerat că, deşi permisul de conducere al inculpatului va fi anulat doar după condamnarea sa definitivă, suspendarea dreptului acestuia de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 5 ani are, prin gradul său de gravitate,  valenţele unei sancţiuni cu caracter punitiv executate anticipat de inculpat.

Ca atare, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului de către prima instanţă cu suspendarea condiţionată a executării, apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.

Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel a constatat că şi celelalte dispoziţii ale primei instanţe referitoare la stabilirea pedepselor accesorii, şi la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale şi temeinice.

Faţă de toate considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art.385 ind.15 pct.1 lit.b. din Codul de  procedură penală, Curtea de Apel a respins  ca nefondat recursul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Domenii speta

Spete similare