Faliment - ordonanta presedintiala

Sentinţă civilă 295 din 24.02.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. *

Sedinta publica de la */  2011

Completul compus din:

PRESEDINTE N.C.

GREFIER C.P.

Pe rol  fiind derularea procedurii de faliment privind pe debitor SC"M.P."SRL PRIN  LICHIDATOR  JUDICIAR I. SPRL.

La apelul nominal facut în sedinta publica , se  prezinta lichidatorul judiciar al debitoarei prin d.l L.C., lipsa fiind creditorii.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza:

Lichidatorul judiciar al debitoarei prin d.l L.C. depune la dosar procesul verbal al Adunarii Creditorilor din 02.02.2011 si arata  ca nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata dosarul în stare de judecata si acorda cuvântul pe închiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar al debitoarei  prin d.l L.C., solicita aprobarea raportului final depus pentru termenul din 20.01.2011, în baza art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului, radierea societatii din  Registrul Comertului, descarcarea lichidatorului de orice sarcini si îndatoriri si acordarea din fondul de lichidare a onorariului de lichidator.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANTA

Analizand cererea de inchidere a procedurii instanta retine ca prin raportul nr.1200 din 27.10.2010 publicat în BPI nr. 17541 din 18.11.2010  lichidatorul judiciar I. SPRL desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei  SC M.P. SRL a solicitat sa se dispuna închiderea procedurii, ca urmare a  lipsei de bunuri identificate în patrimoniul debitoarei.

Având in vedere ca debitoarea nu  detine în patrimoniu bunuri care sa fie valorificate în cadrul procedurii  judecatorul sindic apreciaza ca devin aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85 / 2006, care prevede ca „in orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de închidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul comertului in care este înmatriculata”.

Referitor la cea de-a doua conditie prevazuta de art. 131 din Legea nr. 85/2006, se retine ca alin. (1) al art. 4 prevede regula potrivit careia toate cheltuielile aferente procedurii se suporta din averea debitorului, iar alin. (4) reglementeaza exceptia referitoare la utilizarea fondului de lichidare în lipsa disponibilitatilor din contul debitorului. Aceasta exceptie nu îsi gaseste însa aplicarea decât în situatia în care se justifica desfasurarea în continuare a procedurii în scopul prevazut de art. 2 din Legea nr. 85/2006 de acoperire a pasivului. Intrucât, în cauza, este necontestata lipsa bunurilor din averea debitoarei, nu se poate pune problema acoperirii pasivului si, prin urmare, nu se justifica nici folosirea fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, doar creditorii putând sa-si asume riscul avansarii de noi sume si implicit, al cresterii pasivului.

Ori in speta nici unul dintre creditori nu a avansat sume pentru continuarea procedurii precum si de asemenea nu a formulat contestatie impotriva raportului cu propunerea de inchidere a procedurii.

Având în vedere nici unul din cei îndreptatiti potrivit art. 138 alin. 3 din Lg. 85/2006 nu a solicitat pâna în prezent autorizarea formularii actiunii prevazute de art. 138 din  Lg. 85/2006, iar unicul bun existent in patrimoniul debitoarei nu este valorificabil, hotarandu-se casarea acestuia instanta în temeiul art. 131 din  Legea 85/2006 va închide procedura insolventei  si va dispune radierea debitoarei din R.C., iar în temeiul art. 136 din lege, va descarca de îndatoriri si responsabilitati lichidatorul judiciar si persoanele care l-au asistat.

În ceea ce priveste onorariul solicitat de lichidatorul judiciar în temeiul  art. 4 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei  va admite cererea si  dispune plata, catre lichidatorul judiciar  din fondul de lichidare a onorariului de lichidator judiciar în suma de 3.000 lei

Pentru aceste motive

In numele legii

Hotaraste

Admite cererea lichidatorul judiciar privind închiderea procedurii.

In temeiul art. 131 din Lg. 85/2006,  dispune închiderea procedurii  insolventei  debitoarei SC M.P. SRL cu sediul în municipiul Bacau, jud.Bacau, înmatriculata la O.R.C. de pe lânga Tribunalul Bacau sub nr. */2005

Dispune radierea debitoarei din registrul comertului.

În temeiul art. 136 din Lg. 85/2006,  descarca lichidatorul judiciar I. SPRL. de orice îndatoriri si responsabilitati.

În temeiul art. 135 din Lg. 85/2006,  dispune  notificarea prezentei hotarâri creditorilor, debitorului, DGFP BACAU, ORC de pe lânga Tribunalul Bacau sau altor registre  pentru efectuarea mentiunilor din oficiu si publicarea în Buletinul procedurilor de  insolventa.

În baza art. 4 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei  dispune plata catre lichidatorul judiciar Insolvexpert SPRL. din fondul de lichidare a onorariului de administrator si lichidator judiciar în suma de 3000 lei

Definitiva si executorie.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica.