Favorizarea infractorului. Abuz în serviciu. Divulgarea unor date şi informaţii secrete privind acţiunea de supraveghere operativă a inculpatului

Sentinţă penală 44/F/2011 din 24.11.2011


Favorizarea infractorului. Abuz în serviciu. Divulgarea unor date şi informaţii secrete privind acţiunea de supraveghere operativă a inculpatului.

Faptele inculpatului MCV de a fi încălcat, cu ştiinţă atribuţiile de serviciu care îi reveneau în calitate de funcţionar public – acesta fiind angajat ca agent de poliţie în cadrul S.S.O.I. Cluj – prin divulgarea unor date şi informaţii secrete privind acţiunea de supraveghere operativă a inculpatului HDA – cercetat pentru infracţiuni de trafic şi consum de droguri de risc – despre care a luat cunoştinţă în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi prin care a cauzat o tulburare însemnată unui organ al statului (organelor de urmărire penală abilitate pentru efectuarea urmării penale şi tragerea la răspundere penală a autorului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor) şi respectiv cea de a da ajutor inculpatului în cauză, fără o înţelegere prealabilă pentru a zădărnici şi îngreuna urmărirea penală ce se efectua faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor anterior precizate, prin divulgarea către fratele său, inculpatul MCD a informaţiilor privind supravegherea operativă a inculpatului HDA, pentru a-i fi transmis acestuia şi a fi astfel prevenit să nu mai desfăşoare activităţi cu caracter infracţional, întrunesc în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art. 248 Cod penal şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin.1 Cod penal rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 44/F/13 aprilie 2011, nepublicată)

Prin Rechizitoriul nr. 40 D/P/2007 al DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor HDA şi CVT, pentru infracţiunile  prev. de art. 2 alin.1 şi art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 33 lit. „a” Cod penal; inculpatul COD, pentru  infracţiunile prev. de art. 4 alin.1 şi art. 5  din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi art. 33 lit. 2a” Cod penal; inculpaţii GA, CLB, CA, MDA şi FAM, toţi pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (şi cu aplic. art. 16 din lege în ceea ce îl priveşte pe ultimul dintre inculpaţi): inculpatul MCD pentru infracţiunea prev. de art. 264 alin.1 Cod penal rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi inculpatul MCV pentru infracţiunile prev. de art. 248 Cod penal, art. 264 alin.1 Cod penal rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. „a” Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în  cursul cercetărilor judecătoreşti, tribunalul reţine în  sarcina inculpaţilor următoarele:

Cu excepţia inculpatului MCV, care locuieşte în mun. Cluj-Napoca şi este frate cu inculpatul MCD, toţi ceilalţi inculpaţi domiciliază în mun. Bistriţa, fiind în relaţii apropiate.

În perioada 2002 – 2003, inculpatul MCV a participat la un meci de fotbal organizat în mun. Bistriţa, ocazie cu care l-a cunoscut pe inculpatul HDA, din anturajul căruia făcea parte fratele său, inculpatul MCD. Cu ocazia mesei organizate după partida de fotbal inculpatul MCV a înţeles, din spusele comesenilor, că inculpatul HDA este consumator de droguri.

I. În cursul lunii februarie 2006 organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, s-au sesizat în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de trafic şi consum de droguri de risc faţă de numiţii GH, IIC, BPN ş.a. În luna martie 2006 DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, a extins cercetările în dosarul nr. 10 D/P/2006, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni şi faţă de numiţii HDA, NVC, MFC şi CA, iar apoi, în lunile mai şi  iunie 2006 şi faţă de FRS şi MDA.

Ca urmare, procurorul a solicitat autorizarea interceptării convorbirilor telefonice purtate de cei în cauză. Prin Încheierea penală nr. 47/P/10.03.2006 a  Tribunalului Bistriţa Năsăud, s-a dispus autorizarea interceptărilor şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate şi de inculpatul HDA, pentru o perioadă de 30 de zile, care a fost apoi prelungită succesiv prin  încheierile penale nr. 60/7.04.2006; nr. 79/5.05.2006 şi respectiv nr. 94/6.06.2006 ale acestei instanţe.

Pe parcursul efectuării cercetărilor au rezultat date cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi respectiv art. 4 alin.1 din aceeaşi lege, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, de către inculpatul HDA, în perioada martie – mai 2006, astfel:

La data de 22.03.2006 i-a solicitat unei persoane, utilizator al postului telefonic nr. 0741987605, droguri de risc (rezină de cannabis), în valoare de 600 euro, droguri pe care le-a cumpărat la data de 27.03.2006 împreună cu CL, pentru consum propriu.

La data de 15.04.2006 la solicitarea unei persoane, utilizatoare a postului telefonic cu nr. 0745609690 s-a deplasat la farmacia de pe strada Năsăudului pentru a cumpăra medicamentul Regenom, care are ca substanţă activă substanţa psihotropă Amfepramon, înscrisă în tabelul nr. 3, Anexa la Legea nr. 143/2000.

La data de 27.04.2006 l-a instigat pe numitul CL să cumpere droguri de risc (rezină de cannabis) în valoare de 100 euro, pentru a consuma drogurile împreună cu CL şi o a treia persoană neidentificată.

La data de 29.04.2006, la solicitarea unei persoane utilizatoare a postului telefonic cu nr. 0749813013 i-a vândut droguri de risc (rezină de cannabis) în valoarea de 50 euro. 

Ca urmare, la data de 1.06.2006,  Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud, a solicitat efectuarea, de către Serviciul de Supraveghere Operativă şi Investigaţii Cluj-Napoca, unei operaţiuni de filaj a inculpatului HDA. Acţiunea de supraveghere operativă a fost aprobată de şeful SSOI Cluj-Napoca, urmând să înceapă la data de 3.06.2006.

În dimineaţa zilei de 2.06.2006, şeful  echipei operative, ofiţerul de poliţie RCV a efectuat documentarea în teren pe raza mun. Bistriţa şi a altor localităţi din judeţ,  primind -  din partea lucrătorului de poliţie responsabil de caz, din partea S.C.C.O. Bistriţa Năsăud – un înscris  conţinând numele persoanelor de legătură din anturajul inculpatului HDA, locurile frecventate de ei şi date despre mijloacele de  transport ce le foloseau.  După această documentare, în după masa aceleaşi zile, şeful echipei de supraveghere a efectuat – la sediul SSOI Cluj-Napoca – instruirea membrilor echipei, cu privire la numele ţintei, la obiectivele urmărite, la activităţile ce trebuiau desfăşurate şi durata acţiunii de supraveghere operativă, stabilită pentru perioada 3 – 6 iunie 2006.

Din echipa de supraveghere operativă făcea parte şi inculpatul MCV, angajat ca agent de poliţie în cadrul S.S.O.I. Cluj-Napoca, începând cu anul 2005, deţinător al certificatului de acces la informaţii clasificate cu gradul de  secretizare, „secret”, emis potrivit Legii nr. 182/2002, care era şi gradul de secretizare a  misiunii în  cauză.

Cu ocazia instruirii inculpatul MCV şi colegii de echipă ai acestuia au fost înştiinţaţi  despre faptul că supravegherea operativă a inculpatului HDA are ca obiectiv prinderea acestuia în timp ce  desfăşura activităţi pe linia traficului de droguri. Cu toate că inculpatul MCV îl cunoscuse personal pe inculpatul HDA în urmă cu 4 ani, prin intermediul fratelui său MCD, ştiind că cei doi sunt prieteni, cel în cauză nu a adus la cunoştinţa şefului echipei operative aceste împrejurări şi nu a invocat aceste aspecte ca motive de  abţinere de la participarea la misiune pentru a nu  compromite acţiunea de filaj.

După încheierea şedinţei de instruire inculpatul MCV l-a contactat telefonic pe fratele său, inculpatul MCD, atenţionându-l cu privire la desfăşurarea misiunii de supraveghere operativă care îl avea ca ţintă principală pe inculpatul HDA.

În după masa aceleaşi zile de 2.06.2006, la orele 16,21, inculpatul MCD l-a contactat telefonic pe prietenul său, inculpatul HDA, atenţionându-l asupra celor aflate de la fratele său, relatându-i că, în ziua următoare, va fi supus  unei misiuni de filaj, realizată de lucrători veniţi de la Cluj şi solicitându-i să nu iasă din casă.  Discuţia în cauză a fost purtată pe telefoanele mobile ale celor doi inculpaţi şi a fost interceptată în  baza autorizaţiei date de instanţa de judecată.

Ulterior, respectiv în seara zilei de 2.06.2006, orele 21,29, inculpatul MCD l-a apelat din nou pe inculpatul HDA, avertizându-l, pe acesta să nu iasă din casă timp de 2 zile, potrivit celor comunicate  lui telefonic.

Apreciind valabilitatea informaţiilor primite inculpatul HDA şi-a anunţat prietenii despre cele  aflate, în discuţiile telefonice purtate cu inculpatul CLB şi cu numitul BAE făcând vorbire despre faptul că, în anturajul lor, se află „o cârtiţă” care „dă în primire” tot ce face.

În cursul zilei de 3.06.2006, apreciind ca serios avertismentul, primit, inculpatul HDA nu a părăsit locuinţa. În după masa aceleaşi zile, după audierea convorbirilor înregistrate în ziua anterioară s-a descoperit scurgerea de informaţii către inculpat, produsă prin intermediul lui MCD, motiv pentru care s-a luat decizia de ridicare temporară a dispozitivului de supraveghere operativă, membrii echipei de filaj părăsind mun. Bistriţa.

În zilele următoare inculpatul HDA a fost menţinut în stare de alertă prin comunicările telefonice primite, cât şi prin apelurile efectuate de inculpatul MCD.

Astfel, la 5.06.2006, orele 10,00, postul telefonic cu nr. 0746.083.643, aparţinând inculpatului HDA a primit următorul SMS: „La mulţi ani, scumpete! Te rog sună-l pe C de pe un telefon diferit de al tău, sau din familia ta, nu ieşi din casă. E grav încă două săptămâni (cel puţin). Urgent sună! Te pup! Numărul de telefon de pe care s-a efectuat comunicarea a aparţinut fostei soţii a inculpatului MCD- martora BD.

Ca urmare, la orele 10,20, inculpatul HDA l-a apelat pe inculpatul MCD însă, întrucât cel în cauză a făcut acest lucru de pe telefonul său, cei doi au convenit să sune inculpatul MCD de pe un alt aparat. La mai puţin de un minut după aceea inculpatul HDA a fost apelat de pe un alt telefon, aparţinând unui prieten al inculpatului MCD, poreclit „SOSO”, în cuprinsul convorbirii inculpatul HDA fiind atenţionat să fie vigilent timp de 2 săptămâni, făcându-se totodată vorbire despre faptul că acesta este filat de 8 persoane.

La orele 10,24 inculpatul MCD l-a apelat din nou pe inculpatul HDA şi l-a atenţionat să nu vorbească la telefon spunându-i „fără telefoane şi fără poveşti prea multe şi fără…aia din Islanda”, pentru ca apoi, la orele 10,27 să îl sune din nou pe acesta de la postul telefonic public cu nr. 0263.209.116 pentru a-l avertiza asupra gravităţii situaţiei spunându-i „vezi că-i groasă treaba!”, repetând faptul că este filat de 8 persoane (2 fete şi 6 băieţi), cu 18 legături” şi avertizându-l că cineva  din anturajul său îl „toarnă rău”.

În scopul verificării scurgerii de informaţii către inculpatul HDA, la data de 9.06.2006 S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud s-a adresat cu o nouă solicitare de supraveghere operativă a inculpatului la S.C.O.I. Cluj-Napoca, pentru perioada 11 – 13.06.2006. În cursul zilei de 11.06.2006 acţiunea de supraveghere operativă a inculpatului a început  la orele  11,30, încheindu-se noaptea, la orele 0,35, când inculpatul a revenit la domiciliu, fiind reluată la 12.06.2006, orele 15,00. Această acţiune s-a derulat până la orele 21,45 când a fost întreruptă, deoarece s-a descoperit că, în cursul zilei, la orele 13,09, inculpatul MCD i-a  telefonat inculpatului HDA, atenţionându-l din nou asupra operaţiunii de filaj prin aceea că i-a cerut acestuia, în mod imperativ, să plece acasă fără să se.

II. În cursul anchetei declanşate ca urmare a săvârşirii faptelor ce urmează a fi descrise la punctul următor au fost stabilite următoarele acte materiale componente ale infracţiunilor continuate reţinute în sarcina inculpaţilor dar care, cronologic, au fost comise anterior celor precizate la punctul III.

Astfel, la începutul primăverii anului 2007, în week-end-ul următor sărbătorilor pascale, inculpatul COD a organizat o ieşire la cabana părinţilor săi din localitatea Colibiţa, ocazie cu care i-a invitat pe CAS, prietena sa, pe colega acesteia, MN, pe inculpaţii HDA, CA, GA, precum şi pe numita PL.

În cursul petrecerii, inculpatul HDA – care adusese cu el o bucăţică de haşiş – a confecţionat 3 joint-uri (din amestec de tutun şi drog) din care a fumat şi pe care apoi le-a dat, pe rând, şi celorlalţi tineri.

În concret, inculpatul COD – care a pus la dispoziţie cabana în scopul consumării de droguri – şi apoi, pe rând, inculpaţii CA şi GA, precum şi numita PL, au deţinut, fără drept, drogul de risc, pe care  l-au consumat prin fumare.

În vara anului 2007, fără să se poată stabili data, inculpatul COD a organizat o nouă ieşire la cabana părinţilor săi, la care au fost prezenţi, inculpaţii CA, MDA, CAS, PL, MN, dar şi alţi tineri. Cu această ocazie inculpaţii COD şi CA, precum şi  numita PL au consumat, prin fumare,  joint-uri confecţionate din amestec de tutun şi haşiş, fără a se putea stabili însă cine a procurat drogul de risc.

III. În cursul lunii noiembrie 2007 inculpatul COD a hotărât să organizeze o petrecere  cu ocazia zilei sale de naştere – 16 noiembrie  - la cabana părinţilor săi,  situată în Colibiţa, la care să invite mai mulţi prieteni. Ca urmare, inculpatul a invitat-o la petrecere pe prietena sa, CAS, precum şi pe inculpaţii HDA, CVT, CA, CLB, GA, DA şi FAM, cu prietenele acestora MAB, PL, BAM şi pe martora MNA.

La data de 14.11.2007, după masă, inculpatul HDA a discutat telefonic, codat, cu inculpatul CVT, despre cumpărarea unor droguri pentru petrecere, solicitându-i acestuia să ceară coinculpatului CLB – cu care inculpatul CVT urma să se întâlnească în oraşul Beclean – şi banii reprezentând partea sa de contribuţie la achiziţionarea drogurilor. Ulterior, inculpatul HDA a discutat pe aceeaşi temă, în  aceeaşi modalitate, cu cei doi inculpaţi, stabilind că sunt în număr de cinci cei care contribuie cu bani, urmând ca ceilalţi să „pună pe traseu”. La foarte scurtă vreme după această convorbire, din discuţiile telefonice purtate cu cei doi inculpaţi la orele 17,27 şi 17,29 rezultă că inculpaţii CVT şi CLB s-au certat astfel încât nu s-au mai adunat bani pentru droguri.

În ziua de 16.11.2007, la orele 13-14,00 inculpaţii COD şi GA s-au deplasat cu autoturismul celui dintâi, în localitatea Colibiţa, la cabana unde urma a avea loc petrecerea, ducând produsele necesare, respectiv mâncare şi băutură. La orele 16,09 inculpatul CVT l-a contactat telefonic pe inculpatul GA solicitându-i să îl chestioneze pe COD dacă are foiţe de ţigară (codificat „cearceafuri”), cel în cauză răspunzând afirmativ. Ulterior, respectiv la orele 18,00, când invitaţii la petrecere nu erau sosiţi la cabană, inculpatul CVT l-a apelat din nou pe prietenul său GA, transmiţându-i, codificat, faptul că, procurase droguri pentru participanţii la chef dar că cei care vor dori să consume vor trebui să plătească, cerându-i acestuia să transmită această condiţie invitaţilor la petrecere.

În jurul orelor 18,30, după discuţia telefonică anterior menţionată, la cabana familiei C au sosit, cu o maşină, inculpatul CA, însoţit de martorele PL, CAS şi MNA după care, cu o altă maşină, au venit inculpaţii CLB şi FAM, precum şi martora BAM. Ulterior, la cabană a sosit şi inculpatul MDA cu autoturismul său, inculpatul HDA urmând să facă deplasarea la Colibiţa cu autoturismul inculpatului CVT, potrivit înţelegerii telefonice perfectate cu acesta.

1. În jurul orelor 19,00 inculpatul CVT, însoţit de prietena sa, martora MAB (în prezent soţia sa) s-a deplasat în zona în care locuieşte inculpatul HDA pentru a-l prelua şi a se deplasa împreună la Colibiţa. Ajuns la  locuinţa inculpatului HDA, inculpatul CVT l-a  chemat afară, unde au purtat o discuţie pe tema deplasării la petrecere, cel din urmă insistând pe lângă primul să îl însoţească la Colibiţa. În cursul discuţiilor – timp în care martora a rămas în maşină – CVT i-a  remis coinculpatului HDA o bucată de rezină de  cannabis, de aproximativ 4 cm, lungime, spunând că,  poate asta, îi va schimba starea de spirit. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul CVT i-a relatat coinculpatului faptul că bucata de drog costă 300 lei, preţ pe care HDA l-a acceptat, urmând  să îi achite preţul ulterior.

Ca urmare a acestui fapt, inculpatul HDA a hotărât să meargă la petrecere, astfel încât i-a însoţit pe cei doi la Colibiţa, unde au ajuns puţin înainte de orele 21,00.

2. În cursul petrecerii, la aproximativ o oră după sosirea ultimilor invitaţi, inculpatul FAM l-a observat pe inculpatul CVT confecţionând un  „joint” din tutun şi haşiş, după care l-a aprins şi a consumat din acesta prin fumare, dându-i-l şi lui pentru a face acelaşi lucru.

În aceste condiţii inculpatul FAM, i-a cerut coinculpatului CVT să-i dea nişte haşiş pentru a-şi confecţiona ţigări cu drog, lucru cu care acesta a fost de acord astfel încât i-a remis o bucată de haşiş, pentru suma de 300 lei. Inculpatul FAM i-a achitat pe loc celui în cauză suma de 200 lei, urmând ca diferenţa de 100 lei să i-o predea la întoarcerea în mun. Bistriţa.

Ulterior achiziţionării drogului, inculpatul FAM şi-a confecţionat un „joint” din tutun şi haşiş, pe care l-a consumat apoi prin fumare.

3. După ce a ajuns la cabană, inculpatul HDA a consumat băuturi alcoolice iar apoi a ieşit din locuinţă şi s-a deplasat în zona unui chioşc de vară unde şi-a confecţionat un „joint” din tutun şi haşiş achiziţionat de la inculpatul CVT. În timp ce fuma din aceasta, din cabană a ieşit inculpatul MDA care,  observându-l, i-a cerut „ţigara” să tragă câteva fumuri. În aceste condiţii HDA i-a remis „joint-ul” celui în cauză, care a tras câteva fumuri iar apoi a reintrat în cabană.

În jurul orelor 22,oo, inculpatul HDA a confecţionat un „joint” din tutun şi haşiş, din care a consumat prin fumare şi pe care l-a dat apoi, pe rând, inculpaţilor CA, GA şi COD care, deţinând ţigara cu drog, au consumat din ea prin fumare.

În cursul nopţii inculpatul HDA a mai confecţionat şi alte ţigări cu drog pe care le-a fumat în incinta cabanei, lăsându-le în scrumiera aflată pe masă. La un moment dat, coborând din cameră, inculpatul CLB a  observat o astfel de ţigară în scrumieră, aprinsă, motiv pentru care a luat-o şi a tras din aceasta câteva fumuri. Potrivit susţinerilor inculpatului acesta a realizat că este o ţigară confecţionată manual, care conţine şi altceva decât tutun, date fiind dimensiunile mai mari ale acesteia.

Spre dimineaţă, în jurul orelor 4-5,00 când participanţii la, petrecere s-au retras la  odihnă, inculpatul COD a găsit într-o scrumieră o ţigară cu drog şi întrucât aceasta nu a fost „revendicată” de nimeni inculpatul a consumat-o prin fumare.

4. În dimineaţa zilei următoare, în jurul orelor 10,00, inculpatul MDA a revenit în living-ul cabanei, ocazie cu care, într-o scrumieră, a  găsit o jumătate de ţigară tip „joint”, din amestec de tutun şi haşiş, pe care a aprins-o şi a fumat-o.

În jurul prânzului cei mai mulţi dintre invitaţii inculpatului COD s-au adunat în sufrageria cabanei unde au servit masa şi au continuat petrecerea.

În aceste condiţii, inculpatul HDA a confecţionat două ţigări cu drog din care a fumat şi pe care le-a dat, pe rând, în acelaşi scop şi inculpaţilor CLB, GA, CA şi  MDA. În acelaşi timp, inculpatul FAM a confecţionat, pentru sine, un alt „joint” din tutun şi drog, pe care l-a consumat prin fumare.

Inculpatul CVT a confecţionat, la rândul său, un „joint”, pe care l-a consumat prin fumare, fiind observat de inculpatul FAM.

În jurul orelor 16-17,00, inculpatul CVT şi prietena sa MAB au părăsit cabana deplasându-se înspre mun. Bistriţa deoarece trebuiau să se pregătească pentru serviciu.

Ceilalţi inculpaţi, împreună cu tinerele care îi însoţeau, au rămas la cabană pentru a  viziona meciul echipei naţionale care se transmitea în direct, începând cu orele 18,00.

La orele 18,55, sub coordonarea procurorului DIICOT, organele de poliţie au făcut o descindere la cabana familiei Crăciun, în vederea efectuării unei percheziţii. Cu această ocazie, la percheziţiile corporale efectuate asupra persoanelor identificate în incinta cabanei s-au  descoperit următoarele:

-foiţe din hârtie pentru ţigarete asupra învinuitului GA;

-cantitatea de 5,2 grame rezină de cannabis asupra inculpatului HDA, din care după efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice nr. 381293/18.11.2007 a BCCO Cluj a rămas cantitatea de 4,7 grame rezină de cannabis ce a fost depusă în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – DGCCO Bucureşti;

-cantitatea de 5,2 grame rezină de cannabis asupra învinuitului FAM, din care după efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice nr. 381293/18.11.2007 a BCCO Cluj a rămas cantitatea de 4,6 grame rezină de cannabis ce a fost depusă în camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – DGCCO Bucureşti.

Ca urmare a găsirii acestor cantităţi din drogul de risc rezină de cannabis, a unor foiţe din hârtie pentru ţigarete folosită la confecţionarea joint-urilor şi a unor comprimate sau prafuri în locaţia în care s-a efectuat percheziţia domiciliară, s-a dispus de către procuror, efectuarea unor constatări medico-legale cu privire la fiecare dintre aceste persoane, cărora li s-au recoltat probe biologice constând în sânge şi urină – pentru a se stabili dacă în organismul lor se putea pune în evidenţă prezenţa unor droguri de risc sau mare risc. Astfel:

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2571/II/a/96 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la inculpatul HDA s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2571/II/a/97 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la inculpatul COD s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2570/II/a/95 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la învinuitul FAM s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2569/II/a/94 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la învinuitul CLB s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2567/II/a/92 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la învinuitul MDA s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2568/II/a/94 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la învinuitul CA s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină;

-prin raportul de constatare medico-legală nr. 2566/II/a/91 din 2.12.2007 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în probele biologice (sânge/urină) recoltate de la învinuitul GA s-a evidenţiat prezenţa de tetrahidrocanabinol, rezultatul toxicologic fiind negativ pentru cocaină.

Inculpatul CVT nu a fost identificat în timp util pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în acestea a unor droguri de risc sau de mare risc, fapta sa de deţinere de droguri de risc în vederea consumului fiind probată prin probatoriul testimonial administrat.

Faptele astfel reţinute în sarcina inculpatului HDA comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice,  de a fi deţinut fără drept şi de a fi oferit altor persoane droguri de risc în scopul consumării  acestora, respectiv de a fi deţinut în mai multe rânduri droguri de risc pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale  infracţiunilor continuate de trafic de droguri de risc, prev. de art.  2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi respectiv  deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din aceeaşi lege, ambele  cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Faptele inculpatului COD, descrise la pct. II şi III din hotărâre, de a fi pus la dispoziţie mai multor persoane, în mai multe rânduri, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale , cabana părinţilor săi, situată în localitatea Colibiţa, în scopul consumului ilicit de droguri de risc şi de a fi tolerat consumul ilicit de droguri de  risc în acest spaţiu,şi de a fi deţinut, fără drept, în mai multe rânduri, în baza unei  rezoluţii infracţionale unice, droguri de risc în scopul consumului propriu, întrunesc în drept elementele  constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 5 şi respectiv art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, ambele  cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Faptele inculpatului CVT, descrise  la pct. III din hotărâre, comise în baza unei unice rezoluţii infracţionale, de a fi deţinut fără drept, de a fi vândut şi de a fi oferit altor persoane droguri de risc în vederea consumării, respectiv de a fi deţinut, în mai multe rânduri, droguri de risc pentru consum propriu constituie  infracţiunile prev. de art. 2 alin.1 şi respectiv art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Faptele inculpaţilor GA, CLB, FAM, CA şi MDA, descrise la pct. II şi III, de a deţine, în mai multe rânduri şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, fără drept, droguri de risc în scopul consumului propriu, constituie infracţiunea continuată  prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatului MCD, descrisă la pct. I din hotărâre, comisă fără o înţelegere prealabilă, de a-i fi dat ajutor inculpatului HDA pentru a îngreuna şi a zădărnici urmărirea penală ce se efectua împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 2 alin.1 şi art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, prin informarea şi prevenirea acestuia cu privire la acţiunile de supraveghere operativă a inculpatului, constituie infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin.1 Cod penal, rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

În fine, faptele inculpatului MCV descrise la pct. I, de a fi încălcat, cu ştiinţă atribuţiile de serviciu care îi reveneau în calitate de funcţionar public – acesta fiind angajat ca agent de poliţie în cadrul S.S.O.I. Cluj – prin divulgarea unor date şi informaţii secrete privind acţiunea de supraveghere operativă a inculpatului HDA – cercetat pentru infracţiuni de trafic  şi consum de droguri de risc – despre care a luat cunoştinţă în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi prin care a cauzat o tulburare însemnată unui organ al statului (organelor de urmărire penală abilitate pentru efectuarea urmării penale şi tragerea la  răspundere penală a autorului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor) şi respectiv cea de a da ajutor inculpatului în cauză, fără o înţelegere prealabilă pentru a zădărnici şi îngreuna urmărirea penală ce se efectua faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor anterior precizate, prin divulgarea către fratele său, inculpatul MCD a informaţiilor privind supravegherea operativă a inculpatului HDA, pentru a-i fi transmis acestuia şi a fi astfel prevenit să nu mai desfăşoare activităţi cu caracter infracţional, întrunesc în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin.1 Cod penal rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Audiaţi fiind, inculpaţii FAM, CA, GA, CLB şi MDA au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor respectiv deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul FAM este de menţionat împrejurarea că, raportat la conduita constantă adoptată, prin care  a contribuit la stabilirea adevărului şi a  vinovăţiei altor participanţi la comiterea  infracţiunilor, se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii pedepsei ce se va aplica.

Inculpaţii HDA şi COD au recunoscut în parte faptele reţinute în sarcina lor, admiţând, fără rezerve săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din legea nr. 143/2000, menţinându-şi poziţia în ceea ce priveşte celelalte fapte, respectiv cele prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 (primul inculpat) şi art. 5 din acelaşi act normativ (cel de-al doilea inculpat).

Audiat fiind în instanţă sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, inculpatul HDA a recunoscut faptul că, la un moment dat, în timpul petrecerii de la Colibiţa, la solicitarea inculpatului MDA, i-a dat acestuia ţigara  ce şi-o preparase cu tutun şi grog, pentru a trage câteva fumuri, lucru pe care cel în cauză l-a şi făcut, după care a intrat în cabană.

De asemenea, cel în cauză, a relatat că, în cursul nopţii, a preparat un „joint” din care a fumat şi pe care l-a lăsat apoi pe o scrumieră, ieşind din cabană pentru a se aerisi, constatând, la momentul revenirii sale în cabană, că inculpaţii CLB şi GA, consumaseră restul de ţigară prin fumare.

În fine, acelaşi inculpat a mai admis că,  spre dimineaţă, şi-a mai confecţionat un „joint” pe care l-a fumat parţial, punând restul rămas nefumat într-o scrumieră, fără să cunoască ce s-a mai întâmplat cu aceasta.

Pe de altă parte inculpatul COD a relatat că, preocupat fiind de atribuţiile sale de gazdă dar şi de problema de  sănătate pe care o avea prietena sa,  nu a remarcat consumul de droguri la cabană, cu toate că l-a observat pe inculpatul FAM fumând o ţigară confecţionată manual. Acesta a mai relatat că a realizat faptul că la  cabană se consumaseră droguri  abia înspre dimineaţa zilei de 17.11.2007, când, înainte de a merge la culcare, a fumat un „joint” găsit într-o scrumieră, motiv pentru care, a doua zi, le-a  cerut celor prezenţi la cabană să nu mai consume droguri.

Susţinerile celor doi inculpaţi sunt infirmate de ansamblul probelor administrate în cursul urmării penale şi, în parte, în faza cercetărilor judecătoreşti, starea de fapt reţinută în actul de sesizare, însuşită de  instanţă, fiind conformă realităţii.

Sub acest aspect, relevante sunt declaraţiile coinculpaţilor date în cursul urmării penale, în special cele ale inculpaţilor FAM, MDA, GA şi CA, depoziţii ce se coroborează cu cele ale martorelor audiate în cauză, dintre care, martora MNA şi-a menţinut declaraţia şi în faţa instanţei de judecată atât în privinţa petrecerii din luna noiembrie 2007, cât şi în ceea ce priveşte consumul de droguri  la  aceeaşi cabană cu ocazia  ieşirilor anterioare.

Declaraţia inculpatului COD referitoare la momentul la care a realizat că s-au consumat droguri la cabană este nesinceră şi a fost înlăturată ca atare de instanţă. Din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorelor audiate în cauză rezultă  că ţigările preparate cu drog au un miros specific, diferit de cel al ţigărilor normale, uşor de sesizat.

Pe de altă parte, inculpatul nu este un „novice” în materie deoarece, prin Rechizitoriul nr. 100/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a dispus faţă de acesta scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ constând în amendă pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Ca urmare, este evident că inculpatul a  realizat, din primul moment, că în cabană sa se consumă droguri şi a tolerat acest consum, fumând apoi „jointul” găsit în scrumieră în cunoştinţă de cauză.

Inculpaţii CVT, MCD şi MCV nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, negând săvârşirea acestora.

Depoziţiile celor în cauză urmează a fi însă înlăturate, ca nesincere, deoarece sunt  combătute de materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul CVT este de reţinut că vinovăţia sa este probată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.  2 alin.1 şi respectiv art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 prin depoziţiile constante ale inculpaţilor HDA şi FAM, care au relevat, atât  în declaraţiile date cât şi la confruntare, că au achiziţionat rezina de cannabis de la CVT.

Chiar dacă acest inculpat a invocat faptul că inculpatul FAM l-a încriminat în încercarea de a se răzbuna pe el pentru incidentul  produs între cei doi în urmă cu 4 -5 ani, incident produs la o cabană în cursul căreia CVT l-a lovit cu palma de 2-3 ori pe celălalt, apărarea sa nu este credibilă şi  urmează a fi înlăturată.

În acest sens, este de observat că cei doi s-au comportat cât se poate de normal pe perioada sejurului de la Colibiţa neexistând semne de animozitate  între aceştia. Mai mult decât atât, pe perioada şederii la cabană, cei doi inculpaţi au fost cazaţi în aceeaşi cameră fapt ce nu era posibil dacă aceştia ar fi fost în relaţii de duşmănie.

Pe de altă parte, mai este de remarcat faptul că, sub acelaşi aspect, depoziţia inculpatului HDA este credibilă, acesta manifestând sinceritate.

Chiar dacă iniţial, în cursul urmării penale inculpatul a prezentat o altă variantă referitoare la modul în care a intrat în posesia drogurilor, ulterior, constatând că inculpatul FAM a relatat adevărul, acesta a revenit,  recunoscând faptul că  a achiziţionat drogului de la CVT.

Totodată este de reţinut că între cei doi inculpaţi nu există relaţii tensionate care să justifice o eventuală răzbunare din partea inculpatului HDA şi că, acesta din urmă, deşi a  precizat că primise drogul de la CVT a susţinut că nu l-a văzut pe acesta consumând droguri la cabană.

În fine, este de menţionat şi faptul că, în faza iniţială a procesului penal au dat declaraţii referitoare la consumul de droguri de către CVT şi inculpaţii MDA, GA şi CA, precum şi parte dintre martorele audiate, chiar  dacă toţi aceştia şi-au nuanţat depoziţiile în faţa instanţei, în prezenţa inculpaţilor, în sensul că nu mai pot indica cu precizie persoanele care au fumat ţigări preparate cu drog. Cu toate acestea, cei în cauză au admis că depoziţiile date în cursul urmării penale nu au fost obţinute prin presiunea organelor de cercetare (declaraţiile fiind date în prezenţa apărătorilor) chiar dacă la acel moment se aflau într-o stare de tensiune maximă determinată de excesul de zel manifestat cu ocazia percheziţiilor, de organele de anchetă.

Pentru toate aceste considerente instanţa de judecată apreciază că inculpatul CVT a comis, cu vinovăţie, cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa de procuror.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul MCD este de remarcat faptul că, deşi a admis că a purtat discuţii în care îl avertiza pe inculpatul HDA cu privire la  interesul manifestat pentru persoana sa de organele de anchetă, a dat explicaţii cât se poate de puerile cu privire la sursa informaţiilor transmise.

Iniţial, în declaraţia olografă dată la 27.06.2008, inculpatul a relevat că s-a întâlnit cu fratele său MCV, întâmplător, cu câţiva ani înainte, în mun. Bistriţa, ocazie cu care acesta care lucra „ca poliţist la filaj” i-a atras atenţia să nu mai umble cu HDA, „întrucât nu e bine”, deducând de aici că cel în cauză are probleme cu drogurile întrucât avusese astfel de probleme şi anterior.

În cuprinsul aceleaşi declaraţii inculpatul a menţionat că nu a cunoscut că fratele său venise în mun. Bistriţa „în legătură cu serviciul pentru supravegherea lui HDA şi s-au întâlnit întâmplător cu acesta pe str. Ursului”.

Pe de altă parte, chestionat fiind cu privire la convorbirile telefonice purtate cu inculpatul  HDA, cu conţinut de atenţionare  a sa,  inculpatul MCD a declarat că, în felul acesta a dorit să îl sperie pe cel în cauză „să nu mai facă prostii” şi să îl determine să nu mai consume droguri.

Ulterior, respectiv la data de 1.07.2008, în declaraţia dată procurorului anchetator, inculpatul a  reiterat avertismentul transmis de fratele său cu privire la persoanele din anturajul său, inclusiv la inculpatul HDA şi solicitarea acestuia de a-şi vedea de familie.

Cu aceea ocazie inculpatul a audiat înregistrările convorbirilor telefonice purtate la începutul lunii iunie 2006 cu inculpatul HDA, şi-a recunoscut vocea şi nu a contestat conţinutul acestora, însă a oferit explicaţii infantile cu privire la motivaţia care l-a determinat să abordeze acele subiecte, în condiţiile în care a negat că ar fi fost încunoştinţat cu privire la misiunea de filaj.

În concret, cu privire la apelurile telefonice din data de 2.06.2006 orele 16,31 şi respectiv 21,29, în cuprinsul cărora inculpatul îi transmitea lui HDA „te-am sunat să-ţi zic că mâine vin ăştia de la Cluj pe aicea… să stai la … cu capul la gămălie” şi respectiv „am primit şi eu un telefon şi a zis că să nu mai ies din casă până poimâne… acum am primit un telefon, păi de aia am plecat, doar nu-s nebun”, inculpatul MVD a dat o explicaţie simplă şi anume aceea că era beat, motivaţie  neinvocată până la acel moment.

Totodată, fiind chestionat cu privire la  discuţiile telefonice purtate la data de 5.06.2006 cu acelaşi inculpat, MCD nu a putut explica de ce i-a spus interlocutorului următoarele” „te sun eu, te sun eu de pe altul”; „fii atent două săptămâni la … cabană, la gămălie… că io, tu în primul rând şi io suntem aşa. Mai 18 legături, vezi astăzi nimic nu primeşti, da?... Nimic! 8 îs în oraş după ….vezi că unul în faţă la casă la tine, unul în magazin, una… şi respectiv „fără telefoane şi fără poveşti multe şi fără… aia din Irlanda”, susţinând că nu ştie de ce a făcut aceste afirmaţii, după care a adăugat „poate am spus aceste cuvinte pentru că eram beat”.

Fiind întrebat de ce a dorit să îl avertizeze pe inculpatul HDA, inculpat în această cauză a declarat că nu ştie, la fel cum nu ştie de ce i-a spus acestuia „ai grijă că în faţă la tine este unul”.

În fine, fiind întrebat de ce i-a spus inculpatului HDA „ai grijă! Să nu păţeşti ceva, da? … no cu transportul iar ai grijă”… nu pui mâna pe nimic, da?, inculpatul MCD a dat un răspuns ilar afirmând următoarele. „M-am referit la faptul că să aibă grijă să nu cadă, iar alte explicaţii nu mai pot să dau”.

Ulterior, inculpatul şi-a menţinut declaraţiile şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penal, la data de 23.12.2008.

În ciuda declaraţiilor sale de la urmărirea penală, în faza cercetărilor judecătoreşti acesta a adoptat o altă poziţie, oferind o altă variantă pentru atitudinea sa.

În concret, în declaraţia dată în instanţă la 26.05.2010, inculpatul a precizat că, la finele lunii mai – începutul lunii iunie 2006, discutând cu un prieten al său, pe nume UC – în prezent decedat – a fost atenţionat de acesta, spunându-i că, atât el cât şi inculpatul HDA sunt „urmăriţi pas cu pas” recomandându-le să meargă la o cabană până se liniştesc lucrurile. În cuprinsul aceleaşi declaraţii inculpatul a relevat că toate detaliile prezentate inculpatului HDA referitoare la operaţiunea de filaj le-a aflat de la numitul UC, persoană pe care nu a dorit să o expună şi care a decedat în luna septembrie – octombrie 2008, împrejurare despre care a aflat în luna ianuarie 2009.

Nici această ultimă variantă nu este mai credibilă decât celelalte, aceasta reprezentând rezultatul eforturilor depuse de inculpatul în strădania sa de a găsi o explicaţie plauzibilă pentru conduita sa, cu scopul evident de a-l exonera de răspundere penală pentru fratele său, inculpatul MCV, angajat în poliţie.

În acest sens sunt relevante informaţiile obţinute de la  Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa Năsăud, transmise instanţei cu adresa nr. 412626/9.12.2010 din care rezultă că persoana indicată de inculpatul MCD – cu numele corect UC – a avut calitatea de voluntar al Inspectoratului – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii dar a încetat din viaţă la data de 5.11.2007.

Or, în condiţiile în care inculpatul a fost prieten cu persoana în cauză, potrivit propriilor declaraţii date în instanţă este exclus ca acesta să fi aflat despre  această tragică întâmplare abia în luna ianuarie 2009, respectiv după 1 an şi 3 luni, dar şi după prezentarea materialului de urmărire penală.

Relevant este şi faptul că  inculpatul a dat primele declaraţii în cauză abia în luna iunie 2008 când avea deci posibilitatea să relateze adevărul, fără a-i expune riscurilor penale nici pe prietenul său – care încetase din viaţă de aproximativ 8 luni de zile dar nici pe fratele său.

Pe de altă parte, este exclus ca numitul UC, în calitatea sa de colaborator al organelor de poliţie să fi avut acces la informaţii detaliate legate de misiunea de filaj ce îl viza pe inculpatul HDA şi este greu de explicat de ce, într-o atare ipoteză, cel în cauză nu l-a avertizat direct pe cel vizat de misiunea de supraveghere, pe care îl cunoştea, preferând să se adreseze unei persoane, despre care, propriii prieteni au declarat în instanţă că traversa o perioadă grea, avea probleme serioase cu băutura şi din această cauză şi în familie, că era desconsiderat şi nu se putea pune temei pe spusele sale.

Oricum, este de neacceptat ideea avansată indirect de inculpatul MCD că a dorit să protejeze o persoană ce încetase din viaţă, expunându-şi astfel fratele riscului – pe care şi l-a asumat până la capăt – de a fi trimis în judecată, şi de a-i periclita astfel carierea profesională, pentru fapte pe care nu le comisese.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa conchide că avertismentele transmise inculpatului HDA de către inculpatul MCD i-au fost comunicate acestuia din urmă de către fratele său, inculpatul MCV care avea calitatea de membru al echipei de supraveghere.

Este posibil ca, în această modalitate, agentul de poliţie să fi avut în intenţie de a-şi avertiza fratele, care făcea parte din anturajul inculpatului HDA, dar prin desconspirarea operaţiunii de filaj acesta a acceptat producerea rezultatului constând în atenţionarea „ţintei vizate” de echipa operativă.

De asemenea, este foarte posibil ca, în  discuţiile particulare purtate de inculpaţii HDA şi MCD, acesta din urmă să îi fi relatat primului sursa informaţiilor ce le deţine întrucât, astfel, nu se explică de ce în ciuda faptului că inculpatul MCD era mai tot timpul sub influenţa alcoolului şi era desconsiderat de prieteni, inculpatul HDA nu a pus la îndoială credibilitatea avertismentelor primite, rămânând în casă întreaga zi, la prima acţiune de filaj, respectiv dând curs solicitării imperative de a pleca acasă, la cea de a doua operaţiune de supraveghere.

Toate aceste împrejurări, coroborate cu faptul că niciun alt membru al echipei de supraveghere nu îl cunoştea pe inculpatul MCD, conduc la concluzia că cel care i-a comunicat acestuia date referitoare la acţiunea de filaj este fratele său, inculpatul MCV.

Din acest punct de vedere, instanţa apreciază că încercarea inculpatului de a demonstra că despre această acţiune avea cunoştinţă foarte multe persoane (aproximativ 30 de persoane potrivit estimărilor efectuate de martorul RCV, şeful S.S.O.I. Cluj-Napoca) este nerelevantă şi nu este în măsură să creeze un dubiu care să îi profite.

Pentru aceste motive, tribunalul reţine în sarcina tuturor inculpaţilor faptele pentru care au fost cercetaţi, cu încadrările juridice indicate anterior.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul GA este de reţinut faptul că, în cursul cercetărilor judecătoreşti acesta a încetat din viaţă în urma unui accident de circulaţie, fapt atestat de copia extrasului din registrul de deces eliberat de Primăria mun. Bistriţa, deces înregistrat sub nr. 844/26.11.2010 în registrul stării civile.

Ca urmare, în baza disp., art. 11 pct. 2 lit. „b” Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. „g” Cod procedură penală se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Pe de altă parte, în baza textelor legale reţinute şi făcând şi aplicarea disp. art. 72 Cod penal, se va dispune condamnarea celorlalţi inculpaţi din prezenta cauză.

În concret, tribunalul, va dispune condamnarea inculpatului HDA la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II –a  şi lit. „b” Cod penal, pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, şi la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1  din legea nr. 143/000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Se va constata că faptele au fost comise în  condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. „a” Cod penal, iar în baza disp. art. 34 lit. „b” Cod penal va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Inculpatul HDA a comis faptele deduse judecăţii în perioada termenului de încercare de 2 ani şi  6 luni aferent pedepsei de 6 luni închisoare, suspendată condiţionat, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 107/18.04.2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5538/30.09.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi din care, cel în cauză a executat perioada  9 – 21.04.2004.

Ca urmare, în baza disp. art. 83 Cod penal, se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alăturat pedepsei rezultante aplicate în prezenta cauză, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi  1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” Cod penal.

Potrivit disp. art. 88 Cod penal, se va deduce din  pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din pedeapsa de 6 luni închisoare  mai sus menţionată între 9 – 21 aprilie 2004 şi durata reţinerii de 24 de ore din prezenta cauză, din data de 18.11.2007.

În cauză se va face aplic. art. 71 şi 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal.

Faţă de inculpatul COD se va lua măsura sancţionării la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II – a şi lit. „b” Cod penal, pentru infracţiunea prev. de art. 5 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, şi respectiv la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1 din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Totodată, inculpatul CVT, va fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1 din lege, ambele cu aplic. art. 41 alin.2 Cod pena.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului COD pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că anterior, prin Rechizitoriul nr. 100/P/2004 al Parchetului de pe lângă tribunalul Bistriţa Năsăud, acesta a fost sancţionat administrativ pentru acelaşi gen de fapte.

Se va constata că faptele celor doi inculpaţi au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. „a” Cod penal, astfel încât în baza disp. art. 34 lit. „b” Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpaţii să execute pedepsele cele mai mari, respectiv câte 3 ani  închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal.

Apreciindu-se că scopul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pot fi atinse şi fără executarea acestora, în baza disp. art. 86/1 Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate, stabilindu-se, potrivit disp. art. 86/2 Cod penal, câte un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare,  inculpaţii se vor supune măsurilor de supraveghere prezentate în art. 86/3 lit. „a-d” Cod penal, potrivit  dispozitivului hotărârii.

Faţă de aceşti doi inculpaţi se va face aplic. art. 71 şi 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal, iar potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Totodată, se vor pune în vedere inculpaţilor disp. art. 86/4 Cod penal, referitoare la consecinţele nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

Pe de altă parte, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii CLB, CA, MDA se va dispune condamnarea acestora, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În raport de persoanele inculpaţilor, tribunalul apreciază că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executarea acestora, pronunţarea condamnării reprezentând  un avertisment serios, astfel încât, în baza disp. art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor, stabilind, potrivit disp. art. 82 Cod penal câte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, punându-se în vedere inculpaţilor disp. art. 83 Cod penal.

În cauză se va face aplicarea art. 71 şi 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal, faţă de cei trei inculpaţi iar în baza disp. art.  71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Faţă de inculpatul FAM,  se va dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza disp. art. 81 Cod penal se va suspenda condiţionat executarea pedepsei, apreciindu-se că scopul acestei pedepsei poate fi atins şi astfel, stabilind,  conform art. 82 Cod penal, un termen de încercare de  2 ani şi 3 luni, punând totodată în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

Se va face aplic. art. 71 şi 64 lit. „a”  teza a II – a şi lit. „b” Cod penal, iar în baza disp. art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Inculpatul MCD,  va fi condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin.1 Cod penal, rap. la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

În baza disp. art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal, punând în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

În cauză se va face aplic. art. 71 şi 64 lit.  „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal şi art. 71 alin.5 Cod penal.

În fine, faţă de inculpatul MCV, se va aplica pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e” Cod penal şi respectiv pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin.1 Cod penal, rap. la art. 2 alin.1  din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e” Cod penal.

S-a apreciat că, în cauză se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. „a” Cod penal raportat la lipsa antecedentelor penale ca şi la  conduita corespunzătoare a inculpatului anterior săvârşirii faptelor.

Se va constata că faptele au fost comise în condiţiile art. 33 lit., „a” Cod penal, iar  în baza disp. art. 34 lit. „b” Cod penal, se va dispune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

În baza disp. art. 82 Cod penal, se va  suspenda executarea  pedepsei, stabilind, conform art. 82 Cod penal, un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, punând în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

Se va face aplic. art. 71 şi 64 lit. „a” teza a II –a şi lit. „b” Cod penal şi a disp. art. 71 alin.5 Cod penal.

Potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul HDA.

Conform disp.a rt. 118 lit. „f” Cod penal, rap.la art. 17 alin.1 din legea nr. 143/2000 se va dispune confiscarea specială a cantităţilor de droguri (rezină de cannabis) ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare, rămase în urma efectuării analizelor de laborator, astfel:

- 4,7 gr. rezină de cannabis ridicată de la inculpatul HDA;

 - 4,6 gr. rezină de cannabis ridicată de la inculpatul FAM.

În baza disp. art. 118 lit. „e” Cod penal, rap.la art. 17 alin.2 din Legea nr. 143/2000 se va dispune confiscarea specială de la inculpatul CVT a sumei de 200 lei dobândită din valorificarea drogurilor vândute inculpatului FAM.