Litigiu privind Curtea de Conturi. Posibilitatea instanţei de a stabili pe cale incidentală legalitatea contractelor colective de muncă. Nelegalitatea unor drepturi de natură salarială acordate în temeiul contractelor colective de muncă. Efectele Legii 84

Litigiu privind Curtea de Conturi. Posibilitatea instanţei de a stabili pe cale incidentală legalitatea contractelor colective de muncă. Nelegalitatea unor drepturi de natură salarială acordate în temeiul contractelor colective de muncă. Efectele Legii 84/2012 în ceea ce priveşte actele Curţii de Conturi prin care s-a constat existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate care au generat prejudicii.

Art. 2 din  Legea 84/2012  se referă doar la exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

 Aceasta nu împiedică analizarea legalităţii măsurilor dispuse prin actele de constatare  şi nici nu are consecinţa anulării actelor de constatare, ci vizează doar o etapă ulterioară, înlăturând punerea în executare a măsurilor de recuperare de la angajaţi  a sumelor respective.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr.8576/04  decembrie  2012

Prin Sentinţa nr. 1483/CA/2012  Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a  respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Comuna B. prin Primar, împotriva pârâtelor Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului H. şi a respins cererea de intervenţie  formulată de  Sindicatul Liber al Salariaţilor  din Primăria  Mun. T. şi Serviciile  publice aflate în subordinea  Consiliului Local al municipiului T.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în perioada octombrie – noiembrie 2010 Camera de Conturi a judeţului H. a efectuat auditul financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2009 al Comunei B., finalizat cu  încheierea Procesului  verbal de constatare nr. 1757/29.10.2010 prin care au fost constatate o serie de abateri de la legalitate şi regularitate.

Ca urmare, a fost emisă Decizia nr. 37/7.12.2010 prin care la pct. B s-a reţinut existenţa unor abateri  de la legalitate  şi regularitate care au generat prejudicii, după cum urmează:

B1. Drepturi de personal, în baza  Contractului  colectiv de muncă ( spor de dispozitiv  acordat în baza art. 19, litera „d” şi spor de  confidenţialitate pentru secretara primăriei , în baza art. 19, litera „f”).

Valoarea estimată de auditori  a plăţilor  nelegale în sumă brută, acordate în anul 2009 personalului Primăriei B., reprezentând spor de dispozitiv şi spor de confidenţialitate este de 65.571 lei, la care se adaugă şi contribuţiile datorate  şi plătite de entitate aferente acestor sporuri, în valoare de 18.032 lei.

B2. în perioada ianuarie – decembrie 2009 s-au plătit  pe stat de plată salariaţilor instituţiei, drepturi acordate  în baza Contractului  colectiv de muncă  pentru menţinerea sănătăţii  şi securităţii muncii – art. 35 (1), fonduri pentru cadouri  acordate copiilor minori ai salariaţilor  pentru paşti, Crăciun şi 1 Iunie, art. 37 (4), prime de Paşti şi de Crăciun – art. 37 (10), şi prime de  ziua femeii – art. 42.

Suma brută totală plătită nelegal pentru aceste drepturi, este estimată la 82.125 lei, din care:

-pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii  muncii în baza art. 35 (1) – 72.325 lei;

-fonduri pentru cadouri acordate copiilor minori ai salariaţilor pentru Paşti, Crăciun şi 1 iunie, în baza  art. 37 (4) – 2.150 lei;

-prime de Paşti şi de Crăciun în baza art. 37 (10) – 6.600 lei;

-prime de ziua femeii în baza art. 42 – 1.050 lei.

Pentru înlăturarea  abaterilor de la legalitate şi regularitate constate, Camera de conturi a judeţului Hunedoara a dispus:

Stabilirea întinderii prejudiciului  cauzat  prin plata nelegală la titlu de cheltuieli  „Cheltuieli de personal” a unor sporuri salariale în baza contractului /acordului de muncă (spor de dispozitiv şi spor de confidenţialitate), înlăuntrul termenului de prescripţie; dispunerea măsurilor pentru recuperarea  prejudiciului stabilit; efectuarea regularizării  cu bugetele publice pentru sumele virate, aferente drepturilor  necuvenite;

Stabilirea întinderii  prejudiciului cauzat  prin plata nelegală a unor sume de la titlul de cheltuieli „bunuri şi servicii” de natura: menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, cadouri acordate copiilor salariaţilor de sărbători, prime acordate salariaţilor de paşti, crăciun, ziua femeii, înlăuntrul termenului de prescripţie; dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului stabilit.

Contestaţia formulată de către reclamantă  împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr. 37/07.12.2010 a fost  respinsă, prin Încheierea nr. VI 119 din 22.03.2011, de către Curtea de Conturi  a României, respectiv  referitor la măsurile dispuse.

Referitor la cele susţinute de către reclamanţi în sensul lipsei de competenţă a Camerei de Conturi H. şi a Curţii de Conturi, în a stabili nelegalitatea drepturilor de natură salarială acordate în baza  contractului şi, respectiv, acordului colectiv funcţionarilor publici, personalului contractual şi persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, instanţa constată că prin  actele contestate acestea nu s-au pronunţat asupra nulităţii prevederilor  din contractul şi, respectiv acordul colectiv de muncă, anulând aceste acte, ceea ce  într-adevăr, ar fi excedat competenţei lor, ci a constat că entitatea auditată  a plătit drepturi salariale cu încălcarea  prevederilor legale şi a dispus măsuri pentru recuperarea prejudiciului astfel produs.

Or, aceasta este în concordanţă cu atribuţiile sale, fiind o expresie a funcţiei de control pe care Curtea de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1 din legea nr. 94/1992, o exercită asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare  a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv unităţilor administrativ-teritoriale  rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în  conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii.

Faptul că la fundamentarea celor reţinute prin decizia contestată nu s-a avut în vedere  contractul colectiv şi, respectiv, acordul colectiv în baza căruia  reclamanţii susţin că au plătit drepturile salariale considerate de către pârâte a fi achitate nelegal nu înseamnă că pârâtele  au constatat nulitatea acestor convenţii.

În cadrul acţiunii în contencios administrativ  formulată de către reclamantă, instanţa a analizat validitatea acestor convenţii prin raportare la  dispoziţiile legale aplicabile.

Astfel, art. 12 alin. 1 din Legea nr.  130/1996 republicată privind  contractul colectiv  de muncă, prevede posibilitatea încheierii contractelor colective  de muncă şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot  negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare  şi cuantum sunt stabilite  prin dispoziţii legale.

Respectarea dispoziţiilor legale constituie o condiţie esenţială pentru ca, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective  de muncă să dobândească forţa juridică a legii.

Contractele colective de muncă încheiate pentru salariaţii instituţiilor bugetare au un regim special, determinat de situaţia  deosebită a părţilor acestor contracte, ceea ce face ca  drepturile salariale prevăzute  în favoarea angajaţilor unităţilor şi instituţiilor publice să nu poată  fi modificate, sursa lor de finanţare fiind bugetul de stat sau,  după caz,  bugetul unităţilor  administrativ teritoriale,  buget care nu poate fi utilizat pentru plata altor drepturi salariale  decât cele prevăzute de lege.

De altfel, prin Decizia nr. 768/2007, Curtea Constituţională a stabilit, în interpretarea  art. 137 alin. 1 din Constituţie raportat la art. 12 din Legea nr. 130/1996, că se impune ca  şi drepturile salariale ale salariaţilor  instituţiilor publice să fie stabilite  prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al acordurilor  şi nu pot fi modificate prin convenţii colective.

Ca atare, conţinutul contractului şi, respectiv, acordul colectiv de muncă nu pot cuprinde alte dispoziţii decât cele limitativ enumerate de lege şi, în consecinţă, nici prevederi referitoare la drepturi salariale suplimentare faţă de cele stabilite prin lege.

În acest context, în ceea ce priveşte sporul de dispozitiv, instanţa constată că dispoziţiile art. 1 şi 13 din Legea nr. 138/1999 prevăd în mod limitativ categoriile de personal care beneficiază de sporul de dispozitiv, după cum urmează: cadrele militare  în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi  civili din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului  de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Cu referire la interpretarea  şi aplicarea unitară art.19 raportat la art.47 din Legea nr. 138/1999, prin Decizia nr. 37/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „indemnizaţia lunară de dispozitiv în cuantum de 25 %  din salariul de bază, prevăzută la art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile  comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de  acest drept  salarial şi înainte de detaşare din cadrul fostului Minister de Interne”. 

Întrucât personalul contractual  şi funcţionarii publici din cadrul entităţii verificate nu se încadrează în categoriile de personal care beneficiază de sporul  de dispozitiv, în mod corect s-a considerat de către auditorii  financiari că plata acestui spor  s-a realizat fără temei legal, contractul şi, respectiv, acordul colectiv de muncă  neconstituind  temei legal, dat fiind faptul că sporul de dispozitiv este prevăzut de lege şi, prin urmare, el nu poate face obiectul negocierii, conform art. 12 alin. 1  din Legea nr. 130/1996.

În ce priveşte  sporul pentru menţinerea sănătăţii şi sporul pentru securitatea muncii, instanţa a  constatat, prin interpretarea dispoziţiilor art. 1 şi următoarele ale Legii nr. 319/2006, că legiuitorul a stabilit în sarcina  angajatorului obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor  şi a altor persoane  participante la procesul  de muncă, măsuri care au în vedere asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi instruirea  lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric, şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă şi care prin natura lor nu permit convertirea  acestei obligaţii în plata către  angajaţi a unor sume de bani. Aşa fiind, în mod întemeiat s-a considerat  de către reprezentanţii  pârâtelor că plata unor sume de bani cu titlu  de spor pentru  menţinerea sănătăţii şi, respectiv, securităţii în muncă s-a realizat fără temei legal.

Pe de altă parte, acoperirea unei părţi  din cheltuielile  cu hrana este posibilă pentru salariaţii din sistemul bugetar numai în condiţiile Legii nr. 142/1998 prin acordarea  unei indemnizaţii sub forma tichetelor de masă şi nu prin acordarea unor sume de bani. De asemenea, nu pot fi acordate  sume de bani nici pentru acoperirea  unei părţi din cheltuielile cu îmbrăcămintea, întrucât în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii care sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul serviciului aceştia primesc uniforma gratuit.

În ce priveşte sumele acordate salariaţilor pentru sărbătorile de Paşti, Crăciun şi cele acordate salariaţilor cu copii minori, se constată că primele ce puteau fi acordate funcţionarilor publici şi personalului contractual din instituţiile publice sunt reglementate prin art.19 din OG  nr. 6/2007 şi 11 din OG nr.10/2008. Având în vedere că sumele acordate nu provin din fondurile constituite în condiţiile acestor prevederi legale, rezultă că plata acestora  este lipsită de temei legal, contractul şi, respectiv, acordul colectiv de muncă neputând constitui  temei legal deoarece aceste drepturi nu pot face obiect al negocierii ca urmare a faptului că primele de care pot  beneficia salariaţii instituţiilor bugetare şi condiţiile de acordare sunt reglementate prin lege.

Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanta Comuna B. prin Primar şi Primarul Comunei B. şi de intervenienţii în interesul reclamanţilor reprezentaţi prin Sindicatul Liber al Salariaţilor din primăria Municipiului T. şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului T. modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de intervenţie aşa cum au fost formulate .

În motivarea recursului s-a invocat lipsa competenţei materiale funcţionale a Camerei de Conturi a judeţului H. de a stabili cu privire la nelegalitatea unor clauze din contractele şi acordurile colective de muncă, contractele individuale de muncă, ci numai instanţele de judecată au competenţa în această materie şi numai la cererea părţii interesate.

Până la constatarea nulităţii, de către instanţa de judecată competentă, clauzele cuprinse în contractul/acordul colectiv de muncă, contractele individuale de muncă se bucură de prezumţia de legalitate.

Toate sumele de bani reprezentând drepturi aferente contractului/acordului colectiv de muncă, contractelor individuale de muncă au fost încadrate şi aprobate prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Consiliului Local B.  pe anul 2009 unde pe lângă veniturile de la buget există şi venituri proprii.

Cheltuielile cu salarizarea au fost verificate privind legalitatea de către Instituţia Prefectului judeţului H.

Se susţine şi că, Contractul colectiv de muncă/Acordul colectiv de muncă, contractele individuale de muncă potrivit libertăţii contractuale prevăzut la art. 969 Cod civil produc efecte juridice în sensul că devin legea părţilor, astfel că, executarea lor devine obligatorie pentru părţi (art. 243 din Legea nr. 53/2003, cât şi art. 30 din legea nr. 130/1996).

Prin Legea nr. 84/15.06.2012 art. 2(1) se aproba exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Prin întâmpinare intimata Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate .

Recursurile sunt nefondate.

În ce priveşte apărarea reclamantei  şi intervenienţilor în interesul reclamantei privind lipsa competenţei Curţii de Conturi de a analiza legalitatea contractului colectiv de muncă semnat şi înregistrat la DMIS H., instanţa apreciază că nu este fondată întrucât Curtea de Conturi prin organele sale teritoriale are competenţa de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici.

Potrivit art. 12 alin.1 din Legea 130/1996 „ Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.”Totodată în ce priveşte funcţionarii publici art.72 din Legea 188/1999 limitează obiectul acordurilor colective numai la măsuri referitoare la: a) constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; b) sănătatea şi securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecţionarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.

Constituţia României în art. 41 alin. 5 garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, însă al convenţiilor legal încheiate prin care s-au  negociat drepturi prevăzute prin lege, în concordanţă şi cu prevederile legale menţionate mai sus

Mai mult art. 10 din OUG 1/2010 prevede că „În conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele şi acordurile colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor şi care excedează prevederilor Legii-cadru 330/2009.”

În temeiul acestor reglementări atât Camera de Conturi cât şi  instanţa de fond avea obligaţia de a stabili pe cale incidentală dacă acordul colectiv încheiat de funcţionarii publici/contractul colectiv încheiat de personalul contractual bugetar  în 2008  cu nr.100  era legal încheiat prin prisma legislaţiei în vigoare  la data încheierii.

Ori în ce priveşte drepturi privind sănătatea şi securitatea în muncă sub forma indemnizaţiei de vestimentaţie art. 32 din Legea 188/1999 reglementează ca drept al angajatului bugetar, acolo unde uniforma este obligatorie, acela de a primi gratuit această uniformă.

În cazul funcţionarilor publici /personal contractual al unităţilor administrativ teritoriale, respectiv ai aparatului de specialitate al primarului,ai serviciilor  consiliului local nu se acordă acest drept  prin lege, astfel încât părţile acordului/contractului  colectiv nu pot negocia acordarea acestui drept prin echivalent bănesc.

Indemnizaţia nu se putea negocia nici din perspectiva aplicării Legii 319/2006 privind securitatea muncii ca echipament de protecţie întrucât locul de muncă al angajaţilor în cauză nu este unul cu condiţii de muncă vătămătoare . În Legea 319/2006 se prevede în art. 13 lit. q şi r  că în vederea asigurării condiţiilor de muncă, securitate şi sănătatea în muncă şi pentru prevenirea bolilor profesionale, angajatorii persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru sunt obligaţi să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi…echipamente individuale de protecţie”, ori nu sunt îndeplinite condiţiile legii pentru a permite negocierea acestor drepturi prin contractul colectiv de muncă .

În ce priveşte indemnizaţia pentru hrană, art.1 din  Legea 142/1998 prevede că „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”.

Prin urmare, aceasta este singura formă a alocaţiei pentru hrană, reglementată legal în favoarea salariaţilor din sectorul bugetar angajaţilor funcţionari publici/personal contractual ai unităţilor administrativ teritoriale, respectiv ai aparatului de specialitate al primarului,ai serviciilor  consiliului local nu  li se acordă prin lege drept la indemnizaţie de hrană, astfel încât părţile acordului/contractului  colectiv nu pot negocia acordarea acestui drept.

Demnitarii publici locali-primarul şi viceprimarul nu  au altă formă de remunerare decât indemnizaţia conform art.57 alin.5 din Legea 215/2001 şi art. 3 alin.4 din OG 10/2008, astfel că nu pot beneficia de indemnizaţie pentru vestimentaţie şi de hrană. Totodată pe durata exercitării mandatului li se suspendă contractul de muncă şi prin urmare nu ar putea beneficia nici de drepturile aferente contractului colectiv .

Referitor la sporul de dispozitiv, Prin Decizia ÎCCJ nr. 37 din 14 decembrie 2009, privind recursul în interesul legii, a decis că  dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în instituţiile publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare din cadrul fostului Minister de Interne.

Legea nr. 138/1999 stabileşte modalitatea de salarizare şi acordare a altor drepturi numai pentru personalul militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii. În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 138/1999 "dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei".

Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede: "cadrele militare în activitate, militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază."

Astfel, potrivit prevederilor art. 47 din legea menţionată, numai personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale enumerate în art. 1 beneficiază pe lângă drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi prevăzute de acest act normativ, iar conform art. 49, personalul civil care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

Dispoziţiile legale sus-menţionate conţin o enumerare limitativă şi sunt aplicabile personalului militar şi civil din instituţiile menţionate la art. 1 din lege, astfel că nu există niciun temei pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază să poată fi recunoscute şi acordate tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală.

Aceste dispoziţii legale nu au devenit aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală nici după ce Ministerului Administraţiei şi Internelor i-au fost stabilite unele atribuţii în domeniul administraţiei publice, căci stabilirea respectivelor atribuţii nu semnifică includerea administraţiei publice locale în structurile acestui minister, pentru a se putea considera că Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 496/2003 ar fi privit şi aceste categorii profesionale.

Prin urmare, este evident că nici din perspective Ordinului nr. 496/2003 nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv alte categorii de funcţionari publici sau personal contractual decât cei care la un moment dat au avut beneficiul acestui drept salarial, în considerarea faptului că au făcut parte din structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi care în prezent se mai încadrează între ipotezele juridice prezentate.

Per a contrario, este evident faptul că nu pot beneficia de indemnizaţia de dispozitiv toţi funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât nici aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate.

Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizaţiei de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate.

Nici alte prime (de Crăciun, Paşti, 1 Iunie, 8 Martie) nu sunt legal negociate prin contract/acord colectiv de muncă şi în mod corect s-a constatat existenţa unei abateri de la legalitate prin plata lor, nefiind prevăzute de legislaţia de salarizare pentru personalul bugetar respectiv OG 6/2007 şi OG 10/2008.

În ce priveşte incidenţa Legii 84/2012  trebuie remarcat că nici această critică nu este fondată.

Art. 2 din  Legea 84/2012  se referă doar la exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condiţiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Aceasta nu împiedică analizarea legalităţii măsurilor dispuse prin actele de constatare  şi nici nu are consecinţa anulării actelor de constatare ,ci vizează doar o etapă ulterioară, înlăturând doar punerea în executare a măsurilor de recuperare de la angajaţi  a sumelor respective

Faţă de aceste considerente, Curtea a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar faţă de dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă recursul a respins, ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare