Suplinirea consimtamantului celuilalt parinte pentru deplasarea minorului in strainatate. Refuz abuziv.

Prin sentinţa civilă  nr. 10104/17.10.2005 instanta a admis cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantul B.D.R., personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului B.A. în contradictoriu cu pârâta R. (fostă B.) F.M. si a suplinit consimţământul pârâtei pentru plecarea minorului B.A. în Austria, însoţit de reclamant, în perioada 21.10 – 25.10.2005.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 24002/10.10.2005, reclamantul B.D.R., în calitate de tată şi reprezentant legal al minorului B.A., a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta R. (fostă B.) F. M. ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună pe calea ordonanţei preşedinţiale suplinirea consimţământului pârâtei, având calitatea de mamă a minorului B. A., la plecarea minorului în sejur înstrăinătate, în Austria, însoţit de reclamant, în perioada 21.10 – 25.10.2005. 

În motivarea cererii reclamantul a arătat că din căsătoria sa cu pârâta s-a născut la data de 09.04.1992 minorul A.B., iar prin sentinţa civilă nr. 6123/15.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti dată în dosarul nr. 20305/2004 s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamant şi pârâtă la data de 01.09.1990 şi înregistrată sub nr. 259/1990 în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului Alexandria, Teleorman, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de R., precum şi încredinţarea către reclamant a minorului spre creştere şi educare.

A învederat reclamantul că minorul este titularul paşaportului individual seria 09682507, iar acesta a călătorit des în străinătate şi în timpul căsătoriei dintre părţi, atât însoţit de numai unul dintre părinţi, cât şi de amândoi, călătorind şi după încredinţarea lui spre creştere şi educare către reclamant, împreună cu acesta, în Franţa şi în Cipru, dovada fiind vizele aplicate pe paşaportul acestuia, în toate situaţiile reclamantul conformându-se dispoziţiilor legale şi solicitând şi acceptul celuilalt părinte, respectiv pârâta.

S-a mai arătat de către reclamant că în toate cazurile acceptul pârâtei a venit foarte greu, după îndelungi tergiversări inexplicabile, care se concretizau într-o presiune psihică asupra minorului.

Reclamantul a susţinut că  atitudinea necooperantă şi vădit în detrimentul minorului a pârâtei este inexplicabilă în condiţiile în care iniţiativa plecărilor a aparţinut minorului, care îşi dorea şi doreşte cu ardoarea şi curiozitatea specifică vârstei descoperirea de locuri, ţări, oraşe noi, împreună cu tatăl său sau cu bunicii paterni.

În cursul săptămânii 26-29 septembrie 2005 pârâta a refuzat inexplicabil să permită minorului să efectueze un sejur de nici 3 zile împreună cu tatăl şi bunicii paterni la Viena, refuzul fiind confirmat de avocata reclamantului, doamna A. M., care a contactat-o pe mama minorului şi i-a solicitat acordul ca acesta să se deplaseze în Austria, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2005, însoţit de reclamant, şi să îi transmită o procură în acest sens, după tăcerea de cîteva zile pârâta fiind contactată din nou de doamna avocat, când a comunicat că nu îi va da minorului procura.

Din cauza refuzului pârâtei de a-şi da acordul pentru acest sejur copilul a fost privat în mod abuziv de această călătorie, care fusese destinată sărbătoririi în familie, împreună cu bunicii paterni, a zilei de naştere a bunicului patern al minorului.

Atitudinea pârâtei îmbracă atât formele abuzului, cât şi ale neglijenţei astfel cum sunt ele reglementate de dispoziţiile  art. 89 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 272/2004.

Prin refuzul pârâtei de a-şi da acordul pentru plecarea minorului în străinătate, acesta va fi privat de dreptul său la liberă circulaţie, de posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, de a veni în contact cu alte culturi, de a participa la evenimente culturale care ar avea o deosebită înrâurire asupra dezvoltării sale intelectuale şi sociale, astfel încât reclamantul consideră că se impune pentru a-i asigura minorului cele mai bune condiţii de dezvoltare mentală, intelectuală, socială, morală şi mondenă, suplinirea acordului unei mame care prin atitudinea sa discreţionară deviază de la rolul său de părinte indiferentă la nevoile, dorinţele şi aşteptările minorului.

Reclamantul a susţinut că statutul său social este de deplină moralitate, iar recunoaşterea şi buna reputaţie pe care le are în societate exclud din start orice idee referitoare la o plecare definitivă a sa împreună cu minorul în străinătate, iar din cauza refuzului nejustificat al pârâtei au fost nevoiţi să anuleze sejurul din perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2005, cu toate consecinţele de rigoare pentru minor, care a suferit o traumă din acest motiv.

Prin notificarea transmisă prin intermediul executorului judecătoresc B. C. la data de 3.10.2005 reclamantul a solicitat pârâtei acordul pentru a putea oferi copilului său excursia dorită de acesta, reprogramată pentru 21.10.2005 – 25.10.2005, iar ca urmare a acestei cereri, pârâta a transmis o notificare prin care i se propunea  copilului un şantaj de cea mai joasă speţă, pârâta făcând dovada că nu are reprezentarea mentală a nivelului de dezvoltare psiho-socială a propriului copil, propunând să stabilească doar împreună cu acesta data şi ora la care să se prezinte la un anumit notar.

În realitate notificarea transmisă de pârâtă nu face altceva decât să dea o justificare refuzului său abuziv: prin intermediul copilului se încearcă şantajarea  reclamantului de a nu o mai trage la răspundere pentru neplata obligaţiei de întreţinere către minor.

S-a mai arătat că cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale este perfect admisibilă, făcând dovada îndeplinirii celor trei criterii de admisibilitate. Astfel, măsura are evident caracter vremelnic, doar pe perioada sejurului în străinătate, urgenţa este dată de refuzul manifestat atât de târziu încât o hotărâre pe calea unei acţiuni de drept comun este imposibil de obţinut în timpul care a mai rămas până la plecare, iar dreptul, mai precis drepturile minorului care s-ar putea păgubi prin întârziere au fost învederate în cuprinsul cererii.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 581 Cod Proc.Civ., art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.

La data de 11.10.2005 reclamantul a formulat în temeiul art. 153 pct. 3 Cod Proc.Civ. cerere de preschimbare a termenului de judecată din data de 24.10.2005, arătând că minorul are rezervat un sejur în Austria în perioada 21.10 – 24.10.2005, termenul acordat fiind ulterior datei de întoarcere în ţară.

La data de 14.10.2005, pentru când părţile au fost legal citate, vicepreşedintele instanţei a dispus potrivit art. 153 alin. 3 Cod Proc.Civ. preschimbarea primului termen de judecată de la data de 24.10.2005 la data de 17.10.2005, reţinând că în cauză s-au făcut dovezi în sensul că reclamantul are rezervare la un hotel din Austria în perioada 21.10.2005 – 25.10.2005, prezentând totodată şi biletele de avion cumpărate.

Pârâta, legal citată la adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în cuprinsul  notificării trimise către reclamant, nu a formulat întâmpinare în cauză şi nu s-a prezentat la termenul din 17.10.2005 pentru a-şi face apărarea.

La cererea reclamantului şi având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, potrivit cu care „În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani.”, instanţa a procedat la audierea în Camera de consiliu a minorului Boştină Andrei, fiind  întocmit referat în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele :

Minorul A.B. are ca tată pe reclamantul B.D.R. şi ca mamă pe pârâta R. (fostă B.) F.M., fiind născut în timpul căsătoriei părţilor, după cum rezultă din certificatul de naştere al minorului.

Prin sentinţa civilă nr. 6123/15.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nedefinitivă, a fost desfăcută căsătoria părţilor, s-a dispus revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv R., precum şi încredinţarea către reclamant spre creştere educare a minorului A.

Din înscrisurile depuse la dosar instanţa a reţinut că reclamantul a contractat pentru minor şi pentru familia sa un sejur în perioada 21.10.2005 – 25.10.2005 la Hotelul Grand din Viena, fiind  totodată achiziţionate şi biletele de avion pentru călătoria ce urmează a fi efectuată în acest scop.

Ordonanţa preşedinţială, prin esenţa ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică şi fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun.

Dispoziţiile art.581 Cod Proc.Civ., invocate drept temei al cererii, prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a condiţiilor privind urgenţa măsurii ce se solicită a fi luată de instanţă, neprejudecarea fondului dreptului şi caracterul vremelnic al măsurii ordonate.

Pentru această plecare este necesar însă acordul pârâtei în acest sens, avându-se în vedere şi dispoziţiile art.18 al.2 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevăd că „Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.”

Potrivit declaraţiei minorului în faţa instanţei, precum şi a martorului audiat, la solicitarea adresată pârâtei de a da o declaraţie notarială în vederea părăsirii teritoriului României, aceasta a condiţionat acordarea dreptului copilului de a pleca din ţară de acordul lui A. de a avea o întrevedere cu pârâta, în condiţiile atitudinii manifeste a minorului, care refuză să o vadă pe mama sa şi să stea de vorbă cu ea.

Faţă de această situaţie de fapt constatată, s-a reţinut de către instanţă o atitudine abuzivă a pârâtei în raport de refuzul acesteia de a-şi da acordul cu privire la plecarea fiului său minor împreună cu reclamantul în Austria, în perioada 21.10 – 25.10.2005, avându-se în vedere interesul legitim al minorului justificat în cauză şi dreptul său recunoscut de lege (inclusiv de legea specială în materie, Legea nr. 272/2004) de a călători şi circula în mod liber, şi în condiţiile în care nu există nici o bănuială în sensul producerii unor efecte negative asupra minorului prin efectuarea călătoriei în discuţie.

Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat întemeiată  cererea, fiind îndeplinite şi condiţiile de admisibilitate a procedurii ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa, rezultând din atingerea adusă prin atitudinea pârâtei interesului minorului şi drepturilor acestuia menţionate mai sus, potrivit situaţiei de fapt reţinute; vremelnicia, măsura solicitată fiind prin ea înseşi temporară, precum şi neprejudecarea fondului drepturilor părţilor.

Avându-se în vedere şi dispoziţiile art.18 al.2 şi art.38 lit.b din Legea nr.272/2004, instanţa a admis cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, suplinind consimţământul pârâtei cu privire la plecarea minorului B.A. în Austria, însoţit de reclamant, în perioada 21.10 – 25.10.2005.

Domenii speta

Spete similare