Contestatie la tabelul de creante

Sentinţă comercială 487 din 28.03.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. ….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa Nr. …

Şedinţa publică de la …

Completul compus din:

JUDECĂTOR-SINDIC ……

Grefier ……

Pe rol fiind judecarea contestaţiilor formulate de creditorii P.L.R.I.F.N.SA şi  P.R.A. SRL  la tabelul de creanţe întocmit de  lichidatorul  judiciar  C.C. IPURL Tg.Jiu desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC G.A.I.SRL Tg.Jiu ,

La  apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat practician in insolvenţă C.E. din partea lichidatorului judiciar pentru debitoare ,lipsă restul părţilor .

Procedura legal îndeplinită.

S-a  făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă,  după care dosarul fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul .

Practician in insolvenţă C.E. a solicitat anularea ca netimbrată a contestaţiei formulate de  P.R.A. SRL  şi respingerea contestaţiei formulate de  P.L.R. IFN SA ca fiind tardivă.

JUDECĂTORUL SINDIC

Prin contestaţiile înregistrate la 6 febr. 2012  creditoarele P.L.R.I.F.N.SA şi  P.R.A. SRL au contestat neînscrierea lor in tabelele de creanţă întocmite de lichidatorul judiciar  C.C. IPURL pentru debitoarea  SC G.A.I.SRL  Tg.Jiu .

In motivare se  arată că a fost încheiat contractul de leasing nr. .... cu SC R.C. SRL având ca obiect de folosinţă autovehiculul marca VW.T.T.& F. cu nr. înmatriculare ......

Ulterior a fost încheiat contractul de novaţie a contractului de leasing nr...... prin care SC  R.C. SRL titular de drept al contractului, a cedat către SC G.A.I.SRL toate drepturile şi obligaţiile prevăzute in contractul de leasing , cu acordul proprietarului.

In urma acestei cesiuni utilizatoare este SC G.A.I.SRL:

In aceste condiţii fiind îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de legea specială a insolvenţei au formulat cerere de înregistrare a creanţei in sumă de 48.991,80 lei împotriva debitoarei ,însă lichidatorul judiciar cu adresa din 18 ian. 2011 a comunicat că a admis parţial cererea de înregistrare a creanţei , considerând că sunt tardiv înregistrate , respectiv s-a acceptat suma de 38.898,24 lei creanţa P.L.R.I.F.N.SA şi  6.157,55 lei pentru  P.R.A. SRL.

Se susţine că nu au fost notificate conform prev. C.pr.civilă cu deschiderea procedurii împotriva debitoarei, nefiind astfel aplicate disp. art. 76 din L. 85/2006, considerând că nu este suficientă publicarea notificării în BPI întrucât notificarea trebuie făcută în conformitate cu disp. C.pr.civilă pentru a nu aduce atingere drepturilor creditorilor la recuperarea creanţelor şi pentru a fi asigurat in mod legal acest drept aşa cum se prevede in art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului  .

De asemenea ,se consideră că lichidatorul judiciar desemnat nu a depus toate diligenţele cu privire la notificarea tuturor creditorilor , iar decizia acestuia de a respinge ca tardivă declaraţia de creanţă ce cuprinde creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei este nelegală şi neîntemeiată.

Că, lichidatorul judiciar avea obligaţia de a  face demersurile de a solicita informaţii către autorităţile competente cu privire la toate bunurile deţinute cu orice titlu de societatea debitoare şi în urma verificărilor contestatoarele puteau fi identificate în calitate de creditori şi astfel notificate conform Codului de procedură civilă.

Se arată că  P.L.R.I.F.N.SA este prejudiciată în calitate de proprietar al bunului auto, prin neachitarea ratelor şi a cheltuielilor conform contractului întrucât bunul a fost achiziţionat de către contestatoare la solicitarea expresă a debitoarei fiind achitat integral şi fiind ulterior pus la dispoziţia debitoarei .

Se solicită rectificarea tabelului de creanţe in sensul înscrierii integrale a creanţelor, aşa cum s-a solicitat .

In drept au fost invocate disp. art. 73 din L. 85/2006, OG 51/1997.

In cauză, lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiilor ca neîntemeiate pe fond , şi pe cale de excepţie , ca tardive.

Judecătorul sindic analizând contestaţiile  a pus în vedere contestatoarei P.R.A. SRL să timbreze contestaţia , întrucât contestaţia  vizează doi contestatori ce contestă creanţe diferite şi a fost timbrată doar de unul singur.

Cele două contestatoare au formulat răspuns la întâmpinarea  lichidatorului judiciar .

Din analiza  actelor si lucrărilor dosarului , judecătorul sindic reţine următoarele  :

Prin sentinţa nr. ….. a fost deschisă procedura generală a insolvenţei fiind numit  administrator judiciar  C.C. IPURL Tg.Jiu  care  în baza atribuţiilor prevăzute de art. 20 şi 61 din Legea nr.85/2006 a procedat la notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi la publicarea în BPI , care a avut loc la data de 31.10.2011 (fila 160 dosar fond)- pentru sentinţa iniţială şi la data de 10.11.2011 pentru cea prin care au fost majorate termenele.

Prin această sentinţă s-a stabilit ca termen limită pentru depunerea cererilor de creanţă, 02.11.2011, termen ce a fost ulterior majorat până la data de 11.11.2011.

Astfel a întocmit tabelul preliminar de creanţe care a fost publicat in BPI nr.12602 din data de 24 nov. 2011.

Se reţine faptul că la data de 21 decembrie 2011 (data poştei vizibilă pe plic, fila 79 dosar creanţe) creditoarele P.L.R. IFN SA şi  P.R.A. SRL au formulat împreună o cerere de creanţă, în valoare de 48991,80 lei, reprezentând rate de leasing restante şi rate prime de asigurare casco restante la contractul de leasing nr. .....

Judecătorul sindic reţine faptul că în speţă este vorba despre două creditoare diferite, două creanţe diferite, una rezultând efectiv din contractul de leasing, ( în valoare de 38898,24 lei), cealaltă din contractul de asigurare casco,( în valoare de 6157,55 lei) sumele fiind diferite şi modalitatea de calcul este diferită, astfel încât nu se poate aprecia că este vorba despre o singură cerere de creanţă, aşa cum au lăsat să se înţeleagă creditoarele.

De altfel , şi în tabelul preliminar, în măsura în care erau înregistrate, erau verificate şi înregistrate separat.

Prin urmare, contestaţiile trebuiau să fie timbrate de fiecare creditoare în parte.

Cum creditoarea P.R.A. SRL a fost citată cu menţiunea timbrării contestaţiei cu suma de 120 lei şi aceasta nu a îndeplinit obligaţia legală, în ceea ce o priveşte, contestaţia va fi anulată ca netimbrată.

De altfel, şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, chiar dacă s-ar trece peste excepţia netimbrării cererii, contestaţia creditoarei este tardiv formulată, pentru aceleaşi considerente pe care le vom arăta cu privire la contestaţia creditoarei P.L.R.I.F.N.SA .

Astfel, se reţine faptul că , creanţa  de 38.89,24 lei P.L.R.I.F.N.SA este o creanţă tardivă deoarece este născută anterior deschiderii procedurii, (anterior datei de 12 oct. 2011) şi nu a fost înregistrată la dosar în termenul limită stabilit  prin încheierea din  3 nov.2011 , respectiv până la data de 11 nov. 2011,  ci ulterior acestei date, la 21.12.2011.

Se reţine faptul că aceasta este o contestaţie împotriva neînscrierii creanţei în tabelul preliminar.

Este adevărat că acest creditor nu a fost direct notificat de administratorul judiciar, deoarece nu a fost inclus în lista pe care debitoarea era obligată să o pună la dispoziţia administratorului judiciar, însă dispoziţiile art.7 alin.3 teza finală, cu privire la acest aspect sunt clare.

Debitorul nu a depus lista creditorilor prev. de art. 28 al.1 lit. c din L. 85/2006 astfel că administratorul judiciar a fost pus în imposibilitate  de a notifica creditorii contestatori conform Codului  de procedură civilă.

Astfel, textul de lege stabileşte faptul că pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c, procedura notificării prevăzute de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Se reţine că , deşi nu a fost notificat individual,  termenele stabilite de judecătorul sindic au fost aduse la cunoştinţă public, prin publicarea acestora în BPI.

Prin urmare, cererea de creanţă a fost depusă la tribunal cu depăşirea acestui termen.

Tabelul preliminar de creanţe care a fost publicat în BPI nr…. din data de 24 nov. 2011.

Contestaţiile la tabelul preliminar de creanţe se depun în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI, conform dispoziţiilor art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, ori contestaţia de faţă a fost trimisă prin poştă la data de 01.02.2012, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile legale menţionate,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Anulează ca netimbrată contestaţia P.R.A. SRL, cu sediul în ….., Şoseaua …, nr.., …, judeţul … etaj .., camera …, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. …, nr… sector ., la Cabinet Avocatură …...

Respinge ca tardivă contestaţia P.L.R. IFN SA, cu sediul în …, ….., judeţul …, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. …., nr…, sector .., la Cabinet Avocatură ….

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la …, la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic, Grefier,