Evaziune fiscală

Sentinţa penală nr. 88 din 19 martie 2013 – Tribunalul Arad

Admite excepţiile formulate de inculpatul D.A. şi în consecinţă:

În baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală restituie la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, cauza penală privind pe inculpatul D. A. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 9 alin. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art. 41 alin. 2 Cod penal şi T.V.T. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal  şi  art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 9 alin. 3 din Legea nr. 241/2005 şi art. 41 alin. 2 Cod penal.

Procedând la verificarea sesizării instanţei prin prisma excepţiei invocate, tribunalul constată următoarele:

Astfel, conform art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, obiectul judecăţii fiind astfel obiectul învestirii instanţei, determinat de cuprinsul actului de sesizare.

Cum potrivit art. 263 alin. 1 Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să descrie fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, fixându-se astfel obiectul judecăţii, rezultă, fără dubiu că prin rechizitoriu trebuie să se indice în ce constă fapta de care este acuzat inculpatul, arătându-se, totodată, probele pe care se sprijină învinuirea.

Potrivit textelor legale arătate, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţii inculpatului, ci şi la descrierea acesteia într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, în sensul investirii instanţei.

Ori, în speţă, prin rechizitoriu inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea în formă continuată a unor infracţiuni de evaziune fiscală, fără să se determine numărul actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate şi fără să se indice persoanele juridice în raport cu care a fost desfăşurată activitatea infracţională a inculpaţilor, numele acestor societăţi nefiind arătate în rechizitoriu.

Totodată, inculpatul D.A. a invocat nulitatea relativă a unor acte înfăptuite în cursul urmăririi penale în legătură cu infracţiunea prevăzută de art.  9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, respectiv nerespectarea dreptului la apărare prin neaducerea de îndată la cunoştinţă a învinuirii, faptul că efectuarea expertizei fiscale a fost dispusă înainte de începerea urmăririi penale şi că părţile nu au fost prezente, neputând astfel formula obiective sau obiecţiuni la raportul de expertiză, că organul de urmărire penală nu a fost preocupat pentru aflarea adevărului în cauză şi că urmărirea penală a fost începută prin ordonanţă şi nu prin rezoluţie; faţă de excepţiile invocate, instanţa va aprecia că toate aceste nulităţi nu pot conduce la anularea actelor procesuale deja înfăptuite, neconstituind un impediment pentru buna desfăşurare a judecăţii întrucât nu s-a produs o vătămare a drepturilor procesuale care să nu poată să fie remediată în cursul judecăţii.

Faţă de cele arătate, apreciindu-se că neregularitatea nu poate fi acoperită în nici un mod prin acordarea unui termen (de altfel, de la data formulării excepţiilor şi până la pronunţare cu privire la acestea, la un alt termen de judecată, procurorul nu a înţeles să acopere această neregularitate), ci numai în condiţiile în care sesizarea instanţei urmează să fie făcută prin alt rechizitoriu emis în urma punerii în mişcare a acţiunii penale pentru toate actele materiale ce urmează să fie descrise, urmând să fie indicată şi contribuţia fiecărui inculpat la comiterea diverselor acte imputate, instanţa în baza art. 332 alin 2 Cod procedură penală va dispune restituirea cauzei privind pe inculpaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, pentru refacerea urmăririi penale, înainte de întocmirea unui nou rechizitoriu potrivit celor mai sus arătate, urmând să se procedeze la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală prin care inculpaţii să ia cunoştinţă de toate actele materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi prin decizia penală nr. 672/R din 5 iunie 2013 Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 38515 pct.2, lit. c Cod procedură penală a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinţei penale nr. 88/19 martie 2013 a Tribunalului Arad, a casat sentinţa penală recurată şi a trimis cauza la instanţa de fond, Tribunalul Arad pentru continuarea judecăţii.

În motivarea deciziei de casare instanţa de recurs a reţinut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că în ceea ce priveşte sesizarea instanţei de judecată, există deosebire între verificarea regularităţii actului de sesizare în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. 1 Cod procedură penală şi restituirea cauzei la procuror pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la sesizarea instanţei, despre care face vorbire art. 332 alin. 2 Cod procedură penală.

Verificarea rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, efectuată în temeiul art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale.

Potrivit art. 300 alin. 1 Cod procedură penală : „instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.

Potrivit art. 263 alin. 1 Cod procedură penală  „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă ... fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică ...”, iar potrivit art. 317 Cod procedură penală, „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei”.

Se observă că la termenul din 19.02.2013, instanţa a dispus citarea martorilor, ocazie cu care a constatat şi lipsa inculpaţilor legal citaţi. Rezultă că la acel termen de judecată, instanţa a apreciat asupra regularităţii actului de sesizare şi a dispus citirea rechizitoriului şi începerea cercetării judecătoreşti, depăşindu-se astfel termenul procedural în care instanţa putea să analizeze regularitatatea actului de sesizare (prima înfăţişare).

Prima instanţă a reţinut în considerentele încheierii motive care ţin de regularitatea actului de sesizare respingând excepţiile de nulitate invocate de inculpatul D. A. prin avocat şi cu toate acestea a restituit cauza la procuror în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cu care „instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător”.

Instanţa de recurs reţine că în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 Cod procedură penală şi a art. 332 Cod procedură penală care reglementează restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Sesizarea nelegală la care face referire art. 332 Cod procedură penală, priveşte actele procesuale şi procedurale ce au stat la baza întocmirii rechizitoriului, ce trebuie refăcute, numai atunci operând instituţia prevăzută de art. 332 Cod procedură penală,  ce vizează nulitatea absolută a actului de sesizare, care poate să fie invocată în tot cursul judecăţii.

Instanţa de fond, în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, astfel încât, a dispus restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale ca urmare a desesizării.

În cauză, tribunalul  nu s-a raportat la prevederile art. 300 Cod procedură penală, deşi a analizat cu prioritate excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei. Numai că, în speţă, neregularitatea actului de sesizare nu a fost analizată la prima înfăţişare potrivit dispoziţiilor legale.

Astfel, Curtea apreciază că în cauză nu există nici unul din motivele de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmării penale prevăzute de art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, deoarece actele procesuale premergătoare întocmirii rechizitoriului nu sunt lovite de nulitatea absolută, neexistând nici un motiv pentru refacerea urmăririi penale.

Domenii speta

Spete similare