Litigiu de muncă. Potrivit art. 581 Cod procedură civilă nu se poate reţine o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara altfel, dacă există posibilitatea ca reclamanta să-şi recupereze integral prejudiciul în situaţia în care cererea sa de anulare a or

Sub aspectul condiţiilor obligatorii impuse de art. 581 Cod procedură civilă, se constată că nu se poate reţine o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara altfel, chiar date fiind circumstanţele particulare ale cauzei. Astfel, art. 52 alin. 2 din Codul muncii dă posibilitatea reclamantei de a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat. Chiar dacă reclamantei îi este greu să găsească un alt loc de muncă până la soluţionarea litigiului pe fond, acest fapt nu poate conduce automat la reluarea raporturilor de muncă cu pârâta. Aceasta întrucât o atare măsură, luată pe calea ordonanţei preşedinţiale, ar fi una definitivă atâta timp cât pentru muncă prestată reclamanta ar beneficia din nou de salariu, salariul nemaiputând fi solicitat a fi restituit de pârâtă în situaţia în care în fond ar avea câştig de cauză, fiind contrar dispoziţiilor art. 159 din Codul muncii. S-ar ajunge astfel la o ineficientizare a prevederilor art. 52 din Codul muncii şi implicit la o prejudecare a fondului.

-Codul de procedură civilă, art. 581

-Codul muncii, art. 52 alin. 2, art. 159

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 20.04.2012, sub nr. 3587/102/2012, cerere care a fost precizată la data de 15.05.2012, reclamanta T.E.I. a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Mureş, solicitând suspendarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a Ordinelor nr. 387 din 03.04.2012 şi nr. 396 din 20.04.2012 emise de preşedintele Curţii de Conturi a României, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în dosarul nr. 3441/102/2012 aflat pe rolul Tribunalului Mureş, menţinerea dreptului la muncă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-au invocat în esenţă următoarele :

Ordinele atacate contravin prevederilor art. 23 alin. 8 din Constituţie, care consacră prezumţia de nevinovăţie.

Aceste două acte instituie un tratament juridic discriminatoriu prin aplicarea unei măsuri premature, indicarea unei presupuse trimiteri în judecată penală, în raport cu ceilalţi angajaţi constituie o încălcare a art. 16 alin. 1 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

De asemenea, s-a susţinut că cele două ordine îi îngrădesc reclamantei dreptul la muncă, astfel cum este stabilit de art. 38 alin. 1 din Constituţie, contravenind dispoziţiilor art. 49 din legea fundamentală, pentru că persoana stigmatizată nu mai are perspective reale de a-şi găsi un loc de muncă.

Reclamanta a susţinut că ordinele nu întrunesc condiţiile de formă şi de fond. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, reclamanta a arătat următoarele:

Urgenţa se justifică prin aceea că, având în întreţinere un copil în vârstă de 6 ani, reclamanta ar putea fi pusă în situaţia de imposibilitate efectivă de a-şi întreţine familia, pe de altă parte, datorită cheltuielilor de întreţinere şi celor datorate creditului bancar angajat, ar putea fi pusă în situaţia de pericol iminent al pierderii locuinţei.

În plus, în condiţiile în care ordinul din 03.04.2012 produce efecte retroactiv, din data de 02.04.2012, s-a susţinut încălcarea principiului neretroactivităţii stabilit prin art. 15 alin. 2 din Constituţie.

Reclamanta a mai susţinut că în cazuri similare, condiţia urgenţei nici n-ar mai trebui să fie cercetată, deoarece rezultă din însăşi situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei, s-a solicitat a se observa că se solicită luarea măsurii de suspendare în mod provizoriu, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului dintre părţi.

 Reclamanta a mai arătat că în ceea ce priveşte condiţia neprejudecării fondului, instanţa nu are de cercetat fondul, ci doar aparenţa acestuia, aceasta fiind suficientă dispunerii suspendării ca măsură urgentă şi vremelnică.

Prin sentinţa civilă nr. 1799/8.06.2012, Tribunalul Mureş a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată şi precizată de reclamanta T.E.I. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a judeţului Mureş, ca rămasă fără obiect, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Ordinului preşedintelui Curţii de Conturi a României nr. 387/03.04.2012 şi ca nefondată, în ceea ce priveşte restul capetelor de cerere.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele :

Dat fiind că Ordinul nr. 387/3.04.2012 emis de preşedintele Curţii de Conturi a României a fost revocat prin Ordinul nr. 396/20.04.2012, cererea de suspendare a acestuia a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte Ordinul nr. 396/20.04.2012 emis de preşedintele Curţii de Conturi a României, prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantei începând cu 20.04.2012, Tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prev. de art. 581 Cod procedură civilă.

Astfel, lipseşte condiţia urgenţei, dat fiind că există posibilitatea ca reclamanta să-şi recupereze integral prejudiciul în situaţia în care cererea sa de anulare a ordinului şi de reintegrare în funcţie cu plata despăgubirilor pentru perioada în care a fost suspendată, este admisă. Pericolul invocat de reclamantă nu este iminent, iar prejudiciul nu atât de grav şi imediat încât să nu mai poată fi reparat. Trebuie avut în vedere că cererea ce formează obiectul dosarului nr. 3441/102/2012 al Tribunalului Mureş se soluţionează potrivit regulilor speciale de procedură din materia litigiilor de muncă, prevăzute de art. 286 şi următoarele din Codul muncii, în regim de urgenţă, ceea ce presupune o durată de timp mai redusă de soluţionare a cererilor din această materie, hotărârile primei instanţe fiind executorii de drept. Prin urmare, cererea de suspendare pe calea ordonanţei preşedinţiale a Ordinului nr. 396 din 20.04.2012 este neîntemeiată, pentru că lipseşte condiţia de admisibilitate a urgenţei.

În subsidiar, instanţa de fond a mai reţinut că argumentele referitoare la legalitatea ordinului, la nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, la tratamentul juridic discriminatoriu  şi îngrădirea dreptului la muncă al reclamantei, precum şi la neîntrunirea condiţiilor de formă şi de fond a ordinului din 20.04.2012 conduc la analizarea fondului cererii din dosarul 3441/102/2012, prin urmare nu pot fi analizate în procedura ordonanţei preşedinţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs reclamanta T.E.I., solicitând modificarea sentinţei civile şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială în sensul suspendării Ordinului nr. 387/3.04.2012 şi a Ordinului nr. 396/20.04.2012, emise de pârâta Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureş.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 581 Cod procedură civilă, în primul rând urgenţa măsurii de suspendare a executării celor două ordine vădit nelegale şi vremelnicia măsurii, având în vedere faptul că pe rolul instanţei se desfăşoară procesul părţilor privind fondul cauzei.

S-a arătat că, costul utilităţilor pentru un trai decent, coroborate cu situaţia familială, respectiv un copil minor în întreţinere, creditul foarte mare garantat cu imobilul în care reclamanta locuieşte, sunt elemente de natură să justifice că se impune măsura suspendării pentru a preîntâmpina prejudicii majore care nut pot fi altfel înlăturate.

Atât locuinţa, cât şi perioada în care nu va avea posibilitatea de a-şi creşte copilul nu vor putea fi acoperite de pârâtă ca urmare a repunerii în situaţia anterioară. Acordarea de salarii retroactive cu dobânda aferentă nu înseamnă acoperirea integrală a prejudiciului creat urmare a suspendării contractului de muncă.

Prin completarea la motivele de recurs invocate, reclamanta a mai arătat că negarea dreptului la acţiunea întemeiată pe prev. art. 581 Cod procedură civilă echivalează cu un refuz nejustificat al accesului la justiţie, încălcându-se art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 12 din Constituţie.

Prin actul juridic emis de pârâtă sunt puse în executare măsuri abuzive prin care se încearcă aducerea reclamantei în situaţia de a nu-şi putea întreţine familia şi de a-şi pierde locuinţa, condiţia urgenţei prev. de art. 581 Cod procedură civilă fiind îndeplinită.

Totodată, susţinerea instanţei de fond potrivit căreia acţiunea de fond se judecă în regim de urgenţă nu poate fi reţinută, dat fiind că sunt litigii de muncă ce sunt nesoluţionate şi după un an, perioadă în care reclamanta îşi poate pierde locuinţa şi este în imposibilitate de a asigura familiei un trai decent.

În drept au fost invocate prevederile art. 309 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat, motivat, respingerea ca nefondat a recursului.

Examinând sentinţa atacată în raport cu motivele de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prev. de art. 3041 şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a reţinut următoarele :

Nicăieri în cuprinsul hotărârii atacate, instanţa de fond nu reţine inadmisibilitatea ordonanţei preşedinţiale în materia litigiilor de muncă, astfel încât să fim în prezenţa încălcării drepturilor consfinţite de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, susţinerile recurentei cu privire la acest aspect urmează a fi înlăturate.

Cu toate acestea, relevante în cauză sunt dispoziţiile cuprinse în Codul muncii, potrivit cărora „cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgenţă”. Prin instituirea unui regim special de urgenţă legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea nici uneia dintre părţi. Mai mult, suportarea unui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispoziţiile aceluiaşi cod, care prevăd că în cazul în care se constată nevinovăţia angajatului suspendat, salariatul îşi reia activitatea, iar angajatorul va fi obligat la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul pe perioada suspendării.

Acesta este motivul pentru care invocarea urgenţei întemeiată pe prev. art. 581 Cod procedură civilă nu se impune în condiţiile în care chiar Codul muncii o prevede.

Sub aspectul condiţiilor obligatorii impuse de art. 581 Cod procedură civilă, se constată că nu se poate reţine o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara altfel, chiar date fiind circumstanţele particulare ale cauzei. Astfel, art. 52 alin. 2 din Codul muncii dă posibilitatea reclamantei de a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat. Chiar dacă reclamantei îi este greu să găsească un alt loc de muncă până la soluţionarea litigiului pe fond, acest fapt nu poate conduce automat la reluarea raporturilor de muncă cu pârâta. Aceasta întrucât o atare măsură, luată pe calea ordonanţei preşedinţiale, ar fi una definitivă atâta timp cât pentru muncă prestată reclamanta ar beneficia din nou de salariu, salariul nemaiputând fi solicitat a fi restituit de pârâtă în situaţia în care în fond ar avea câştig de cauză, fiind contrar dispoziţiilor art. 159 din Codul muncii. S-ar ajunge astfel la o ineficientizare a prevederilor art. 52 din Codul muncii şi implicit la o prejudecare a fondului.

Este adevărat că situaţia financiară a reclamantei este una precară în această perioadă, dat fiind creditul mare şi copilul minor aflat în întreţinere, dar din actele dosarului rezultă că şi soţul reclamantei are venituri salariale de natură a face posibilă traversarea acestei perioade dificile din punct de vedere material.

În consecinţă, atâta timp cât reclamanta nu a adus probe din care să rezulte că veniturile pe familie sunt insuficiente traiului zilnic în raport şi cu veniturile soţului şi a familiei extinse, invocarea acestui aspect motivat doar de suspendarea contractului său de muncă, face să nu fie dovedită condiţia urgenţei.

Faţă de aceste aspecte, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prev. de art. 581 Cod procedură civilă, Curtea de Apel urmează, ţinând seama că motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă nu subzistă în cauză, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E.I. împotriva sentinţei civile nr. 1799/8.06.2012, pronunţată în dosarul nr. 3587/102/2012 al Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare