Contopire pedeapsă. Competenţă materială.

Decizie 31/R/2012 din 16.07.2012


Contopire pedeapsă. Competenţă materială.

Soluţionarea cererii de contopire a pedepselor formulate de petent a revenit Judecătoriei Bistriţa, având în vedere că atât infracţiunile  prev. de art. 85 alin. 1 şi 86 alin. 2 din OUG. Nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat la pedeapsa  rezultantă de  4 ani şi 2 luni închisoare cât şi  infracţiunea de „furt în concurs „pentru care  i-a  fost aplicată pedeapsa de 9 luni închisoare şi 200 Euro amendă de către Tribunalul Cremona, constituie infracţiuni care se  află în competenţa  de  judecată  în primă instanţă a  judecătoriei.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 31/R/14 februarie 2012

Prin sentinţa penală nr. 1661 pronunţată la  data  de 28 noiembrie 2011 de Judecătoria Bistriţa s-a admis în parte cererea formulată de petentul  RMI şi pe cale de consecinţă: în temeiul art. 118 din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut hotărârea penală pronunţată de o instanţă judecătorească din străinătate, respectiv Sentinţa Penală nr. 353/08.05.2007 pronunţată de Tribunalul Cremona (Italia), irevocabilă la data de 25.09.2007, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare şi 200 euro amendă penală pentru comiterea infracţiunii de furt în concurs, prev. de art. 110, 624, 625 alin. 1 nr. 4 Cod penal.

De asemenea, s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de petent, respectiv contopirea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin SP nr. 353/08.05.2007 a Tribunalului Cremona şi executată în perioada 07.05.2007 – 23.12.2007, cu cea de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 58/F/2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă prin DP nr. 4552/15.12.2010 a Î.C.C.J. (faptă comisă în decembrie 2008), în executarea căreia se află, întrucât faptele nu sunt concurente, precum şi cererea privind deducerea perioadei 07.05.2007 – 23.12.2007 executate în Italia din actuala pedeapsă.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. petentul a  fost  obligat la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul condamnat.

Recursul declarat  este  fondat.

Examinând actele şi lucrările  dosarului nr. 8539/190/2011  al Judecătoriei Bistriţa în care s-a pronunţat sentinţa atacată, se constată că cererea de  recunoaştere a hotărârii penale pronunţate de autorităţile italiene, respectiv a Sentinţei  nr. 353/07  din  08.052007 a Tribunalului Cremona, a  fost  formulată  pe  cale incidentală, respectiv în  cadrul  unei cereri de contopire a pedepselor.

Prin Sentinţa penală nr. 58/F/14.05.2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 626/112/2009 petentul a fost condamnat la pedeapsa  rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare,  urmare a  contopirii pedepselor de 1 an şi 2 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autoturism  neînmatriculat prev. de art. 85  alin. 1  din OUG. Nr. 195/2002, cu aplic. art. 37  lit. a Cod penal şi  10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism  având  permisul  de  conducere  suspendat, prev. de  art. 86  alin. 2 din OUG. Nr. 195/2002, art. 41  alin. 2, art. 37  lit. a Cod penal.

Prin sentinţa  menţionată  s-a reţinut că cele  două  fapte au fost comise  în termenul  de  încercare  al  suspendării condiţionate  privind  pedeapsa  de  3 ani închisoare aplicată  prin  Sentinţa penală nr. 44/2007 a Judecătoriei Beclean. Ca  urmare  s-a  revocat,  conform  art. 83 Cod penal,  suspendarea  condiţionată  şi s-a dispus ca petentul să execute alăturat pedepsei de  1 an şi 2 luni  închisoare pe  cea de 3  ani  închisoare, în total 4  ani şi 2 luni închisoare.

Hotărârea  de  condamnare a petentului  a  rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4552/15.12.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În executarea  acestei pedepse  se  află încarcerat începând  cu data  de 21.12.2010.

Faptele  pentru care  a  fost  condamnat  petentul sunt în  competenţa  de  judecată din prima  instanţă  a  judecătoriei  ele  fiind  comise în luna  decembrie 2008 însă au fost judecate de tribunal în urma constatării unei cauze de  conexitate cu alte  infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism deduse  judecăţii în  dosarul cu nr. 626/112/2009.

Prin Sentinţa penală nr. 353/08.05.2007 pronunţată de Tribunalul Cremona (Italia) irevocabilă la data de 25.09.2007, petentul – recurent  a  fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare şi 200 Euro amendă pentru  comiterea  infracţiunii de „furt în concurs”,  prevăzută de legislaţia  italiană  la  art. 110,624,625  alin. 1  şi 4 Cod penal. Această pedeapsă  a fost  executată  de petent în perioada 07.05.2007 - 23.12.2007, dată la care a fost liberat  condiţionat.

Aşadar, asemenea primei instanţe, tribunalul constată că petentul a  săvârşit  infracţiunile pentru care  a fost  condamnat prin Sentinţa penală nr. 58/F/14.05.2010 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, după condamnarea şi  executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată de autorităţile judiciare italiene ceea ce exclude atât concursul de infracţiuni cât şi starea de recidivă postcondamnatorie (având în vedere că recurentul s-a liberat condiţionat la 23.12.2007 cu un rest de 45 zile). În aceste  condiţii în mod  corect  s-a  reţinut  de  către  prima  instanţă că nu  sunt  aplicabile  dispoziţiile  art. 36  alin. 3 Cod penal, întrucât recurentul a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare în stare de recidivă postexecutorie raportat la  împrejurarea că pedeapsa de  9 luni  închisoare  era executată integral  la  data  comiterii infracţiunilor  prev. de art. 85  alin. 1 şi 86  alin. 2 din OUG. Nr. 195/2002. Prin urmare nu poate  fi  operată nici o deducere din pedeapsa  de  4 ani şi  2 luni  închisoare  aplicată petentului prin Sentinţa penală  nr. 58/14  mai 2010 a Tribunalului Bistriţa Năsăud în baza pedepsei de  9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 353/08.05.2007  a Tribunalului Cremona.

Aşadar, cererea petentului de  contopire  a pedepselor a  fost în mod  legal  respinsă de prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie de  competenţă. În acest context, tribunalul apreciază că soluţionarea cererii de  contopire a pedepselor  formulate de petent a revenit Judecătoriei Bistriţa, având în vedere  că atât  infracţiunile  prev. de art. 85 alin. 1 şi 86 alin. 2 din OUG. Nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat la pedeapsa  rezultantă de  4 ani şi 2 luni închisoare cât şi  infracţiunea de „furt în concurs „pentru care  i-a  fost aplicată pedeapsa de 9 luni închisoare şi 200 Euro amendă de către Tribunalul Cremona,  constituie infracţiuni care se  află în competenţa  de  judecată  în primă instanţă a  judecătoriei.

Pentru aceste considerente tribunalul va respinge excepţia  necompetenţei materiale a Judecătoriei Bistriţa de a soluţiona cererea de contopire a pedepselor invocată de petent.

Tribunalul va admite însă recursul declarat de petent exclusiv sub aspectul omisiunii primei instanţe  de  a  efectua  operaţiunea  de  substituire  a pedepsei  aplicate  prin hotărârea străină supusă  recunoaşterii, unei pedepse conforme  cu legislaţia română.

Cu ocazia  efectuării  acestei  operaţiuni, tribunalul  va  avea în  vedere traducerea legalizată a Sentinţei nr. 353/08.05.2009 a Tribunalului Cremona, din considerentele căreia rezultă că, în favoarea petentului, cu ocazia  individualizării pedepsei sau  reţinut  circumstanţele atenuante. De asemenea, la încadrarea juridică  ce  va  fi dată faptei, în raport de  descrierea  făcută în  sentinţa Tribunalului Cremona, se  va  reţine  că infracţiunea  de  furt  a  fost  comisă dintr-un loc public.

Aşa fiind, în baza  art. 385/15 pct. 2  lit. d Cod procedură penală, se  va  admite recursul  declarat de petent şi se va casa sentinţa atacată în parte, sub  aspectul neefectuării operaţiunii de substituire a pedepsei aplicate prin  hotărârea  străină  supusă recunoaşterii.

Rejudecând în limitele arătate, se va substitui pedepsei de 9 luni  închisoare şi 200 Euro amendă penală  aplicată recurentului prin Sentinţa penală nr. 353/08.05.2007 pronunţată de Tribunalul Cremona (Italia), pentru  comiterea  infracţiunii  de  „furt în  concurs”, prev. de art. 110, 624, 625 alin. 1 nr. 4 Cod penal, pedeapsa  de  9 luni  închisoare  pentru  infracţiunea de  furt  calificat,  prevăzută de legislaţia  română la  art. 208 alin. 1 209  alin. 1, lit. e, art. 74 lit. c , 76  lit. c Cod penal.

Se va  constata  că pedeapsa aplicată petentului condamnat,  substituită  în modalitatea  redată  mai sus,  a  fost executată integral.

Se  vor  menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.