Plangere impotriva solutiilor procurorului de netrimitere in judecata. Caracterul incomplet al cercetarilor penale. Rolul activ al organelor de urmarire penala.

Plangere  impotriva solutiilor procurorului de netrimitere in judecata. Caracterul incomplet al cercetarilor penale. Rolul activ al organelor de urmarire penala.

Prin sentinta penala nr. 5501.07.2008 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a dispus admiterea plângerii formulate de petenta O.R.

În temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. s-a dispus desfiinţarea Ordonanţei data de 1.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Rezoluţiei din 21.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuitul P.A.S.-T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1 şi 3 Cod penal.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut că prin plângerea formulată la 12.05.2008 petenta O.R. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să infirme soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin ordonanţa din data de 1.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de intimatul P. A. S.-T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1 şi 3 Cod penal, în măsura în care probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru reţinerea cauzei spre judecare.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în mod nelegal le-a fost respinsă plângerea împotriva ordonanţei din data de 1.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, de către prim-procuror, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 1.02.2008 prin ordonanţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art.262 pct.2 lit.a, art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.b C.p.p., a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de intimatul P. A. S.-T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 din Codul penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, petenta suferind, ca urmare a accidentului cauzat de inculpat, leziuni care au necesitat pentru vindecare mai puţin de 10 zile de îngrijiri medicale, cât este nevoie pentru ca fapta să poată constitui infracţiune, soluţie împotriva căreia petenta a înţeles să formuleze plângerea ce face obiectul prezentei cauze.

Prin Rezoluţia din 21.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta O. R. împotriva soluţiei menţionate anterior.

În temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanţa, procedând la judecarea plângerii formulate de petenta O. R. împotriva ordonanţei din data de 1.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este întemeiată.

Soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuitul P.A.S.-T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 din Codul penal, este nelegală şi netemeinică, având la bază cercetări incomplete şi fiind dată cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului şi la rolul activ al organelor de urmărire penală, prevăzute la art.3 şi art.4 din Codul de procedură penală.

Astfel, în fapt, la data de 01.12.2005, autoturismul marca M., condus de partea vătămată O.R., se deplasa pe Bd.A., dinspre Piaţa C.către Şos.N., în timp ce, din sens invers, circula autoutilitara marca M., ce era condusă de către înv. P. A.S.-T..

În dreptul intrării la restaurantul "P.", învinuitul a pierdut controlul asupra direcţiei autovehiculului şi, ajungând pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către partea vătămată.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi vătămarea corporală a părţii vătămate O. R..

Pe parcursul urmăririi penale învinuitul a contestat concluziile raportului de expertiză medico-legală, solicitând efectuarea unei noi expertize.

Pentru stabilirea cu certitudine a dinamicii producerii accidentului, a posibilităţilor de evitare a acestuia, în cauză s-a dispus şi efectuat la data de 24.02.2006 o expertiză tehnică auto, ale cărei obiective au fost aduse la cunoştinţa părţilor implicate în accident, obiective cu care acestea au fost de acord.

Din Raportul de expertiză tehnică judiciară auto rezultă că în momentele premergătoare producerii accidentului autoturismul M. se putea deplasa cu o viteză de cca 30km/h, iar autoutilitara M. – cu cca 80 km/h.

Locul coliziunii a fost pe banda a II-a a Bd. A., sensul de deplasare dinspre Piaţa C. către Şos.N., în apropierea marcajului de la trecerea pentru pietonii din dreptul intrării la restaurantul „P.”.

În condiţiile producerii accidentului, pentru cei doi conducători auto implicaţi, starea de pericol a apărut în mod diferit şi succesiv.

Astfel, mai întâi, pentru conducătorul P. A. S.-T. starea de pericol a intervenit în momentul în care autoutilitara marca M., ca urmare a unui viraj spre stânga, a intrat într-un derapaj necontrolat şi, schimbându-şi direcţia de deplasare, a trecut peste axul drumului, ajungând pe contrasens.

Pentru conducătoarea auto, partea vătămată O. R., starea de pericol a intervenit în momentul în care aceasta a sesizat trecerea autoutilitarei M. peste axul drumului şi deplasarea ei pe contrasens, respectiv pe direcţia de deplasare a autoturismului marca M..

Conducătorul autoutilitarei, înv. P.A. S.-T. putea evita producerea accidentului dacă ar fi redus viteza de deplasare a autoutilitarei marca M., întrucât schimba direcţia de deplasare prin viraj stânga şi ar fi adaptat viteza de deplasare a autovehiculului la condiţiile meteo şi de drum, care nu erau favorabile (ploua), iar carosabilul format din piatră cubică era umed, alunecos.

În condiţiile producerii coliziunii, conducătoarea auto, partea vătămată O.R., nu putea evita producerea accidentului.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală din data de 20.02.2006, întocmit în cauză, rezultă că partea vătămată O.R. a prezentat leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Învinuitul P.A.S.-T. a declarat că în noaptea de 01.12.2005 conducea autoutilitara marca M. pe Bd.A., dinspre Şos.N.către Piaţa C.. În dreptul intrării la restaurantul "P.", în timp ce efectua curba, autovehiculul a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către partea vătămată. Martorul M.J.G.a confirmat situaţia de fapt expusă mai sus.

Fiind audiată, partea vătămată O.R. a declarat că formulează plângere penală împotriva învinuitului şi se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 25.000 Euro (10.000 Euro daune materiale şi 15.000 Euro daune morale).

Spitalul Clinic de Urgenţă F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 51, 43 lei pentru cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate părţii vătămate imediat după accident.

Potrivit proceselor-verbale din data de 7.03.2006, semnate şi de înv. P. A.S.-T., în prezenţa unui interpret, precum şi de apărătorul său, acesta a luat la cunoştinţă de Raportul de expertiză medico-legală şi Raportul de expertiză tehnică întocmite în cauză şi nu are obiecţiuni de formulat.

Ulterior însă, la data de 29.12.2006 înv. P. A. S.-T. contestă concluziile raportului de expertiză medico-legală, solicitând efectuarea unei noi expertize în vederea stabilirii unui diagnostic corect cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părţii vătămate.

Fiind audiată, partea vătămată O. R. a declarat că refuză reexaminarea medico-legală, dar că este de acord cu avizarea raportului de expertiză medico-legală.

Având în vedere discordanţele de diagnostic radiologic consemnate şi care au rolul decisiv în aprecierea perioadei de îngrijire medicală, IML a solicitat Spitalului Clinic de Urgenţă toate radiografiile la care se face referire în expertiză.

Prin Avizul din data de 24.10.2007 Comisia de Avizare şi Control din cadrul IML a arătat că aprobă raportul de expertiză medico-legală sus-menţionat, cu următoarele precizări: „Având în vedere că la data de 16.10.2007 Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti ne comunică printr-o adresă că «filmele radiologice nu se află în filmoteca spitalului», vă comunicăm că diagnosticele stabilite nu pot fi verificate. Analiza datelor medicale consemnate în foaia de observaţie relevă existenţa unor leziuni primare faciale pentru care victima a necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale. La nivelul piciorului drept, victima a prezentat modificări degenerative (patologice), consemnate în buletinul radiologic, neputând fi interrelaţionate cauzal cu traumatismul din data de 01.12.2005”.

În aceste condiţii, în cauză în mod corect a fost începută urmărirea penală faţă de învinuit, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cu privire la existenţa cărora sunt date şi indicii temeinice, dar cercetările au fost incomplete, de natură a o prejudicia pe partea vătămată.

În acest sens, apreciind fiecare probă în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, potrivit dispoziţiilor art.63 al.2 teza a II-a din Codul de procedură penală, organele judiciare nu puteau să nu ţină seama, cu precădere, având în vedere şi infracţiunea pentru care este cercetat învinuitul, de vătămare corporală din culpă, de concluziile unei expertize medico-legale. Numai cu ajutorul unui asemenea mijloc de probă – ştiinţific – se poate stabili, în mod obiectiv-realist, cauzalitatea medico-legală dintre atitudinea terapeutică a inculpatului şi decesul victimei, de natură a duce la reţinerea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii menţionate.

Astfel, este adevărat că potrivit art.63 alin.2 teza I din Codul de procedură penală probele nu au valoare mai dinainte stabilită, în dreptul nostru funcţionând principiul liberei aprecieri a probelor, orice infracţiune putând fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, acestea fiind egale, ca putere de dovadă, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.

După cum s-a statuat însă în doctrină, în condiţiile evoluţiei ştiinţei şi tehnicii, expertiza ca mijloc de probă capătă o importanţă deosebită, deoarece sporesc posibilităţile ca specialiştii din diverse ramuri de activitate le au de a se pronunţa asupra celor mai dificile probleme pe care le ridică anumite cauze penale.

După cum rezultă din dispoziţiile art.119 al.1 Cod de procedură penală, expertiza se efectuează în mod obligatoriu de experţi medico-legali sau de experţi oficiali în specialitatea respectivă (atunci când asemenea experţi există), prevederi legale care, potrivit art.34 din O.G. nr.1/2000, republicată, se aplică în mod corespunzător şi în cadrul expertizelor medico-legale.

În cazul în care în aceeaşi cauză au fost efectuate două sau mai multe expertize, organele judiciare trebuie să se oprească însă la aceea dintre expertize care este mai fundamentată sub aspect ştiinţific, mai concordantă cu realitatea şi, bineînţeles, care se coroborează cu probele din dosar.

Conform art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală (aprobat prin H.G. nr. 774 din 7 septembrie 2000), în cazul în care concluziile expertizei medico-legale sunt contradictorii, comisia de avizare şi control al actelor medico-legale se pronunţă asupra acestora, putând formula anumite precizări sau completări. De asemenea, în cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existenţa unor concluzii contradictorii între prima expertiză şi cea ulterioară sau ale altor acte medico-legale, aceasta poate aviza, în totalitate sau parţial, concluziile uneia dintre ele, putând formula anumite precizări sau completări. (art.27 alin.1 din acelaşi Regulament). Comisia superioară medico-legală funcţionează pe lângă Institutul de Medicină Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti, reprezentând autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează şi avizează din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor judiciare, conţinutul şi concluziile diverselor acte medico-legale (art.23 alin.1 din acelaşi Regulament).

Acestea fiind spuse, analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa observă că până în prezent concluziile Raportului de expertiză medico-legală sunt fundamentate pe înscrisurile medicale întocmite cu privire la partea vătămată, enumerate în conţinutul său şi au la bază examinarea părţii vătămate, Avizul Comisiei de Avizare şi Control fiind lapidar şi modificând substanţial concluziile raportului de expertiză pe motiv că nu s-au mai găsit radiografiile făcute părţii vătămate. Or, în aceste condiţii, prin prisma prevederilor legale menţionate, instanţa apreciază că se impunea solicitarea Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale.

Deşi organele de urmărire penală fac trimitere la o adresă la Spitalului Clinic de Urgenţă în care se precizează că «filmele radiologice nu se află în filmoteca spitalului», distinct faţă de precizarea făcută în acest sens în Avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul INML, această adresă nu se află la dosarul cauzei.

Deşi organele de urmărire penală nu au primit niciun răspuns la adresele prin care solicitau în mod repetat filmele radiologice în cauză, nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art.99 şi urm., mijlocul procedural indicat pentru a le obţine.

Susţinerile părţii vătămate referitoare la entorsa suferită ca urmare a accidentului nu au fost verificate prin audierea martorilor cu privire la acest aspect.

În condiţiile în care se contestă legătura de cauzalitate dintre accidentul cauzat de învinuit şi leziunile suferite de partea vătămată la nivelul gleznei, instanţa apreciază că trebuiau ataşate, în fotocopie, la dosarul cauzei, înscrisurile medicale la care face trimitere Raportul de expertiză medico-legală, întocmite în urma examinării părţii vătămate imediat după accident, neputându-se pretinde ca instanţa să îşi însuşească necritic precizarea făcută de Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML, în condiţiile în care aceasta din urmă s-a pronunţat în absenţa radiografiilor pe care le-a considerat absolut necesare iniţial, radiografii văzute de medicul legist care a întocmit primul raport, medic care a examinat-o pe partea vătămată la doar 8 zile de la accident, şi care a constatat şi alte leziuni la nivelul picioarelor părţii vătămate.

În plus, potrivit literaturii de medicină-legală, conducătorul auto poate prezenta leziuni prin impact cu volanul, localizate la ster şi torace, precum şi la viscerele adăpostite de acesta. La membrele inferioare, blocate pe pedalele de comandă, predomină leziunile de gambă, genunchi şi plantă. (v. V.Beliş, Medicină Legală, Ed. Juridică, 2006, p.158-159)

În altă ordine de idei, deşi partea vătămată a solicitat acest lucru, organele de cercetare penală nu au sprijinit-o în identificarea asigurătorului de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul condus de învinuit, la momentul şi locul accidentului, deşi era de datoria lor să ceară asemenea date învinuitului. În aceste condiţii, demersurile părţii vătămate de a obţine cel puţin despăgubiri materiale sunt mult îngreunate, dacă nu zădărnicite, având în vedere că inculpatul este şi cetăţean străin.

Sintetizând, organele de urmărire penală trebuie să efectueze următoarele activităţi:

-fotocopierea şi ataşarea la dosarul cauzei a documentelor medicale enumerate în Raportul de expertiză medico-legală nr.A1/13523/2005 din data de 20.02.2006 întocmit în cauză;

-lămurirea existenţei (sau nu) a filmelor radiologice efectuate părţii vătămate imediat după accident la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca;

-identificarea şi audierea şi a celorlalţi martori la accident (persoanele care l-au însoţit pe inculpat, martorii care au asistat la cercetarea la faţa locului), inclusiv cu privire la leziunile pe care le-au observat la partea vătămată;

-efectuarea de verificări cu privire la antecedentele medicale ale părţii vătămate, pentru a vedea dacă leziunile de la nivelul gleznei nu erau pre-existente, în acest sens urmând să se stabilească prin expertiză medico-legală şi dacă în condiţiile pre-existenţei unor leziuni de tipul celor reţinute în actele medicale la nivelul gleznei era posibilă conducerea autoturismului.

-solicitarea Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale, în care să se precizeze numărul de zile de îngrijiri medicale corespunzătoare leziunilor suferite de partea vătămată, legătura de cauzalitate dintre aceste leziuni şi accidentul suferit.

În plus, faţă de dispoziţiile art.3 şi art.4 din Codul de procedură penală, în baza rolului lor activ, organele de urmărire penală vor administra orice alt mijloc de probă în vederea aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p., instanţa va desfiinţa Ordonanţa din data de 1.02.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Rezoluţia din 21.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuitul P.A.S.-T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1 şi 3 Cod penal.

Textul art. 2781 C. proc. pen., potrivit căruia, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanţa de judecată competentă, trebuie interpretat în sensul că, odată cu atacarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală este atacată şi rezoluţia prin care s-a soluţionat plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., în caz contrar ajungându-se la menţinerea unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeaşi soluţie. (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1260 din 7 martie 2007).

Art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. mai prevede că judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.

În acest text de lege, legiuitorul s-a referit la obligaţia instanţei de a motiva soluţia pronunţată (în speţă cea de trimitere a cauzei pentru completarea actelor premergătoare), motivare care trebuie să fie cuprinsă potrivit art.356 Cod de procedură penală în expunerea hotărârii judecătoreşti. Astfel, art.356 al.1 lit.c din Codul de procedură penală prevede că expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei penale, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

Dispozitivul unei hotărâri penale trebuie să cuprindă datele prevăzute de art.357 Cod de procedură penală, precum datele privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă, date referitoare la măsuri preventive, măsuri asiguratorii, cheltuieli judiciare, calea de atac, data la care hotărârea a fost pronunţată.

A menţiona împrejurările la care se referă art. 2781 al 8 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală (faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă prin care se va face constatarea, motivele soluţiei adoptate) în dispozitivul hotărârii înseamnă a încălca dispoziţiile art.356 şi art.357 Cod de procedură penală, incluzând motivarea hotărârii atât în expunere cât şi în dispozitivul sentinţei penale.

În consecinţă, instanţa apreciază că în cazul admiterii plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, urmată de trimiterea cauzei la procuror, dispozitivul sentinţei va cuprinde strict soluţia adoptată, urmând ca în considerente să se arate aspectele menţionate de art. 2781 al 8 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală.

În acest sens s-a pronunţat de altfel şi Î.C.C.J., statuând, într-o decizie relativ recentă, că sentinţa pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. este legală, atunci când faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate, precum şi mijloacele de probă sunt indicate în considerente, chiar dacă nu sunt indicate în dispozitiv. (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1260 din 7 martie 2007).

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare