Potrivit art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.5 71/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală şi efectuării plăţilor compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impoz...

Restituiri.

Potrivit art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.5 71/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală şi efectuării plăţilor compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 212/CA/23 iunie 2010, nepublicată)

Prin acţiunea înregistrată reclamantul CI a chemat în judecată pe pârâta SC I SA Bistriţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa: 1) să se constate că pârâta, în mod nelegal şi fără existenţa unui titlu de creanţă, a reţinut şi virat la bugetul de stat impozitul pe venit şi la contribuţiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 5.630 lei, primită de reclamant cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii reclamantului prin concediere colectivă; 2) să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 1.658 lei, reprezentând impozitul şi contribuţiile la asigurările sociale, reţinute şi virate la bugetul de stat în mod nelegal, fără cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în garanţie pârâta a chemat în garanţie Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând: 1) admiterea cererii de chemare în garanţie; 2) obligarea ANAF la despăgubirea pârâtului, după cum urmează: 2. a) în principal, cu suma de 3.186 lei, reprezentând impozite şi contribuţii reţinute de la salariat + contribuţii datorate de angajator pentru plăţile compensatorii acordate salariatului; 2. b) în subsidiar, cu suma de 1.658 lei, reprezentând impozite şi contribuţii reţinute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăţilor compensatorii.

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, şi cum, în cauză, pârâta SC I SA a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a pârâtei, iar chemata în garanţie ANAF a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuţie excepţiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speţă, acţiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reţinute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăţi compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părţi), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit. b din aceeaşi lege.

Aşa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privinţa acţiunii reclamantei, şi astfel excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă şi art.6 alin.2,  raportat la art.7 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată.

Aşa cum s-a mai arătat, acţiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reţinute în mod nelegal şi virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit şi contribuţii sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc şi legal ca acţiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reţinerile băneşti şi în consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată.

Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părţi, că sumele pretinse de reclamantă a fost reţinute de pârâtă şi virate la bugetul de stat, în conturile administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 114 alin. 2 indice 1 din OG nr. 92/2003 şi în condiţiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reţinute către reclamantă, este justificată o cerere a  pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanţie, de a fi obligată chemata în garanţie ANAF de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp. art. 60-63 Cod procedură civilă. În această privinţă mai trebuie menţionat că la judecarea cererii de chemare în garanţie formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanţie şi chematul în garanţie, drepturile şi obligaţiile acestora, iar în cauză, chiar şi chemata în garanţie, prin întâmpinare susţine că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă şi invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în niciuna din situaţiile prev. de art. 117 lit. a-h din OG nr. 92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanţă şi pct.2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/ 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privinţa acţiunii principale, precum şi pârâta, în privinţa cererii de chemare în garanţie, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menţionată, mai înainte de introducerea acţiunii, şi în consecinţă excepţia inadmisibilităţii acţiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicţionale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I SA, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea aceleiaşi proceduri administrativ jurisdicţionale, ridicată de chemata în garanţie ANAF  sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

În ce priveşte fondul acţiunii reclamantului şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC I SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.06/ 4.06.2009, pct.15, precum şi Decizia Directorului General nr.97/10.06.2009, a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art. 65 (1) şi art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr.278/23.l0.2009 a SC I SA, prin care s-a dispus concedierea salariatului CI, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăţilor compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.650 lei (potrivit adeverinţei f.20), din care s-a reţinut şi virat la bugetul consolidat al statului  suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuţie asigurări sociale 10,5 % = 591 lei şi contribuţii asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, aşa cum reiese din adeverinţa nr.47  din l2.0l.20l0 eliberată de către pârâtă (f.20).

Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală şi efectuării plăţilor compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Este adevărat, cum se susţine prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I SA şi chemata în garanţie ANAF că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din compensaţiile băneşti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanţa constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de Guvern, în executarea unei legi (Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), act normativ cu forţă juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Aşa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţi compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, şi drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plăţile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal  plăţile compensatorii au fost  supuse impozitului de 16%, calculat, reţinut şi virat de pârâtă bugetului de stat.

Aşa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantului cu titlu plăţi compensatorii, i s-a reţinut şi suma de 591 lei, cu titlu contribuţie asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanţa constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul  public de pensii, contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul contribuţiei de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de faţă, când s-au acordat reclamantului plăţi compensatorii, contribuţia de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj de către angajator şi nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăţi compensatorii.

Aşadar, în mod nelegal i s-a reţinut reclamantului contribuţia de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, şi dacă această contribuţie nu a fost percepută, aşa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de faţă, deoarece instanţa nu a  fost investită în acest sens, iar potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra îndemnizaţiilor reglementate de OUG nr.158/2005, şi cum, în speţă, este vorba de acordarea unor plăţi compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării şi aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuţia de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă  cuantumul total al plăţilor compensatorii, respectiv suma de 310 lei,  ce i s-a reţinut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, şi astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuţie. 

În condiţiile în care sumele în discuţie au fost calculate şi reţinute din plăţile compensatorii acordate şi cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă şi programului de concediere colectivă, iar aceste operaţiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acţiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului şi contribuţiilor  ce i s-au calculat şi reţinut în mod nelegal, şi cum sumele reţinute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, este întemeiată şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva  chematei în garanţie ANAF, în privinţa sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă.

Se mai reţine că prin cererea de chemare în garanţie, în principal - pârâta a solicitat obligarea ANAF la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite şi contribuţii reţinute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite şi virate prin O.P.nr.2720/2009 şi nr.272l/25.ll.2009 + contribuţii datorate de angajator pentru plăţile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuţie la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuţie accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuţie la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, şi; contribuţie concedii îndemnizaţii = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.272l/25.ll.2009).

Chemata în garanţie nu contestă încasarea sumelor mai sus menţionate şi privire la care instanţa  reţine următoarele:

În ce priveşte contribuţia de asigurări sociale (pensie) de 20,8%, în sumă de 1.171 lei, virată la bugetul asigurărilor de sănătate, instanţa constată că această contribuţie este datorată de pârâtă, în temeiul art.21 alin.6 din Legea nr.19/ 2000, raportat la art.18 alin.1 lit.b şi alin.2 şi 3 din lege, astfel că, cererea de restituire a contribuţiei, formulată de pârâtă, prin cererea de chemare în garanţie este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Referitor la contribuţia accidente de muncă (în speţă, în sumă de 16 lei) virată în contul asigurărilor sociale, instanţa constată că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în forma de la data păţii contribuţiei (ulterior legea a fost modificată şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772 din 12 noiembrie 2009, primind o nouă numerotare a articolelor), şi potrivit art.1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, face parte din sistemul de asigurări sociale, iar în art.5 alin.1 lit. a se prevede că sunt asigurate prin efectul legii persoanele care se desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici.

În cuprinsul art. 101 alin. 3 din Legea nr. 346/2002 (în forma de la data plăţii contribuţiei de către pârâtă) sunt prevăzute în mod expres şi limitativ sumele asupra cărora nu se aplică contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale (şi anume: prestaţii suportate din bugetul  asigurărilor sociale de stat, diurne de deplasare şi delegare, îndemnizaţii de delegare…, participarea salariaţilor la profit), iar în art.96 alin.1 lit. a, se prevede că datorează contribuţii de asigurări sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale, angajatorii, pentru  asiguraţii prevăzuţi la art.5 (la lit.a din articol sunt menţionate ,,persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici) şi art.7.

Având în vedere că, în cauză, sumele achitate reclamantului reprezintă plăţi compensatorii şi că acesta le-a primit în calitatea de salariat, cu contract individual de muncă, aceste sume nu intră în categoria sumelor asupra cărora nu se aplică contribuţia de asigurări sociale, prevăzute de art.103 alin.3 din Legea nr.346/2002, iar contribuţia este suportată de angajator, conform art.96 alin.1 lit.a din lege, respectiv în cazul de faţă de către pârâtă. Prin urmare, este neîntemeiată şi va fi respinsă cererea pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanţie, aceea de a i se restitui contribuţie accidente de muncă (0,279%), respectiv suma de 16 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale.

Referitor la contribuţie de asigurări sociale de sănătate  în sumă de 293 lei, se constată că, potrivit art. 257 alin.6 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contribuţia la asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de OUG nr. 158/2005.

Aşa fiind şi ţinând seama că, în speţă, sumele cuvenite reclamantului i s-au acordat cu titlu plăţi compensatorii, urmare concedierii în baza unui program de concedieri colective, nu se datorează contribuţia de mai sus de către pârâtă, iar cererea sa, de restituire este una întemeiată, admiţându-se ca atare, deoarece pârâta a făcut o plată nedatorată.

În privinţa contribuţiei concedii indemnizaţii (în speţă, sumă de 48 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale), instanţa reţine că, potrivit art.4 alin.2 din OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data 1 ianuarie 2006, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii este de 0,85%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturilor reprezentând indemnizaţie de şomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de persanelor prevăzute la art.1 alin.2 lit.e, şi se achită la bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate.

În art.6 alin.2 din ordonanţa de urgenţă, se prevede că prin fond de salarii realizat, în sensul ordonanţei, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natură salarială, în timp ce în art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, se arată că nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Având în vedere prevederile legale mai sus menţionate, instanţa apreciază că plăţile compensatorii nu sunt venituri salariale impozabile şi astfel, dispoziţiile art. 6 din OUG nr.158/2005, privitoare la modul de calcul a contribuţiei nu sunt aplicabile în cauză, iar drept urmare, angajatorul (în speţă, pârâta) nu datorează contribuţia  pentru concedii şi indemnizaţii, de 0,85% şi nici suma de 48 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale, iar cererea de restituire a contribuţiei este una justificată, privind o plată nedatorată.

Se mai constată că pârâta a virat sumele reţinute de la reclamant şi cele datorate în calitate de angajator în conturile speciale de colectarea a creanţelor bugetare, administrate de către ANAF, iar în analiza cererii de chemare în garanţie trebuie avute în vedere şi raporturile dintre cel care cheamă în garanţie şi chematul în garanţie, astfel că, pentru considerentele mai sus expuse, instanţa apreciază ca fiind întemeiată, doar în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Pentru considerentele mai sus arătate, excepţiile invocate de către pârâtă şi chemata în garanţie au fost supuse dezbateri părţilor şi consemnate în încheierea de şedinţă din 9.06.20l0, fiind  respinse ca neîntemeiate, motiv pentru care acţiunea reclamantului va fi admisă, aşa cum a fost formulată în scris, iar cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă  urmează a fi admisă în parte, conform dispozitivului sentinţei.

Domenii speta

Spete similare