Cerere de revizuire

Sentinţă comercială 425 din 21.03.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. ….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa Nr. ….

Şedinţa publică de la …. 2012

Completul compus din:

JUDECĂTOR-SINDIC .....

Grefier Şef .....

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din 14 martie 2012, privind soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC S. SRL, prin administrator social D.I.I., împotriva sentinţei nr. sentinţei nr. ….. pronunţată în dosarul nr…… în contradictoriu cu intimaţii A.F.P. Tg.-Jiu, VLC SPRL – în calitate de administrator judiciar, O.R.C., după casarea cu trimitere spre rejudecare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Deliberând, judecătorul-sindic pronunţă următoarea sentinţă;

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de faţă;

Prin cererea adresată la data de 15.04.2011 Tribunalului Gorj – Secţia a II-a civilă şi înregistrată sub nr….., S.C. S. S.R.L., prin reprezentant legal …., a solicitat judecătorului-sindic ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună revizuirea sentinţei nr… din … pronunţată în dosarul nr….. prin care s-a admis cererea creditorului AFP Tg.-Jiu şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva SC S. SRL., iar pe fond respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de A.F.P. Tg.-Jiu.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 19.03.2011 S.C. S. S.R.L. a intrat în posesia adresei nr…. din 22.02.2011 emisă de DGFP Gorj – AFP Tg.-Jiu, prin care s-a arătat că sumele ce au stat la baza cererii de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC S. SRL au în componenţă suma de 1.574.581 lei ce provine din decizia de impunere nr….din .., astfel : 707.723 lei reprezintă TVA, 192.192 lei reprezintă majorări TVA, 554.877 lei reprezintă majorări calculate la sumele stabilite de organele de control, toate aceste sume fiind stabilite prin decizia de impunere nr.6237/2005, iar suma de 119.789 lei reprezintă majorări calculate la sumele stabilite de întârzierea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat al statului.

Se mai arată că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art.322 pct.5 C.Pr.Civ., în sensul că actul nou pe care îl invocă este adresa emisă de D.G.F.P. Gorj – A.F.P. Tg.-Jiu, cu nr….. în a cărei posesie societatea a intrat la data de 19.03.2011, şi din al cărei conţinut a rezultat că AFP Tg.-Jiu şi-a întemeiat cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe o creanţă incertă, a cărei plată nu putea fi solicitată înaintea soluţionării contestaţiei la decizia de impunere mai sus menţionată.

În cauză VLC SPRL a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art.11 din Legea nr.85/2006 competenţa de soluţionare a cererii revine judecătorului-sindic desemnat să administreze procedura în cauza dosarului nr.14496/95/2007, iar în raport de dispoziţiile art.18 din aceeaşi lege s-a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului …., raportat la stadiul procedurii în care se află debitoarea SC S. SRL., întrucât prin sentinţa nr….. s-a dispus intrarea în faliment a societăţii şi ridicarea dreptului de administrare a debitoarei.

Prin sentinţa nr. … pronunţată în dosarul nr…. s-a respins excepţia necesităţii soluţionării cauzei de judecătorul sindic care administrează dosarul de faliment, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al revizuientei SC S. SRL a domnului … pentru introducerea cererii de revizuire şi s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei nr. ....... dată în dosarul nr. .......de judecătorul sindic.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul sindic a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia necesităţii soluţionării acestei cauze de revizuire de către judecătorul sindic care administrează dosarul de faliment, cererea de revizuire se înregistrează cu număr nou de dosar şi se repartizează aleatoriu în sistem informatic, existând posibilitatea ca aceasta să ajungă chiar la judecătorul sindic care soluţionează cauza de faliment, caz în care acesta nu devine incompatibil.

Sunt avute în vedere dispoziţiile art.992 alin 4 din Hotărârea CSM nr.387/22.09.2005, actualizată, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi deciziile luate la nivelul colegiilor de conducere ale curţii de apel si tribunalelor pentru punerea în apliare a acestor dispoziţii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al petentei ,invocată de lichidatorul judiciar, s-a reţinut că că prin sentinţa nr........ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment faţă de debitorul SC S. SRL, dată de la care dreptul de administrare al debitoarei se ridică de drept, în conformitate cu dispoziţiile art.107 alin.2 lit.a din Legea nr.85/2006.

Potrivit dispoziţiilor art.18 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2006, după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care îi conduce şi activitatea comercială.

În aceste condiţii, debitoarea nu putea să formuleze cerere de revizuire prin reprezentant D.I., întrucât acestuia i-a fost ridicat dreptul de administrare şi implicit cel de reprezentare a societăţii.

În cauză, reprezentarea valabilă a societăţii nu poate fi realizată decât de lichidatorul judiciar, VLC SPRL, care nu şi-a însuşit cererea de revizuire.

Împotriva sentinţei a declarat recurs SC S. SRL prin administrator special …, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere că ….., fost asociat al debitoarei este administratorul special al acesteia, reprezentând interesele societăţii până la închiderea procedurii.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că la data de 19.03.2011 a intrat în posesia adresei nr…. emisă de DGFP Gorj-AFP Tg.Jiu în care se arată că sumele ce au stat la baza cererii de deschidere a procedurii, au în componenţă şi suma de  1.574.581 lei provenită din decizia de impunere nr….., fiind îndeplinite condiţiile art.322 pct.5 C.pr.civ., deoarece  împotriva deciziei  s-a formulat contestaţie, astfel că creanţa nu avea caracter cert.

Adresa nr….. constituie act nou, iar societatea  nu a fost în posesia informaţiilor respective  pe care partea adversă le-a ascuns.

În urma inspecţiei fiscale, s-a emis  decizia nr.6237/2005, stabilindu-se obligaţii suplimentare de 1.161.195 lei, decizie contestată, iar prin decizia nr.44/28.02.2005, ANAF- Direcţia generală de soluţionare a contestaţiei, a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la primirea unei soluţii pe latură penală, ultima decizie de suspendare fiind atacată la rândul său în instanţa de contencios administrativ.

Prin decizia nr. … pronunţată de Curtea de Apel Craiova –secţia a III-a civilă s-a admis recursul declarat de revizuienta debitoare SC S. SRL prin administrator …. şi s-a casat sentinţa nr…., pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Comercială, în dosarul nr…. fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Din considerentele deciziei pronunţate în recurs, s-a reţinut că în cuprinsul cererii de revizuire, s-a precizat ca obiect al revizuirii sentinţa nr........, hotărâre prin care s-a dispus trecerea la faliment, însă din motivarea cererii, rezultă că s-a solicitat revizuirea hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, întrucât s-a arătat că prin aceasta s-a admis cererea creditorului AFP Tg.Jiu  şi  s-a dispus deschiderea procedurii, solicitându-se revizuirea hotărârii şi respingerea cererii de deschidere a procedurii, pe motiv că ulterior s-au descoperit înscrisuri noi din care rezultă că nu este certă creanţa AFP Tg.Jiu.

Aşadar, rezultă că indicarea numărului hotărârii de intrare  în faliment, este rezultatul unei erori materiale, revizuienta înţelegând să solicite, în realitate, revizuirea sentinţei nr….. prin care s-a admis cererea creditorului AFP Tg. Jiu şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac, se poate exercita de părţile care au stat în judecata anterioară în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

La judecata cererii de deschidere a procedurii, debitoarea a fost reprezentată de persoana împuternicită cu acest drept, situaţie ce se menţine şi la judecata căilor de atac extraordinare, chiar şi în cazul ridicării dreptului de administrare prin hotărârea atacată, căci prin exercitarea acestor căi de atac se urmăreşte reformarea, retractarea tocmai a hotărârii prin care s-a desemnat practicianul în insolvenţă, astfel că acesta nu are interes să formuleze sau să însuşească cererea de recurs sau de revizuire.

Astfel, declararea unui recurs împotriva unei hotărâri de deschidere a procedurii simplificate se poate exercita de debitor prin reprezentantul legal din actul constitutiv.

Revizuirea, ca şi cale de atac extraordinară poate fi exercitată de debitor prin fostul administrator, având în vedere că acesta a figurat ca reprezentant al societăţii în acea hotărâre şi că prin acest demers judiciar se urmăreşte retractarea hotărârii de deschidere şi revenirea societăţii în situaţia anterioară deschiderii procedurii, astfel că în mod greşit s-a apreciat că D.I. nu poate reprezenta societatea debitoare în cererea de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

Judecătorul-sindic, analizând cererea de revizuire în raport de actele şi lucrările dosarului apreciază că aceasta este nefondată şi urmează să o respingă, pentru următoarele motive :

În primul rând, în conformitate cu aspectul reţinut în considerentele deciziei de casare nr…..  pronunţate de Curtea de Apel Craiova, cererea de revizuire de faţă este îndreptată împotriva sentinţei nr…. prin care s-a dispus de către judecătorul sindic deschiderea procedurii generale a insolvenţei, şi nu împotriva sentinţei de intrare în faliment, chiar dacă exprimarea revizuientului a fost  greşit formulată  (indicându-se numărul sentinţei de intrare în faliment.)

Pe de altă parte, se reţine că această cerere este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct.5 din c.pr.civilă,, respectiv considerând că  revizuienta se află în posesia unui înscris nou doveditor, în sensul avut în vedere de articolul menţionat.

Astfel, se reţine că revizuienta a formulat o cerere înregistrată la DGFP Gorj sub nr. … şi AFP sub nr….., la care aceasta a primit un răspuns sub forma adresei nr. … emise de DGFP Gorj-AFP Tg.Jiu.

Această adresă este actul pe care revizuienta îl apreciază ca fiind document nou, în sensul art.322 pct.5 din c.pr.civilă.

Analizând acest document, instanţa constată însă că actul în discuţie nu face decât să recapituleze debitele cuprinse în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, neindicând o stare de fapt nouă, care să nu fi existat la data deschiderii procedurii, 07.11.2007.

Ori, pentru a ne afla în ipozeta avută în vedere de art.322 pct.5 din c.pr.civilă înscrisul în discuţie trebuia să fi existat la data judecăţii, în anul 2007 ( acesta este emis însă mult mai târziu, în anul 2011), deoarece numai în această situaţie s-ar fi putut pune în discuţie ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reţinut  de partea potrivnică în cursul procesului de fond, revizuientul fiind astfel în imposibilitatea de a le prezenta.

Pe de altă parte, nu orice înscris , chiar determinant în cauză,poate justifica cererea de revizuire. Dimpotrivă, admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterioară  judecăţii a unor acte noi, dar şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Revizuienta a susţinut că suma pentru care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei , de 1.750715 lei se compunea din mai multe sume, printre care şi cea de 295.923 lei care a fost declarată de contribuabil şi accesorii aferente acestei, care nu era achitată la  data formulării cererii, care a îndeplinit condiţiile privind valoarea prag pentru deschiderea procedurii la momentul respectiv, astfel încât, şi din acest punct de vedere se constată că nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art.322 pct.5 de a fi  determinant în cauză, adică de a fi în măsură să  schimbe soluţia.

Cum revizuientul a solicitat ca, avându-se în vedere acest înscris , să se dispună pe fond, în urma revizuirii, respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, instanţa constată că şi în aceste condiţii, soluţia la data de 07.11.2007 era aceeaşi, având în vedere restul datoriilor debitoarei care depăşeau valoarea prag, astfel încât, oricum s-ar fi deschis această procedură.

Este adevărat că din întreaga sumă făcea parte şi creanţa cuprinsă în decizia de impunere, care a fost contestată de revizuientă în procedura fiscală ( deci era cunoscut faptul că se contestase suma inclusă), însă în dosarul de insolvenţă acesta nu a formulat nicio contestaţie,nu a arătat în nici un mod că a contestat decizia de impunere, nu şi-a exprimat intenţia de reorganizare, nu a contestat tabelele de creanţe şi nici nu a declarat recurs împotriva sentinţei de trecere la faliment .

Mai mult,faptul că aspectele menţionate erau cunoscute de revizuient, au rezultă şi din decizia pronunţată de  Curtea de Apel Craiova, nr…., pronunţată în recurs împotriva sentinţei nr. …. a judecătorului sindic prin care au fost respinse contestaţiile  la tabelul de creanţe,(formulate în temeiul art.73 şi 75 din lege), prin care a  respins recursurile( printre care şi cel declarat de administratorul special al debitoarei, D.I., care a contestat o parte din creanţa AFP Tg.Jiu înscrisă în tabelul de creanţă în cuantum de 1.750.715 lei, respectiv suma de 1.574.581 lei cu motivarea că provine din decizia de impunere nr…., care a fost contestată de SC S. SRL, şi care nu a fost soluţionată până la momentul pronunţării deciziei Curţii).

Cu ocazia soluţionării recursului la această sentinţă, curtea de apel a arătat că debitoarea prin administratorul special Drejman ( devenit ulterior administrator special) a avut cunoştinţă de  existenţa contestaţiei la decizia de impunere nr. …., însă nu a contestat această creanţă şi nici nu a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii.

Situaţia debitelor şi a contestaţiilor era practic cunoscută la data deschiderii procedurii, de vreme ce decizia de impunere a fost contestată cu doi ani înainte de acest moment, astfel că , în lipsa oricărei implicări la momentul deschiderii procedurii, în sensul de a arăta aspectele pe care le cunoştea, sau de a declara căi de atac, motivele invocate în cererea de revizuire nu au în prezent nicio susţinere.

În aceste condiţii, se apreciază că nu sunt întrunite dispoziţiile art.322 pct. 5 din c.pr.civilă astfel încât cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC S. SRL, prin administrator D.I.I., împotriva sentinţei nr. …. pronunţată în dosarul nr….., în contradictoriu cu intimaţii A.F.P. Tg.-Jiu, VLC SPRL – în calitate de administrator judiciar, O.R.C., după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la ….., la Tribunalul Gorj. 

Judecător-sindic,

.....Grefier Şef,

.....