Ucidere din culpă

Sentinţa penală nr. 177 din 15 mai 2012 – Tribunalul Arad 

În baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul D.O.A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.

Respinge ca tardiv formulată acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Respinge acţiunea civilă a părţii vătămate V.M.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în dimineaţa zilei de 27 aprilie 2009, inculpatul D.O. A., agent şef în structura de poliţie judiciară a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare AR-06-KDE, pe strada Dorobanţilor din municipiul Arad, având o viteză de cca. 56 km/h, peste limita legală.

Victima M.G.H. s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, la o distanţă de circa 8 metri după trecerea de pietoni; inculpatul a observat pe victimă şi a frânat puternic, autoturismul fiind oprit prin frânare în faţa victimei, fără ca victima să fie lovită de autoturism, dar aceasta s-a speriat, instinctiv a ridicat braţele şi s-a dezechilibrat, în cădere lovindu-se cu capul de asfalt, leziunile suferite ducând la decesul acesteia, în data de 04 iunie 2009, au condus în final la moartea victimei.

Starea de fapt descrisă a fost reţinută din evaluarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei.

În fapt, soluţia din prezentul dosar poartă cu privire la lovirea (atingerea) sau nelovirea victimei de către autoturismul condus de inculpat, respectiv dacă în cazul în care impactul nu ar fi avut loc, ipoteză analizată şi prin rechizitoriu, există sau nu raport de cauzalitate între reacţia instinctivă a victimei ce a dus la cădere cu consecinţa rezultatului letal şi modalitatea în care inculpatul a condus autoturismul, respectiv dacă există vreo culpă a acestuia în producerea morţii victimei.

Cu privire la prima problemă care, în opinia instanţei, trebuie analizată, se va aprecia că răspunsul este negativ, în sensul că nu a existat un impact, chiar şi uşor, între autoturism şi victimă.

Astfel, în prima declaraţie dată de inculpat în faza de urmărire penală (fila 69), acesta nu recunoaşte că ar fi lovit pe victimă, aşa cum se susţine în rechizitoriu, ci doar admite o astfel de posibilitate, ca o alternativă la o eventuală sperietură suferită de victimă cu consecinţa dezechilibrării, pentru a reveni apoi, în declaraţia dată în faţa procurorului la fila 71, declaraţie prin care inculpatul afirmă cu certitudine că victima a căzut fără a fi atinsă de autoturism.

În sprijinul tezei afirmată de inculpat vine şi declaraţia martorului D. A. I. (filele 100 urmărire penală, 29 instanţă), martor ce afirmă că după sosirea sa la locul evenimentului arătat, a discutat cu inculpatul şi acesta a afirmat că nu a lovit pe victimă, din declaraţia martorului Ş.G.D. care în faţa instanţei afirmă că în mod cert victima nu a fost atinsă de autoturism, precum şi din declaraţia martorei B.I. (fila 35), martoră care s-a aflat în spitalul din Timişoara împreună cu victima şi care relatează discuţiile avute cu aceasta, discuţii în urma cărora a aflat că leziunile ce au determinat spitalizarea victimei au fost determinate faptului că a căzut în stradă, victima nespunând martorei că a fost lovită de vreun autoturism.

Nu în ultimul rând, instanţa va avea în vedere primită de la SCJU Arad, care sub semnătura medicului şef UPU-SMURD, confirmă că în data de 27 aprilie 2009, când victima a fost transportată pentru primul ajutor, aceasta nu prezenta nici un fel de leziuni la nivelul membrelor inferioare.

Se va aprecia, în contradicţie cu cele susţinute în rechizitoriu, că raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu putea evidenţia existenţa sau inexistenţa impactului dintre autoturism şi victimă, obiectivele stabilite pentru expert fiind aceea de a determina dinamica producerii „accidentului”, viteza de deplasare a autoturismului şi posibilităţile de evitare şi prevenire „a producerii evenimentului rutier”, expertul având de a analiza situaţia în care impactul s-a produs cu certitudine, obiectivele fiind stabilite în raportare la această certitudine stabilită de către procuror.

Rămâne, apoi, de analizat dacă inculpatul are vreo culpă, raportat la consecinţa produsă, respectiv dezechilibrarea datorită sperieturii, căderea victimei pe asfalt şi cauzarea leziunilor care au condus la deces, în aprecierea instanţei răspunsul fiind, şi de această dată, negativ.

Este adevărat că inculpatul a condus autoturismul cu viteza de 56 km/h, aşa cum s-a stabilit în expertiză, viteză ce depăşeşte cu puţin maxima de 50 km/h, permisă de lege, inculpatul fiind obligat, totodată, ca în timp ce conduce autoturismul pe drumurile publice să aibă o conduită preventivă, pentru a putea evita eventualele pericole ivite în trafic; ori, în condiţiile în care inculpatul a reuşit să oprească autoturismul înainte de a lovi pe victimă, credem că acesta nu are nici o culpă în producerea rezultatului letal, nici o persoană neputând fi obligată să prevadă că o persoană în vârstă, cum este victima, persoană care, de asemenea, era cunoscută ca fiind suferindă şi care a avut şi antecedente asemănătoare, în sensul că s-a mai dezechilibrat şi a mai căzut pe stradă (declaraţia martorei Huzău Florica Cornelia – fila 27 instanţă), datorită unei sperieturi care în mod indiscutabil a avut loc, putea să sufere astfel de traumatisme, care să conducă la deces.

Totodată se va aprecia că săvârşirea unei contravenţii de felul celei comise de inculpat, respectiv conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o viteză ce depăşeşte limita legală, în condiţiile din prezenta speţă, nu poate constitui temei pentru a se reţine vinovăţia inculpatului sub forma culpei fără prevedere.

Reţinând astfel, instanţa va aprecia că lipseşte atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a infracţiuni de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, potrivit celor mai sus arătate, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, va achita pe inculpatul D.O. A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În cauză s-a constituit parte civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dar tardiv, după citirea actului de sesizare a instanţei, astfel că raportat la poziţia procesuală a inculpatului, care nu a fost de acord cu soluţionarea acţiunii civile în condiţiile antemenţionate, instanţa în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală va respinge acţiunea ca tardiv introdusă.

De asemenea, prin declaraţia dată la fila 62 urmărire penală, nepoata victimei, partea vătămată V.M., a menţionat că se constituie parte civilă în cauză, dar nu a indicat câtimea pretenţiilor şi nici nu a formulat vreo cerere în probaţiune, astfel că instanţa va respinge cererea formulată de către aceasta, neputându-se reţine existenţa vreunui prejudiciu încercat de această parte civilă, raportat şi la împrejurarea că inculpatul a fost achitat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin decizia penală nr.174/A din 25 septembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara  în baza art. 379 pct. 2  lit. a  Cod procedură penală, a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARAD împotriva sentinţei penale nr.177/15 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. 6281/108/2011, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:

În baza art. 178 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul D.O.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 teza a II-a şi lit.b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, a suspendat executarea  pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă nu este corectă.

Susţinerile inculpatului că nici nu ar fi atins victima cu vreo parte a autoturismului, maşina sa oprindu-se la circa 3 metri de locul unde aceasta a căzut, nu pot fi reţinute, fiind în contradicţie cu toate celelalte probe administrate în cauză.

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 27.04.2009, reiese că organele de poliţie l-au identificat pe inculpatul D. O. A., la locul producerii accidentului rutier din data de 27.04.2009, acesta declarând că ,,a condus autoturismul AR-06-KBE pe strada Dorobanţi dinspre Aeroport spre centru. Ajuns în apropiere de Biserica Baptistă dragostea a redus viteza deoarece se afla în apropierea unei treceri de pietoni şi întrucât nu erau pietoni în traversare a continuat deplasarea. Când a ajuns la un metru de trecerea de pietoni, a observat o femeie, la aproximativ 10 metri după trecerea de pietoni, care s-a angajat în traversare dinspre dreapta dintre autovehiculele parcate. A frânat, dar nu a reuşit să o evite, deoarece din sens contrar circulau autovehicule”. Potrivit raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, s-a dovedit că inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală şi că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege – 50 km la oră, dacă ar fi acţionat sistemul de frânare încă din momentul declanşării stării de pericol iminent, prezenţa victimei putând fi sesizată de inculpat din acel moment”; iar din raportul de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale efectuat de Institutul de medicină legală Timişoara la data de 28.04.2011, rezultă că victima prezenta două tipuri de leziuni: leziuni cranio-cerebrale şi echimoză la nivelul genunchiului stâng.

Prin urmare, apărarea inculpatului că victima s-ar fi dezechilibrat datorită unei sperieturi şi ar fi căzut, şi că autoturismul a fost oprit înainte de o lovi, apărare ce a fost însuşită şi de instanţa de fond, nu poate fi reţinută, instanţa de control judiciar constatând că în cauză a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie şi că sunt probe certe, de necontestat, care să ducă la stabilirea unei culpe a inculpatului în producerea evenimentului rutier din dimineaţa zilei de 27.04.2009, când, în jurul orei 10:35, conducând autoturismul proprietate personală, marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare AR-06-KDE, pe strada Dorobanţilor din municipiul Arad, dinspre aeroport, spre centrul localităţii, ajuns în apropierea bisericii baptiste „Dragostea", şi având o viteză de cca. 56 km/h, peste limita legală şi deopotrivă neadaptată aşa încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului său vizual din faţă, nu a observat-o în timp util pe victima M.G.H., care se angajase neregulamentar în traversarea străzii, la o distanţă de circa 8 metri după trecerea de pietoni, având în vedere sensul de deplasare al inculpatului şi întrucât  manevra de frânare nu a fost efectuată la timp, autoturismul condus de către inculpat a lovit victima uşor cu partea frontală pe faţa medială a genunchiului stâng, acţiune care, combinată cu mişcarea instinctivă a acesteia de evitare a impactului, s-a soldat cu dezechilibrarea ei, căderea pe spate şi izbirea puternică cu capul de sol.

Traumatismul cranio-cerebral acut soldat cu dilacerare cerebrală şi hematom subdural, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, în pofida îngrijirilor medicale acordate victimei accidentului rutier, a condus în final la moartea acesteia, survenită în data de 04.06.2009.

Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară auto va fi înlăturat, fiind o probă extrajudiciară, considerând că nici nu mai era necesar efectuarea acestuia, din moment ce în cauză s-a ordonat efectuarea unui Raport de expertiză criminalistică nr. 135/11.05.2011 şi un Supliment la raport nr. 79/06.09.2011, care au fost executate de expert criminalist oficial A.C.P. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, şi fiind în vădită contradicţie cu aceste probe ştiinţifice, judiciare, efectuate în cadrul acestui dosar, la solicitarea organelor judiciare.

În aceste două expertize tehnice judiciare se explică dinamica producerii accidentului, s-a stabilit că viteza cu care circula autoturismul condus de inculpat era de 56km/h, deci peste limita legală, şi s-a concluzionat că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi acţionat sistemul de frânare al autoturismului încă din momentul declanşării stării de pericol, dar şi faptul că accidentul putea fi prevenit de victimă dacă nu s-ar fi angajat în traversarea părţii carosabile a drumului prin alte locuri decât cele permise şi fără a se asigura.

Ca atare se poate reţine o culpă comună în producerea accidentului, în proporţie de câte 50%, pentru inculpat şi victimă.

Declaraţiile martorilor D.A. şi B.I. sunt irelevante sub aspectul dovedirii existenţei sau inexistenţei impactului dintre autoturismul condus de inculpat şi victimă, câtă vreme primul martor a oprit la locul accidentului după ce acesta s-a produs, iar martora B. a cunoscut-o pe victimă în spital, când starea acesteia se deteriorase, iar într-un moment când victima a ieşit pentru puţin timp din starea de comă i-a relatat că a căzut în timp ce mergea să cumpere apă, fără a aminti de vreun eveniment rutier. Nerelevant este şi răspunsul dat de medicul şef UPU –SMURD la data de 02.05.2012 (fila 84 dosar fond), în sensul că din fişa de urgenţă spitalicească şi Registrul de consultaţii nu rezultă ca victima să fi prezentat leziuni la nivelul membrelor inferioare, aspectele fiind în contradicţie cu cele consemnate în raportul medico legal efectuat la o examinare mai atentă a victimei.

Or, problema existenţei unui contact între autoturismul condus de inculpat şi corpul victimei a fost lămurită prin expertiza medicului legist, care se coroborează cu constatările poliţiştilor care au cercetat locul faptei, din care reiese că victima s-a aflat întinsă la sol cu craniul poziţionat la circa 2 metri de botul autoturismului. Tot astfel, declaraţia martorului Ş.G. care a susţinut că înainte de cădere pe carosabil, victima s-a aflat în partea din faţă spre lateral stânga a autoturismului-se coroborează cu constatările medicului legist care atestă prezenţa unei echimoze pe faţa medială a genunchiului stâng, a cărei producere nu ar fi fost posibilă decât în cazul aflării victimei în poziţia descrisă de martor.

Raportul medico-legal efectuat în cauză stabileşte legătura de cauzalitate, directă între leziunile constatate şi deces, vinovăţia inculpatului sub forma culpei, reieşind din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, expertizele tehnice judiciare, expertize medico legale, şi parţial din declaraţia inculpatului, dată la Poliţie, la data de 27.04.2009, imediat după accident care a arătat că ,,nu a putut să o evite pe partea stângă şi probabil a lovit-o cu partea dreaptă faţă în picioare…sau s-a speriat şi s-a dezechilibrat şi a căzut”.

În drept, faptele  inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii  de „Ucidere din culpă” prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat, avându-se în vedere şi dispoziţiile art.72 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată, se are în vedere pe de o parte  persoana acestuia care este la prima confruntare cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, gradul de pericol social al faptei relevat prin aceea că a produs un accident de circulaţie şi consecinţele acestuia, faptul că s-a reţinut şi culpa victimei în producerea accidentului, dar şi de poziţia procesuală a inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii.

Faţă de aceste criterii, se apreciază că scopul sancţionator şi de prevenţie generală şi specială al pedepsei,  precum şi reeducarea inculpatului pot  fi realizate prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate,  orientată spre limita  minimă prevăzută  de lege, cu suspendarea condiţionată a executării ei, în condiţiile art. 81 Cod penal. Apreciind că reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, instanţa, în baza art. 81 Cod penal a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen, acest termen fiind apreciat ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.O.A. şi în majoritate,  prin decizia penală nr. 701 din 27 februarie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat calea de atac promovată. Cu opinia separată în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul D.O.A. împotriva deciziei penale nr. 174 din 25.09.2012 a Curţii de Apel Timişoara, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Domenii speta

Spete similare