Contestaţie la planul de distribuţie asupra fondurilor obţinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii

CONTESTAŢIE LA PLANUL DE DISTRIBUŢIE ASUPRA FONDURILOR OBŢINUTE DIN VANZAREA BUNURILOR DIN AVEREA DEBITORULUI GREVATE DE GARANŢII

Creanţele născute după data deschiderii procedurii nu se încadrează în categoria de cheltuieli aferente procedurii prevăzute de art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

Singura diferenţă creată art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 între creanţele născute după deschiderea procedurii insolvenţei şi creanţele născute înainte de acest moment constă în faptul că cele dintâi nu se înscriu în tabelul de creanţe. Ele vor face parte însă, din categoria corespunzătoare, fiind, după caz, creanţe garantate, salariale, bugetare sau chirografare şi vor beneficia de acelaşi tratament ca şi creanţele din categoria din care fac parte.

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei S.C. M C S.R.L., creditoarea D.G.F.P. B a contestat raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasarea creanţelor debitoarei şi a comunicării planului de distribuţie nr. 1 de către lichidatorul judiciar C C S.P.R.L..

Judecătorul sindic, pin sentinţa civilă nr. 1691/SIND/30.06.2011 a respins contestaţia, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul  Raportului întocmit în cauză de către lichidatorul judiciar rezultă că sumele ce fac obiectul planului de distribuire nr. 1 au fost distribuite cu respectarea dispoziţiilor art.121 pct.1 din legea insolvenţei.

Potrivit acestor dispoziţii legale, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, se vor distribui în ordinea stabilită în mod expres de legiuitor, prima distribuire vizând cheltuielile privitoare la taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art.19 alin 2 şi art.23 şi art. 24 din legea insolvenţei.

Faţă de aceste dispoziţii legale în materie instanţa a constatat că planul de distribuire nr.1 – a fost  întocmit de lichidatorul judiciar cu respectarea art.121 pct..1 din legea insolvenţei.

 Susţinerile contestatoarei în sensul că şi creanţele născute în cursul procedurii sunt asimilate cheltuielilor cu procedura nu pot fi primite de către instanţă, legiuitorul delimitând în mod expres cheltuielile cu procedura de o anumită categorie de creanţe, fiind prevăzută în mod expres modalitatea de distribuire a acestora.

În ceea ce priveşte primul motiv al contestaţiei instanţa a constatat  că acesta face obiectul unei alte sesizări fiind formulată o contestaţie în acest sens iar cu privire la ultimul petit al contestaţiei s-a  constatat că lichidatorul judiciar a depus la dosar înscrisuri din care rezultă cheltuielile efectuate cu procedura, respectiv dovada notificărilor şi a publicărilor.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. B, criticând-o, în baza art. 3041 Cod de procedură civilă, pentru motive de neegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează că totalul obligaţiilor de plată născute după data deschiderii procedurii falimentului sunt în cuantum de 51.429 lei.

Cererile de admitere a creanţelor formulate în temeiul art. 64 alin. 6 din Legea insolvenţei au fost depuse la dosarul cauzei şi lichidatorul judiciar trebuia să procedeze la achitarea sumelor născute în cursul procedurii, cu prioritate, în funcţie de disponibilul existent în stocul de lichidare.

Din raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi încasarea creanţelor debitoarei din planul de distribuţie nr. 1 rezultă că lichidatorul judiciar nu a dispus şi plata cheltuielilor curente, născute în cursul procedurii faţă de bugetul consolidat al statului, care trebuiau achitate cu prioritate.

Recurenta apreciază că aceste creanţe, născute după data deschiderii procedurii falimentului sunt creanţe născute ca urmare a activităţii desfăşurate după data deschiderii procedurii falimentului, reprezintă impozite şi taxe aferente veniturilor realizate de societate după data deschiderii procedurii, precum şi contribuţii datorate ca urmare a folosirii salariaţilor pentru activitatea desfăşurată şi trebuie asimilate cheltuielilor aferente continuării activităţii debitoarei.

Pentru aceste motive se solicită modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună ca din suma înscrisă în planul de distribuţie de către lichidatorul judiciar să fie achitate şi creanţele născute după data deschiderii procedurii falimentului şi declarate de la unitatea fiscală ca fiind de plată faţă de bugetul consolidat al statului, în cuantum total, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 64 alin. 6 din Legea insolvenţei, coroborat cu prevederile art. 121 alin. 1 pct. 1 din aceeaşi lege.

Intimatul lichidator judiciar C C S.P.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că prin raportul contestat s-a respectat ordinea de distribuire a sumelor realizate în urma lichidării şi anume art. 121 alin 1 pct. 11 şi art. 121 pct. 1, alin. 2.

Intimata creditoare C.B S.A. – Sucursala B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, întrucât nu cuprinde numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori denumirea şi sediul lor, aşa cum prevede art. 3021 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

Cu privire la netemeinicia recursului intimata susţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 întrucât, din fondurile obţinute din vânzarea imobilului grevat de ipotecă în favoarea creditorului C. B se pot achita, anterior achitării creanţei garantate a băncii, numai cheltuielile prevăzute în acest text de lege, respectiv ”taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. 2, art. 23 şi 24. Or, distribuirea făcută de lichidator respectă acest text de lege.

Cererea de anulare a recursului este neîntemeiată, având în vedere că prin decizia nr. 176/24.03.2005, Curtea Constituţională a constatat că textul art. 3121 alin. 1 Cod procedură civilă  este neconstituţional în ceea ce priveşte sancţionarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs „numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, dup caz, codul fiscal şi contul bancar”.

Examinând sentinţa atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea reţine următoarele:

Raportul contestat de către creditoarea D.G.F.P. B priveşte distribuirea sumelor obţinute din vânzarea unui bun imobil al debitoarei care forma obiectul unui drept de ipotecă constituit în favoarea creditoarei C. B. – Sucursala B.

Potrivit art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, „Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;

1^1. creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;

2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii.”

În speţă, lichidatorul judiciar a stabilit următoarea ordine de distribuire a sumelor încasate ca urmare a vânzării bunului grevat în favoarea C. B. :

- 52.085,65 lei, reprezentând onorariu lichidator;

- 23.714,65 lei, reprezentând cheltuieli de procedură;

- 6.844  lei, reprezentând 2% pentru U.N.P.I.R.;

- 335.335,70 lei, suma distribuită creditorului garantat C. B.

Recurenta susţine că şi creanţele născute după data deschiderii procedurii se încadrează în categoria de cheltuieli prevăzute de art. 121 alin. 1 pct. 1, considerându-le cheltuieli aferente procedurii.

Acest text de lege enumeră însă în mod expres şi limitativ categoriile de cheltuieli care urmează a fi acoperite în urma valorificării unui bun care formează obiectul unei garanţii iar creanţele născute după data deschiderii procedurii nu sunt menţionate între aceste cheltuieli. Textul de lege fiind de strictă interpretare, nu poate fi extins prin analogie şi cu privire la creanţele mai sus menţionate.

Nici din dispoziţiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, care reglementează creanţele născute după data deschiderii procedurii nu rezultă că acestea s-ar putea încadra în categoria cheltuielilor prevăzute de art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Singura diferenţă creată de acest text de lege între creanţele născute după deschiderea procedurii insolvenţei şi creanţele născute înainte de acest moment constă în faptul că cele dintâi nu se înscriu în tabelul de creanţe. Ele vor face parte însă, din categoria corespunzătoare, fiind, după caz, creanţe garantate, salariale, bugetare sau chirografare şi vor beneficia de acelaşi tratament ca şi creanţele din categoria din care fac parte.

Dacă s-ar accepta interpretarea dată de recurentă s-ar putea ajunge la situaţia în care, în urma plăţii tuturor creanţelor născute în timpul procedurii creditorul garantat nu ar mai obţine nicio sumă de bani ca urmare a vânzării bunului care formează obiectul garanţiei sale.

Faţă de aceste considerente, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul şi a se menţine hotărârea atacată.

Decizia 691/R/7 decembrie 2011 – redactor G.C.

Domenii speta

Spete similare