Recurs propunere arestare preventivă

 Prin încheierea din data de  16.11.2012 pronunţată în dosarul nr. 15625/180/2012 al Judecătoriei BACAU,  in baza art.300/1 C.p.p. raportat la art.148 lit.  f  C.p.p, s-a  constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.G. şi s-a mentinut măsura arestării preventive, luată faţă de acest inculpat prin Încheierea judecătorului de la Judecătoria Bacău din data de 19.10.2012, pronunţată în dosarul nr.14448/180/2012.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat au ramas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul C.G.  a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 9624/P/2012 din 12.11.2012, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.e, i C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 07.02.2012 şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei la data de 11.12.2012.

 În timpul urmăririi penale inculpatul a fost arestat preventiv de către Judecătoria Bacău  prin încheierea din 19.10.2012, conform art. 148 lit. f din C.p.p., pe o perioadă de 29  zile , până la data de 17.11.2012 inclusiv.

Conform prevederilor art. 3001 al.1 din C.p.p., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

În temeiul acestui text de lege instanţa a analizat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive,constatând următoarele:

I . Sub aspectul legalităţii , instanţa a constatat că luarea acestei măsuri faţă de inculpat a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond cât şi a condiţiilor de procedură şi a întinderii în timp a măsurii.

Instanţa  reţinut că în cauză există  indicii  temeinice  cu  privire  la  faptul  că  inculpatul  a săvârşit infracţiunea de care este acuzat, faptă constând în aceea că: în ziua de 16.10.2012, în jurul orei 17:00, inculpatul C.G.  a pătruns pe uşa principală de acces, în incinta punctului de lucru care aparţine SC P.D. SRL, situat mun. Bacău şi profitând de neatenţia angajaţilor, a sustras un telefon mobil marca Nokia 1680, care se afla pe o masă din salonul de primire. În continuare, inculpatul a părăsit clădirea, observând în apropierea uşii de acces un geam deschis. A studiat mai întâi interiorul, după care a escaladat geamul pătrunzând în interiorul birourilor administrative. După ce a controlat încăperea, a găsit într-unul dintre sertarele mobilierului un teanc de bani, suma de 2330 lei, pe care l-a sustras. A escaladat din nou geamul încăperii, revenind în stradă după care s-a îndepărtat de locul faptei.

Concluziv, raportat la aspectul legalităţii arestului preventiv, instanţa a conchis că din ansamblul materialului probator administrat legal în prezenta cauză până în acest moment procesual, rezultă motive verosimile, apte de a naşte credinţa rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpatul a săvârşit infracţiunea de care este acuzat (cauza Curţii E.D.O. Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiţia generală şi prealabilă temeiurilor ce justifică luarea măsurii arestării preventive, anume aceea prevăzută de art.143 alin.1 C.pr.pen.

II.  Sub aspectul temeiului care a determinat privarea de libertate a inculpatului C.G.,  s-a reţinut că  acesta subzistă în continuare,  împrejurările care au dus la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-au modificat.

Conform dispoziţiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenţia europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituţia României, este permisă restrângerea libertăţii persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana faţă de care s-a luat această măsură extremă, a săvârşit o infracţiune ,fără a aduce atingere prin aceasta prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la soluţionarea definitivă a  cauzei.

În prezenta cauză s-a retinut ca sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art.148 lit. f C.p.p., temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani , iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Privitor la temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., s-a precizat că este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, însă aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de datele privitoare la  faptă, neputându-se avea în vedere numai datele referitoare la persoana inculpatului. La aprecierea acestui pericol instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol al infracţiunilor presupus a fi comise de către inculpat, infracţiuni care au pus în pericol valori sociale importante proteguită de norma penală încălcată, anume patrimoniul persoanelor,  împrejurările concrete în care au fost comisă presupusa faptă. Astfel, există în cauză indicii temeinice că inculpatul a comis presupusa faptă cu premeditare-după ce a cercetat locul faptei, pe timp de zi, într-un loc public, în timpul desfăşurării programului la o societate comercială. Nu este de neglijat nici cuantumul ridicat al prejudiciului total, de peste 4000 lei.

Raportat la persoana inculpatului, instanţa a reţinut că acesta nu este la prima abatere de la respectul normelor penale, acesta fiind condamnat în trecut (conform fişei de cazier judiciar de la fila 56 d.u.p.) pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

În timpul cercetărilor penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, declarând că în momentul săvârşirii infracţiunii, se afla sub influenţa substanţelor halucinogene pe care le inhalase în acea zi, cu câteva ore mai devreme.  Insa, prima instanta a retinut ca toate aceste presupuse modalităţi de operare a inculpatului, dar şi văzând datele care circumstanţiază persoana sa, fac dovada că acesta a manifestat un deosebit curaj în a comite fapte antisociale,  ceea ce trădează şi o profundă atitudine de dispreţ şi de negare faţă de valorile sociale importante proteguite de normele penale încălcate, conturându-se un profil moral antisocial care permite a se naşte presupunerea rezonabilă  asupra comportamentului său viitor, în sensul naşterii riscului rezonabil că inculpatul îşi va reitera conduita infracţională dacă ar fi lăsat în stare de libertate.

Instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a acestui inculpat ar un evident sentiment de insecuritate în comunitatea locală din mun. Bacău, ce nu se poate afirma că s-ar fi diluat prin trecerea unui interval de timp de 29 zile, timp în care acest inculpat a fost sub imperiul măsurii arestării preventive, respectiv reţinerii.

Avându-se în vedere cele ce precedă, dar şi pentru a se asigura buna  desfăşurare a procesului penal, instanţa a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului C.G..

În consecinţă, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în temeiul art. 3001 raportat la art.148 lit. f din C.p.p. a  menţinut starea de arest preventiv a inculpatului C.G..

 Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.G..

Oral, în faţa instanţei, personal şi prin apărător, recurentul inculpat a criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul greşitei menţineri a arestului preventiv, întrucât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii instanţei de fond.

 Tribunalul văzând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi din oficiu, constată că recursul este nefundat si  apreciaza ca incheierea instantei de fond este corecta, mentinerea masurii arestului preventiv este legala si temeinica luata iar la acest moment procesual cererea inculpatului prin aparatorul sau  este neintemeiata pentru considerentele ce vor fi expuse:

În raport de gravitatea infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, dedusă şi din modalitatea în care se presupune că s-ar fi comis şi de condiţiile acesteia, Tribunalul constată că există un just echilibru între măsura privativă de libertate a inculpatului C.G. şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave.

În condiţiile speţei, în acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nu se justifica privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumţiei dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul si pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârşi o alta infracţiune. Însă, tot la fel de adevărat este ca aceeaşi curte a decis în mod constant ca dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, fata de regula respectării libertăţii individuale fixata de Convenţie, menţinerea în detenţie a unui acuzat este legitimă ( CEDH, W.c/Suisse, Van der Tang c/Espagne, Pantano c/ Italie), asa cum este cazul în speţă.

 Tribunalul apreciază că lăsarea în libertate a recurentului inculpat în acest stadiu al cercetărilor cauzei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, ar genera o stare de insecuritate socială, ar induce concluzia că persoanele împotriva cărora există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că au comis infracţiuni grave, cum sunt şi cele din cauza dedusă judecăţii, nu sunt private de libertate, ceea ce ar crea un impact negativ asupra ordinii sociale şi ar induce credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un pericol social deosebit.

De asemenea, Tribunalul apreciază că măsura arestului preventiv este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 din CEDO respectiv că măsura a fost luată pe baza unor motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau că există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, aceste motive subzistă şi la această dată.

 Din probele administrate pana la aceasta data in cauza  sunt  indicii temeinice si date certe apte de a naşte credinţa rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpatul a săvârşit infracţiunea de care este acuzat (cauza Curţii E.D.O. Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiţia generală şi prealabilă temeiurilor ce justifică luarea măsurii arestării preventive, anume aceea prevăzută de art.143 alin.1 C.pr.pen., iar lasarea inculpatului in libertate in acest momnt procesual cind cercetarea judecatoreasca nici nu a inceput,  prezinta pericol concret ptr. ordinea publica,  asa incat judecarea acestuia in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise , persoana si conduita acestuia este de natura sa impieteze desfasurarea in bune conditii a procesului penal.

Faptul ca inculpatul  a recunoscut savarsirea faptelor, timpul scurs de la data comiterii faptelor, urmarile produse valorile lezate nu constituie motive care sa duca la inlocuirea masurii arestului preventiv a acestora in acest moment cu masura obligarii de a nu parasi localitatea fata de datele si indiciile existente in cauza.

Pentru aceste motive tribunalul apreciaza ca nu au disparut temeiurile care au stat la baza arestarii acestuia, motivele invocate in aparare  in sensul ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza arestarii lor, ca nu exista prezinta pericol pentru ordinea publica ca nu exista date din  care sa rezulte ca incearca  zadarniceasca aflarea adevarului sunt apreciate de instanta ca fiind neintemeiate la acest moment procesual realitatea datelor si indiciilor existente in cauza confirmand acest aspect.

 Întreg contextul infractional nu justifica judecarea acestuia in stare de libertate toate aceste aspecte fiind raportate la faptele pentru care este cercetat si la potentialul violent care l-ar putea reprezenta pentru intreaga ordine de drept si care pledeaza pentru judecarea acestuia in stare de arest.

În ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei, lipsa antecedentelor penale, acestea sunt aspecte ce vizează în exclusivitate soluţionarea fondului cauzei şi individualizarea sancţiunilor penale asupra cărora instanţa se poate pronunţa după finalizarea cercetării judecătoreşti.

Instanţa de control judiciar, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, valoarea socială apărată de lege, căreia i s-a adus atingere prin comiterea faptei, precum şi limitele de pedeapsă stabilite de textele de lege incriminatoare, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 143 şi art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, care impun menţinerea încheierii şi respingerea recursului declarat în cauză potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală.

Domenii speta

Spete similare