Tichete de masă. Caracterul facultativ al acordării acestora.

Tichete de masă. Caracterul facultativ al acordării acestora.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 901/9 octombrie 2008

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 4788/85/2007 reclamantul R.I.S. a chemat în judecată pârâta DJS Sibiu ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă pentru anii 2001-2006 de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/1998, actualizată în raport de rata inflaţiei.

În motivarea acţiunii reclamantul precizează că a avut şi are calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei, situaţie în care potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 era îndreptăţit  să primească o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Reclamantul consideră că acest drept trebuie acordat tuturor salariaţilor deoarece toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii, drept acordat şi garantat de Constituţia României. Dispoziţiile art. 41, alin. 2 din Constituţia României sunt în sensul că salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, iar măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, etc. Se arată că dacă Legea nr. 142/1998 nu prevede obligativitatea acordării tichetelor de masă nu înseamnă că reclamantul nu are dreptul la acordarea acestora, deoarece o asemenea măsură are caracter de protecţie pentru salariat în vederea asigurării securităţii muncii şi creării unor condiţii optime la locul de muncă.

Acţiunea a fost precizată în sensul că se solicită contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 2004-2006.

La termenul din 19.02.2008 reclamantul a precizat că solicită introducerea în cauză a C.N.C.D.

Pârâtul CNCD a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

Acţiunea este din nou precizată, reclamantul solicitând drepturile salariale pe perioada 8.11.2005-2006.

Pârâta D.J.S. Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât potrivit art. 14, alin. 3 din Legea nr. 500/2002 nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată sau plătită, dacă nu este aprobată conform legii şi nu are prevederi bugetare.

Acordarea tichetelor de masă nu a fost prevăzută în ordonanţele Guvernului care au stabilit anual, în perioada 2004-2006, drepturile de natură salarială ale salariaţilor din sectorul bugetar, astfel încât, prin legile bugetului de stat din această perioadă nu au fost sume cu această destinaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 276/18.03.2008 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul R.I.S.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că legiuitorul prin prevederea cuprinsă în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998 a instituit o facultate sau posibilitate de acordare a tichetelor de masă, iar în situaţia în care ele s-ar acorda, acordarea lor ar fi condiţionată de limita bugetului de stat şi a bugetelor locale. Facultatea instituită de lege  impune însă încheierea contractului de muncă la nivel de instituţie, deoarece acest drept fiind supus negocierii , trebuie să parcurgă procedura negocierii. Or, la nivelul instituţiei pârâte nu s-a încheiat un astfel de contract colectiv de muncă.

S-a apreciat şi că nu se poate reţine discriminarea, atâta vreme cât acest drept este legiferat doar ca un drept eventual care se poate concretiza numai în măsura în care acesta este prevăzut în buget sau societăţile comerciale au disponibilităţi financiare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,  a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat modificarea în tot a sentinţei civile atacate şi în consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se menţionează că reclamantul are calitatea de salariat în sectorul bugetar astfel că potrivit prevederilor legale este îndreptăţit să primească alocaţia de hrană sub forma tichetelor de masă.

Pârâta avea obligaţia de a depune diligenţele necesare pentru a obţine sumele care să fie cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei.

Întrucât acest lucru s-a produs doar pentru anumite categorii de salariaţi din unele instituţii s-a ajuns la o gravă discriminare şi o nerespectare flagrantă a legii. Nu există nici o explicaţie juridică într-un stat de drept pentru existenţa acestei restrângeri a dreptului acordat prin Legea nr. 142/1998. Pe cale de consecinţă s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a legii, încălcându-se dreptul fundamental al egalităţii tuturor cetăţenilor români în faţa legii.

Intimata D.J.S. Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, fiind reiterate apărările formulate în faţa primei instanţe.

Recurentul reclamant a depus la dosar şi concluzii scrise.

CURTEA, analizând sentinţa atacată, în raport de criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1, alin. 1 din Legea nr. 142/1998 acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă o opţiune a angajatorului, şi nu o obligaţie astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Simpla calitate de salariat (personal contractual) al reclamantului în cadrul unei instituţii bugetare nu este de natură a duce la concluzia că este îndreptăţit la primirea acestor tichete de masă.

Acesta deoarece pentru a se putea beneficia de această facilitate legală este necesar a fi întrunită şi condiţia prevăzută la alin. 1 din Legea nr. 142/1998, potrivit căruia: tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar.

Lipsa prevederii în bugetul local a unor sume cu această destinaţie atrage automat neacordare tichetelor de masă de către angajatorii care sunt finanţaţi de la acel buget local, având în vedere şi prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice.

În acest sens s-a stabilit  şi de către ÎCCJ prin decizia nr. 14/18.02.208 pronunţată într-un recurs în interesul legii unde într-o speţă asemănătoare, respectiv dreptul personalului auxiliar de specialitate din justiţie şi al funcţionarilor publici de a beneficia de alocaţia de hrană sub forma tichetelor de masă, s-a prevăzut că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă”.

Aşadar, ÎCCJ interpretând textul art. 1, alin. 1 din Legea nr. 142/1998 a decis cu forţă obligatorie pentru instanţe, potrivit art.329, alin. 3 Cod procedură civilă, că acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă pentru salariaţii plătiţi de la bugetul de stat – central sau local – este o vocaţie  ce este dublu condiţionată, de prevederea în buget a sumelor necesare şi recunoaşterea dreptului în cadrul contractelor colective de muncă.

Cum aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul pârâtei şi nici nu sunt negociate într-un contract colectiv de muncă, în mod corect prima instanţă a constatat că nu există nici o prevedere care să oblige pârâta la acordarea tichetelor de masă.

În ceea ce priveşte discriminarea invocată de recurent, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii textului de lege din perspectiva art. 16, alin. 1 din Constituţie s-a pronunţat Curtea Constituţională în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 297/2008 pronunţată de Curtea Constituţională s-a stabilit că prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 sunt constituţionale, neîncălcând dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 din Constituţia României cu următoarea motivare: „Reglementarea condiţionării, prin textul legal criticat, a acordării tichetelor de masă de prevederea sumelor corespunzătoare în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori se înscrie în contextul reglementării <LLNK 11998 142 10 202 1 29>art. 1 din Legea nr. 142/1998, care la alin. (1) prevede că "Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator". Rezultă că <LLNK 11998 142 10 202 1 29>art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocaţie individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligaţie legală a angajatorilor.

În consecinţă, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate prin invocarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, prevederile constituţionale vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic privind aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor.”

Pentru considerentele menţionate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, criticile aduse de recurent fiind nefondate, sentinţa Tribunalului Sibiu având la bază o corectă aplicare şi interpretare a legii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea a dispus respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare