Proces-verbal de contravenţie. Prezumţia de legalitate. Sarcina probei. Prezumţia de nevinovăţie.

Proces-verbal de contravenţie. Prezumţia de legalitate. Sarcina probei. Prezumţia de nevinovăţie.

Prin sentinţa civilă nr. 3489/30.05.2007 Judecătoria Giurgiu a admis plângerea formulată de petentul T.I. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1081224/24.04.2007 încheiat de agentul constatator Inspectoratul de Poliţie al judeţului Giurgiu.

A anulat procesul-verbal, a exonerat petentul de plata amenzii contravenţionale şi a dispus înlăturarea măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere reţinut în baza procesului-verbal de contravenţie şi restituirea acestuia către petent.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petentul a fost sancţionat pentru fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, constând în aceea că a condus autoturismul Citroen Xara în afara localităţii, cu viteza de 151 km/h, că sub aspectul condiţiilor de formă, procesul-verbal nu este lovit de niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prev. de art. 17 din OG 2/2001, dar că din fotografia radar depusă la dosar, rezultă că petentul a fost înregistrat la ora 12:30:46 cu viteza de 150 km/h şi la ora 12:30:47 cu viteza de 151 km/h, iar procesul-verbal a fost încheiat la ora 12:30. Ca atare, instanţa de fond a apreciat că s-a reţinut greşit contravenţia prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, din moment ce petentul nu a depăşit viteza legală cu peste 50 km/h. Chiar dacă în secunda următoare s-a înregistrat şi viteza de 151 km/h, este de notorietate că aparatele radar au o marjă de eroare conform Normei de metrologie legală nr. 021/23.11.2005, aşa că se poate reţine că petentul a circulat la limita vitezei de 150 km/h şi că nu a depăşit viteza legală cu peste 50 km/h, devenind aplicabil principiul conform căruia dubiul profită contravenientului.

S-a mai reţinut că, parţial, sarcina probei revine şi agentului constatator, care trebuia să demonstreze, pe baza înregistrărilor radar, că autoturismul sancţionat a circulat la un moment dat cu viteza reţinută, altfel ar fi lăsată la latitudinea discreţionară a agenţilor constatatori reţinerea unei anumite viteze de deplasare, fiind de notorietate că cei sancţionaţi nu pot face dovada contrară, în sensul că ar fi circulat cu o viteză inferioară celei reţinute în procesul-verbal. Mai mult decât atât, instanţa de fond a apreciat că, dacă s-ar reţine, prin ignorarea dispoziţiilor legale care prevăd marja de eroare a cinemometrelor, că petentul a circulat cu viteza de 151 km/h, viteză aflată la limita ce se sancţionează de lege cu suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 90 de zile, se impune totuşi restituirea permisului de conducere, dată fiind depăşirea limitei de 50 km peste viteza legală, cu numai 1 kilometru.

Prin decizia civilă pronunţată în soluţionarea recursului declarat de agentul constatator Tribunalul Giurgiu a admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 3489/30.05.2007, pe care o modificat-o în sensul că a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenţie.

Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În speţă, potrivit art. 49 alin. 4 lit. b din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în afara localităţilor pe drumul pe care a circulat petentul (drum expres) era de 100 km/h, ceea ce înseamnă că deplasarea cu o viteză de 151 km/h sau mai mare constituie contravenţia sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e din ordonanţă.

S-a mai reţinut că stabilirea vitezei de deplasare a petentului s-a realizat în condiţiile legii, respectiv cu un mijloc certificat şi verificat metrologic (cinemometru), astfel că forţa probantă a procesului-verbal de contravenţie nu rezultă doar din aplicarea principiului general din dreptul administrativ referitor la prezumţia de legalitate a actului întocmit de un agent al statului, ci şi din dovezile în baza cărora s-a întocmit, respectiv de buletinul de verificare metrologică a cinemometrului despre care se susţine că a înregistrat viteza de deplasare a petentului la momentul constatării contravenţiei, nr. 0006123 din 7.09.2006, verificare valabilă 1 an, până la 7.09.2007, şi de fotografia aparatului, din care rezultă că autovehiculul condus de petent a circulat cu o viteză de 151 km/h.

Pe de altă parte, petentul a avut posibilitatea de a se apăra împotriva prezumţiei de legalitate a procesului-verbal de contravenţie, atât prin dreptul la formularea de obiecţiuni ce urmau a fi inserate în conţinutul procesului-verbal de către organul instrumentator, (însă acesta a declarat că nu are obiecţiuni, semnând în acest mod actul constatator), cât şi în faţa instanţei, cu ocazia formulării prezentei contestaţii împotriva procesului-verbal de contravenţie. Tribunalul constată că, deşi petentul a contestat că ar fi circulat cu viteza de 151 km/h, susţinând că nu a depăşit 135 km/h, nu a solicitat probe, chiar bazate pe elemente subiective, pentru a dovedi acest fapt, în timp ce situaţia de fapt reţinută de agenţii de poliţie şi procesul-verbal care o constată, şi anume depăşirea vitezei legale de către petent, este susţinută şi confirmată cu mijloace tehnice apte în acest sens şi concludente, astfel că nu se poate afirma că a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond a reţinut netemeinicia procesului-verbal pornind chiar de la probele agentului constatator, şi anume de la înregistrarea petentului de către aparatul radar şi cu viteza de 150km/h, însă aşa cum a reţinut şi instanţa, viteza de 151 km/h a fost stabilită în secunda următoare, ceea ce demonstrează că petentul acţionase comanda de accelerare şi de sporire a vitezei, fiind logic ca autoturismul său să atingă şi viteza de 151 km/h. Împrejurarea că autoturismul a rulat şi cu viteză mai mică nu poate anula efectele înregistrării ulterioare şi a unei viteze de deplasare mai mari, această situaţie nefiind una anormală, de natură să creeze vreun dubiu sau să sugereze vreo defecţiune sau eroare a cinemometrului implicat în stabilirea celor două valori.

Referitor la marja de eroare prevăzută de Norma de metrologie legală privind măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor NML021-05 din 23.11.2005, tribunalul reţine că aceasta nu conţine elemente pe baza cărora să se stabilească o situaţie de fapt contrară celei reţinute de agentul constatator sau nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie. Astfel, cinemometrele care funcţionează în regim de deplasare al autovehiculului pe care sunt instalate (ipoteza din cauză), la viteze constatate peste valoarea de 100 km/h, pot avea o eroare maxim tolerată de +/- 4%.

Această eroare se stabileşte în raport de diferite criterii şi poate acţiona atât în sens pozitiv cât şi în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar şi mai mare decât cea reţinută de agentul constatator. Câtă vreme marja maximă de eroare are dublă semnificaţie, pozitivă şi negativă, nu se poate reţine automat că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată şi că procesul-verbal este netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens, deoarece viteza stabilită pe baza înregistrării radar efectuată la momentul constatării contravenţiei este criteriul în raport cu care se apreciază existenţa contravenţiei conform legii şi este evident că legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar şi gradul de depăşire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenţii, a observat marjele de eroare ale cinemometrelor şi, în considerarea acestor marje şi a efectelor acestora, astfel că, respectarea de către aceste aparate metrologice a marjelor de eroare menţionate în norma de mai sus, constituie o garanţie a corectitudinii valorilor de viteză stabilite şi a legalităţii stabilirii contravenţiei şi nu invers.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt şi a reţinut în mod eronat netemeinicia procesului-verbal de contravenţie.

Domenii speta

Spete similare