Contestaţie act administrativ fiscal

Prin  cererea  înregistrată  sub  nr  6608-110-20111 reclamanta B.I. în  contradictoriu  cu pârâta CAS Bacău ,  a  solicitat  ca  prin hotărârea ce  se  va  pronunţa să  se  dispună anularea  deciziei (adresei) 20921-2010 de  soluţionare  a contestaţiei ,  anularea  deciziei  de  impunere nr .  16662-13.09.2001,  şi  suspendarea  executării actelor  administrative contestate ,  până  la  soluţionarea  definitivă şi  irevocabilă  a  cauzei  .

S-a  achitat taxă de  timbru de  4  lei .  S-au  anulat  timbre  judiciare de  0,3  lei

În  motivarea cererii s-a arătat că  pârâta  a  emis decizia  de  impunere nr  16662/13.09.2011 pentru  anii  2006-2010  ,  decizie  împotriva căreia  a  formulat  contestaţie şi  care  a  fost  respinsă prin  adresa nr  . 20921/2010 ,  cu  încălcarea dispoziţiilor art  210 şi  211 din  OG  nr 92/2003 conform  cărora contestaţia trebuie soluţionată printr-o  decizie sau  dispoziţie ,  ori  adresa menţionată  nu  cuprinde  preambul ,  considerente  şi  dispozitiv ,  iar  pentru  o  contestaţie formulată  în  anul 2011 nu  se  putea răspunde  în  2010 .

Conform  codului de  procedură  fiscală ,  CAS  Bacău nu  are  competenţa de  a  emite decizie  de  impunere ,  iar Legea  nr  95/2006 nu  dă  în  sarcina pârâtei de  a  emite astfel de  decizii ,  Iar  Ordinul CNAS  nr 617/2007  care prevede posibilitatea emiterii de  decizii de  impunere de  către casa  de asigurări de  sănătate ,  este  un  act  normativ inferior  legii şi  emis  în  aplicarea  ei,  neputând  constitui temei de  drept pentru  emiterea unui  act câtă  vreme legea nu  prevede acest lucru ,  iar art 17  alin (5)  Cod  pr .  fiscală  enumără  limitativ organele  fiscale care pot  emite acte administrativ  fiscale  .

Din  coroborarea dispoziţiilor Ordinului 345/2006 ) pct.VI  Litigii şi  art 218  alin 2  lit  a)  din  Legea nr  95/2006 rezultă  modul  în  care o  persoană  poate  fi  asigurată sau  obligată să  încheie un  contract de  asigurare în  temeiul  căruia  poate fi  ulterior executată , dar  nu  dau  dreptul la  impuneri din  oficiu pe  baza  unor  decizii de  impunere ,  întrucât o  casă  de  asigurări este un contractor şi  nu  se  poate substitui unui  organ  fiscal .

Ori,  dacă ,  decizia  de  impunere a  fost  emisă conform  OG nr  92/2003 aceasta nu  cuprinde elementele obligatorii  prevăzute de  art  43  şi  87 sub  sancţiunea nulităţii şi  anume ;  datele  de  identificare ale  contribuabilului ,  data  de la  care produce  efecte ,motivele  de  fapt ,  temeiul  de  drept ,  semnătura  persoanelor împuternicite ale organului  fiscal ,  ştampila ,  categoria de contribuţie ,  baza  de  impunere ,  cuantumul ,  data scadenţei modul  de  calcul  al accesoriilor ,  fiind  de  fapt o „ înştiinţare de  plată „.

De asemenea ,  creanţa  fiscală nu  este  determinată şi  detaliată atât  sub  aspectul cuantumului cât şi  al  conţinutului ,  când s-a  născut creanţa ,  care  este modul  de calcul al  creanţei cât  şi  al  accesoriilor ,  data  la  care  au  fost  calculate ,  actele normative aplicabile,  iar  pentru  accesorii  trebuia  întocmită  o  decizie de  impunere separată  .

Din  decizia de  impunere nu  rezultă cum  a  fost stabilită  obligaţia de  plată (la  venit  estimat  sau  realizat ) iar  la  rubrica „venit  an” sunt  menţionate  doar sume (2007-21.414  lei şi  20.000  lei etc ) şi  calculate  de asemenea două  contribuţii ,  iar sumele stabilite sunt  nelegale atât  timp cât  Legea nr  .  95/2006 nu  retroactivează ,  iar  decizia emisă  cuprinde tot  anul  2006 ,  în  condiţiile  în  care OUG nr  150/2002 (art  53  alin  4 )  aplicabilă  la  acel  moment prevedea un termen  de  prescripţie  de  trei  ani .

S-a  mai  arătat că nu  se  află în  nici una din  situaţiile prevăzute în  mod  expres  de lege pentru  a  putea  fi  obligată la  plata  contribuţiilor restante întrucât nu  a  solicitat să dobândească  calitatea de  asigurat la  CAS  Bacău ,  nu  a solicitat  nici acordarea de servicii medicale şi nici  nu  a  fost notificată de  CAS Bacău pentru  a  încheia contract de  asigurare ,  ori  legea nr  95/2006 şi Ordinul preşedintelui CNAS privesc pe  asiguraţi  ,  deci persoanele care au  încheiat un  contract de  asigurare şi  au dobândit calitatea de persoană asigurată neexistând norme de executare  pentru persoanele care  au  această calitate şi  nici nu  a  solicitat servicii medicale (art 31,  art 32 alin  (4)  art  35 din Ordinul  617/2007  .

Procedând  însă la  o impunere din  oficiu şi  fără  contract CAS  Bacău se  substituie organului  fiscal fără  a  avea  această  calitate şi  chiar  dacă  creanţa este  una  bugetară ,  răspunderea  sa  este  una  contractuală  .

Ca  urmare nu  are calitate de  asigurat ,  nu  a  încheiat contract de  asigurare nu  a  solicitat să  dobândească această  calitate şi  nici servicii  medicale , deci  nu  poate  avea calitate  de  debitor al  CAS Bacău iar aceasta  nu  poate avea calitatea de  creditor ,  ea  având raporturi  juridice doar  cu  proprii asiguraţi conform  art  11  din  legea nr  . 95/2006 ,  iar pe  de  altă  parte art  208  alin (3) din  Legea nr.  95/2006 şi  art  1 alin (2) din  OUG nr  150/2002  instituie ca  principiu al asigurărilor sociale de  sănătate „ libera alegere de  către asigurat a  casei de  asigurări „  pârâta  încălcând acest principiu  ,iar la nivel  naţional există mai multe  case de  asigurări de  sănătate ,  cert  fiind că  nimeni  nu  dobândeşte calitatea  de  asigurat în  mod  automat ci  numai în  urma  unei  opţiuni  proprii şi  doar  în  aceste  condiţii ar  avea  obligaţia de  plată a  contribuţiei „legiuitorul neatribuind în  mod  automat această  calitate ca în  cazul fondurilor  de  pensii reglementat de  Legea nr  411/2004.

Principiul solidarităţii ,  nu  este unicul avut în  vedere  la  stabilirea obligaţiei de  plată prin  lege, fiind indisolubil  legat de  cel al subsidiarităţii ,  iar  legea trebuia să prevadă  în  mod  obligatoriu atât conţinutul pachetului de  bază de  servicii medicale cât  şi conţinutul  pachetelor  complementare pentru  a  realiza şi  un  alt  principiu şi  anume pe  cel al  alegerii  libere atât a  casei cât  şi  a  serviciilor  medicale  .

Astfel legea şi  modul în  care s-a pornit la  încasarea  contribuţiilor sunt deturnate  de  la  scopul  lor ,  iar această  contribuţie s-a transformat într-un impozit care  trebuie plătit fără a  primi nimic  în  schimb .

Ori ,  prin OUG  nr  58/2010  s-a reglementat pentru prima  dată faptul că  asigurările sociale de  sănătate se  plătesc şi  de  cei care  au profesii  liberale ,  reglementare  care nu  mei  era  necesară dacă  acest  aspect ar  fi rezultat din  legea nr  95/2006 .

Decizia emisă este abuzivă şi  nelegală şi  datorită atitudinii  de  pasivitate a  pârâtei care nu  a informat-o niciodată despre  obligaţiile la  fondul asigurărilor sociale de  sănătate ,  calculând  majorări şi  penalităţi pentru 5  ani anteriori ,  când  potrivit  art 222  din  legea 95/2006 are obligaţia anuală de  informare în  legătură cu  drepturile şi  obligaţiile asiguraţilor ,  iar  potrivit art  270  lit  (c CNAS avea  obligaţia de a  întocmi şi  actualiza Registrul unic de evidenţă a  asiguratorilor ,  însă pentru  aceasta nu  trebuie să  răspundă contribuabilul care nu  a  fost informat  niciodată de către CAS .

Aceiaşi obligaţie de  informare a  contribuabilului era  prevăzută  şi  de  OUG nr 150/2002 şi  este prevăzută şi  de  Codul de  procedură fiscală ,  acestei  obligaţii alăturându-i-se şi  obligaţiile prevăzute de art  6 ,7,12 Cod  pr  .  fiscală referitoare  la dreptul  de  apreciere , rolul  activ  şi  buna  credinţă  .

Datorită  culpei  CAS ,  nu  este legal ca  un  contribuabil să  plătească dobânzi şi  penalităţi pentru  5  ani anteriori ,  nelegalitatea  calculării majorărilor şi  penalităţilor pentru  perioada anterioară constând în  faptul că acestea se  datorează de  la  data constituirii bazei  de  impunere  .

Decizia de  impunere este nelegală ,  întrucât pârâta  nu a  avut evidenţiate în  contabilitate  debitele cuprinse în  decizia  d e  impunere ,  iar  prin preluarea  datelor  de  la ANAF baza  de  impunere s-a  constituit în  anul  2011, la  momentul emiterii deciziei  de  impunere ,  astfel că  nu  pot fi  calculate accesorii pentru  anii  anterior .

Pe  de  altă  parte ,  din  cuprinsul  deciziei nu  rezultă modalitatea  de  calcul a  debitului şi  nici  a  accesoriilor ,  având în  vedere succesiunea  în  timp a  actelor normative care au  modificat atât contribuţia cât şi  dobânzile şi  penalităţile .

Decizia este lovită de nulitatea întrucât nu  s-a respectat obligaţia de  înştiinţare a contribuabilului potrivit  art 83  alin  4 Cod  pr  .  fiscală şi  i  s-a  încălcat dreptul  la  apărare ,  în  sensul ascultării prealabile ,  conform art  9 Cod  pr  fiscală .

De asemenea ,  potrivit art  259 alin 7 şi  8 ,  pârâta  putea emite deciziei de  impunere pentru contribuţii  şi  accesorii pentru anul  2006 numai  dacă solicita servicii  medicale ,  solicita să devină  asigurat ,  condiţii coroborate cu luarea sa în  evidenţă în  acel an şi  înscrierea debitului în contabilitatea pârâtei .

Deoarece decizia de  impunere s-a făcut din  oficiu dispoziţiile art  83  din  OG  nr  92/2003  ,  nu  sunt aplicabile pentru această contribuţie care  nu  se face venit la  bugetul general  consolidat  .

Ca  urmare şi  cererea de suspendare  a  executării  actului administrativ formulată în  baza art 14  şi  15 din  legea  5544/2004 este  întemeiată ,  întrucât cazul  bine  justificat şi  urgenţa sunt evidente  .

În  soluţionarea acţiunii au  fost depuse înscrisuri ;

Pârâta a  formulat întâmpinare prin  care  a  solicitat respingerea acţiunii ,  deoarece reclamanta avea  obligaţia asigurării  sale  la fondul  de asigurări sociale de  sănătate în calitatea sa  de persoană  care  desfăşoară o  activitate independentă ,  dar nu a respectat această  obligaţie stabilită de legiuitor ,  conform art  208 din  Legea nr  95/2006  prevederile acestui articol existând  şi  în  legislaţia anterioară respectiv OUG  nr  150/2002.

Ca urmare a  informaţiilor furnizate de  ANAF Bacău despre calitatea de plătitor de  impozit pentru  activitatea desfăşurată ca  şi  persoana fizică autorizată, reclamanta a  fost  notificată prin  adresa nr  6068/06.04.2010 asupra  obligaţiilor alte de  a  depune  declaraţiile prevăzute de  a  32 alin . 4 din  Ordinul nr  617/2007 precum şi  copii de  pe  deciziile privind veniturile estimate şi  veniturile realizate aferente perioadei cuprinsă în  cadrul termenului de prescripţie al  obligaţiei  de plată la  fondul asigurările  sociale de  sănătate ,  respectiv pe perioada 2006-2010.

Deoarece reclamanta nu  s-a conformat solicitărilor, s-a  trecut la  stabilirea din  oficiu a  contribuţiei  şi  a  altor  sume  datorate conform  prevederilor art . 83  alin  (4)  din  OG  nr 92/2003 privind  codul de  procedură fiscală ,  pe  baza  sumei comunicată de  ANAF Bacău ,  conform  Protocolului încheiat în  anul  2007 între CNAS şi  ANAF ,  deoarece toţi  cetăţenii români sunt  obligaţi la  plata contribuţiei de  asigurări  sociale de  sănătate ,  conform  principiului de  bază  a  acestui sistem respectiv , „participarea obligatorie la  plata contribuţiei de  asigurări  sociale de  sănătate pentru  formarea  Fondului naţional unic de  asigurări sociale de  sănătate „(  art 208  alin 3 lit  e)  din  Legea nr  95/2006 ).

S-a  mai  arătat  că  au fost  avute  în  vedere dispoziţiile art 257,  art  261  alin (4)  din Legea 95/2006  ,  precum şi  art  120  Cod  pr.  fiscală care reglementează modul de calcul al  majorărilor de  întârziere  ,  precum şi  art 91  alin (1)  conform căruia , „Dreptul organului  fiscal de  a  stabili obligaţii fiscale se  prescrie în  termen  de  5  ani ,  cu  excepţia cazului  în  care legea  dispune altfel „  astfel  că nu se  poate accepta interpretarea reclamantei asupra căreia contribuţia se  datorează doar  începând cu  data adresei de notificare şi  pentru un  termen  de  prescripţie  de  trei  ani  . 

De asemenea ,  instituţia a  făcut  aplicarea dispoziţiilor art  35 din  Ordinul 617/2007 ,  conform căruia titlu  de  creanţă îl  constituie după  caz ,  declaraţia prevăzută  la  art 32  alin(4)decizia de  impunere emisă de organul competent al  CAS  ,  precum  şi hotărârile judecătoreşti privind  debitele datorate fondului ,decizia  de  impunere putând  fi  emisă şi  pe  baza informaţiilor primite pe  baza de  protocol de  la ANAF .

Referitor  la  susţinerea  reclamantei conform  căreia casele  de  asigurări  de  sănătate nu  ar  avea  dreptul să  emită  decizii de  impunere  cu  valoare  de  titlu  de  creanţă ,  întrucât  această  prevedere  nu  se  regăseşte  în Legea  nr  95/2006 ci  doar  în  art 35  din  Ordinul nr  . 617/2007, nu  este corectă  faţă  de  dispoziţiile art 261  şi  281  din Lege, prin  care  legiuitorul a  dat în  sarcina  preşedintelui  CNAS de  a  stabili norme  cu  putere  de lege care  să  prevadă procedurile care  vor  fi  urmate în  activitatea  de  colectare a  sumelor  datorate de  contribuabilii  stabiliţi  de  legiuitor, la  fondul  de  asigurări  sociale de sănătate . 

Deasemeni , nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei privind nulitatea deciziei pe motivul încălcării dreptului la apărare stabilit de art 9 Cod pr. fiscala, faţă de dispoziţiile alin(2) al  art 9 care prevede la lit d) ca organul fiscal nu este obligat sa aplice prevederile alin(1) atunci când urmează sa ia masuri de executare silita.

In ce priveşte susţinerea potrivit căreia respectarea prevederilor Legii nr.95/2006 care dispune aplicarea Codului de procedura fiscala privitor la termenul de prescripţie de 5 ani, ar însemna  încălcarea principiului neretroactivităţii unu act normativ, dar numai in situaţia in  care Legea nr.95/2006 ar  constitui primul act normativ care a stabilit modul de funcţionare al sistemului asigurărilor sociale de sănătate, însă acest domeniu a  beneficiat de legislaţie specifică aplicabilă cu data de 01.01.1998 , iar art 55 alin(5) din OUG nr.150/2002 face trimitere tot la prevederile Codului de procedura fiscala (deci tot la termenul de prescripţie de 5 ani.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora termenul de prescripţie se calculează pentru viitor începând cu data primei solicitări sau a notificării, deoarece conform art 30 din Ordinul nr.617/2006 instituţia a procedat in mod legal când a întocmit decizia de  impunere pentru suma datorata la fond pentru anul 2005 plus accesoriile.

Neîncheierea contractului de asigurare, intre contestatoare si CAS nu constituie o condiţie de exonerare de la plata contribuţiei,deoarece conform art 215 din Legea nr.95/12006, obligaţia de plata nu este de natura contractuala ci este o obligaţie de natura legală fiind prevăzuta ca  principiu de baza  al sistemului de asigurări sociale de sănătate încă din primul act normativ, respectiv Legea nr.145/1997, fiind ulterior preluata prin OUG nr.150/2002 si Legea nr.95/2006, iar contractul de asigurări de sănătate a fost stipulat doar începând cu anul 2006 prin ordinul CNAS nr.345/2006, care nu conţine nici o prevedere care sa oblige nici una din cele doua  parţi la încheierea contractului.

Referitor la dreptul contestatoarei de a-şi alege personal Casa de Asigurări la care să se înscrie, s-a arătat că acest drept  trebuia  exercitat începând cu 01.01.1998, dată de la care  s-a născut obligaţia , ca şi cetăţean al acestei ţări, de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin contribuţia la fond, achitată în cuantumul şi modalităţile stabilite de legiuitor şi abia din momentul în care ar proba respectarea obligaţiei ar putea pretinde şi drepturile  care decurg  din aceasta, putând cere transferul la o altă casă subordonată CNAS, numai după ce va achita debitul stabilit de instituţie.

În ce  priveşte capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile art 14 di n legea nr.554/2004.

În susţinerea apărărilor s-au depus înscrisuri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă, Raportul de expertiză fiind depus la dosar filele 157-172.

la termenul din data de 06.06.2012 reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

La termenul din data de 07.11.2012, instanţa a respins cererea privind introducerea în cauză a AFP Bacău faţă de dispoziţiile art.V alin (10) din OUG nr.125/2011 , apreciind că pârâta CAS Bacău are calitate procesuală pasivă faţă de dispoziţiile art V alin(2) din acelaşi act normativ.

Instanţa analizând probatoriile administrate în cauză, reţine următoarele:

Prin decizia de impunere nr.16662 din 13.10.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de  16.137 lei din care 8.654 lei contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, 6183 lei majorări  de întârziere şi 1300 lei penalităţi de întârziere, pentru perioada 15.03.2006 – 15.12.2010, obligaţii stabilite în baza Deciziilor de impunere pentru veniturile impozabile declarate, transmise de AF P Bacău.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie care a fost respinsă prin adresa nr.20291 din 14.11.2010.

Anterior emiterii deciziei de impunere, reclamanta a fost notificată prin adresa nr.6068 din 06.04.2010(fila 38) prin care i se face cunoscut faptul că în baza informaţiilor furnizate de ANAF figurează cu venituri impozabile realizate, iar în conformitate cu prevederile sart 215 alin(3) din Legea nr.95/2006 are obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate calculată la veniturile realizate din activităţi independente , fiind invitată să depună o serie de documente, în caz contrar urmând a se proceda la stabilirea din oficiu a contribuţiei şi a  altor sume datorate, conform art 83 alin 4 din OG nr.95/2003.

Însă, instanţa reţine faptul că impunerea care se referă la obligaţia de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate vizează perioada 15.03.2006 până la 15.12.2010, ori notificarea s-a efectuat în anul 2010, fără a se respecta dreptul reclamantei de a fi încunoştinţată despre depăşirea termenului legal de  depunere a declaraţiei fiscale, faţă de  dispoziţiile art 83 Cod procedură fiscală, care reglementează depunerea declaraţiilor fiscale iar alin(4) îndreptăţeşte organul fiscal să stabilească din oficiu impozitul , taxa, contribuţiile sau alte sume datorate bugetului general consolidat însă „ stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face mai înainte de îndeplinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a obligaţiei fiscale”.

În aplicarea acestor dispoziţii CAS Bacău a emis  adresa nr.6068 din 06.04.2010, însă nu a făcut dovada că această adresa , a fost comunicată reclamantei în vreuna din modalităţile prevăzute de art 44 Cod procedură fiscală, borderoul depus la dosarul cauzei(fila38) neputând  suplini respectarea dispoziţiilor legale.

La dosarul cauzei, s-a mai depus şi notificarea nr.19958 din 27.10.20910(fila 40) , pentru care nu s-a făcut nici o dovadă privind comunicarea acesteia în condiţiile art 44 Cod procedură fiscală, astfel că în lipsa dovezilor de comunicare a acestor înştiinţări, stabilirea din oficiu a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate , nu poate să opereze.

Potrivit dispoziţiilor art 51 alin(2) lit b) din OG nr.150/2003, a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.145/2007, aprobate prin Ordinul CNAS nr.221/4.11.2005 (art.7 alin (1), prevederi preluate ulterior de Legea nr.95/2006, reclamanta avea obligaţia  de a calcula şi vira trimestrial până la data de 15 a ultimei luni din trimestru, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în caz contrar urmând să fie supusă normelor de executare silită , conform art 216 din Legea nr.95/2006.

 Cum, nu s-a făcut dovada că reclamanta a primit cele două notificări menţionate anterior, a fost pusă în imposibilitatea de a depune la termenele legale declaraţiile fiscale privind contribuţia de asigurări sociale şi nici nu a putut încheia  cu pârâta contractul de asigurare.

Din analiza conţinutului deciziei de impunere prin raportate la dispoziţiile art 43 şi art 46 Cod procedură fiscală, instanţa constată că acest act administrativ fiscal a fost încheiat cu încălcarea acestor dispoziţii legale, neconţinând o motivare în fapt şi în drept ,ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei lui şi pentru ca organele de control judiciar să poată verifica legalitatea şi temeinicia acestuia.

Astfel, aceasta nu cuprinde elementele necesare privind obiectul actului administrativ, conform art 43 alin(2) lit d) Cod procedură fiscală, în sensul că nu s-a menţionat care este venitul estimat şi venitul realizat pe anii 2006 – 2010 şi transmis de ANAF conform  Protocolului nr.P/25282/26.10.2007 şi a Actului adiţional nr.P/1797/13.04.2009 , si care au stat la baza calculării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ori în lipsa unei baze de impunere, nu se poate verifica modul de calcul a  contribuţiei, cu atât mai mult cu cât  pe anul 2007, 2008, 2009, 2010 sunt menţionate două tipuri de venituri anuale, fără a se menţiona ce reprezintă aceste două sume, iar decizia de impunere cuprinde două tabele  intitulate „contribuţie” fără nici o altă explicaţie.

Ca urmare, instanţa este în imposibilitatea de a verifica legalitatea  menţiunilor din decizia de impunere privind venitul anual şi contribuţia datorată, şi ca urmare decizia de impunere nr.16662 din 13.09.2011 nu  satisface cerinţele privind obiectul actului administrativ, fiind încălcate  dispoziţiile art 43 alin(2) lit d) Cod procedură fiscală.

Conform  art 46 din OG nr.92/2003, lipsa  unuia din elementele actului administrativ fiscal referitoare la : numele, prenumele şi calitatea persoanei  împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia, care se constată la cerere sau din oficiu.

Pe de altă parte  , conform art 7 alin (1) din Ordinul  nr.617/2007, contribuţia pentru avocaţi se calculează asupra venitului net determinat ca diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile  deductibile aferente realizării  venitului, conform prevederilor Codului Fiscal, întrucât veniturile acestora se determină pe baza  contribuţiei în partidă simplă.

În susţinerea faptului că decizia de impunere nu are un obiect bine determinat rezultă chiar din apărările pârâtei şi din probele depuse la dosar de către  aceasta din  care rezultă că în afara de decizia de impunere contestată a mai emis încă două decizii respectiv : decizia nr.15690 din 30.08.3010 pentru obligaţii  vizând perioada 2005 – 2009 şi decizia nr.21163 din 16.11.2010 pentru obligaţii aferente perioadei 2005 – 2010 astfel că în toate cele trei decizii de impunere, perioada  2005 – 2009 se suprapune ca şi calcul al obligaţiei de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate.

Totodată, instanţa constată că decizia de impunere  nu a fost motivată în drept , contrar dispoziţiilor art 211 alin(3)  din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cea ce  duce la nulitatea deciziei de impunere contestată.

Instanţa mai reţine faptul că prin decizia de impunere  contestată au fost calculate inclusiv majorări şi penalităţi de întârziere, contrar prevederilor art 119 alin(4) Cod procedură fiscală, potrivit cărora dobânzile şi  majorările de întârziere, se stabilesc  prin decizii  întocmite în condiţiile stabilite prin ordin al Ministerului Economiei şi Finanţelor  cu excepţia situaţiei prevăzută la art 142 alin(6) Cod procedură fiscală.

Din prevederile legale menţionate  rezultă obligaţia pârâtei de a emite o decizie separata cu privire la dobânzile şi penalităţile de întârziere, şi nu în cadrul deciziei de impunere.

Astfel, decizia cu privire la dobânzile şi penalităţile de întârziere dobândeşte caracterul de titlu de creanţă, pentru sumele  solicitate cu acest titlu, trebuind a fi comunicată reclamantului conform prevederilor art 44 Cod procedură fiscală, sancţiunea fiind cea prevăzută de art 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.92/2003, respectiv imposibilitatea organului fiscal de a trece la executarea silită a acestor sume.

În speţă, pârâta nu a depus o decizie de impunere având ca obiect  majorările şi penalităţile de întârziere , cu respectarea prevederilor legale menţionate , astfel încât lipseşte titlul de creanţă, care prin  expirarea termenelor legale  de plată să fie apt a deveni titlu executoriu care la rândul său să fundamenteze  executarea  silită împotriva reclamantei.

Referitor la susţinerea reclamantei că nu a  încheiat cu pârâta  un contract de asigurare, instanţa reţine că pârâta a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale aplicabile astfel:

Conform art 2 alin.(2) din ordinul CNAS nr.345/2006 coroborat cu art 3 din acelaşi act normativ, casele de asigurări  de sănătate au obligaţia de a încheia cu asiguraţii aflaţi în evidenţele acesteia, direct sau prin angajator, contracte de asigurări sociale de sănătate iar potrivit art 208 alin(1) lit a) din Legea nr.95/2006, asiguratorii au libera alegere a casei de sănătate, iar lit c) prevede dreptul asiguraţilor de a-şi alege în mod liber furnizorii de servicii medicale, de medicamente şi a dispozitivelor medicale  în condiţiile acestei legi şi a  contractului de asigurare.

Potrivit art 211 din Legea nr.95/2006 în calitatea lor de asiguraţi persoanele în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, în mod direct sau prin angajatori această calitate  putând-o avea cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii români şi apatrizi care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond.

Ca urmare, ca orice contract sinalagmatic,care generează de la data încheierii lui obligaţii reciproce şi  interdependente în sarcina ambelor părţi, obligaţia fiecărei părţi, avându-şi cauza juridică în obligaţia celeilalte părţi şi contract de asigurări sociale de sănătate, pentru a putea produce efecte juridice, trebuie mai întâi să fie  încheiat deoarece plata contribuţiei  chiar dacă este legală, nu se face automat, ci condiţionează acest lucru de existenţa calităţii de asigurat la casa de asigurări aleasă în mod liber de orice cetăţean, calitatea de asigurat dobândindu-se în momentul încheierii contractului de asigurare, astfel că şi sub aceste aspecte pârâta a emis în mod nelegal decizia de impunere.

Pe de altă parte, instanţa mai reţine faptul că potrivit art 208 alin(3) din Legea nr.95/2006, „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem  unitar” deci participarea la plata contribuţiei de asigurări sociale  de sănătate pentru formarea FNUASS este obligatorie, însă în alin(3) lit a) din acelaşi articol sunt enumerate principiile care stau la baza funcţionării  sistemului de asigurări de sănătate printre care este enumerat şi acela privind alegerea liberă de către  asiguraţi a casei de asigurări.

În acest context, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat al CAS Bacău şi nici a  faptului că a semnat un contract de asigurare cu aceasta.

Deasemeni, Legea nr.95/2006 nu instituie o ordine cronologică de  aplicare a principiilor consacrate prin  adoptarea ei, însă  interpretând logic, se aplică  ,mai întâi  principiul dreptului de opţiune a casei de asigurări şi după exercitarea acestui drept de către asigurat se aplică principiul obligativităţii contribuţiei la fondul naţional  unic de asigurări de sănătate,  dar în speţă pârâta nu a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare semnat, care să genereze în sarcina acesteia obligaţii fiscale. 

Mai mult decât atât , prin sentinţa civilă nr.819 din 9.05.2012 rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr.133 din 11.01.2013, pronunţată de Curte de Apel Bacău în dosarul nr.561/110/2012, a fost admisă acţiunea reclamantei, iar pârâta CAS Bacău a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de asigurări sociale de sănătate sub sancţiunea de daune de 150 lei/zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi  până la data îndeplinirii obligaţiei.

În ce priveşte capătul de cerere privind anularea adresei (deciziei) nr.20921 din 14.11.2010 prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.16662 din 13.09.2011, instanţa reţine că au fost încălcate dispoziţiile  art 210 alin(1) din Codul de procedură  fiscală conform cărora „ În soluţionarea contestaţiilor organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie după caz” , precum şi dispoziţiile art 211 Cod procedură fiscală privind forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei  administrative fapt ce atrage nulitatea acestui act emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Faptul că intimata a înţeles să intre în legalitate faţă de acest aspect, sesizat  în mai multe cauze aflate pe rolul Tribunalului Bacău, rezultă din Decizia nr.44 din 24.01.2013(depusă de reclamantă  la dosarul cauzei), prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de D.L. împotriva  Deciziilor nr.5053 din 26.11.2012 şi nr.5053 /A/26.11.2012.

În ce priveşte  susţinerea reclamantei conform căreia s-ar fi prescris obligaţiile de plată aferente anului 2006, instanţa urmează a o înlătura faţă de dispoziţiile art 91 alin(1) Cod procedură fiscală care dă dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale  în termen de 5 ani , acest termen de  prescripţie începând să curgă conform art 91 alin(2) de la data de 1 ianuarie  a anului următor celui în care s-a  născut creanţa fiscală potrivit art 23 , dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art.55 alin.(5) din OUG nr.150/2002, făcând trimitere tot la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, privind acelaşi termen de prescripţie de 5 ani.

Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept  reţinute, urmează ca în baza art 18 din Legea nr.554/2004, să se admită acţiunea şi să se dispună anularea Deciziei de impunere nr.16662 din 13.09.2011 şi a adresei (deciziei) nr.20921 din 14.11.2011 emise de CAS Bacău.

Domenii speta

Spete similare