Contract de mandat - calitate procesuală pasivă

Sentinţă civilă 10729 din 21.12.2007


În conformitate cu dispoziţiile art.1546 alin.2 Cod civil, mandantul nu este „îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterii sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit”,  aceasta fiind situaţia contractului de comodat încheiat cu M.M.L., limitele mandatului fiind evident depăşite şi punându-se chiar problema ilicitului penal în legătură cu condiţiile în care a fost încheiat actul adiţional, însă, pentru a intra în posesia cheilor, reclamanta trebuie să le solicite acesteia din  urmă şi nu pârâtei care, în condiţiile revocării procurii, nu are nici un drept să le mai primească. (sentinţa civilă nr.10729/21.12.2007)

Reclamanta N.R., prin mandatar N.R., a chemat în judecată pe pârâta H.I.B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia să îi predea cheile de la imobilul din str.V.L. nr.70, ap.7, respectiv acelea de la uşa de acces în apartament şi cele de la boxa aferentă, precum şi originalul titlului de proprietate asupra apartamentului, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr.211/23.12.1997. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.969 alin.1, art.970  şi art.973 Cod civil, reclamanta arată că este proprietarul imobilului în litigiu şi în această calitate a mandatat-o pe pârâtă să îl administreze, limitele mandatului fiind cele menţionate în procura autentificată sub nr.8387/23.12.1997 la B.N.P. M.Ş..

Cum pârâta a depăşit limitele mandatului, prin declaraţia autentificată sub nr.1964/10.11.2006 la B.N.P. Asociaţi S.–M., reclamanta a revocat în întregime procura, faptul revocării fiindu-i notificat pârâtei la data de 02.02.2007. Prin aceeaşi notificare i s-a solicitat pârâtei să se prezinte în data de 23.02.2007 la cabinetul de avocatură F.P. pentru a preda cheile apartamentului şi, dat fiind răspunsul acesteia din data de 19.02.2007, s-a procedat la emiterea unei somaţii prin care i s-a cerut să se prezinte la acelaşi cabinet de avocat, în data de 15.03.2007, pentru a preda cheile, toate aceste demersuri rămânând fără rezultat.

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi martori, alăturat cererii de chemare în judecată fiind depuse la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: contract de vânzare cumpărare nr.211/23.12.1997; procura autentificată sub nr.8387/23.12.1997 la B.N.P. M.Ş.; declaraţia de revocare a procurii, autentificată sub nr.1964/10.11.2006 la B.N.P. Asociaţi S. – M.; notificare adresată pârâtei în data de 05.02.2007, cu confirmare de primire; notificarea de răspuns a pârâtei; somaţia primită de pârâtă în data de 13.03.2007, cu confirmare de primire, procura generală de administrare acordată d-lui N.R., în dovedirea calităţii de reprezentant.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 10,00 lei, conform chitanţei nr.6078320/02.05.2007 emisă de CEC- Ag.Mircea Vodă, s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, poziţia sa faţă de acţiune fiind precizată în şedinţa publică de la 02.11.2007, de apărătorul ales, care a declarat că refuzul de predare a cheilor este justificat câtă vreme la data la care au fost solicitate nu se aflau în posesia acesteia ci a locatarului apartamentului cu privire la care, în baza mandatului acordat, a încheiat un contract de comodat.

La acelaşi termen de judecată instanţa a pus în discuţie probele solicitate de reclamant şi a pus în vedere apărătorului pârâtei să arate dovezile cu care înţelege să-şi probeze susţinerile, acesta solicitând administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantei, cu menţiunea că solicită proba cu interogatoriu numai dacă aceasta va fi încuviinţată şi pentru reclamantă.

Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriu, fiind respinsă proba testimonială solicitată de reclamantă pentru a dovedi că pârâta a depăşit limitele mandatului prin încheierea contractului de comodat, existenţa acestuia nefiind contestată de pârâtă iar înscrisul doveditor a fost depus la dosar la acelaşi termen de judecată.

Părţile nu au înţeles să administreze proba cu interogatoriu, la termenul din 14.12.2007 apărătorul reclamantei declarând că renunţă la probă în timp ce apărătorul pârâtei nu l-a avut pregătit, astfel că instanţa a dispus decăderea din probă.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosar răspunsul la sesizarea adresată ROMTELECOM la data de 08.11.2007, prin care i se comunică faptul că în data de 16.12.2005 postul telefonic din apartamentul în litigiu a fost desfiinţat pentru neplată, iar pârâta a depus un act adiţional la contractul de comodat din data de 07.11.2006, prin care, în data de 15.11.2006 părţile au convenit modificarea duratei contractului, acesta expirând la data de 07.05.2008.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că prin procura autentificată sub nr.8387/23.12.1997, reclamanta N.R. a dat pârâtei un mandat special în sensul art.1535 Cod civil ¬– „pentru o afacere”, respectiv pentru administrarea apartamentului nr.7 al imobilului din Bucureşti, str.V.L. nr.70, sector 2, între puterile acordate mandatarei fiind şi aceea de închiriere a apartamentului, „fixând termenul şi chiria în condiţiile legale”.

În data de 7 noiembrie 2006 pârâta a încheiat un contract de comodat cu privire la apartament, pe o durată de 6 luni, actul fiind autentificat sub nr.15639/07.11.2006 la B.N.P. Asociaţi R.D. şi M.P.

În data de 10 noiembrie 2006, reclamanta a revocat mandatul acordat în anul 1997, revocarea fiindu-i notificată pârâtei la data de 05.02.2007.Primind notificarea revocării, pârâta răspunde reclamantei, la o dată neprecizată dar cuprinsă între 5 februarie 2007 şi 13.03.2007 (când i se comunică cea de a doua scrisoare a reclamantei), aducându-i la cunoştinţă faptul că încheiat contractul de comodat cu numita M.M.L. şi precizând că „acest contract expiră la data de 07.05.2007”  (filele 9 – 12 din dosar), fiind evident că la acel moment actul adiţional prin care s-a modificat durata locaţiunii, prelungită până la 07.05.2008, nu exista, însă data reală la care acesta a fost încheiat şi modalitatea în care s-a procedat pentru a i se acorda dată certă la 15.11.2006 deşi el nu exista nici în februarie 2007 nu fac obiectul prezentei judecăţi.

În analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă, instanţa este ţinută de acest contract în virtutea căruia persoana care ocupă apartamentul şi care în calitate de locatar deţine cheile de la uşa de acces şi de la boxă, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe acest capăt de cerere este întemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art.1546 alin.2 Cod civil, mandantul nu este „îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterii sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit”,  aceasta fiind situaţia contractului de comodat încheiat cu M.M.L., limitele mandatului fiind evident depăşite şi punându-se chiar problema ilicitului penal în legătură cu condiţiile în care a fost încheiat actul adiţional, însă, pentru a intra în posesia cheilor, reclamanta trebuie să le solicite acesteia din  urmă şi nu pârâtei care, în condiţiile revocării procurii, nu are nici un drept să le mai primească.

Cât priveşte cererea de restituire a originalului contractului nr.211 din 23.12.1997, instanţa reţine că reclamanta nu a probat predarea acestuia către pârâtă (de altfel, nici nu a fost solicitat prin cele două somaţii la care s-a făcut referire), astfel că urmează a fi respinsă ca nefondată.

În raport de dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă,  întrucât pârâta nu a căzut în pretenţii, urmează a fi respinsă şi cererea privind cheltuielile de judecată.