Natura juridică a deciziei de calcul al taxei de poluare. Acest act nu reprezintă un titlu de creanţă ci cuprinde modul de efectuare a unui calcul aritmetic cu aplicarea criteriilor prevăzute de o.u.g. nr. 50/2008, republicată.

Natura juridică a deciziei de calcul al taxei de poluare. Acest act nu reprezintă un titlu de creanţă ci cuprinde modul de efectuare a unui calcul aritmetic cu aplicarea criteriilor prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, republicată.

- C. pr.civilă, art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza a II-a

 - O.U.G. nr. 50/2008, republicată

 - O.U.G. nr. 92/2003, art. 110 – art. 111

Pentru ca obligaţia de plată să devină actuală, este necesară formularea şi depunerea unei cererii de îmmatriculare a autovehiculului, demers ce rămâne la latitudinea persoanei interesate, or de esenţa titlului de creanţă, prevăzut de art. 110 – art. 111 din O.U.G. nr. 92/2003 este caracterul executoriu al titlului, caracter definitoriu care nu este lăsat la dispoziţia persoanei a cărei obligaţie de plată o cuprinde. Simpla menţiune că este titlu executoriu, în formularul destinat Deciziei de calcul al taxei de poluare, nu este aptă a schimba textul sau conţinutul art. 110 – art. 111 din O.U.G. nr. 92/2003.

Prin sentinţa civilă nr. 2033 /6 iulie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.H. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Harghita şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D.G.F.P. Harghita împotriva A.F.M.

În considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:

• excepţia inadmisibilităţii cererii a fost respinsă întrucât obiectul acţiunii nu îl constituie anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare, astfel încât reclamantul nu era obligată să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 205-218 Cod proc. fiscală;

• reclamantul a achitat taxa pe poluare fără să conteste Decizia de calcul al taxei pe poluare, act care beneficiază de prezumţia de legalitate; taxa pe poluare a fost, deci, încasată în baza unui act administrativ-fiscal legal şi temeinic;

• plata a fost efectuată în baza O.U.G. nr. 50/2008, iar art. 110 TUE (fost art. 90 TCE) interzice taxarea discriminatorie, impunând statelor ca, indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice, fără discriminare, produselor similare importate; taxa pe poluare se încasează în baza unui titlu de creanţă, conform art. 110 alin. 2 Cod proc. fiscală, fiind, deci, o creanţă fiscală; decizia nu este numai un simplu document de calcul, ci însuşi titlul în baza căruia statul a încasat taxa pe poluare.

• faţă de soluţia dată cu privire la cererea principală, cererea de chemare în garanţie a rămas fără obiect.

 Împotriva Sentinţei nr. 2033/06 iulie 2011a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 9, art. 3041 Cod proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.

În esenţă, reclamantul a expus următoarele argumente: consideră nelegală perceperea taxei de poluare pentru înmatricularea autoturismului BMW fabricat în anul 2003 şi înmatriculat în acelaşi an pentru prima dată în Ungaria, ţară membră a UE, modul de reglementare a taxei de poluare încalcă prevederile Tratatului Comunităţii Europene, taxa de poluare este discriminatorie, invocându-se şi jurisprudenţa CJ.U.E.

Intimata D.G.F.P. Harghita  a depus întâmpinare, la data de 6 decembrie 2011, solicitând a se dispune respingerea recursului, susţinând, în esenţă, următoarele motive:

Decizia de calcul al taxei de poluare este însuşi titlul în baza căruia Statul a încasat suma plătită iar reclamantul nu a solicitat anularea acestei decizii în condiţiile şi termenele prevăzute de O.U.G. nr. 92/2003, nefiind respectate nici dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea 554/2004.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de dispoziţiilor art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte ce relevă nelegalitatea Sentinţei recurate, cu privire la tranşarea fondului cauzei, dar şi legalitatea hotărârii relativ la rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamantului:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă, Tribunalul a considerat, în mod corect, că, prin cererea sa, reclamantul a stabilit inechivoc limitele învestirii instanţei – ca aplicare a principiului disponibilităţii -, solicitând repararea pagubei ce i-a fost produsă, respectiv restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, în condiţiile refuzului autorităţii administrative de a da curs solicitării sale. O astfel de cerere este şi rămâne, fără putinţă de tăgadă, în competenţa instanţelor judecătoreşti, având ca temei dispoziţiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi urmărind, în mod explicit, repararea pagubei cauzate. Accesul la instanţă este garantat şi persoanelor nemulţumite de răspunsul primit la plângerea prealabilă, deci şi reclamantului, cu finalitatea obligării autorităţii administrative să efectueze o anumită operaţiune – art. 18 alin. 1 ultima teză din Legea nr. 554/2004 -, astfel cum a solicitat reclamantul, respectiv obligarea pârâtelor la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut faptul că, în speţă, Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nu reprezintă un titlu de creanţă, astfel cum un asemenea titlu este statornicit prin dispoziţiilor art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, reclamantul atacând doar un act prin care s-a constatat efectuarea unui calcul aritmetic, cu aplicarea criteriilor prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. Decizia în care este înscris cuantumul sumei calculate nu naşte, prin ea însăşi, obligaţia de plată în sarcina persoanei care a solicitat efectuarea calculului. Astfel cum stabileşte O.U.G. nr. 50/2008, pentru ca obligaţia de plată să devină actuală, este necesară formularea şi depunerea unei cereri de înmatriculare a autovehiculului, demers ce rămâne la latitudinea persoanei interesate. Or, de esenţa titlului de creanţă, prevăzut în art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, este caracterul executoriu, acest caracter definitoriu al titlului nefiind, nicidecum, lăsat la dispoziţia persoanei a cărei obligaţie de plată o cuprinde. Faptul că într-o anexă la un ordin al conducătorului unei autorităţi administrative (O.M.F.P. nr. 986/2008) se face menţiunea titlu de creanţă, în formularul destinat Deciziei de calcul al taxei pe poluare, nu este apt a schimba nici textul şi nici conţinutul art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, iar prin raportare la aceste dispoziţii normative, decizia în discuţie nu poate avea caracterul unui titlu de creanţă.

Relativ la fondul cauzei, Curtea reţine următoarele aspecte:

Reclamantul a achitat, la 03.08.2009, suma de 4831 lei, cu titlu de taxă pe poluare pentru autoturismul marca Volkswagen, tipul Passat înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, dar neînmatriculat în România; plata a fost probată cu chitanţa seria TS6 nr. 960481.

Reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, iar Trezoreria  Municipiului Odorheiu Secuiesc i-a răspuns că nu-i poate soluţiona cererea în mod favorabil întrucât achitarea taxei a avut loc pe temeiul unui act administrativ ce reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, emis în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

Referitor la caracterul Deciziei de calcul al taxei pe poluare, Curtea reţine că aceasta nu reprezintă un titlu de creanţă, astfel cum un asemenea titlu este statornicit prin dispoziţiilor art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, reclamantul atacând doar un act prin care s-a constatat efectuarea unui calcul aritmetic, cu aplicarea criteriilor prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008; decizia în care este înscris cuantumul sumei calculate nu naşte, prin ea însăşi, obligaţia de plată în sarcina persoanei care a solicitat efectuarea calculului; astfel cum stabileşte O.U.G. nr. 50/2008, pentru ca obligaţia de plată să devină actuală, este necesară formularea şi depunerea unei cereri de înmatriculare a autovehiculului, demers ce rămâne la latitudinea persoanei interesate; or, de esenţa titlului de creanţă, prevăzut în art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, este caracterul executoriu, acest caracter definitoriu al titlului nefiind, nicidecum, lăsat la dispoziţia persoanei a cărei obligaţie de plată o cuprinde; faptul că într-o anexă la un ordin al conducătorului unei autorităţi administrative (O.M.F.P. nr. 986/2008) se face menţiunea titlu de creanţă, în formularul destinat Deciziei de calcul al taxei pe poluare, nu este apt a schimba nici textul şi nici conţinutul art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, iar prin raportare la aceste dispoziţii normative, decizia în discuţie nu poate avea caracterul unui titlu de creanţă;

În conformitate cu expunerea de motive la Proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, depus la Parlamentul României sub nr. PL-x 536/10 septembrie 2008 (disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor), s-a urmărit ca taxa pe poluare, a cărei cauză şi al cărei scop – „poluatorul plăteşte” – să ducă, în scurt timp, la diminuarea numărului autoturismelor „second-hand” deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene, care urmau să fie introduse în România;

O.U.G. nr. 208/2008 a stabilit că autovehiculele cu capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2.000 cm3 şi care se înmatriculează prima oară în ţară sau în alte state membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 15 decembrie 2008, să fie exceptate de la obligaţia de plată a taxei pe poluare, stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008 (art. II), prevederi care, potrivit art. III au fost aplicabile până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv;

 O.U.G. nr. 218/2008 (pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008) a abrogat O.U.G. nr. 208/2008 şi a continuat să excepteze de la plata taxei de poluare autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, cu capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2.000 cm3, cât şi autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează prima oară în ţară sau în alte state membre ale Uniunii Europene, în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, inclusiv; în schimb, categoriilor de autovehicule de mai sus, înmatriculate pentru prima oară în afara Uniunii Europene şi care se înmatriculează, apoi, în România li se aplică taxele, creându-se, aşadar, un tratament fiscal diferenţiat între autovehiculele noi şi cele vechi, înmatriculate în ţară după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008;

Scopul instituirii normei din art. 90 TCE (art. 110 TFUE) – niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naţionale similare – este acela de crea şi menţine condiţiile şi cadrul legal al liberei circulaţii a mărfurilor, cu referire la impozitele şi taxele ce impun obligaţii fiscale mai mari produselor provenite din alte state membre, în comparaţie cu cele provenite din producţia internă;

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie,  prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, inclusiv autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din dispoziţiilor alin. 2, astfel cum se stipulează expres în alin. 4; de altfel, chiar înainte de aderare, statul român şi-a asumat obligaţia respectării prevederilor din tratatele originare ale Comunităţii, conform Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană;

Jurisprudenţa C.J.C.E. a confirmat faptul că legea care se îndepărtează de Tratat, privit ca izvor independent de drept, nu poate determina anularea aplicării lui, dată fiind natura originală şi specială a acestuia care, însă, nu îl lipseşte de caracterul intrinsec de lege comunitară şi nici nu pune la îndoială baza legală a Comunităţii însăşi; dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă ce are prioritate chiar şi faţă de dreptul naţional ulterior edictat (C.J.C.E., hot. Costa/Enel – 1964); în acest context, Curtea reţine că taxa pe poluare a fost introdusă în legislaţia internă numai în anul 2008;

Modalitatea de reglementare a taxei pe poluare este menită să determine scăderea numărului autoturismelor second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru, care vor fi introduse în România, consumatorii fiind direcţionaţi, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, înspre un autoturism nou ori înspre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România, fiind, astfel, în mod evident, protejată producţia internă, astfel cum se rezulta încă în preambulul O.U.G. nr. 208/2008;

Fiind o taxă cu efect echivalent – astfel cu noţiunea a fost consacrată prin jurisprudenţa C.J.C.E. (hot. din 17 iulie 1997 – Haahr Petroleum, C-90/94, hot. din 2 aprilie 1998 – Outokumpu, C-213/96, hot. din 5 octombrie 2006 – Nadasdi şi Nemeth, C-290/05, C-333/05) -, taxa pe poluare lezează principiul liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre, în condiţii de concurenţă, iar eliminarea oricărei forme de protecţie ce decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre a fost stabilită, ca obiectiv, de C.J.C.E. (hot. din 15 iunie 2006 – Air Licuide Industries Belgium, C-393/04, C-41/05);

Din argumentele anterior expuse reiese în mod clar faptul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare dispoziţiilor art. 90 TCE (art. 110 TFUE), primele fiind destinate să favorizeze vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în ţară şi, mai recent, a autoturismelor noi produse în ţară, în detrimentul autoturismelor deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii, conduită care, după aderare României la U.E. nu este admisibilă, dat fiind că norma fiscală naţională duce (sau are potenţialul de a duce) la diminuarea consumului produselor importate, prin influenţarea alegerii consumatorilor – C.J.C.E., hot. Cooperativa Co-Frutta Srl/Amministra- zione delle finanze dello Stato – 193/85 din 7 mai 1987 (referitoare la taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia, aplicabilă, prin similitudine, cu privire la principiul analizat); C.J.C.E., hot. G.F. Roders BV s.a./Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen – cauzele reunite C-367/93 şi C-377/93 (referitoare la discriminarea dintre vinurile din Luxemburg şi vinurile din fructe provenite din alte state membre);

În fine, modalitatea de reglementare a taxei în litigiu relevă şi un alt tip de discriminare, şi anume între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele care au depus această solicitare ulterior, doar acestea din urmă plătind taxa de poluare (deşi data înmatriculării este cu totul irelevantă pentru gradul de poluare produs de ambele categorii de autoturisme); de vreme ce prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte în scopul îmbunătăţirii calităţii aerului, înseamnă că taxa de poluare ar fi trebuit instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic; Curtea constată existenţa acestui caz de discriminare şi din perspectiva art. 16 din Constituţie, art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974), art. 1, 2 din O.G. nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare – aspecte care, însă, nu fac obiectul analizei instanţei întrucât exced cadrului procesual al cauzei.

Pentru cel puţin argumentele anterior evocate, taxa pe poluare, astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine normelor dreptului comunitar statornicite prin art. 25 TCE (art. 28 TFUE), art. 28 TCE (art. 41 TFUE) şi art. 90 TCE (art. 110 TFUE), Curtea urmând să admită recursului reclamantului -  art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. – şi să dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reclamantului – art. 312 alin. 2 teza I, alin. 3 teza I Cod proc. civ. – şi al obligării pârâtei la plata sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant. Pentru considerentele deja expuse, dispoziţia privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii – cuprinsă în Sentinţa atacată - va fi menţinută.

În ce priveşte obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale legale aferente taxei pe poluare, Curtea va face aplicarea atât a principiului general al reparaţiei integrale a prejudiciului, consacrat de art. 998 Cod civil, cât şi a normei speciale înscrise în art. 124 din O.G. nr. 92/2003, dat fiind faptul că reclamanta-intimată a fost lipsită, în mod nejustificat, de folosinţa unei sume de bani, de la data refuzului restituirii, exprimat de către autoritatea administrativă (f. 7, dos. Tribunalului Harghita).

Stabilirea momentul de la care obligaţia pârâtei curge se întemeiază pe dispoziţiilor art. 70 alin. 2, coroborată cu dispoziţiilor art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003  - respectându-se termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii, lăsat la dispoziţia autorităţii administrative pentru soluţionarea acesteia. Procentajul dobânzii este cel stabilit de dispoziţiilor art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, succesiv, cu privire la perioada pentru care pârâta a fost obligată la plată.

Referitor la cererea de chemare în garanţie, Curtea are în vedere, în mod legal, dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, potrivit căreia taxa pe poluare a constituit un venit efectiv la bugetul Fondului pentru Mediu, iar acest fond se gestiona de chemata în garanţie, Administraţia Fontului pentru Mediu, care are, deci, obligaţia de a vira în contul pârâtei suma ce urmează a-i fi restituită reclamantului. Aşadar, între pârâtă şi chemata în garanţie există raportul procesual cerut de dispoziţiilor art. 60 din Cod proc. civ.

În legătură cu dobânda, Curtea a reţinut că de suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, de către reclamant, a beneficiat, efectiv, chemata în garanţie, potrivit normei procedurale cuprinse în art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008. Cu toate acestea, chemata în garanţie s-a opus admiterii cererii reclamantei, astfel cum a precizat, expres, prin întâmpinarea depusă în prima etapă procesuală. Aşadar, A.F.M. se află în culpă, iar faptul că taxa a fost calculată de pârâtă, nu poate anihila culpa chematei în garanţie.

În consecinţă, Curtea a admis recursul reclamantei şi va modifica în parte Sentinţa atacată – art. 312 alin.1  teza I, alin. 2 teza a II-a Cod proc. civ. -, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi a cererii de chemare în garanţie, cu menţinerea dispoziţiei primei instanţe privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii. 

În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat intimatele în solidar şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1063,15  lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare