Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.3354 din 3.06.2010 reclamanţâii B.D., foşti angajaţi ai SC”L.A.P.” SRL Bucureşti, au chemat în judecată pe patronul acestei societăţi, Popa Ioan, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să le plătească drepturile salariale restante.
Reclamanţii, însă, au omis să precizeze în cuprinsul cererii de chemare în judecată adresele de domiciliu sau alte adrese la care să fie citaţi, cu respectarea dispoziţiilor art.112 şi 93 Cpc, motiv pentru care instanţa a constatat incidenţa art.133 Cpc potrivit căruia cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. FUNCŢIONAR PUBLIC – STIMULENTE. -art.8 din Ordinul 1418/2006; -art.3041, 312 Cod procedură civilă; -art.6 paragraf 1 CEDO.
Curtea de Apel Iași
Acordarea de diferențe salariale echivalente sporului de dispozitiv în ipoteza în care salariatul, angajat al CJ, nu are o hotărâre judecătorească în acest sens, însă este aplicabilă Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, c
Curtea de Apel Târgu Mureș
Persoana din sistemul public de asistență social. Drepturi salariale. Art. 1, O.U.G .27/2015 O.U.G. 83/2014 O.U.G. 70/2014
Tribunalul Arad
Drepturi salariale
Curtea de Apel Târgu Mureș
Litigii de muncă - drepturi salariale. Angajati ai instituţiilor de cultură