Excepţia lipsei interesului in acţiunea in nulitate absoluta Delimitare de excepţia lipsei calităţii procesuale active. Prematuritate. Noţiunea de cauză a actului juridic.

Excepţia lipsei interesului in acţiunea in nulitate absoluta Delimitare de excepţia lipsei calităţii procesuale active. Prematuritate. Noţiunea de cauză a actului juridic.

Invocarea, de către pârâtul dintr-o acţiune în nulitate absolută a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, motivându-se că aceasta nu prezintă interes, atitudine în care insistă după interpelare, semnifică, în fapt, invocarea ambelor excepţii, respective atât calităţii  procesuale active, cât şi pe cea a lipsei interesului..

Pornindu-se de la regimul juridic al nulităţii absolute, în sensul că orice persoană poate cerere declararea acesteia pe cale judecătorească, concluzia care se impune este că o atare excepţie va fi respinsă întotdeauna într-o astfel de acţiune.

Sfera persoanelor se restrânge dintr-un alt punct de vedere,- totodată condiţie esenţială de punere în mişcare a acţiunii civile - şi anume interesul.

Calitatea procesuală, indicând subiectul de drept procesual civil şi interesul, ca folos practice urmărit nu se confundă, fiecare având proprii cerinţe de existenţă.

Existenţa unui proces de partaj cu privire la bunul transmis prin actul contestat ca nul nu afectează cu o condiţie suspensivă dreptul reclamantei de a obţine anularea acestuia, motiv pentru care excepţia prematurităţii este neîntemeiată.

Cauza ilicită nu semnifică nesocotirea unui interes privat, ci vătămarea interesului social. Din acest punct de vedere capătă incidenţă acţiunea revocatorie.

Alegaţia în sensul că părţile nu au avut niciodată intenţia de a plăti orio primi preţ, nu poate fi valorificată în cadrul  acţiunii de declarare a nulităţii, ci în cadrul acţiunii în declararea simulaţiei, actul juridic, privit ca negotium iuris putând fi valabil în fapt, indiferent de titulatura acordată de părţi.

Prin cererea, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la data de 11.03.2008, reclamanta BIC, a chemat în judecată pe pârâţii  SM, SMa, SE şi IG, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate la BNP Gutău Mariana sub nr. 1,2 şi 3, toate din data de 23.05.2008, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-şi cererea în fapt, reclamanta a arătat că la data de 15.04.2002 numitul SMG i-a vândut un teren în suprafaţă de 1653,82 mp, situată în Rm. Vâlcea, printr-un înscris sub semnătură privată, stabilind ca, ulterior, să se prezinte la notar pentru a încheia, în mod definitiv un contract de vânzare-cumpărare.

Această suprafaţă de teren era cuprinsă într-un titlu emis pe numele autorului vânzătorului, SM, cu nr. 1957/28759.

Reclamanta menţionează că ulterior, s-a formulat cerere de partaj între moştenitorii autorului SMG, finalizată, într-un prim ciclu procesual cu o hotărâre (s.c. nr…/2005) prin care s-a consfinţit tranzacţia dintre părţi, în cuprinsul căreia suprafaţa de teren promise iniţial reclamantei nu a căzut în lotul promitentului vânzător.

Hotărârea de expedient a fost casată la data de 30.06.2005, cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia civilă nr. 0 a Tribunalului Vâlcea.

La data de 23.05.2005, deşi sentinţa de expedient nu era irevocabilă, suprafaţa de teren de 1653,82 mp, promisă reclamantei, a fost vândută, prin contractele a căror nulitate se afirmă, între pârâţi.

Reclamanta arată că un nou ciclu procesual, după casarea la care a făcut referire, s-a finalizat cu o altă tranzacţie, hotărârea de expedient fiind, din nou, casată, cauza fiind în curs de judecată, în al treilea ciclu procesual, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (nr. 996/288/2006).

Reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute a contractelor evocate, având în vedere 3 motive şi anume: contractele sunt fondate pe o cauză ilicită sau sunt lipsite de cauză; sentinţa civilă nr. 664/2005 a Jud. Rm. Vâlcea, definitivă iar nu irevocabilă, nu constituie titlu; titlul vânzătorului, aceeaşi sentinţă, a fost desfiinţat.

În dezvoltarea primului motiv invocat, reclamanta arată că respectivele acte de vânzare cumpărare s-au încheiat fictiv, lipsind scopul imediat, doar pentru a o împiedica pe reclamantă să devină proprietara acestor terenuri, nefiind vreodată pusă, între părţile contractante, cu adevărat, problema îndeplinirii prestaţiilor asumate.

Reclamanta afirmă că lipsa scopului imediat atrage lipsa cauzei, cu consecinţa nulităţii absolute a actului juridic civil.

De asemenea, se menţionează că pârâţii au fost de rea credinţă, declarând în faţa notarului că până în momentul vânzării, terenurile au fost stăpânite în mod continuu, netulburaţi de nimeni, sub nume de proprietar şi că nu există nici un litigiu cu privire la acestea, astfel încât cauza contractelor atacate este contrară bunelor moravuri, cu aceeaşi consecinţă, a nulităţii absolute.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv, reclamanta consideră că pentru a constitui titlu de proprietate, hotărârea de expedient trebuia să rămână irevocabilă.

În fine, în dezvoltarea celui de-al treilea motiv, datorită faptului că respectiva hotărâre a fost casată, anularea sa implică şi anularea actului subsecvent, conform regulii resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

În drept, reclamanta a invocat art. 966-968 C.civ., art. 272, 273, 279 alin. 2 şi art. 377 C.p.c..

Acţiunea a fost legal timbrată, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei (f. 7-9).

La termenul din data de 20.05.2008, pârâţii SM şi IG au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsa calităţii procesuale active  şi excepţia prematurităţii cererii, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Motivând întâmpinarea în fapt, pârâţii menţionaţi au arătat, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, că reclamanta nu justifică nici un interes, nefiind titulara vreunui drept real asupra terenului şi nejustificând măcar o aparenţă de astfel de drept.

Mai mult, reclamanta nu este parte în contractele atacate, astfel încât îi aparţine proba atât a existenţei interesului născut şi actual cât şi a realităţii unor pretinse motive de nulitate absolută.

Referitor la excepţia prematurităţii , pârâţii afirmă că există pe rolul Judecătoriei Rm Vâlcea un proces având ca obiect partaj, încă neterminat. Astfel, există posibilitatea reală ca bunurile care fac obiectul prezentului litigiu să cadă, din nou în lotul vânzătoarelor, astfel încât prezenta cerere ar fi trebuit a fi promovată numai după finalizarea acestui proces.

Pe fond, pârâţii arată că motivele de nulitate invocate în cererea principală sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, cu privire la motivul desfiinţări sentinţei de expedient, acest aspect nu atrage nulitatea actului subsecvent ci o altă sancţiune de drept civil, însă numai dacă bunurile  respective nu ar cădea în lotul vânzătorului..

Cu privire la încheierea contractelor în aceeaşi zi şi că sentinţa nu ar fi fost irevocabilă, pârâţii consideră că acest aspect este neserios  şi nu poate atrage nulitatea.

Referitor la  lipsa cauzei, aceiaşi pârâţi arată că preţul a fost plătit în realitate, prestaţiile au fost efectuate în realitate.

Pârâţii nu au arătat temeiurile de drept ale întâmpinării şi nici mijloacele de probă pe care se sprijină.

Potrivit art. 137 alin. 1 din C.p.c., instanţa va soluţiona cu precădere excepţiile procesuale care fac de prisos analizarea fondului.

La termenul de astăzi a fost pusă în discuţie calificarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în raport de motivarea sa din întâmpinare, instanţa considerând că, în realitate, pârâţii SM şi IG. au invocat atât excepţia lipsei calităţii procesuale active cât şi excepţia lipsei de interes.

1.Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa reţine că, între condiţiile esenţiale necesare pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii civile se numără calitatea procesuală. Raportându-se la reclamant, calitatea procesuală (activă) semnifică realizarea unei identităţi între această parte din proces şi titularul dreptului pretins, sub aspect material.

Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, edificator sub această privinţă este regimul juridic al sancţiunii nulităţii absolute.

Astfel, o primă regulă fundamentală în materie o constituie cea potrivit căreia  orice persoană poate solicita organului jurisdicţional constatarea intervenirii sancţiunii.

Desigur, sub aspect material, regula menţionată nu suscită discuţii, însă domeniul său de aplicabilitate este restrâns sub aspect procesual, când este necesară a se întruni o altă condiţie a acţiunii civile, şi anume interesul.

Dar limitarea evocată nu poate fi înţeleasă ca o coincidenţă între două condiţii diferite de exercitare a acţiunii civile, anume calitatea procesuală şi interesul. Prima îşi are izvorul în dreptul material, în regimul juridic al instituţiei disputate, iar cealaltă are relevanţă sub aspect faptic, semnificând folosul practic urmărit de parte.

Iar dreptul material, având la bază raţiunea ocrotirii interesului public, ce aparţine societăţii în ansamblu şi nu numai unui individ, a acordat legitimare procesuală (calitate procesuală activă) oricui.

Aşa fiind, rezultă că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză.

Nu pot fi primite susţinerile pârâţilor în sensul că numai părţile contractante pot cere constatarea nulităţii absolute deoarece această sancţiune lipseşte de efecte actele juridice civile încheiate cu nesocotirea normelor de ordine publică ale legii, astfel încât legitimatio ad causam are fiecare membru al societăţii ale cărei interese – publice - au fost vătămate.

În consecinţă, urmează a se respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.

2. Referitor la excepţia lipsei interesului, condiţie de exercitare a acţiunii civile constând în folosul practic urmărit de către titularul acţiunii civile, instanţa reţine că acesta trebuie să fie născut şi actual, personal, direct şi legitim.

Din acest punct de vedere cercul persoanelor care pot cere constatarea nulităţii se restrânge în raport cu condiţiile evocate, necesar a fi întrunite sub aspectul folosului practic urmărit.

În cauză, cercetarea existenţei interesului trebuie să pornească de la obiectul cererii de chemare în judecată, iar îndeplinirea acestei condiţii va trebui să se raporteze la finalitatea ipotezei admiterii acestei cereri, având în vedere şi natura dreptului pârâtei în legătură cu obiectul actului juridic a cărei nulitate se cere.

Astfel, în ipoteza admiterii cererii formulate, reclamanta s-ar fi regăsit în situaţia de fapt similară celei anterioare contractelor atacate, în care dreptul de proprietate transmis pârâţilor de către pârâte nu ar exista. De altfel, nici calitatea de proprietari tabulari nu ar avea-o pârâţii în această ipoteză. Aceste împrejurări de fapt ar profita reclamantei în litigiul privind materializarea dreptului său de creanţă în sensul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului care face obiectul antecontractului semnat de aceasta cu un copărtaş.

Nu se vor examina în cauză alte instituţii de drept care ar putea fi incidente într-un litigiu distinct, legate de momentul încheierii antecontractului, întrucât s-ar depăşi obiectul judecăţii fixat de reclamant şi ale căror limite sunt fixate de art. 129 alin. 6 din C.p.c.

Susţinerea pârâţilor, din întâmpinare, în sensul că reclamanta nu are interes deoarece nu are un drept real asupra terenului ci doar unul de creanţă care poate decurge din promisiunea de vânzare-cumpărare, nu prezintă relevanţă sub aspectul interesului de a formula prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, nu numai titularul unui drept real ar justifica un interes, folosul practic ulterior poate aparţine si altor persoane care nu deţin un astfel de drept.

În acest caz, folosul practic urmărit se poate traduce în înlăturarea piedicilor în vederea dobândirii unui drept, împrejurare pe deplin posibilă în temeiul art. 1073 şi 1075 C.civ sau, după caz, art. 5 alin. 2 din Titlul X Legea 247/2005.

În consecinţă, excepţia lipsei interesului este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.

3. Sub aspectul excepţiei prematurităţii, ea reprezintă mijlocul procesual prin care se valorifică lipsa cerinţei dreptului pretins de a fi actual.

Instanţa aprobă faptul aflării pe rol a unui alt dosar care are ca obiect partaj succesoral. Este de acord cu susţinerea pârâtului şi în ceea ce priveşte posibilitatea ca bunul partajat să nu cadă în lotul pârâtelor-vânzătoare, cu consecinţe şi asupra contractelor de vânzare cumpărare încheiate conform regulilor aplicabile în materia vânzării lucrului în indiviziune de către unul (unii) dintre copărtaşi.

Ceea ce desparte opinia instanţei de susţinerea pârâţilor este tocmai consecinţa acestei împrejurări asupra acţiunii civile din prezentul dosar şi natura juridică a modalităţii reprezentate de existenţa partajului aspra actelor juridice atacate.

Astfel, de împărţeală depinde soarta vânzării ulterioare. Dacă bunul vândut cade în lotul copărtaşului vânzător, ex tunc vânzarea se consolidează. Dacă nu, vânzarea nu se desfiinţează de iure ci, dimpotrivă, soluţia este aceeaşi ca în materia vânzării lucrului altuia. Astfel, în această ipoteză, copărtaşul atributar (altul decât vânzătorul) poate cere bunul vândut de la posesor fără a i se putea opune contractul. În continuare, cumpărătorul poate cere nulitatea relativă a convenţiei. În caz contrar, contractul rămâne în fiinţă.

Se observă că în ipoteza examinată, terţii nu au o acţiune proprie, specifică materiei, care să difere în funcţie de atribuirea bunului într-un anume lot. Ei pot cere nulitatea absolută convenţiei de vânzare cumpărare fără ca admisibilitatea acestei acţiuni să oscileze în funcţie de persoana atributarului. Şi, în plus, nu li se poate pretinde terţilor să aştepte eventuala revendicare a bunului de către atributar sau intentarea acţiunii in nulitate relativă de către cumpărător. Rezultă, deci, că în materia admisibilităţii constatării nulităţii, finalizarea partajului nu are nicio influenţă.

În cauză, reclamanta nu are un drept de proprietate, este, deci, terţ în materia transmisiunii acestui drept între pârâţi, iar obiectul acţiunii sale îl constituie tocmai constatarea nulităţii absolute a transmisiunii. Dreptul pretins de ea este născut şi actual, fără a fi, deci, afectat de vreo modalitate suspensivă (termen sau condiţie) şi fără a fi condiţionat de acţiunea de partaj.

Prin urmare, excepţia prematurităţii este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

4. În ceea ce priveşte fondul cauzei, raportat la motivele invocate de reclamantă, instanţa reţine, în primul rând că una din condiţiile esenţiale ale actului juridic o constituie cauza, conform art. 948 C. civ., sau scopul actului juridic.

Cerinţele cauzei sunt: să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală.

În structura cauzei se regăsesc scopul imediat şi scopul mediat.

În ceea ce priveşte scopul imediat, acesta este abstract şi invariabil, limitat în cazul actelor juridice numite, în funcţie de caracterul acestor acte.

Din punctul de vedere al actului din cauză, existenţa scopului imediat semnifică prefigurarea, de către părţi, a prestaţiilor corelative (vânzarea fiind un contract sinalagmatic). Vânzătorul prefigurează plata preţului, iar cumpărătorul, transmisiunea dreptului în patrimoniul său.

Existenţa şi caracterul licit al cauzei (implicit al scopului imediat) se prezumă de către lege, revenind, deci, sarcina probei contrare celui care invoca lipsa sa, conform art. 967 C.civ.

Materialul probator administrat în cauză nu conduce la concluzia lipsei scopului imediat.

Astfel, instanţa reţine că terenurile vândute au fost transferate către pârâţi, aceştia şi-au intabulat dreptul, au obţinut autorizaţie de construcţie şi au ridicat edificii în baza acestora, împrejurări de fapt din care reiese explicit că pârâţii cumpărători îşi exercită efectiv atributele dreptului lor.

Aceste împrejurări, unite cu prezumţia de existenţă a cauzei, confirmă existenţa scopului imediat al actului atacat şi realitatea lui.

În plus, caracterul - pretins de reclamantă ca fiind fictiv - al actului,  nu ar reprezenta, chiar veridic de-ar fi, un motiv de nulitate. Instituţia care cuprinde fictivitatea, alături de alte forme de materializare, nu este coincidentă cu nulitatea şi are o natură juridică proprie, fiind anume reglementată de lege.

Sub aspectul lipsei scopului mediat, pretins de reclamantă, element al cauzei care este concret şi variabil, de la caz la caz, instanţa apreciază că nu este motiv de nulitate absolută, ci numai de nulitate relativă, dar dacă şi numai dacă sunt îndeplinite cerinţele erorii, ca viciu de consimţământ, fapt ce evidenţiază legătura dintre cele două elemente ale actului juridic.

Scopul mediat constă în prefigurarea, în momentul întocmirii vânzării, a destinaţiei concrete ce urmează a primi bunul în materialitatea lui, respectiv  preţul. Instanţa apreciază că sunt valabile consideraţiile expuse anterior, în sensul că nici în acest caz nu s-a făcut dovada lipsei scopului imediat, iar împrejurările dovedite unite cu prezumţia de existenţă a cauzei, confirmă şi existenţa scopului mediat.

Referitor la motivul constând în caracterul ilicit şi contrar bunelor moravuri al cauzei (cu referire în acţiune la scopul mediat), instanţa reţine că nu a fost dovedit în cauză.

Caracterul ilicit semnifică încălcarea, prin actul încheiat, a unor dispoziţii de ordine publică, prohibitive, ale legii. Declararea, pretins mincinoasă, a faptului că vânzătoarele au posedat neîntrerupt bunul vândut, nu reprezintă o atare încălcare. De asemenea, fraudarea, cu bună ştiinţă, a drepturilor unui creditor (titular al unui drept de creanţă), nu reprezintă prin ea însăşi fraudă la lege, deoarece interesul creditorului este privat, aparţinându-i şi putând fi ocrotit prin instituţii consacrate de norme speciale (art. 974 şi 975 din C.civ).

Altfel spus, fraudarea drepturilor unui creditor, titular al unei creanţe, astfel cum este reclamanta, nu echivalează cu fraudarea legii, interesele primului fiind nu de ordine publică, ci private, legea recunoscându-i acestuia mijloace specifice în această materie.

Cauza este contrară bunelor moravuri când actul vizează începerea sau continuarea unor situaţii de fapt care ar contraveni moralităţii publice, pudorii sau alterează climatul paşnic dintr-o societate.

Situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate nu reflectă o atare ipoteză.

Instanţa apreciază că pretinsa împiedicare a reclamantei de a deveni proprietar sau declararea pretins mincinoasă, de către vânzătoare, a unei situaţii de fapt, nu reprezintă aspecte care să contravină nici normelor de ordine publică, nici bunelor moravuri.

Referitor la motivul constând în lipsa titlului vânzătorului, instanţa reţine că hotărârea ce a constituit titlul a fost desfiinţată. Titlul de proprietar poate fi însă retroactiv validat, dacă bunul cade din nou în lotul vânzătoarelor.

Oricum, lipsa titlului nu reprezintă motiv de nulitate absolută, fiind pe deplin posibilă în legislaţia română vânzarea lucrului altuia, cu menţiunile anterior enunţate.

Mai este de menţionat că buna credinţă, prezumată de lege, a cumpărătorilor nu a fost combătută. Astfel, ei au cumpărat terenurile în baza unei hotărâri legalizate cu menţiunea „irevocabilă”, fără să se facă dovada că reclamanţii ar fi fost părtaşi la declararea unei astfel de situaţii de fapt.

Pentru considerentele arătate, instanţa consideră că cerinţa cauzei este îndeplinită cu toate condiţiile sale, motiv pentru care conchide că actul atacat este valabil, iar acţiunea reclamantei-neîntemeiată

Judecătoria Rm. Vâlcea, Secţia civilă, s.c. nr. 980/2009

Domenii speta

Spete similare