Desfacerea contractului de munca

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.1538 din 4.08.2010, cu precizările ulterioare (f.9,10, 68,69, 136,137), d-l I.N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu Inspecţia de Stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat Bucureşti (ISCIR) să fie anulate Ordinele nr.142/11.02.2010 şi 259/11.03.2010 şi să se dispună repunerea sa în drepturile avute anterior emiterii acestor ordine, intimata urmând a fi obligată la plata drepturilor băneşti neacordate la concediere, în sumă totală de 841 lei.

În motivarea acţiunii sale, contestatorul a arătat că inexistenţa sumelor necesare plăţii drepturilor de personal se datorează faptului că ISCIR Bacău a procedat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, la angajarea  a trei noi salariaţi, pe posturi de inspector şef adjunct, inspector de specialitate şi şef birou laborator, cu drepturi salariale nete superioare celor cuvenite unui casier, la disponibilizarea sa neavându-se în vedere faptul că la 13.11.2010 îndeplineşte condiţiile de pensionare anticipată şi neţinându-se cont că zilnic se încasează numerar între 1.000 şi 10.000 lei, astfel încât desfiinţarea postului de casier nu poate avea o cauză reală şi serioasă, aşa cum cere art.65 pct.2 din L.53/2003. A arătat, de asemenea, contestatorul că angajatorul a încălcat obligaţia de a notifica în scris ITM Bacău şi AJOFM Bacău cu privire la intenţia de concediere, potrivit art.711 din L.53/2003, din conţinutul Ordinului nr.142/2010 nerezultând nici aplicare măsurilor prevăzute de art.149, 150 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2009-2010.

Prin completarea la acţiune înregistrată la 18.05.2010, precizată ulterior prin concluziile orale formulate în data de 24.09.2010 (f121,122) şi prin concluziile scrise (f.136,137) contestatorul a pretins ca angajatorul să fie obligat la plata drepturilor băneşti neacordate la concediere sau reţinute în mod nelegal, şi anume: sporul de confidenţialitate de 15% negociat cu angajatorul şi înscris în carnetul de muncă, în valoare de 30 lei, indemnizaţia corespunzătoare celor 5 zile de concediu de odihnă efectuate în 2010, în valoare de 411 lei, prima de vacanţă de 400 lei precum şi 20 de salarii compensatorii datorate potrivit art.150 alin.(2) din CCM nr.30630/2009 înregistrat la MMFPS – DMPS Bucureşti sub nr.4583/21.10.2009, în valoare de 51.380 lei (20 x2.569 lei).

În ceea ce priveşte natura juridică a măsurilor de concediere luate de intimată, a arătat contestatorul (f.87, 137) că la cele 28 de concedieri directe trebuie adăugate şi celelalte plecări din sistem fără vina salariaţilor (de la IT Bacău - M. Şt., D. M. şi H. I. M., de la IT Iaşi - R.) precum şi disponibilizările de la celelalte inspecţii teritoriale şi de la centrul din Bucureşti, care depăşesc numărul de 30 de salariaţi, cerut de dispoziţiile art.68 pct.1 lit.c) din L.53/2003.

Motivând în drept acţiunea, contestatorul a invocat dispoziţiile art.21 lit.c), 22 alin.(1) din OUG 34/2009, art.13 din OUG 1/2010, art.6 pct.6 lit.f) din L. 329/2009 iar în dovedirea susţinerilor sale, a depus la dosar înscrisuri (f.5,11-20,131).

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.22-), intimata ISCIR  a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că prin L-329/2009 s-a dispus schimbarea regimului de finanţare a instituţiei prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi prin reducerea de posturi iniţial la 548 şi în final la 440, reducere care s-a făcut cu respectarea prevederilor art.6 alin.6 lit. f) din L.329/2009 şi a celor ale art.65 alin.(2) din Codul muncii, la data emiterii Ordinului nr.149/2010 d-l N. I. având mai mult de 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, nefiind reală susţinerea acestuia  privind angajarea de personal, reducerea de personal fiind rezultatul modificărilor legislative suferite şi al gravei crize economico-financiare cu care se confruntă România şi nu al relei-credinţe a angajatorului, cum se sugerează în cererea de chemare în judecată.

Se mai arată în întâmpinare că postul de casier a fost supus restructurării avându-se în vedere faptul că inspectorii ISCIR au şi funcţia de gestionari, putând face încasări, efectuarea majorităţii plăţilor prin ordine de plată nemaijustificând menţinerea postului de casier şi că la nivelul ISCIR s-au făcut concedieri individuale pentru motive care nu ţin de persoana salariatului în condiţiile art. 55 lit. c), 58, 65 şi 66 din Codul muncii, nefiind o concediere colectivă în condiţiile art.68 din Codul muncii întrucât numărul salariaţilor disponibilizaţi a fost de 28, numărul total al salariaţilor fiind de 300, purtându-se discuţii cu reprezentanţii salariaţilor în vederea stabilirii criteriilor privind concedierea, deşi acest lucru nu era obligatoriu.

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar, înscrisuri (f.26-83, 88-91).

Contestatorul a răspuns la întâmpinare precizând că îşi menţine cererea de a fi reangajat pe acelaşi post, cu achitarea drepturilor salariale corespunzătoare, în cazul imposibilităţii reangajării solicitând plata drepturilor de personal la concedierea colectivă efectuată în lunile februarie-martie 2010.

Părţile au depus la dosar şi concluzii scrise (f.114-120, 136,137) precum şi înscrisuri privind cheltuielile de judecată (f.92-113).

Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Ordinul nr.142/11.02.2010 (f.5) conducerea I.S.C.I.R. a dispus încetarea contractului de muncă încheiat cu d-l N. I., angajat pe postul de casier – treapta profesională II, după expirarea perioadei de preaviz, în conformitate cu dispoziţiile art.55 lit.c), 58, 65 şi 66 din Codul muncii, ca urmare a dificultăţilor economice şi datorită faptului că angajatorul nu poate asigura un alt loc de muncă conform pregătirii profesionale a salariatului.

La data de 11.03.2010 intimata a emis un nou ordin, cu nr.259 (f.59) prin care a constatat expirarea perioadei de preaviz la data de 15.03.2010, dată la care a încetat şi contractul de muncă al salariatului N. I, în temeiul art.55 lit.c), 58, 65 şi 66 din L.53/2003.

Contestatorul a susţinut că, în fapt, ISCIR Bucureşti a procedat la o concediere colectivă, raportat la numărul de salariaţi care au plecat în pensie de drept, în pensie anticipată, în pensie anticipată parţială ca urmare a dispoziţiei conducerii ISCIR, prin transfer, detaşare, acordul părţilor, fiind îndeplinite cerinţele art.68 alin.(1) lit.c) din Codul muncii.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a arătat că numărul posturilor a fost redus iniţial la 548 şi în final la 440, nefiind incidente dispoziţiile art.68 din L.53/2003 întrucât numărul salariaţilor disponibilizaţi a fost de 28, ISCIR având peste 300 de salariaţi (f.22-24) şi a fost depus ordinul nr.138/9.02.2010, precum şi tabelul anexă a acestui ordin, potrivit căruia în cadrul ISCIR şi al Inspecţiilor teritoriale ISCIR se desfiinţează 28 de posturi (f.61-63).

Potrivit art. 68 din L.53/2003:

(1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:

a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;

b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;

c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.

(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.

Pentru a putea verifica incidenţa acestor dispoziţii legale, instanţa a solicitat intimatei (f.134) să facă dovada numărului total angajaţilor precum şi al salariaţilor disponibilizaţi în perioada 14.02.-13-04.2010, la dosar nefiind, însă, depuse, înscrisurile solicitate, deşi, potrivit art.287 din codul muncii în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Pe cale de consecinţă, considerând susţinerile contestatorului referitoare la concedierea colectivă ca fiind dovedite,  nefiind respectate dispoziţiile art.69 ş.u. din L.53/2003 referitoare la obligaţiile angajatorului în cazul unei asemenea forme de concediere (consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, notificarea ITM şi AJOFM), în temeiul art.78 din L.53/2003 instanţa va admite contestaţia, va anula cele două ordine emise de ISCIR şi va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, de casier, treapta profesională II, angajatorul urmând a fi obligat la plata drepturilor băneşti solicitate, în sumă de 841 lei.

Domenii speta

Spete similare