Liberare condiţionată

Sentinţă penală 2054 din 18.11.2008


Dosar nr. 11439/302/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI

SECTIA I PENALA 

Sentinţa penală nr. 2054

Şedinţa publică de la 18.11.2008 

Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror  I P.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul B T H, având ca obiect cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns petentul, personal şi asistat de avocat D M desemnat  din oficiu, cu delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa  constată  cauza în stare de judecată şi  acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se constate îndeplinite condiţiile prev. de art. 59 C.pen., şi faţă de aceste motive să se admită cererea de liberare condiţionată.

Apărătoarea petentului solicită admiterea cererii de liberare condiţionată, având în vedere concluziile formulate de comisie şi condiţiile prevăzute de lege.

Petentul,  în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de avocat.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul  PB – R, înregistrată pe  rolul acestei instanţe la data de  12.11.2008, sub nr. 11439/302/2008, s-a solicitat liberarea condiţionată  a condamnatului B TH din pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare, aplicată în baza sentinţei penale nr. 1723/2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 4.

Cererea a fost însoţită de  procesul-verbal nr. 45/7.11.2008 şi caracterizarea comportamentului  petentului  în perioada executării  pedepsei.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Condamnatul B T H se află în executarea pedepsei de 10 ani şi 6 luni închisoare, aplicată  în baza sentinţei penale nr. 1723/2001, pronunţată de Judecătoria 4, definitivă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev. de Legea 143/2000, deoarece în data de 20.12.2000  împreună cu altă persoană a transportat cantitatea de 3,95 g heroină. 

În baza acestei hotărâri definitive s-a emis mandatul de executare nr.  2098/2002, executarea pedepsei începând la data de 20.12.2000 şi urmând să expire la data de  19.06.2011.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute trei pătrimi din pedeapsă, respectiv  2875  zile şi a executat în fapt mai mult de trei pătrimi,  2880 zile, în care nu s-a inclus nicio zi ca efect al muncii prestate (nefiind selectat pentru muncă). 

Din caracterizarea comportamentului  petentului  în perioada executării  pedepsei, instanţa reţine că deţinutul a avut o atitudine  decentă şi civilizată, respectând regulamentul de ordine interioară; a  menţinut relaţii neconflictuale şi de susţinere cu celelalte persoane private de libertate; a  participat la activităţile sportive a efectuat lucrări de artizanat; nu a fost sancţionat disciplinar, dar nici recompensat.

Având în vedere cele reţinute în paragrafele anterioare, instanţa constată  îndeplinite condiţiile legale ale liberării condiţionate prev. de art. 59 C.pen. rap. la art. 450 C. proc. pen. şi art.75 şi urm. din Legea 275/2006, referitoare la  fracţiunea minimă din pedeapsă ce trebuie executată, precum şi la comportamentul disciplinat şi la dovezile de îndreptare de care a dat dovadă pe parcursul detenţiei.

Apreciind deci că timpul executat de condamnat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea sa, instanţa urmează a admite propunerea Comisiei şi a dispune liberarea condiţionată a acestuia, atrăgându-i totodată atenţia asupra consecinţei  săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul prevăzut de art.61 C.pen., ce ar putea atrage revocarea beneficiului liberării condiţionate.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat (inclusiv onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei) vor rămâne în sarcina acestuia, în temeiul art.192 alin.3 C.proc.pen. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 450 C.proc.pen. cu ref. la art.75 şi urm. din Legea 275/2006 şi art.  59-60 C.pen.,  admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul B T H  deţinut  în  P R).

Dispune punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2098/2002 al Judecătoriei sectorului 4, dacă nu e arestat în altă cauză.

Atrage atenţia condamnatului asupra disp.art.61 cp.

Cheltuielile judiciare – inclusiv onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina statului. 

Cu drept de recurs, în termen de 3 zile de la comunicare pentru petent  şi de la pronunţare pentru procuror.