Acordarea premiului suplimentar aferent anului 2010.

Sentinţă civilă 39 din 11.01.2012


Prin cererea înregistrată sub nr. 2712/110/2011 la Tribunalul Bacău, reclamanţii S.I.,  B.C.,  I.M.,  L.E.,  ş.a. au chemat în judecată pârâţii Statul Român, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010.

În motivarea cererii, au arătat că art. 18  din O.U.G. nr. 27/2006 prevedea acest drept, de asemenea Legea nr. 330/2009 îl prevedea. Abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 prin Legea nr. 285/2010, nu a făcut decât să amâne plata până în ianuarie 2011.Interpretarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 în sensul neacordării lui încalcă principiul neretroactivităţii legii.

În susţinerea acţiunii, s-au depus înscrisuri.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei  materiale a Tribunalului Bacău-Secţia Civilă în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii ce au calitatea de procurori, excepţia necompetenţei funcţionale pentru reclamanţii ce au calitatea de personal auxiliar şi conex. S-a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 30 din Legea nr. 284/2010.

Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece Legea nr. 285/2010 prevede expres că în anul 2011 nu se mai realizează plata premiului aferent anului 2010. S-a arătat că nu e modificat, înlăturat dreptul câştigat că e modificat doar momentul plăţii şi ca urmare nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii aşa cum susţin reclamanţii.

În contextul economic dificil, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 284/2010 au fost legi prin care s-a tins spre restabilirea echilibrului economic, intrând în marja de apreciere a statului posibilitatea temporară de a afecta drepturile salariaţilor, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Totodată, pârâtul sus-menţionat a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice (f.13), raportat la dispoziţiile art. 131 alin.1 din Legea nr. 304/2004 şi art. 19 din Legea nr. 500/2002. S-a arătat că sumele necesare, în eventualitatea admiterii acţiunii, nu sunt la dispoziţia Ministerului Public, acesta fiind obligat la eliberarea unui proiect de rectificare bugetară pe anul 2011.

Analizând susţinerile reclamanţilor în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi având în vedere şi apărările formulate de pârâţi tribunalul reţine:

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Conform alin.4 al art. 25, plata premiului se face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se face premierea.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care prevedeau acordarea premiului solicitat în cauză, au fost abrogate prin art. 39 din Legea nr. 284/2010. Conform art. 46 din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la 01.01.2011 şi începând cu acest moment au fost abrogate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009.

Printre premiile reglementate de Legea nr. 284/2010 s-a menţinut doar premiul de 2% din cheltuielile de salarii, conform art.23 din Legea nr. 284/2010.

După abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 prin Legea nr. 284/2010, a apărut Legea nr. 285/2010 au aplicabilitate tot de la 01.01.2011, care prin art. 9 din Legea nr. 285/2010, a eliminat acordarea oricărui premiu.

Tot prin Legea nr. 285/2010, prin art. 8 s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, potrivit prezentei legi.

Rezultă din teza a doua a acestui articol că plata premiului se mai face separat în luna ianuarie aşa cum prevedea art. 25 din Legea  nr. 330/2009  pentru că aceste sume au fost avute deja în vedere la momentul acordării majorării salariile pentru anul 2011.

Dispoziţiile art.8 vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2001. Din cuprinsul acestui ultim articol rezultă că se majorează cu 15% cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare, după caz, cuantumul sporurile, indemnizaţiilor şi a altor compensaţii incluse în indemnizaţia brută de încadrare.

Suplimentarea salarială prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu a fost niciodată cuprinsă în indemnizaţia brută de încadrare. Premiul nu se mai regăseşte în niciunul din cazurile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 285/2010, ceea ce înseamnă că teza a doua a art. 8, în sensul că sumele aferente pentru anul 2010 au fost avute în vedere la acordare majorării de 15% nu are acoperire.

Că banii necesari acordării acestui premiu au fost folosiţi pentru acordarea majorării de 15%, nu înseamnă că personalul bugetar i s-au acordat acest drept implicit prin majorarea de 15%. De altfel Legea nr. 285/2010 nu stabileşte un anumit termen de plată efectivă a acestui drept, ajungându-se prin formularea pe care o are art. 8 din Legea nr. 285/2010 la neacordarea unui drept care a fost abrogat abia din 01.01.2011.

Legea privind restabilirea echilibrului bugetar –Legea nr. 118/2010, prin care s-au determinat salariile şi indemnizaţiile cu 25% nu a diminuat şi premiul anual prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, astfel încât apariţia Legii nr. 285 din decembrie 2010 cu art. 8 care prevede neacordarea lui în ianuarie 2011, nu face decât să elimine acest drept care a fost abrogat expres abia începând cu ianuarie 2011 şi acesta în condiţiile în care, imposibilităţile pecuniare, ar fi impus abrogarea prin Legea nr. 118/2010.

De altfel sub aspectul reglementării premiilor, inconsecvenţa legiuitorului este vădită de vreme ce prin două legi succesive - Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 apărute în acelaşi Monitor Oficial - nr. 878/28.12.2010, se acordă premii conform art. 23 din Legea nr. 284/2010 pentru ca apoi prin art. 9 din Legea nr. 285/2010, aceste premii să nu se mai acorde deloc.

În consecinţă, prin raportare l art. 8 din Legea nr. 285/2010 coroborat cu art. 1 alin.1, 2 şi 5 din Legea nr. 285/2010, tribunalul reţine că plata premiului nu a fost făcută chiar dacă se face trimitere la majorările salariale şi nici nu s-a stabilit un termen de plată a acestor drepturi.

În consecinţă, tribunalul va obliga pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la plata premiului anual aferent anului 2010.

Raportat la obiectul litigiului, tribunalul va respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, nefăcându-se dovada calităţii procesuale pasive a acestuia, faşă de raportul juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie având în vedere dispoziţiile art. 60 C.pr.civ şi considerentele Deciziei nr. 10/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recursul în interesul legii, va respinge cererea de chemare în judecată.