Stabilire domiciliu minor

Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că încă din anul 2002, când părţile s-au separat în fapt, a dispărut şi echilibrul şi siguranţa zilei de mâine din viaţa minorei.

Aceasta a fost încredinţată şi reîncredinţată mai apoi, doar pe baza liberului arbitru, câte unui părinte în parte, fiind mutată la intervale scurte de timp din Ploieşti în Bucureşti şi mai apoi din nou în Ploieşti. Instanţa reţine că toată această situaţie de provizorat din viaţa minorei G.B.C. nu a făcut decât să-i dăuneze acesteia, transformând-o prea devreme dintr-un copil într-o persoană matură, nevoită să facă alegeri dificile între părinţii săi naturali, între oraşele în care doreşte să locuiască sau şcolile  în care doreşte să studieze.

Instanţa reţine că, faţă de toate aceste considerente reţinute mai sus, minora are nevoie cel mai mult în prezent de stabilitate şi siguranţă, în funcţie de aceste aspecte urmând a decide asupra admiterii sau respingerii acţiunii reclamantei. (sentinţa civilă nr.5232/30.06.2004)

Prin cererea adresată acestei  instanţe la data de 01.03.2004  reclamanta G.R.I. a chemat în judecată pe pârâtul G.R.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea domiciliului minorei G.B.C., născută la 19.02.1997 la reclamantă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, calculată la venitul minim pe economie, dacă se va dovedi că pârâtul nu are un loc de muncă şi nu înregistrează venituri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma convieţuirii cu pârâtul s-a născut la data de 19.02.1997 minora G.B.C. pe care acesta din urmă a recunoscut-o la insistenţele sale abia după doi ani de la naştere. Părţile s-au despărţit în fapt în anul 2002, când reclamanta a părăsit domiciliul comun de la părinţii pârâtului, mutându-se la bunicii săi. Reclamanta mai arată că o perioadă minora a stat cu ea în Bucureşti şi a fost înscrisă la şcoală de reclamantă, după care fără încuviinţarea mamei a fost luată de tată din Bucureşti şi dusă la Ploieşti, la domiciliul părinţilor săi. A mai arătat reclamanta că în perioada cât fetiţa a stat cu ea a solicitat tatălui să contribuie la creşterea şi educarea acesteia financiar, dar acesta a refuzat motivat de faptul că nu are un loc de muncă.

De la data de 11.01.2004 fetiţa se află în îngrijirea bunicilor paterni care, după ce a fost dusă de tată la aceştia fără acordul mamei, nu i-au mai dat voie fetiţei să întreţină legături cu mama sa, să o vadă sau să vorbească cu aceasta.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.100 şi art.98 din Codul familiei.

La data de 22.03.2004 prin serviciul registratură pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivare pârâtul a arătat că din relaţia avută cu reclamanta a rezultat minora G.B.C., care nu poartă numele său din cauză că la relaţia lor s-au opus părinţii săi, care susţineau că reclamanta provenea dintr-o familie cu reputaţie proastă. Cu toate acestea, arată că până la vârsta de 5 luni şi jumătate a minorei a contribuit la creşterea şi educarea  acesteia, iar după integrarea în familie a reclamantei şi a minorei copilul a fost exclusiv îngrijit şi educat de pârât şi părinţii acestuia, reclamanta fiind ocupată cu continuarea studiilor universitare. După admiterea la facultate, pe care reclamanta o frecventa la Braşov, aceasta a început să lipsească de acasă, în acel moment locuind împreună cu minora şi pârâtul în domiciliul părinţilor acestuia. În anul 2002 reclamanta a luat minora şi a plecat la bunicii săi, de unde minora a fugit, neputându-se adapta.

Pârâtul a mai arătat că minora a mai fost luată de mamă la Bucureşti, la domiciliul  bunicilor acesteia în luna decembrie a anului 2003 dar, a doua zi, întâlnindu-se cu minora în complexul Unirea la „Mc Donalds”, aceasta i-a spus că nu doreşte să locuiască cu mama sa şi ca urmare a acestui fapt pârâtul a dus minora din nou la Ploieşti, la domiciliul părinţilor săi. De atunci reclamanta nu a mai dorit să ia legătura cu minora iar minora refuză categoric să mai stea cu mama sa.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială, s-a dispus şi efectuat ancheta socială efectuat la domiciliile ambilor părinţi.

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa  constată următoarele:

În anul 1997, la 19 februarie, ca urmare a relaţiei dintre părţi, s-a născut minora G.B.C., pe care tatăl său nu a recunoscut-o decât după doi ani de zile.

La 5 luni după naşterea minorei mama acesteia, reclamanta, împreună cu minora, s-au mutat în domiciliul părinţilor pârâtului din Ploieşti, unde au locuit împreună până în luna iunie a anului 2002 – aşa cum reiese din adeverinţa depusă la dosarul cauzei fila 22, şi din declaraţiile martorilor  T.G., A.R. şi D.L.C.

Aşa cum reiese din spusele martorului T.R., audiată în cauză, în vara anului 2002 reclamanta a luat minora din domiciliul părinţilor pârâtului şi, timp de două nopţi, a dormit cu aceasta într-o cameră de cămin în Braşov, timp în care reclamanta şi-a dat examenele restante din sesiunea de vară la facultatea la ale cărei cursuri le frecventa.

În timpul şederii la Braşov pârâtul a venit după reclamantă şi minoră pentru a le readuce la domiciliul său din Ploieşti, reclamanta refuzând însă să o predea pe minoră, cu care s-a stabilit ulterior în domiciliul bunicii sale, tot în Ploieşti. În acest domiciliu au locuit minora şi reclamanta până într-o zi când minora a fugit de la mama sa în domiciliul bunicilor paterni, motivând că nu mai doreşte să locuiască cu mama sa – declaraţiile martorilor.

La sfârşitul anului 2003, aşa cum reiese şi din declaraţiile martorilor, pârâtul a plecat din ţară iar reclamanta, mutată între timp la Bucureşti, unde şi-a găsit un loc de muncă, a luat-o din nou pe fetiţă să locuiască împreună cu aceasta. Reclamanta a locuit în Bucureşti, la concubinul său, într-un imobil închiriat, împreună cu minora timp de aproximativ o lună, în acest timp mergând cu copilul la psiholog şi înscriind-o pe minoră la Scoala W.

Aşa cum reiese din raportul psihologului V.G., realizat în acea perioadă minora avea probleme de comunicare cu mama sa, fiind foarte tristă deoarece a fost nevoită să plece de la bunicii paterni. Aşa cum descrie relaţia mamă-fiică psihologul, aceasta nu era dintre cele mai bune, fetiţa nereuşind să stabilească a cale de comunicare cu mama sa, dar dând semne că lucrurile se pot îndrepta - „e mai bine acum” au declarat cele două despre relaţia lor.

Ca urmare a întâlnirii, în Bucureşti, dintre minoră şi pârât la complexul Unirea, fiind adusă aici pentru a se întâlni cu tatăl său de către mamă, minora şi-a manifestat dorinţa de a se muta înapoi la bunicii paterni, motiv pentru care pârâtul a luat-o pe minoră cu sine la Ploieşti şi nu a mai înapoiat-o mamei.

Aşa cum reiese din declaraţiile martorilor A.R. şi P.E., în prezent minora locuieşte la bunicii paterni împreună cu aceştia şi cu tatăl său, refuzând contactul cu mama sa. („reclamanta a auzit-o la telefon cum refuza să vorbească cu ea” – spune A.R. şi „minora mi-a spus că nu doreşte să locuiască cu mama ei”- declară P.E.).

Aşa cum reiese din concluziile psihologului I.O., în prezent minora este bine îngrijită, sociabilă, echilibrată, singurele momente în care se manifestă emoţional fiind cele în care vorbeşte despre mama sa, pe care „nu o înţelege” şi despre care afirmă că ştie că nu-i vrea răul şi că o iubeşte „dar ei îi place să mediteze şi să stea de vorbă cu prietenii, aşa e ea.”

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa constată că încă din anul 2002, când părţile s-au separat în fapt, a dispărut şi echilibrul şi siguranţa zilei de mâine din viaţa minorei.

Aceasta a fost încredinţată şi reîncredinţată mai apoi, doar pe baza liberului arbitru, câte unui părinte în parte, fiind mutată la intervale scurte de timp din Ploieşti în Bucureşti şi mai apoi din nou în Ploieşti. Instanţa reţine că toată această situaţie de provizorat din viaţa minorei G.B.C. nu a făcut decât să-i dăuneze acesteia, transformând-o prea devreme dintr-un copil într-o persoană matură, nevoită să facă alegeri dificile între părinţii săi naturali, între oraşele în care doreşte să locuiască sau şcolile  în care doreşte să studieze.

Instanţa reţine că, faţă de toate aceste considerente reţinute mai sus, minora are nevoie cel mai mult în prezent de stabilitate şi siguranţă, în funcţie de aceste aspecte urmând a decide asupra admiterii sau respingerii acţiunii reclamantei.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine că pentru minoră, până în prezent, elementul de siguranţă este constituit de domiciliul bunicilor săi, către care s-a îndreptat atunci când a fugit din domiciliul reclamantei şi unde se simte protejată. De asemenea, instanţa reţine că minora nu îşi doreşte să întrerupă legăturile cu mama sa, dar îi este frică de aceasta şi nu îi înţelege comportamentul.

Pe de altă parte, reclamanta nu are un domiciliu proprietate personală, locuind cu chirie în Bucureşti, chirie care este plătită dintr-un venit de 2.800.000 lei plus comision / lună. De asemenea, trebuie menţionat faptul că în apartament locuieşte şi concubinul său, relaţia cu acesta fiind în prezent bună dar neoferind garanţii pentru viitor.

Pârâtul are un domiciliu în Bucureşti, într-un apartament care este în prezent închiriat, locuind în fapt împreună cu părinţii săi la Ploieşti, în domiciliul acestora. Din punct de vedere al stabilităţii cu privire la domiciliu, instanţa reţine că pârâtul poate asigura minorei această stabilitate, cu atât mai mult cu cât şi din punct de vedere al spaţiului de locuit acesta este generos. Faptul că pârâtul are o locuinţă proprietate personală în Bucureşti, în prezent închiriată, nu poate însemna decât faptul că pârâtul are asigurat un venit lunar suplimentar,  în orice condiţie, chiar în eventualitatea în care ar rămâne fără un loc de muncă.

Faţă de toate aceste aspecte şi faţă de faptul că în prezent, de aproximativ 6 luni, minora locuieşte în Ploieşti, împreună cu bunicii paterni şi cu tatăl său, fiind aşa cum declară şi martora T.G. „obişnuită să stea cu pârâtul şi părinţii acestuia”, instanţa consideră că în domiciliul din Ploieşti, alături de pârât şi bunicii paterni, minora G.B.C. poate primi îngrijirea şi educaţia de care are nevoie şi, cel mai important, echilibrul şi stabilitatea care i-au lipsit până în prezent.

În consecinţă, în baza art.100 din Codul Familiei, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.

În baza art.274 Cod procedură civilă, va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată şi va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare