Imposibilitatea încadrării de către instanţă în condiţii deosebite după 2001 dacă angajatorul nu a urmat procedura prevăzută de lege

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. de dosar 12341/63/2012, reclamanţii A.C. şi alţii au chemat în judecată pe pârâţii SC ELECTRICA SA BUCUREŞTI şi CEZ DISTRIBUŢIE SA CRAIOVA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi aceştia din urmă să le acorde condiţiile deosebite de muncă pentru perioada 01.04.2011 – 31.12.2011. Au mai cerut eliberarea unei adeverinţe în acest sens şi obligarea pârâţilor la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

În fapt, au arătat în esenţă că în perioada vizată au fost angajaţii pârâtei SC Electrica SA Bucureşti, efectuând lucrări de întreţinere, revizii, reparaţii la instalaţiile energetice aflate sub tensiune cât şi scoase temporar de sub tensiune, intervenţii accidentale,  avarii, etc. Activitatea efectuată de reclamanţi în cadrul intimatei s-a desfăşurat în împrejurări specifice condiţiilor deosebite de muncă.

Munca efectivă în cadrul pârâtei s-a desfăşurat în prezenţa unei tensiuni cuprinse între 20.000 şi 400.000 de volţi, ceea ce a condus la afecţiuni fizice şi psihice permanente, activitatea fiind reglementată de Decretul 400/1981 şi Legea nr. 263/2010.

În baza H.G. nr. 1342/2001, reclamanţii au fost preluaţi ca personal de către pârâta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE SA CRAIOVA.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 19/2000, Legea nr. 263/2010 şi art. 6 din C.E.D.O.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 alin.1 lit.a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizată.

Prin întâmpinarea formulată pârâta SC ELECTRICA SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că activele şi pasivele fostei IRE Craiova au fost preluate de către SC ELECTRICA Transilvania SA.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată pârâta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE SA a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.

A arătat că SC ELECTRICA SA nu a predat către S.C. CEZ DISTRIBUŢIE SA arhiva, astfel că aceasta nu deţine informaţii verificabile necesare în vederea eliberării adeverinţelor solicitate de către reclamanţi.

A depus un set de acte.

Prin încheierea din data de 08.10.2012 instanţa a disjuns cererile, formând pentru fiecare reclamant în parte un dosar, în prezentul dosar nr. 12341/63/2012 figurând ca unic reclamant A.C.

Reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare prin care a reluat cele învederate în cererea introductivă.

A anexat în copie: CI şi carnetul de muncă propriu, precum şi practică judecătorească.

Pârâta CEZ DISTRIBUŢIE SA CRAIOVA a mai depus o întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, arătând că nu a fost iniţiată procedura legală pentru încadrarea personalului în condiţii deosebite/normale de lucru.

Pe fond, consideră cererea neîntemeiată, reiterând argumentele formulate anterior.

A anexat în copie un studiu şi set de acte.

Până la ultimul termen de judecată, instanţa a încuviinţat părţilor de trei ori amânarea judecăţii pentru ca acestea să aibă timp să studieze cererile şi înscrisurile depuse la dosar.

S-au mai depus: un aviz şi adrese, regulament nr. 5114/2002, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Prin sentinţa nr. 1287/11.02.2013, instanţa a respins cererea reţinând următoarele:

Asupra excepţiilor:

Nu se poate stabili că în speţă ar exista o condiţie legală, neîndeplinită de către reclamant, pentru exercitarea dreptului de a sesiza instanţa. Aşadar, nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Dacă a fost efectuată sau nu, la nivelul unităţii angajatoare, procedura de nominalizare a locurilor de muncă şi a persoanelor care efectuează activităţile ce se încadrează în condiţii deosebite de muncă, în conformitate cu dispoziţiile legale, nu constituie un impediment la promovarea prezentei acţiuni, neexistând un text legal în acest sens.

Prin urmare, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii.

Pârâta S.C. ELECTRICA S.A. BUCUREŞTI, spre deosebire de pârâta S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A. CRAIOVA., nu reprezintă nici ultimul angajator şi nici deţinătorul arhivei, pentru a fi în măsură să elibereze adeverinţă,

Aceasta, inclusiv în temeiul dispoziţiilor Ordinului nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. ELECTRICA S.A. BUCUREŞTI şi, în consecinţă, va respinge cererea faţă de aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În acest sens este şi practica instanţei de control judiciar – Curtea de Apel Craiova - de exemplu, decizia pronunţată în dosarul nr. 4420/63/2011.

Asupra fondului:

Reclamanţii au solicitat sa se constate că în perioada 01.04.2011 – 31.12.2011 au lucrat în condiţii deosebite de muncă, iar pârâta sa fie obligata să le elibereze o adeverinţe în acest sens şi să fie obligată la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Spre deosebire de vechea procedură de încadrare în grupe de muncă astfel cum era reglementată de Ordinul nr. 50/1990, procedura de încadrare în condiţii deosebite de muncă este esenţial diferită şi presupune îndeplinirea în mod cumulativ a mai multor condiţii.

Potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 19/2000 au fost prevăzute următoarele:

 „(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc.

(2) Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii.

(3) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) se va adopta în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).

(5) Avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.”

În conformitate cu pct. 16 din Ordinul nr. 340/4 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, nominalizarea persoanelor care lucrează în locuri de muncă în condiţii deosebite, cu respectarea criteriilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, se face de către angajator în baza avizului acordat de inspectoratul teritorial de muncă. Angajatorul este obligat să depună la casa teritorială de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedeşte încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite. Persoanele asigurate pe bază de declaraţie sau de contract de asigurare, care lucrează în locuri de muncă în condiţii deosebite, solicită inspectoratului teritorial de muncă avizul pentru încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 261/2001.

În temeiul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, a fost adoptata H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

În raport de disp. art. 3 din H.G. nr. 261/22 februarie 2001, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operaţiuni specifice şi care constau în:

„  a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite şi stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă, acolo unde acesta este înfiinţat;

b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecţiei muncii;

c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1); buletinele de determinări trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date: unitatea, secţia, atelierul, locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă, metodele de măsurare;

d) solicitarea de către angajator de la instituţiile abilitate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiţii deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului;

e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, în cadrul Comitetului de securitate şi sănătate în muncă acolo unde acesta este înfiinţat, conform anexei nr. 2 sau 3;

f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de mediu specifici locului de muncă;

g) obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4;

i) stabilirea locurilor de muncă în condiţii deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.”

Ori, potrivit reglementărilor cuprinse în legea nr. 19/2000, avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.

De asemenea, disp. art. 3 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 reia ca o etapă componentă a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite „obţinerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4”.

Dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 au următorul conţinut:

„(1) Avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite va cuprinde şi se va acorda în baza următoarelor documente:

a) determinările de noxe, efectuate de laboratoare abilitate prevăzute în anexa nr. 1, care se fac numai în prezenţa inspectorilor de muncă, certificând că la data efectuării acestora s-au aplicat măsurile tehnico-organizatorice pentru normalizarea condiţiilor de muncă, că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionează normal, conform proiectului, şi că procesele tehnologice se desfăşoară în condiţii normale;

b) constatările efectuate de inspectoratele teritoriale de muncă, ce vor fi consemnate într-un proces-verbal şi vor face referire directă la respectarea prevederilor Normelor generale de protecţie a muncii, Normelor specifice de securitate a muncii şi ale celorlalte acte normative din domeniu;

c) copii de pe lista cuprinzând bolile profesionale sau sinteza analizelor medicale şi fişa de evaluare prevăzută în anexa nr. 2 sau 3.

(2) Avizul acordat are o valabilitate de cel mult 3 ani, cu posibilitate de prelungire.”

Or, din documentaţia care a stat la baza parcurgerii de către pârâtul angajator a procedurii prevăzute de HG nr. 261/2001 rezultă că procedura respectivă s-a oprit la momentul în care inspectoratul teritorial de muncă a considerat că locurile de muncă ale reclamanţilor nu pot fi încadrate în locuri de muncă în condiţii deosebite şi prin urmare nu şi-a acordat avizul solicitat în mod  obligatoriu de lege.

În condiţiile în care nu a fost respectata metodologia prevăzuta de H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, încadrarea în grupa I de munca până în anul 2001 si existenţa unui nivel ridicat de noxe ori administrarea unei expertize judiciare de verificare a condiţiilor de muncă nu sunt criterii suficiente pentru încadrarea locurilor de munca în condiţii deosebite.

Instanţa nu contestă concluziile studiului tehnic în ceea ce priveşte situaţia de fapt relevantă, dar concluziile acestuia nu sunt de natură a înlocui avizul care potrivit legii se acordă de către o altă autoritate publică, respectiv inspectoratul teritorial de muncă.

Instanţa ar putea trece peste obligativitatea acordării avizului de către inspectoratul teritorial de muncă, numai dacă s-ar substitui voinţei legiuitorului şi ar începe să creeze norme juridice, cu încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin decizia nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.1 , art.2 alin 3 şi art.27 alin.1 din OG nr. 137/2000 ,republicată, sunt neconstituţionale , în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin decizia nr. 819/03.07.2008, Curtea Constituţională a statuat că înţelesul prevederilor OG 137/2000 prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative  este neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor consacrat în art.1 alin 4 din Constituţie şi în art.61 alin 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

 De altfel, Curtea Constituţională, în considerentele deciziei sus menţionate ,a arătat faptul că misiunea instanţelor judecătoreşti este aceea de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

În plus, nu se poate constata o culpă a angajatorului în nefinalizarea procedurii prevăzute de lege, de vreme ce responsabil pentru neacordarea avizului  este o parte terţă faţă de prezentul litigiu, inspectoratul teritorial de muncă.

O culpă în acest sens se poate reţine şi sindicatelor sau reprezentanţilor reclamanţilor care nu au contestat refuzul inspectoratului teritorial de muncă de a acorda avizul solicitat în mod imperativ de lege.

Astfel, angajaţii aveau posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru a contesta refuzul autorităţilor de a emite avizul în discuţie, în temeiul legii nr. 554/2004, coroborate cu disp. art. 21 din Constituţie şi art. 6 din CEDO, care garantează accesul la justiţie.

Instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă nu este nici învestită să analizeze refuzul I.T.M. în a emite avizul respectiv , după cum nici nu ar fi competentă să se pronunţe pe modul în care o autoritate publică a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile conferite de lege, în raport cu anumite persoane de care nu este legată în temeiul unor contracte de muncă.

Este de menţionat şi că H.G. nr. 261/2001 a fost abrogată prin H.G. nr. 246 din  7 martie 2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, iar la art. 1 din acest act normativ se prevăd următoarele:

„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, valabile până la data de 6 martie 2007 inclusiv, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite în cuprinsul prezentei hotărâri.

(2) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2008.”

Cu alte cuvinte, după intrarea  în vigoare a H.G. nr. 246/7 martie 2007 nici nu se mai pune problema de acordare a unor avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, ci numai de reînnoire a avizelor deja acordate.

H.G. nr. 246/7 martie 2007 este la rândul ei modificată prin H.G.  nr. 1622/10 decembrie 2008 cu privire la procedura de reînnoire a avizelor până la data de 31 12 2009, iar ulterior prin H.G.  nr. 1627 din 29 decembrie 2009, cu privire la procedura de reînnoire a avizelor până la data de 31 12 2010.

Pentru admiterea unei acţiuni de genul celei de faţă, instanţa ar trebui nu numai să acorde un aviz cu încălcarea competenţelor sale, dar în plus să şi reînnoiască de trei ori avizul respectiv.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea.

Implicit, va respinge ca neîntemeiată cererea, în temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor), de a obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă în acest sens.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta să facă menţiunile cuvenite în carnetul de muncă, şi acesta va fi respins, fiind neîntemeiat.

Chiar şi în cazul în care capătul principal de cerere ar fi fost admis, începând cu 01.01.2011 au fost abrogate dispoziţiile Decretului nr. 92/1976, conform art. 281 alin 3 din Codul mucii. De aceea nu mai există temei pentru angajator în vederea efectuării unor astfel de menţiuni.

Potrivit art. 279, coroborat cu dispoziţiile art. 3 alin 1 din (Anexa 1) Ordinul nr. 1083/2011 pentru aprobarea Procedurii de lucru privind eliberarea carnetelor de muncă salariaţilor angajatorilor pentru care inspectoratele teritoriale de muncă păstrau şi completau, respectiv certificau legalitatea înregistrărilor efectuate în carnetele de muncă, angajatorii pot completa carnetele de muncă doar cu date aferente până la 31.12.2010, ultima înregistrare fiind cea prevăzută în anexa nr. 1  a ordinului.

Aşadar după această dată angajatorii nu mai pot face menţiuni în carnetele de muncă, ci doar să elibereze adeverinţe salariaţilor, în temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii.

Domenii speta

Spete similare