Anulare proces-verbal de contravenţie

Prin decizia civilă nr. 161 A din 05.03.2014 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 12833/55/2013, s-a admis apelul declarat de intimat împotriva sentinţei  civile nr. 7055 din 19.11.2013 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 12833/55/2013 şi a fost schimbată această hotărâre în tot, în sensul că s-a respins plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr. 4793642/23.08.2013 încheiat de intimat.

S-a precizat în prealabil că nu poate fi primită solicitarea pe care intimatul petent a formulat-o prin întâmpinarea depusă la dosar în faţa instanţei de control judiciar de a fi recalificată de către instanţă calea de atac a apelului menţionată în sentinţă şi exercitată de intimat în calea de atac a recursului atâta timp cât se ignoră de partea care a formulat această cerere că potrivit prevederilor exprese şi lipsite de orice echivoc ale art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare în lipsă de stipulaţie legală contrarie, precum în cauză,  hotărârea prin  care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel, astfel încât în contextul dat apare ca fiind superfluă referirea părţii la decizia Curţii Constituţionale indicată, aceasta vizând dispoziţiile legale care prevedeau anterior calea de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti ce tranşează plângerea declarată împotriva procesului verbal de contravenţie contestat.

Acestea fiind spuse, s-a mai reamintit şi aceea că deşi este ştiut şi necontestat că potrivit art. 476 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept, este indeniabil că judecata nouă provocată poate fi realizată numai în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 alin. 1 din noul cod menţionat, care statuează că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată, precum şi în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus  judecăţii la prima instanţă, conform art. 478 alin. 1 din acelaşi nou cod.

Ca atare, raportat la motivele de apel formulate de către intimat în calea de atac ordinară exercitată prin care s-au adus critic sentinţei numai referitor la înlocuirea în mod nejustificat, în opinia părţii apelante a sancţiunii amenzii contravenţionale cu aceea a avertismentului şi respectiv în ceea ce priveşte anularea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce este vădit că numai în aceste limite se impune a fi realizat controlul judiciar de către instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât acelaşi legiuitor a statuat iarăşi într-o manieră expresă şi neechivocă la art. 477 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, că devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză numai atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil, stabilindu-se finalmente şi conchizându-se la art. 479 din noul cod, prin dispoziţii special e ce privesc judecata că întotdeauna instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Prin urmare, faţă de cele evidenţiate mai sus cu valoare teoretică greşit a concluzionat judecătorul primei instanţe în condiţiile în care a reţinut caracterul contravenţional al faptei petentului că numai avertismentul este suficient în ceea ce-l priveşte pe acesta, când ar fi trebuit să concluzioneze în sensul în care o face instanţa de apel şi anume că sancţiunea aplicată prin sentinţă nu este suficientă pentru atingerea scopului educativ/preventiv  preconizat de legiuitor cu prilejul edictării normelor juridice reţinute a fi fost încălcate de către parte, dimpotrivă în contextul dat apare a fiind bine individualizată sancţiunea amenzii contravenţionale ce i-a fost aplicată petentului, raportat la criteriile de individualizare de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 şi îndeosebi la pericolul social concret ridicat al faptei contravenţionale săvârşite de către conducătorul auto care nu a acordat prioritatea de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.

Aşadar, cu temei a învederat intimatul prin apelul declarat că măsura adoptată de către judecător sub acest aspect nu este justificată raportat la o faptă considerată a prezenta o  gravitate sporită de către legiuitor, subliniind şi aceea că fapta săvârşită denotă o atitudine de indiferenţă faţă de dispoziţii legale ce sunt menite să protejeze valori sociale prevăzute de lege, dar chiar şi pe petent şi nu în ultimul rând şi pe ceilalţi participanţi la trafic supuşi unui factor de risc, faptele contravenţionale de acest fel putând să conducă nu numai la pagube materiale importante dar înainte de toate la consecinţe mult mai grave precum pierderea vieţii sau vătămarea integrităţii fizice a participanţilor la trafic.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu şi-a însuşit aserţiunile pe care le-a adus instanţa de fond în considerentele sentinţei pronunţate, privitor la măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru perioada indicată întrucât:

Astfel considerentele sub aspectul arătat din hotărârea judecătorească pronunţată ignoră împrejurarea că, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 20 februarie 2005, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005), a statuat că stabilirea unor reguli referitoare la circulaţia pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea permisului de conducere, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, "asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului". Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit. Ca urmare, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 96 alin. (1) - (6) lit. a) - c) şi alin. (7) şi (8), art. 97 şi art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În acord cu jurisprudenţa sa anterioară prin Decizia nr.854/2012 Curtea Constituţională a statuat că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului".

Totodată, Curtea a constatat atât că dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reţinerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanţii procesuale, reţinându-se că „Referitor la susţinerea prin care autorul excepţiei contestă prevederea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă, curtea consideră că în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală – amenda, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea altor fapte interzise de lege.

În considerentele Curţii Constituţionale se arată în mod expres că „distinct de cele arătate, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia … aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia. În consecinţă, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viaţa, integritatea fizică şi sănătatea participanţilor la traficul rutier, proprietatea publică şi privată şi mediul înconjurător”

Tot în considerentele deciziei Curţii Constituţionale invocate se arată în mod clar „Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale atât soluţia cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă”.

Domenii speta

Spete similare