CIVIL.Contestaţie la titlu.Imposibilitatea punerii în discuţie a hotărârii judecătoreşti reprezentând titlu executoriu,care se bucură de autoritate de lucru judecat

Sentinţă civilă 1637 din 31.01.2012


B.C. şi C.GH. au formulat contestaţie la titlu respectiv  titlul executoriu sentinţa civilă nr.x/2009 pronunţată de Judecătoria Pătârlagele,in contradictoriu cu intimata S.C.,in sensul lămuririi  înţelesului  dispozitivului sentinţei civile respectiv că suprafaţa de 1400 m.p. se află  pe raza teritorială  a comunei Siriu , intravilan  cu vecinătăţile  stabilite in titlul de proprietate nr.xxx/83 din 22.08.2002.

In fapt,se arată că prin cererea înregistrată sub nr./2008  ,au investit  această instanţa de judecată  cu două capete de cerere respectiv obligarea intimatei la  plata unei despăgubiri ce reprezenta lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani pentru suprafaţa de 1400 m.p. teren intravilan inclus  in titlul de proprietate arătat în petit şi de asemenea au revendicat aceeaşi suprafaţă  ocupată şi la acest moment de către intimată.

De asemenea se mai arată că in acelaşi  cadru procesul, intimata a solicitat  pe cale reconvenţională constatarea nulităţii  absolute parţiale a titlului de proprietate  folosit de contestatori in susţinerea  pretenţiilor lor, pentru suprafaţa de teren  in discuţie de 1400 m.p. pe considerentul că terenul se află pe raza teritorială  a unei alte comisii decât cea care a efectuat punerea in posesie şi emiterea titlului de proprietate.

Instanţa de  judecată în baza probatoriului administrat a admis in totalitate cererea de chemare in judecată şi a respins cererea reconvenţională, hotărârea este definitivă şi irevocabilă, însă dispozitivul sentinţei a rămas in parte neclar , nefiind arătat  locul situării imobilului teren  în suprafaţă de 1400 m.p. ce formează obiectul litigiului. Din această neclaritate  strecurată în dispozitivul hotărârii , au derivat probleme  in cadrule executării silite, in condiţiile în care  la momentul deplasării la faţa locului a executorului judecătoresc s-a constatat din documentaţia existentă la nivelul  celor două comisii, că terenul se află pe raza comunei Siriu încheind un proces verbal in acest sens.

Contestatorii mai arată că intimata  a formulat contestaţie la executare invocând tocmai această lacună  din dispozitiv, instanţa de judecată în dosarul nr./2010 sugerând în considerente necesitatea lămuririi  ,întinderii titlului executoriu.

In drept, contestatorii  îşi întemeiază contestaţia pe dispoziţiile art.399 al.1 Cod proc. civ.

Au fost ataşate ,in copie,titlul de proprietate x/83/22.08.2002, sentinţa civilă nr.x/7.09.2010, procesul verbal incheiat de executorul judecătoresc Negulescu Emilian Mihail la data de 23.06.2010.

Instanţa a dispus emiterea unei adrese in atenţia executorului judecătoresc pentru a fi înaintat dosarul  de executare silită  nr.x/P/2010.Totodată a dispus ataşarea dosarului /2008.

Intimata H. S.A. a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei la executare  ca  netemeinică, arătând că este inutilă în condiţiile Deciziei nr. /2009 a Tribunalului Buzău pronunţată în dosarul x/x/2008.

In cuprinsul întâmpinării se menţionează că se solicită o lămurire a înţelesului  dispozitivului sentinţei civile nr.515/2008 pentru aplicarea acestuia în cadrule executării silite, solicitându-se stabilirea locaţiei terenului şi anume in comuna Siriu, cu alte cuvinte se solicită ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei şi să înfrângă puterea de lucru judecat a unei decizii irevocabile a Tribunalului Buzău.

Prin urmare demersul contestatorilor este  vădit netemeinic, iar sentinţa civilă nr.x/2008 confirmată prin Decizia 871/2009 a Tribunalului Buzău este lămuritoare pe deplin,statuându-se irevocabil că locaţia terenului în litigiu este în intravilanul oraşului Nehoiu.Se mai menţionează că acest fapt a fost confirmat şi prin contestaţia la executare  formulată de intimată prin care a fost anulat procesul verbal execuţional din data de 23.06.2009 privind punerea in posesie a contestatorilor pe un teren situat în comuna Siriu,soluţia instanţei fiind irevocabilă.

In dovedirea contestaţiei a fost  administrată proba cu expertiză specialitate topografie-cadastru având ca obiective : identificarea suprafeţei de 1400 m.p. curţi-

construcţii din titlul de proprietate nr.xxx/xx/2002 cu întocmirea de schiţe şi vecinătăţi şi să se stabilească  pe raza cărei localităţi se află amplasat acest teren.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză întocmit de expert Nicolae Urduzia ,iar in concluzii s-a arătat că  suprafaţa de 1400 m.p. curţi construcţii din titlul de proprietate nr.xxx/2002 se identifică a fi teren  amplasat pe raza satului Lunca Jariştei din comuna Siriu, judeţul Buzău.

S-a menţionat totodată că din planul de amplasament şi delimitare al imobilului rezultă că pe terenul în cauză se află mai multe construcţii de tip uşor  care nu aparţin proprietarilor.

A fost ataşat  raportului de expertiză  certificatul fiscal nr.x1/2.09.2011 .

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr./2009 pronunţată de Judecătoria P.,definitivă prin Decizia nr. /2009 a Tribunalului B.  a fost admisă acţiunea în revendicare  formulată de contestatorul C.GH. şi B.C. fiind obligată  intimata  să lase in deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate 0923/83/22.08.2002 identificată în schiţa de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic Paraschiv Neculai cu următoarele  vecinătăţi şi dimensiuni :la Nord-drum sătesc pe o distanţă de 94 m, la Est – râul Buzău pe o distanţă de 14,9 m, ,la Sud – Scoarţă Constantin pe o distanţă de 94 m şi la Vest-drum sătesc  pe o distanţă de 14,9 m.

A fost formulata cerere de  încuviinţare a executării silite a Sentinţei civile nr./2009 , fiind  format dosarul de executare nr.x/P/2010 executor judecătoresc Negulescu Emilian-Mihail. In cadrul executării silite aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit  la data de  23.06.2010 (fila 53 din dosar) executorul judecătoresc s-a deplasat  în vederea punerii in posesie in localitatea Siriu cu toate că  din  titlul executoriu rezulta că terenul este amplasat  pe raza oraşului Nehoiu.

Se mai reţine faptul că  s-a formulat contestaţie la executare de către SC H. S.A. iar prin sentinţa civilă nr./7.09.201o a fost admisă  fiind anulat procesul verbal din data de 23.06.2010 întocmit de B.E.J.Negulescu Emilian Mihail , reţinându-se în esenţă că executorul judecătoresc  a procedat la punerea in executare silită ,însă fără a respecta titlul executoriu reprezentat de sentinţa  civilă nr.515/26.03.2009.

Faţă de cele reţinute instanţa apreciază că  este întemeiată contestaţia la titlu formulată de contestatori.

Contestaţia la titlu  vizează  situaţia în care dispozitivul hotărârii nu este clar  sau

echivoc, dar in limitele motivelor cuprinse în hotărâre ,fără a se modifica  situaţia reţinută definitiv , cu putere  de lucru judecat. Prin urmare , în acest cadru nu se poate repune in discuţie  şi administra  probe  pentru a se combate situaţii de fapt  care şi-au primit o soluţie  în procesul de fond.

De asemenea, aşa cum s-a statuat in jurisprudenţă şi doctrină, indiferent de felul contestaţiei, în mod constant  s-a decis că , pe această cale  nu se poate modifica  sau anula  hotărârea pusă în executare, fiind imposibilă punerea  în discuţie  a fondului cauzei.

Instanţa apreciază că , dispozitivul sentinţei civile nr. 515/26.03.2009 are nevoie de lămuriri, in sensul că suprafaţa de 1400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate xxx/xx/2002 identificată  de către expertul Paraschiv Neculai ,este situată în satul Lunca Jariştei, comuna Siriu, judeţul Buzău conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului ,anexa nr.1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic Nicolae Urduzia.

Faţă de cele expuse urmează să admită contestaţia la titlu şi in temeiul art.400 alin.2 c.p.civilă  va dispune  lămurirea înţelesului, întinderii  sau  aplicării titlului executoriu - sentinţa civilă nr. din 26.03.2009, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele in dosarul nr.x/2008,in sensul că suprafaţa de  1400 m.p. înscrisă în titlul de proprietate  0923/83/22.08.2002 este situată în satul Lunca Jariştei din comuna Siriu conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului, anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic  Nicolae  Urduzia  .

In temeiul art.274 c.p.civilă urmează să respingă cererea  de obligare  a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având in vedere faptul că nu se poate reţine o culpă procesuală în sarcina acestuia.

M.M.G.

4