Incredinţare minor şi obligare la plata pensiei de întreţinere

Sentinţă civilă 34 din 16.12.2008


Constată că prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti, sub nr.xxx din 07.10.2008, reclamantul A.I.C., domiciliat în xxx, judeţul B., a chemat în judecată pe pârâta M.M., domiciliată în xxx.cu reşedinţa în xxxjudeţul B.,la familia M., solicitând să-i fie încredinţat spre creştere şi educare minorul I.,născut la 22.07.2007 şi să fie obligată pârâta la pensie de întreţinere pentru acesta.

Acţiunea a fost timbrată cu 10 lei şi 0,3 lei timbru judiciar, iar în motivare reclamantul arată că din relaţiile de concubinaj ale părţilor a rezultat minorul I., care se află în îngrijirea sa, din data de 15.07.2008 când pârâta a părăsit domiciliul comun al părţilor şi nu a mai luat legătura cu minorul.

în cauză s-au depus acte, s-a efectuat anchetă socială şi au fost audiaţi doi martori, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Din relaţiile de concubinaj ale părţilor a rezultat minorul I.,născut la data de 22.07'.2007.

în urmă cu trei luni pârâta a părăsit domiciliul comun al părţilor şi nu s-a mai interesat de minorul rămas în grija tatălui.

Ancheta socială efectuată în cauză a constatat că minorul se află în grija reclamantului şi că acesta are condiţii bune pentru creştere şi educare.

Martorii audiaţi în cauză sub prestare de jurământ, confirmă situaţia de fapt reţinută precizând că după despărţirea în fapt pârâta a plecat în străinătate şi nu a mai luat legătura cu minorul loan ,dar nici cu un alt minor pe care îl are şi care a rămas în grija bunicilor materni şi nici nu a contribuit cu nimic la întreţinerea acestuia.

în raport de situaţia de fapt reţinută instanţa constată că este în interesul minorului ca acesta să fie încredinţat părintelui care are grijă de el.

Urmează ca instanţa, în baza art.42 Codul familiei să încredinţeze reclamantului, minorul, apreciind că este în interesul acestuia să locuiască cu tatăl.

în baza art.86, 94 Codul familiei va obliga pârâta către reclamant la pensie de întreţinere pentru minor, calculată în raport de nevoile acestuia şi de venitul minim pe economie.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.