Ordin de protectie

Ordin de protecţie.Îndeplinirea condiţiilor legale pentru emitere.

Dispoziţiile art.II din Legea nr.25/2012 prin care s-a modificat  Legea nr.217/2003 fac trimitere la completarea legii cu prevederile corespunzătoare din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că la cercetarea de către instanţa civilă a aspectelor privind violenţa în familie, contigue zonei infracţionale, regimul audierii martorilor este guvernat de dispoziţiile art.78 şi urm.din Codul de procedură penală, ce permite ascultarea membrilor de familie, lucru absolut firesc deoarece faptele de violenţă în familie se manifestă de regulă într-un spaţiu privat, accesibil unui număr restrâns de persoane.

Din ansamblul dispoziţiilor Legii nr.217/2003 pentru  prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dar şi  din reglementările exprese (art.1 alin.2 şi 3, art.2 lit.c), art.7 alin 1, art.8 alin.1 etc.) rezultă  că o componentă esenţială a protecţiei  ce se cuvine acordată victimelor violenţei în  familie constă în prevenirea actelor de violenţă îndreptate împotriva acestora şi preîntâmpinarea situaţiilor de încălcare repetată a drepturilor lor fundamentale.

Multitudinea manifestărilor violente ale pârâtului - agresor(violenţă verbală,psihologică,fizică), împrejurarea că de la acesta a fost confiscată o armă de foc de către organele de cercetare penală în contextul cercetării sale penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a  regimului armelor şi muniţiilor, conduc la  concluzia persistenţei unei stări de pericol pentru reclamanta –victimă, în situaţia în care pârâtul – agresor ar beneficia în continuare, fără nicio restricţie, de condiţiile actuale pentru a intra în contact nemijlocit cu aceasta; în acest context, aprecierea primei instanţe că faptele imputate pârâtului agresor au o gravitate minoră poate conduce la concluzia, esenţialmente greşită, că ele sunt  permise în cadrul  domestic al căsniciei, iar  repetarea lor nu ar trebui prevenită.

(Tribunalul Arad, secţia civilă, decizia civilă  nr. 287 R /28 februarie 2013,dosar nr. 103/55/2013)

Prin sentinţa civilă nr.231 din 25.01.2013 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr.103/55/2013, prima instanţă a respins cererea formulată de petenta S. (fostă D.) M. în nume personal şi în calitate de reprezentantă a copilului D. J. G., minor fără capacitate de exerciţiu în contradictoriu cu intimatul D. T. având ca obiect emiterea ordinului de protecţie şi a obligat petenta la plata sumei de 300 lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu pentru avocat Petriş Octavia.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut faptul că părţile au fost căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 29.07.1999 în faţa delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului Arad iar din căsătoria părţilor a rezultat copilul D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.599 din data de 15.05.2012 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 1.184/55/2012, rămasă irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor din vina ambilor soţi. Prin aceeaşi sentinţă civilă s-a dispus reluarea de către petentă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,S.”, s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi faţă de copilul D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia, a fost stabilită locuinţa copilului la domiciliul petentei, s-a dispus ca drepturile cu privire la bunurile copilului să fie exercitate de ambii părinţi şi a fost obligat intimatul la plata sumei de 175 lei lunar către petentă cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorului.

În urma pronunţării divorţului, părţile au continuat să locuiască în imobilul proprietate devălmaşă a acestora situat în municipiul Arad, str. T.,  judeţul Arad. Imobilul a fost dobândit de părţi în timpul căsătoriei prin cumpărare în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 53 din data de 17.01.2001 de BNP.

Din sentinţa de divorţ rezultă că în cuprinsul acţiunii de divorţ formulată de petenta din prezenta cauză, aceasta a invocat ca motive de divorţ faptul că acesta profera un limbaj agresiv şi vulgar, presărat cu invective şi insulte la adresa petentei şi a copilului părţilor precum şi la adresa fiului petentei dintr-o căsătorie anterioară, I. – S. D. D.

În dosarul de divorţ, intimatul a formulat acţiune reconvenţională având ca obiect desfacerea căsătoriei şi a arătat că unul din motivele pentru care relaţiile dintre părţi s-au deteriorat îl constituie faptul că fiul major al reclamantei, domnul I.– S.D. D. a locuit împreună cu părţile până la majorat, respectiv anul 2009.În  anul 2009, acesta s-a mutat la domiciliul bunicii paterne şi ulterior la domiciliul tatălui său. În anul 2011 acesta a revenit la domiciliul părţilor, cu motivarea că nu mai are unde să locuiască. După acest moment fiul reclamantei lipsea nopţile de acasă şi revenea la domiciliu doar dimineaţa  şi toată ziua dormea, constituind astfel un exemplu negativ pentru fiul minor al părţilor. Din acest motiv intimatul a propus la acea dată petentei ca fiul petentei să se separe de părţi şi părţile să îi închirieze acestuia o garsonieră, a cărui chirie să fie achitată de intimat. Petenta nu a fost de acord cu o astfel de soluţie. Din acest motiv, în vara anului 2011, petenta a formulat o acţiune de divorţ la care a renunţat ulterior, compromisul părţilor fiind acela că fiul petentei îşi va schimba comportamentul. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Ba mai mult, s-a înrăutăţit comportamentul fiului major al petentei şi s-a înrăutăţit şi comportamentul fiului părţilor care a început să acumuleze absenţe la şcoală, stă ore întregi la calculator şi refuză să îşi mai asculte părinţii.

Din cele reproduse mai sus, instanţa de fond  a reţinut că încă începând cu anul 2011 există un conflict deschis între intimatul D. T. şi fiul major al reclamantei rezultat dintr-o căsătorie anterioară, domnul I. – S. D. D. Acest conflict a cunoscut şi un episod violent, aşa cum rezultă din certificatul medico – legal din data de 28.12.2012 pe numele de I.– S. D. D. Din acest certificat medico – legal rezultă că în urma unei încăierări între cei doi, domnul I. – S. D. D. a suferit leziuni care necesită pentru vindecare completă un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Astfel, rezultă clar că au existat violenţe între intimatul D. T. şi fiul petentei.

Nu este însă mai puţin adevărat că fiul major al petentei, I. – S. D. D. nu are vreun drept locativ în imobilul situat în municipiul Arad, str. T., judeţul Arad, aflat în proprietatea devălmaşă a părţilor. Intimatul în mod evident nu doreşte ca fiul petentei să locuiască în acel imobil, apreciind că are o influenţă negativă asupra fiului minor al părţilor şi, aşa cum rezultă din acţiunea reconvenţională formulată în cadrul dosarului de divorţ al părţilor, a propus reclamantei diverse variante pentru a împiedica pe fiul petentei să locuiască în imobil. Aceste variante nu au fost însă acceptate de petentă.

Din răspunsul primit din partea IPJ Arad a rezultat că petenta a formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită în dispoziţiile art. 180, alin. 2 Cod penal. Prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 23.05.2012 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosar nr. 2.093/P/2012 a fost scos de sub urmărire penală intimatul în baza art. 10 lit. b1 Cod procedură penală reportat la art. 181 Cod penal, având în vedere că faptele nu au prezentat gradul de pericol social al unei infracţiuni. Intimatului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei.

Din acelaşi răspuns primit din partea IPJ Arad a rezultat că petenta a mai formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În dosar a fost propusă şi acceptată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Aceste soluţii au fost confirmate şi prin depunerea la dosarul cauzei a adresei primite din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Prin aceeaşi adresă a fost adusă la cunoştinţa instanţei de judecată faptul că prin Ordonanţa dată în dosar nr. 2.472/P/2012 s-a dispus confiscarea armei deţinute de intimat.

Din aceste două soluţii se poate trage concluzia că deşi au existat diverse fapte de violenţă verbală între părţi, acestea au fost de o gravitate minoră.

Din declaraţia martorului I. – S. D. D., fiul reclamantei a rezultat că încă din anii trecuţi au existat ameninţări din partea intimatului la adresa petentei, a fiului minor al părţilor şi la adresa martorului, dar în special la adresa martorului. Aceste ameninţări s-au intensificat după desfacerea căsătoriei părţilor. Martorul a fost ameninţat cu toporul, cu cuţitul şi cu pistolul. Intimatul consumă băuturi alcoolice foarte des şi când se află sub influenţa băuturilor alcoolice devine agresiv. Intimatul a prins-o de mână pe petentă dar martorul nu cunoaşte ca acesta să o fi lovit pe petentă. Martorul arată că atât el cât şi petenta au formulat o plângere penală împotriva intimatului pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Poliţia a ridicat pistolul intimatului.

După desfacerea căsătoriei părţile au rămas să locuiască în acelaşi apartament, ambele părţi fiind proprietare ale apartamentului. Martorul apreciază că prin intermediul său, intimatul a ameninţat-o şi pe reclamantă. Când era sub influenţa băuturilor alcoolice intimatul a proferat injurii şi ameninţări la adresa petentei cam de 4-5 ori pe săptămână. Martorul apreciază că imobilul ar fi comod partajabil în natură şi ar putea fi folosit în mod separat de cele două părţi. Părţile folosesc dormitoare şi băi separate dar folosesc în comun bucătăria. În data de 26.12.2012 intimatul a venit acasă băut şi s-a luat de petentă şi nu l-a lăsat să mănânce pe minorul D. J. G. Martorul nu mai locuieşte în imobil din data de 26.12.2012. Martorul nu cunoaşte ca intimatul să aibă posibilitatea de a locui în altă parte. Imobilul este compus din parte şi etaj. La parter sunt 4 camere mari şi o baie. La etaj sunt 3 dormitoare, 2 băi, o bucătărie şi o sufragerie. La casă există două intrări separate. Martorul crede că ambele părţi au cumpărat câte un imobil în Ungaria.

De reţinut faptul că acest martor nu este sub nici o formă un martor obiectiv. Reprezentanta intimatului s-a opus audierii acestui martor în şedinţa publică în care martorul a fost propus, arătând că este în grad de rudenie prohibit de lege cu petenta, respectiv este fiul acesteia şi că martorul a formulat şi el, la rândul său, o cerere de emitere a ordinului de protecţie în contradictoriu cu intimatul, cerere ce formează obiectul Dosarului nr. 104/55/2013 înregistrat la Judecătoria Arad tot în data de 07.01.2013. Procedând astfel, respectiv înregistrând două cereri de emitere a unui ordin de protecţie, împotriva aceluiaşi intimat, petenţii au avut posibilitatea de a propune pentru a fi audiaţi ca martori unul pe celălalt, posibilitate pe care nu ar fi avut-o în situaţia în care ar fi fost înregistrată o singură cerere sau dacă aceste cereri ar fi fost judecate împreună, după o eventuală conexare.

Astfel fiind, instanţa de fond a  constatat că în acest dosar a fost audiat în calitate de martor o persoană neobiectivă, persoană a cărui comportament constituie, în fapt, motivul pentru care relaţiile de căsătorie dintre petentă şi intimat s-au deteriorat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 25/2012, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, în vreme ce dispoziţiile art. 22 prevede că violenţa în familie, manifestată sub forma violenţei verbale, constă în  adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 25/2012 şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 217/2003, pentru ca violenţa în familie, aşa cum a fost definită de textul de lege citat, să conducă la emiterea unui ordin de protecţie, este necesar ca prin actele de violenţă ale intimatului să se fi creat o stare de pericol pentru a cărei înlăturare să fie necesară emiterea ordinului de protecţie.

Din materialul probator depus la dosar instanţa de fond a constatat că într-adevăr au existat injurii şi ameninţări din partea intimatului la adresa petentei dar acestea au fost minore. Nu au fost dovedite în vreun fel susţinerile petentei referitoare la existenţa unor violenţe de orice natură săvârşite de intimat asupra copilului minor al părţilor, D. J. G., născut în data de 29.09.1999 în Bologna, Italia. De asemenea instanţa nu a constatat existenţa vreunor indicii din care să rezulte că ar exista vreo situaţie de risc pentru minor. De asemenea, din declaraţia martorului şi din răspunsul primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a rezultat că a fost confiscat pistolul deţinut de intimat. 

În deliberare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată, instanţa a avut în vedere şi faptul că imobilul în care părţile locuiesc este mare, există posibilitatea partajării comode în natură, astfel că părţile ar putea proceda la partajarea faptică a acestuia, urmând ca una din părţi să folosească un etaj iar cealaltă parterul. Această posibilitate există cu atât mai mult cu cât din declaraţia martorului rezultă că imobilul are două căi de acces separate. De altfel pentru a pune capăt situaţiei conflictuale a părţilor, oricare din ele are posibilitatea de a solicita partajarea imobilului fie pe cale amiabilă fie pe cale judecătorească.

Prin urmare, deşi situaţia în care au ajuns cei doi foşti soţi este regretabilă, fiind reprobabilă utilizarea unor expresii şi cuvinte jignitoare şi ameninţătoare de către intimat la adresa petentei, instanţa de fond a reţinut că acestea nu prezintă gravitatea necesară pentru a se putea emite un ordin de protecţie şi respectiv evacuarea intimatului, care are calitatea de coproprietar, din imobil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S. (fostă D.) M.  solicitând admiterea recursului şi  modificarea în totalitate hotărârii atacate  în  sensul admiterii cererii de emitere a unui ordin de protecţie.

În motivare, reclamanta a arătat că în aprecierea sa, prin soluţia sa de respingere a solicitărilor  sale, prima instanţă a violat flagrant, în special, dispoziţiile art. I1, art. 2, art. 21 şi art. 23 regăsite în Legea 25/2012, şi mai general întregul act normativ care reglementeză prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi acest lucru deoarece unei victime evidente, incontestabile a violentei domestice îi sunt refuzate nişte măsuri prin intermediul cărora i s-ar putea protegui viaţa şi integritatea fizică şi psihică. Practic, respingerea ordinului de protecţie este sinonim cu încălcarea drepturilor de care trebuie să se bucure victima violenţei în familie, drepturi reglementate prin art. 23 din Legea 25/2012.

Din probele administrate în cauză rezultă, în concret, că reclamantă este o victimă a violenţei în familie, respectiv victima intimatului-pârât:

Prin ordonanţa din 23.05.2012 dispusă în dosar nr. 2093/P/2012 se atestă că reclamanta a suferit leziuni corporale ce au necesitat îngrijiri medicale de 2-3 zile (pe baza certificatului medico-legal);

Prin  ordonanţa dispusă în dosar nr. 2472/P/2012 unde actualul intimat a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (confiscându-i-se chiar o armă de foc letală);

Prin rezoluţia dispusă în dosar nr. 2804/P/2012 într-o plângere formulată de către pârâtul-intimat împotriva reclamantei pentru denunţ calomnios (plângere formulata ca răspuns a acestuia la sesizarea anterioară a acesteia vizând nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor);

Prin adeverinţa nr. 287/28.12.2012 a FUNDATEI PRO PRIETENIA ARAD, se atestă că reclamanta figurează  în baza de date a acestei entităţi în calitate de victimă a violentei domestice în formă continuată;

Din certificatul medico-legal din 28.12.2012 rezultă lovirea şi violentarea fiului reclamantei I.S. D. D. de către pârâtul-intimat.

Toate cele de mai sus atestă inechivoc existenţa indubitabilă, cumulată, a unei violenţe verbale, psihologice, fizice, inclusiv sociale.

Recurenta critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul faptului că a preluat din dosarul de divorţ al părţilor date/informaţii pe care respectiva instanţă nu le-a înglobat în considerentele sale, în sensul că acestea nu au fost luate în considerare (ca motive/probe/argumente) pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti de desfacere a căsătoriei şi de soluţionare a tuturor celorlalte capete de cerere accesorii.

Reproşabilă este şi respingerea (înlăturarea) depoziţiei martorului propus de către reclamantă  atâta timp cât din mărturisirea acestuia nu rezultă nici cea mai măruntă urmă de nesinceritate. Dimpotrivă, cele relatate de către acesta se împletesc şi se coroborează cu toate celelalte mijloace de probe.

Soluţia instanţei este absolut impardonabilă, totuşi, sub nuanţa că minimalizează întreaga stare de fapt ''transformând" violenţele repetate la care a fost şi este supusă reclamanta în "ceva” aproape firesc, natural a se întâmpla. Peste toate, prima instanţă pune problema în sensul în care oricum tot victima, de fapt, este cea vinovată pentru violenţele la care este supusă, atâta timp ce poate solicita oricând un partaj judiciar clasic sau chiar unul de folosinţă.

Aşa stând lucrurile, în ultimă instanţă, Judecătoria Arad ar fi putut să dea mai puţin decât s-a cerut (respectiv să  admită pretenţiile în parte) şi în loc de evacuarea totală din imobil a pârâtului să dispună  măsura limitării dreptului de folosinţă a pârâtului.

În fine, a apreciat recurenta că, fie şi dacă asistenţa juridică a pârâtului în atare litigii (ordin de protecţie) este obligatorie, în ipoteza respingerii acţiunii iniţiatorului unui atare demers litigios, aceasta nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat (atâta timp ce nu suntem în prezenţa unui rele-credinţe evidente) astfel de măsuri inhibitoare (descurajante) fiind contrare spiritului şi principiilor cadrului normativ aici în discuţie.

Intimatul pârât D. T. nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile orale formulate de apărătorul său numit din oficiu a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat din oficiu .

Recursul a fost apreciat ca fondat,fiind admis în baza art.312 alin.2 rap.la art.3041 Cod proc.civ., deoarece prima instanţă în urma  analizei probelor administrate a  pronunţat o soluţie netemeinică.

O primă menţiune prealabilă priveşte constatarea că prima instanţă a reţinut următoarele aspecte cu privire la  comportamentul pârâtului – agresor, pe care acesta din urmă nu le-a contestat prin formularea unui recurs:

- au existat violenţe între pârâtul –agresor şi fiul din altă căsătorie al reclamantei-victimă în urma cărora fiul reclamantei –victimă a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale ;

- prin Ordonanţa din data de 23.05.2012 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosar nr.2093/P/2012, pârâtului i-a fost aplicată o amendă administrativă pentru fapta de lovire şi alte violenţe, asupra reclamantei – victimă, considerându-se că în concret faptele respective nu au prezentat gradul de pericol social al unei infracţiuni;

- în dosarul penal nr.2472/P/2012 în urma plângerii penale formulate de reclamanta-victimă, pârâtului agresor i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, iar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor s-a dispus confiscarea armei deţinute de către pârâtul-agresor;

- au existat injurii şi ameninţări din partea pârâtului –agresor la adresa reclamantei-victimă;

O a doua menţiune priveşte lipsa unui recurs al pârâtului-agresor cu privire la dispoziţia primei instanţe de a încuviinţa audierea ca martor a fiului major al reclamantei-victime, deşi avocatul său din oficiu s-a opus audierii şi a invocat faptul că respectivul martor are calitatea de petent într-un alt dosar în care a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului agresor.

De remarcat, sub acest aspect, că dispoziţiile art.II din Legea nr.25/2012 prin care s-a modificat  Legea nr.217/2003 fac trimitere la completarea legii cu prevederile corespunzătoare din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că la cercetarea de către instanţa civilă a aspectelor privind violenţa în familie, contigue zonei infracţionale, regimul audierii martorilor este guvernat de dispoziţiile art.78 şi urm.din Codul de procedură penală, ce permite ascultarea membrilor de familie, lucru absolut firesc deoarece faptele de violenţă în familie se manifestă de regulă într-un spaţiu privat, accesibil unui număr restrâns de persoane.

Cu luarea în considerare a acestor menţiuni, tribunalul a constatat că probele administrate în cauză relevă fără dubiu că reclamanta-victimă a fost expusă, în locuinţa comună cu pârâtul – agresor, unor violenţe în familie din partea acestuia din urmă, concretizate într-o multitudine de forme;

-violenţă verbală prin folosirea unor injurii, jigniri şi  ameninţări;

-violenţă psihologică prin provocarea unei suferinţe psihice decurgând din agresarea fiului major al acesteia, distrugerea demonstrativă a unor obiecte (imputată şi documentată prin planşă foto, necontestată de pârâtul-agresor)

-violenţă fizică, constând în loviri ce au cauzat leziuni corporale care au necesitat îngrijiri medicale.

Prima instanţă a apreciat în mod greşit că faptele imputate pârâtului agresor au o gravitate minoră, o atare apreciere putând conduce la concluzia, esenţialmente greşită, că ele sunt  permise în cadrul  domestic al căsniciei, iar  repetarea lor nu ar trebui prevenită.

Dimpotrivă, multitudinea manifestărilor violente ale pârâtului- agresor, împrejurarea că de la acesta a fost confiscată o armă de foc de către organele de cercetare penală în contextul cercetării sale penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a  regimului armelor şi muniţiilor, conduc la conduc la concluzia persistenţei unei stări de pericol pentru reclamanta –victimă, în situaţia în care pârâtul – agresor ar beneficia în continuare, fără nicio restricţie, de condiţiile actuale pentru a intra în contact nemijlocit cu aceasta.

Sub acest aspect, tribunalul  a reţinut că din ansamblul dispoziţiilor Legii nr.217/2003 pentru  prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dar şi  din reglementările exprese (art.1 alin.2 şi 3, art.2 lit.c), art.7 alin 1, art.8 alin.1 etc.) rezultă  că o componentă esenţială a protecţiei  ce se cuvine acordată victimelor violenţei în  familie constă în prevenirea actelor de violenţă îndreptate împotriva acestora şi preîntâmpinarea situaţiilor de încălcare repetată a drepturilor lor fundamentale.

În speţă, prevenirea unor situaţii conflictuale în care reclamanta-victimă să fie supusă unor  noi violenţe este necesară şi posibilă, deoarece ambele părţi au arătat că locuinţa comună  poate fi  partajată astfel încât reclamantei-victimă să i se asigure un spaţiu de locuit corespunzător (etajul), la care pârâtul agresor să nu aibă acces, acesta din urmă, urmând să poată folosi o altă parte a locuinţei (parterul).

Această măsură  va fi completată de obligaţia ce va fi impusă pârâtului-agresor de a păstra o distanţă minimă de 50 m faţă de reclamanta-victimă şi de interdicţia oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu reclamanta victimă.

Pentru aceste considerente  sentinţa primei instanţe  a fost modificată în parte, în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei-victimă.

Din probele administrate nu rezultă însă exercitarea de către pârâtul – agresor a unor acte de violenţă împotriva fiului minor al victimei, în timp ce fiul major al acesteia a formulat în nume propriu o cerere de emitere a unui ordin de protecţie ce face obiectul unui alt dosar aflat în curs de soluţionare, iar arma deţinută de pârâtul-agresor a fost confiscată , astfel încât, apreciind că măsurile susmenţionate sunt suficiente şi apte să asigure o protecţie completă reclamantei-victimă, tribunalul a  respins restul solicitărilor acesteia.

A fost menţinută dispoziţia primei instanţe privind virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 300 lei cu titlul de onorariu avocat din oficiu pentru avocat Hac Rahela.

În temeiul art. 27 din Legea nr.217/2003 rap.la art. II din Legea nr.25/2012 şi art.191 Cod proc.pen. ,a fost obligat pârâtul-agresor la plata către stat a sumei de 600 lei reprezentând costurile asistenţei juridice obligatorii avansate de stat în ambele instanţe.

Domenii speta

Spete similare