Litigiu comercial. Procedura concilierii directe. Neparcurgere. Consecinţe

Litigiu comercial. Procedura concilierii directe. Neparcurgere. Consecinţe

Codul de procedură civilă – art. 109 alin. (2), art. 7201

În procesele şi cererile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea acţiunii, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă, sens în care va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale, temeiul lor legal, precum şi actele doveditoare pe care acestea se sprijină. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii, concilierea urmând a fi fixată pentru o dată de peste 15 zile de la data primirii actelor comunicate, iar rezultatul ei se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctului de vedere al fiecăreia dintre părţi. Acest înscris sau cel din care rezultă că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile se anexează cererii de chemare în judecată.

Dispoziţiile art. 7201 din Codul de procedură civilă sunt de ordine publică în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii pe care o prevăd, faţă de scopul urmărit de legiuitor la edictarea lor, vizând interesul general, acela de a degreva activitatea instanţelor de judecată prin soluţionarea amiabilă a litigiilor comerciale şi de a asigura celeritatea în soluţionarea acestora. Întrucât raţiunea concilierii prealabile prevăzută de norma analizată este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune nu este realizată în situaţia în care între părţi s-au derulat alte litigii, dar în care pârâta este cea care a solicitat obligarea părţii adverse la plata unor sume de bani.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

Decizia civilă nr. 159 din 14 iunie 2011, dr. C.B.N.

Prin sentinţa comercială nr. 3/PI din 4 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 6727/30/2010 Tribunalul Timiş a respins ca prematură acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta S.C. I. S.A. Timişoara în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Timişoara, anulând, totodată, ca netimbrată cererea reconvenţionala depusă de aceasta din urmă.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că litigiul este unul de natură comercială, având ca obiect plata unor sume de bani, ipoteză în care devin incidente, cu caracter de obligativitate, prevederile art. 7201 din Codul de procedură civilă, care impun părţilor parcurgerea unei proceduri prealabile, în cadrul căreia să încerce soluţionarea diferendului pe cale amiabilă. Dovada parcurgerii acestei proceduri, în modul şi condiţiile expres reglementate de textul de lege indicat, trebuie anexată cererii de chemare în judecată, potrivit art. 109 alin. (2) din acelaşi cod. Cum reclamanta nu a depus la dosar dovada parcurgerii proceduri prealabile obligatorii a concilierii, judecătorul fondului, văzând prevederile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, i-a respins cererea ca prematură.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. I. S.A. Timişoara, solicitând modificarea ei în tot şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, în fapt, a promovat o acţiune în pretenţii constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 lei, reprezentând chirie anticipată şi garanţie, şi a sumei de 89.715,72 lei, reprezentând plăţi nedatorate. Instanţa de fond a reţinut ca validă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă, ignorând raporturile juridice între părţi, ca urmare a unei interpretări excesive a acestor prevederi legale. Apelanta precizează că raportul juridic de locaţiune dintre părţi face obiectul mai multor litigii, în special provocate de intimată, care solicită plata debitelor restante în dosarul nr. 168/27.06.2008 (somaţie de plată). Prin apărările expres formulate pe calea întâmpinării în dosarele nr. 16932/325/2009 şi nr. 6177/30/2010, şi pe calea cererii în anulare în dosarul nr. 16932.1/325/2009 al Tribunalului Timiş, apelanta a avut o poziţie clară privind plata anticipată a unor sume de bani drept garanţie în temeiul contractului nr. 4/2008, precum şi neachitarea facturilor emise de pârâtă pentru utilităţile folosite, întrucât au fost facturate sume în neconcordanţă cu prevederile contractuale, ceea ce a dus la plata nedatorată a unor sume către locator. Or, pentru a tranşa definitiv raportul juridic dedus judecăţii dintre cele două societăţi comerciale, apelanta arată că a promovat cererea de faţă, poziţia sa procesuală exprimată anterior promovării acţiunii pendinte fiind exprimat în mod clar şi neechivoc în procesele anterioare. Pretenţiile exprimate de ea au fost negate în mod constant de S.C. C. S.A. Timişoara, motiv pentru care aceasta a şi insistat în formularea în mod repetat a unor cereri de plată. În contextul dat, consideră că sensul şi spiritul dispoziţiilor art. 7201 Cod procedură civilă a fost îndeplinit, poziţia procesuală şi pretenţiile părţilor fiind cunoscute anterior formulării acţiunii, acestea rezultând din actele procedurale efectuate în cadrul celorlalte litigii. O îndeplinire formală a procedurii prealabile în condiţiile articolului menţionat nu se mai impunea, părţile cunoscându-şi reciproc poziţia în raport cu efectele şi întinderea obligaţiilor ce decurg din raportul de locaţiune.

Prin decizia civilă nr. 159 din 14 iunie 2011 pronunţată în dosarul nr. 6727/30/2010 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanta S.C. I. S.A. Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 3/PI din 4 ianuarie 2011 a Tribunalului Timiş.

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de prematuritate invocată de societatea intimată prin întâmpinarea depusă la termenul din 9 noiembrie 2010, conformă cu dispoziţiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greşite aplicări a legii sau a unei eronate stabiliri a raporturilor juridice dintre părţi, cum în mod neîntemeiat susţine reclamanta apelantă.

Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 7201 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii în pretenţii, în procesele şi cererile în materie comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Alineatul (2) indică modul în care această conciliere trebuie efectuată, respectiv reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale, temeiul lor legal, precum şi actele doveditoare pe care acestea se sprijină. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii. Potrivit alineatelor următoare din acelaşi text, concilierea va fi fixată pentru o dată de peste 15 zile de la data primirii actelor comunicate şi rezultatul ei se va consemna într-un înscris, cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctului de vedere al fiecăreia dintre părţi. Acest înscris sau înscrisul din care rezultă că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile se anexează cererii de chemare în judecată.

Raportat la petitele sale, cererea reclamantei este fără niciun dubiu o acţiune în pretenţii, respectiv evaluabilă în bani, căzând sub incidenţa articolului mai sus indicat şi pentru că textul de lege este imperativ şi nu permisiv, partea avea obligaţia efectuării concilierii directe înainte de declanşarea procesului, în modalitatea sus arătată. Astfel, faţă de caracterul prealabil şi obligatoriu al concilierii directe, aşa cum rezultă din prevederile art. 7201 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) din acelaşi cod, în mod corect prima instanţă a apreciat că nerealizarea acestei proceduri constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată formulată de societatea reclamantă, considerând-o a fi prematură.

Este de observat că dispoziţiile art. 7201 sunt de ordine publică în ceea ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii pe care o prevăd, faţă de scopul urmărit de legiuitor la edictarea lor, vizând interesul general, acela de a degreva activitatea instanţelor de judecată prin soluţionarea amiabilă a litigiilor comerciale şi de a asigura celeritatea în soluţionarea acestora.

Aşa fiind, în lipsa dovezilor că reclamanta a convocat-o pe partea chemată în judecată la conciliere directă, mai exact a înscrisului care atestă realizarea efectivă a acestei proceduri prealabile obligatorii în scopul urmărit de legiuitor, în mod judicios tribunalul a apreciat că temeinicia pretenţiilor formulate de apelantă nu poate fi analizată, iar simplul fapt că între cele două societăţi aflate în litigiu s-au mai derulat alte procese având ca obiect emiterea unei somaţi de plată, dar nu la cererea apelantei, ci la solicitarea intimatei, care, la rândul său, a considerat că este titulara unei creanţe faţă de societatea apelantă, nu poate determina concluzia că „spiritul dispoziţiilor art. 7201 din Codul de procedură civilă ar fi fost îndeplinit, poziţia procesuală şi pretenţiile părţilor fiind cunoscute anterior formulării acţiunii, acestea rezultând din actele procedurale efectuate în cadrul celorlalte litigii”. Numai astfel se ajunge la respectarea voinţei legiuitorului, care a statuat, imperativ, obligaţia respectării parcursului acestei proceduri mai înainte de declanşarea unui litigiu comercial evaluabil în bani, proces care, pe lângă faptul că poate dura timp îndelungat, mai şi implică costuri semnificative atât pentru participanţi, cât şi pentru stat, ştiut fiind faptul că raţiunea concilierii prealabile prevăzută de norma analizată este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune nefiind realizată, contrar celor afirmate de apelantă, în situaţia în care între părţi s-au derulat alte litigii, dar în care pârâta este cea care a solicitat obligarea părţii adverse la plata unor sume de bani.

Domenii speta

Spete similare