Refuzul pârâtului fost administrator social de prezentare a tuturor documentelor solicitate de către lichidator, precum şi faptul nedepunerii situaţiilor financiare anuale la organele fiscale, precum şi refuzul de prezentare înaintea instanţei, repre...

Sentinţă comercială 686 din 08.05.2012


79 Faliment

Refuzul pârâtului fost administrator social de prezentare a tuturor documentelor solicitate de catre lichidator, precum si faptul nedepunerii situatiilor financiare anuale la organele fiscale, precum si refuzul de prezentare înaintea instantei, reprezinta indicii ale tinerii unei contabilitati deficitare, fapta ilicita prevazuta de art. 138 lit. d) si care a produs un prejudiciu societatii, prejudiciu constând în suma reprezentând pasiv neacoperit înregistrat de catre debitoare.

Tribunalul Dolj Sectia a II a Civila, dosar nr. 12767/63/2011/a1.1, sentinta nr. 686/08.05.2012

Asupra cauzei de fata, deliberând, constata urmatoarele:

la data de 29.11.2011, A. S. I. SPRL - lichidator judiciar desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei SC M. C. SRL, în temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2006, a formulat cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale a pârâtului C. F.-A., domiciliat în Craiova, jud. Dolj, în calitate de fost administrator social si asociat unic al debitoarei, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei SC M. C. SRL, în cuantum de 160.699,35 lei.

În motivarea cererii lichidatorul judiciar a aratat ca faptele pentru care solicita antrenarea raspunderii patrimoniale a pârâtului C. F. A. sunt expres prevazute si sanctionate de legiuitor în art. 138 alin. 1 lit. a si lit. e din Legea nr. 85/2006. astfel, potrivit bilantului depus pe anul 2010, publicat pe site-ul mfinante.ro, societatea falita avea înregistrat în contabilitate la capitolul Casa si conturi la banci suma de 19.503 lei, suma care nu se mai gaseste în patrimoniul societatii la aceasta data, fapt ce duce la prezumtia ca a fost folosita în interes propriu, întrucât trebuia folosita de societate pentru efectuarea de plati catre proprii creditori, însa ea a fost folosita în alte scopuri decât cel prevazut de Legea nr. 82/1991.

S-a mai precizat de catre lichidatorul judiciar ca, administrator social al societatii debitoare de la data de 08.03.2010 si pâna la intrarea societatii în procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 a fost C. F. A., caruia îi revenea obligatia de gestionare a activitatii societatii si a patrimoniului acesteia si, având în vedere imposibilitatea justificarii disparitiei sumelor de bani din patrimoniul societatii, dovedeste faptul ca aceste sume de bani au fost folosite în interesul propriu al administratorului social.

Lichidatorul judiciar a mai aratat ca potrivit bilantului depus pe anul 2010, publicat pe site-ul mfinante.ro, societatea falita la capitolul Creante figureaza cu creante de recuperat în cuantum de 180.666 lei, pentru care nu s-a facut nici un demers de catre administratorul social (pârât în cauza) în vederea recuperarii si încasarii, prejudiciindu-se interesele creditorilor. De asemenea, nepredarea documentelor ce atesta creantele pe care falita le are împotriva partenerilor contractuali, împiedica lichidatorul judiciar sa-si îndeplineasca atributiile stabilite de catre lege, respectiv recuperarea creantelor.

Totodata, lichidatorul judiciar a mentionat ca desi a efectuat numeroase demersuri nu a reusit sa intre în posesia documentelor financiar-contabile ale SC M. C. SRL Craiova, persoana împotriva careia s-a îndreptat cu actiune pentru antrenarea raspunderii patrimoniale neputându-se apara invocând ca si argument faptul ca nu a avut cunostinta de procedura insolventei declansata împotriva debitoarei SC M. C. SRL si de obligatia legala ce-i incumba potrivit art. 35 din lege, având în vedere atât principiul de drept conform caruia nimeni nu se poate prevala de necunoasterea legii, dar si de faptul ca pârâtul, în calitate de administrator al societatii, avea obligatia legala de a se interesa de bunul mers al societatii.

Lichidatorul judiciar a precizat ca se impune antrenarea raspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de administrator social, întrucât conform bilantului depus pe anul 2010 sunt înregistrate în patrimoniul debitoarei la capitolul Stocuri bunuri în valoare de 36.541 lei, care faptic nu mai exista, fapta savârsita fiind una ilicita si prejudiciabila, fiind totodata si una din cauzele ce a determinat insolventa debitoarei, aspect dovedit de faptul ca, existenta numai scriptic a acelor bunuri în patrimoniul debitoarei a denaturat imaginea în ansamblu a patrimoniului societatii debitoare, neexistând practic o imagine fidela a situatiei rezultate în urma activitatii economice desfasurate. Se apreciaza de catre lichidatorul judiciar ca activele, în mod intentionat, au fost ascunse de pârât, încât lichidatorul sa nu poata intra în posesia lor pentru a le valorifica în cadrul procedurii insolventei în interesul creditorilor, fiind usor de înteles faptul ca unicul scop al pârâtului a fost acela de a se folosi personal de activele deturnate.

S-a aratat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care lichidatorul judiciar a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata, iar prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna antrenarea raspunderii pârâtului C. F. A. si pe cale de consecinta suportarea de catre acesta a pasivului în suma de 160.699,35 lei.

În drept lichidatorul judiciar si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2006.

În sustinere s-au depus înscrisuri: extras de pe site-ul finantelor, certificat constatator privind pe SC M. C. SRL, notificari înaintate debitoarei si administratorului social, confirmarile de primire, tabelul definitiv consolidat al creantelor SC M. C. SRL.

Prin notele de sedinta depuse la dosarul cauzei la data de 12.01.2012, lichidatorul judiciar a precizat ca s-a prezentat C. B. - tatal pârâtului C. F. A., care si-a luat angajamentul ca pâna la 20.01.2012 sa predea documentele solicitate, mentionând totodata ca s-a ocupat administrarea societatii debitoare în baza unei procuri ce urmeaza a o prezenta. Lichidatorul judiciar a depus la dosar declaratiile numitului C. B. si nota interna asumata de C. B..

La data de 06.03.2012, lichidatorul judiciar a învederat ca o parte din documentele financiar-contabile ale societatii debitoare au fost predate, urmând a fi analizate; depune la dosar proces-verbal din 05.03.2012.

Analizând actele si lucrarile cauzei, judecatorul sindic retine ca, în fapt, desi a fost notificat de catre lichidatorul judiciar desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei sa îi predea documentele prevazute de art. 28 Legea 85/2006, pârâtul nu si-a îndeplinit decât partial aceasta obligatie, fapt care l-a împiedicat pe acesta sa verifice regularitatea tinerii registrelor contabile obligatorii, a declaratiilor fiscale, a situatiilor financiare.

Se mai retine ca, în urma verificarii bilantului depus pe anul 2010, conform datelor furnizate de site-ul Ministerului Finantelor,  societatea falita avea înregistrat în contabilitate la capitolul ,,Casa si conturi la banci" suma de 19.503 lei, sume care nu se mai regasesc la aceasta data în patrimoniul societatii falite în evidentele contabile ale debitorului, iar la capitolul ,,Stocuri'' apareau bunuri in valoare de 36.541 lei, care nu se mai regasesc la aceasta data în patrimoniul societatii falite si nici nu au fost puse niciodata la dispozitia lichidatorului judiciar pentru a fi evaluate si valorificate

De asemenea, potrivit aceluiasi bilant întocmit de catre debitoare, societatea falita avea înregistrat în contabilitate la capitolul ,,Creante" suma de 180.666 lei, reprezentând creante pe care falita le are împotriva debitorilor, creante pentru care nu s-a facut nici un demers în vederea recuperarii si încasarii lor, prejudiciindu-se astfel, în mod fara echivoc interesele creditorilor.

Potrivit art. 138 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, desemnat sa administreze procedura insolventei unui debitor, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoana juridica sa fie suportata de membrii organelor de administrare, daca acestia au folosit bunurile societatii în interes propriu, au facut acte de comert în interes personal sub acoperirea persoanei juridice sau au tinut o contabilitate fictiva, facând sa dispara documente ale societatii.

Pentru angajarea raspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie îndeplinite mai multe conditii: savârsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existenta prejudiciului, existenta legaturii de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovatia persoanei care raspunde. Probarea acestor patru conditii revine lichidatorului judiciar, titular al actiunii, conform art. 1169 C.civ.

Totodata, potrivit Legii nr. 82/1991, administratorul unei societati comerciale are obligatia de a conduce contabilitatea si de a întocmi situatiile financiare anuale, iar deturnarea sau ascunderea unei parti din activul unei persoane juridice ori marirea în mod fictiv a pasivului acesteia consta în schimbarea destinatiei unor bunuri ce apartin acesteia, dosirea unor bunuri sau drepturi patrimoniale sau consemnarea unor datorii fictive sau sume nedatorate în evidentele fiscale ale acesteia.

Instanta constata astfel ca refuzul pârâtului de prezentare a tuturor documentelor solicitate de catre lichidator, precum si faptul nedepunerii situatiilor financiare anuale la organele fiscale, fapt confirmat de catre înscrisurile eliberate de acestea, precum si refuzul de prezentare înaintea instantei, reprezinta indicii ale tinerii unei contabilitati deficitare, fapta ilicita prevazuta de art. 138 lit. d) si care a produs un prejudiciu societatii, prejudiciu constând în suma reprezentând pasiv neacoperit înregistrat de catre debitoare.

De asemenea, evidentierea în contabilitatea falitei a unor bunuri, coroborat cu faptul ca la aceasta data ele nu se mai regasesc fizic, precum si omisiunea  membrilor organelor de conducere, de a initia demersurile necesare în vederea recuperarii creantelor pe care debitorul persoana juridica le are fata de anumiti parteneri contractuali reprezinta indicii ale unei deturnari a bunurilor societatii, precum si ale unei mariri fictive ale pasivului debitorului persoana juridica, fapte ce au produs un prejudiciu societatii, prejudiciu constând în suma reprezentând pasiv neacoperit înregistrat de catre debitoare.

Se apreciaza totodata ca starea de insolventa a debitoarei a fost determinata si accentuata de faptele pârâtului, care, refuzând sa predea documentele contabile solicitate conform art. 28 Legea 85/2006, sau bunurile evidentiate în patrimoniul societatii, a creat aparenta folosirii în interes propriu a bunurilor debitoarei, a ascunderii acestora si a marit în mod fictiv pasivul acesteia, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu fiind astfel dovedita.

Cu privire la ultima conditie a angajarii raspunderii pârâtei, instanta considera ca refuzul acesteia de a se prezenta înaintea instantei, demonstreaza caracterul intentional al savârsirii acestei fapte ilicite.

În consecinta, constatând ca în prezenta cauza s-a facut dovada îndeplinirii conditiilor angajarii raspunderii civile delictuale a pârâtului, conform art. 138 si urm. Legea 85/2006, instanta urmeaza sa admita prezenta cerere si sa oblige pârâtul la plata catre societatea debitoare a sumei de 160.699,35 lei, reprezentând pasiv neacoperit.