Procedură civilă.Contestaţie executare.

Decizie 425 din 11.05.2010


Prin sentinţa civilă nr. 4053 pronunţată de Judecătoria Oneşti la data  de 11.12.2009 în dos. nr.5587/270/2009 s-a respins  contestaţia  la executare silită  formulată de contestatorul C D  E , împotriva  executării titlului executoriu nr. 43020009664951  începută de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău  prin Administraţia Finanţelor Publice Oneşti ; s-a respins cererea privind suspendarea executării silite începute împotriva contestatorului.

Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a constatat că ,

contestatorul C D  E , domiciliat în Oneşti str.  a solicitat anularea formelor de  executare silită  începute împotriva contestatorului  în dosarul nr. 4302001178539323  din 11.08.2009, arătând în motivarea contestaţiei  că titlul  executoriu ,respectiv Sentinţa Comercială nr. 49/F/2009  din 14.01.2009 a Tribunalului Neamţ  nu poate fi pusă  în executare  întrucât a declarat recurs .

Intimata  a formulat cerere întâmpinare solicitând  respingerea contestaţiei motivat de faptul că prin această  contestaţie s-a solicitat anularea unei sentinţe care a rămas definitivă .

Din actele şi lucrările dosarului instanţa  de fond a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 49/F/ 14.01.2009 a Tribunalului Neamţ  a fost obligat contestatorul C V. D – E  să achite intimatei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ 51.482,75 lei , hotărâre  ce a fost pusă  în executare.

Împotriva hotărârii  contestatorul a declarat  recurs .

Instanţa de fond , reţinând că hotărârile  comerciale  sunt executorii în temeiul art.399  din Cod procedură civilă  a respins  contestaţia  ca fiind neîntemeiată precum şi cererea  de suspendare a executării silite dispuse în cauză .

 Împotriva acestei sentinţe  a declarat recurs contestatorul C D  E solicitând admiterea recursului , casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru a fi analizate şi a se pronunţa atât asupra  contestaţiei la executare  cât şi asupra cererii de suspendare a cauzei  până la soluţionarea recursului şi a contestaţiei în anulare formulate împotriva  sentinţei comerciale nr.49 /F/2009 a Tribunalului Neamţ.

 Sentinţa civilă a fost recurată pentru  următoarele motive:

-instanţa de  fond  nu a analizat  toate motivele invocate în contestaţia la executare  .

-instanţa de fond in mod greşit s-a pronunţat din nou pe fondul cauzei şi a supra cererii de suspendare a executării silite, deşi, anterior  prin încheierea din 02.10.2009, încheiere care nu a fost atacată cu recurs, s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere în sensul admiterii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta contestaţie .

- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a judecăţii contestaţiei până la soluţionarea recursului şi a contestaţiei în anulare formulate împotriva  sentinţei comerciale nr.49 /F/2009 a Tribunalului Neamţ., cerere formulată la termenul din 11.12.2009.

În drept , recursul a  fost  întemeiat pe disp.art. 299 şi 304 pct.5 C.Pr.Civ. şi a depus certifica de grefă precum şi  decizia nr.195/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

Recursul este formulat în termen, motivat şi legal timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.

Intimata, legal citată ,nu a fost reprezentată dar a depus concluzii scrise  prin care s-a precizat că s-a dispus încetarea executării silite împotriva recurentului  ca urmare a desfiinţării titlului de creanţă , respectiv sentinţa civilă nr.49/F/14.01.2009 a tribunalului Neamţ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu Tribunalul reţine că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

 Potrivit art.141 alin1 dinO.G. nr.92/2003 “Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”iar potrivit alin.3 din acelaşi text de lege “Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător”.

În cauză, executarea silită împotriva contestatorului s-a pornit în temeiul  sentinţei comerciale  nr.49/F/14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ  în dos. Nr. 941/103/2006 , sentinţă prin care contestatorul, în calitate de administrator  statutar a S.C. Stargas S.R.L.  , a fost obligat să achite intimatei,D.G.F.P.Neamţ, suma de 88.540 lei. 

În recurs , contestatorul recurent a făcut dovada că titlul de creanţă, respectiv, sentinţa comercială  nr.49/F/14.01.2009  pronunţată de Tribunalul Neamţ  în dos. Nr. 941/103/2006, a fost desfiinţat. Astfel, prin  decizia nr.195/23.02.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dos. Nr.941/103/2006,s-a  admis recursul formulat de recurentul C D  E şi s-a casat  sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

 Mai mult, intimata  a comunicat instanţei de recurs că s-a dispus încetarea executării silite faţă de recurent ca urmare  a desfiinţării titlului de creanţă,însă nu s-a ataşat nici un înscris în aceste sens.

 Faţă de considerentele ce preced,reţinând incidente în cauză dispoziţiile art.141 alin3 şi  art.174 alin3 C.Pr.Fiscală  văzând şi disp art.312 alin.2 C.Pr.Civ. ca admite recursul,va modifica  sentinţa civilă recurată şi în fond  va admite contestaţia la executare  şi va  anula formele de executare.