Eroare judiciară. Acţiune în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin.2 Cod procedură penală. Nu se poate reţine existenţa unei erori judiciare în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului urmată de scoaterea de sub u...

Eroare judiciară. Acţiune în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin.2 Cod procedură penală. Nu se poate reţine existenţa unei erori judiciare în cazul  în care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului urmată de scoaterea de sub urmărire penală pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Potrivit art. 504 alin.2 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 161/24 martie 2011

Constată că prin acţiunea  civilă  înregistrată  pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3628/104/2009 în urma strămutării de  la  Tribunalul Olt, reclamantul C.M.C., în contradictoriu cu  pârâtul Statul Român prin Ministerul  Finanţelor Publice,  a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata  sumei de 9.315 ron  cu  titlu de  despăgubiri materiale, urmare  a  arestării  nelegale reprezentând c/val  cheltuieli de  apărare şi la 150.000 ron  daune morale.

În motivarea  acţiunii reclamantul  arată că  prin ordonanţa  din 18.08.2009 dată de  Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în  dos. 482/PA/2006 după 3  ani de  cercetări a  fost scos  de  sub urmărire penală  pentru infracţiunea  de  dare de mită  art. 255  alin. 2 C.pen.  deoarece  fapta  nu  era  săvârşită de el.

Reclamantul  arată că a fost  reţinut  timp de 24  ore, iar ulterior  prin încheierea nr. 26/23.03.2006  a  Tribunalului Olt,  dos. penal  479/P/2006 s-a  dispus  arestarea  preventivă  pe  29 zile  pentru  el şi  fiul său. Prin încheierea nr. 53/27.03.2006  a  Curţii de Apel Craiova  au fost puşi în libertate.

Pe parcursul  derulării cercetării  penale,  reclamantul  a  angajat  avocaţi  şi a  avut cheltuieli iar arestarea sa pe 6  zile  a  avut  consecinţe negative  la  locul de muncă, ulterior  fiind şi restructurat.

Se arată de asemenea  că a  suferit  prejudicii morale  deoarece  a  fost denigrat  la  emisiuni  TV  şi  în ziare, iar fiul său  a suferit psihic  în urma arestării.

În drept s-au invocat  prev. art. 504 alin. 2 şi 3, 505 alin. 1, 2, 3 şi 4 şi art. 506 alin. 1, 2 şi 3, art. 5 alin. 4  Cod procedură penală, art.  14  Cod procedură penală.

Pârâtul Statul Român prin M.F.P.  reprezentat de D.G.F.P.O.  a  formulat întâmpinare  prin care a invocat  tardivitatea  acţiunii deoarece  conf. art. 506  al. 2 Cod procedură penală  termenul  de introducere  a  acţiunii este  18 luni de la hotărârea instanţei de  revocare a măsurii arestării din 27.03.2006.

Se arată că prin hotărâre - Încheierea nr. 27/2006  a  C.A. Craiova nu s-a făcut nici o menţiune  despre  caracterul ilegal al  arestării preventive.

Prin sentinţa civilă nr. 74/2011 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata sumei de 6200 lei, reprezentând daune materiale şi 6000 lei reprezentând daune morale pentru repararea pagubei suferite prin reţinerea nelegală de 6 zile, respingând în rest acţiunea precum şi excepţia tardivităţii invocată de pârât.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut, raportat la prevederile art. 504 Cod procedură penală, că prin  Ordonanţa nr. 18.08.2009  a  Parchetului de pe  lângă Tribunalul Olt  s-a dispus  scoaterea  de  sub  urmărire penală a inculpatului  C.M.C. pentru infracţiunea  prev. de  art. 255  alin . 1 Cod penal şi aplicarea  unei sancţiuni cu caracter  administrativ  de 1.000 lei, deoarece  acesta  nu avea antecedente penale,  iar fapta  săvârşită nu prezenta  un pericol social extrem.

Prin mandatul de arestare  preventivă  nr. 27/23.03.2006 a  Tribunalului Olt  dos. pen. 479/P/2006  s-a  dispus  arestarea  preventivă  a  fiului  reclamantului,  iar  prin încheierea  nr. 26/23.03.2006  a Tribunalului Olt  s-a  dispus  arestarea  preventivă  şi a  reclamantului pentru 29  zile. Prin încheierea nr. 53/27.03.2006  C.A. Craiova  - secţia penală s-a  dispus punerea de îndată în libertate a  inculpaţilor.

Din motivarea  încheierii nr. 53/27.03.2006 a  C.A. Craiova  nu rezultă că  măsura  privării de libertate  a  fost  nelegală  ci  doar că nu a existat  dovada  pericolului concret  pentru  ordinea publică.

Este de netăgăduit că orice  arestare pe nedrept produce celor în cauză,  suferinţe  pe  plan moral,  social şi  profesional,  că  astfel  de măsuri  lezează  demnitatea  şi  onoarea libertatea  individuală,  drepturi personale nepatrimoniale  ocrotite de lege şi că din acest punct de vedere  le produce  un prejudiciul moral  care  justifică acordarea unei compensaţii morale  în condiţiile art. 48  din Constituţie.

În atare  situaţie,  faţă de considerentele sus arătate,  de  declaraţiile  martorilor  D.F. şi G.I.  care  au relevat  suferinţele morale şi  fizice  suferite  de  reclamant, în baza art. 998, 999  Cod civil  coroborat  cu art. 5  al CEDO s-a admis  în parte  capătul de  cerere privitor  la  daunele morale  solicitate  şi a fost obligat pârâtul la despăgubiri  în cuantum de 6.000 ron reprezentând daune morale  pentru  prejudiciul suferit  prin reţinerea  şi arestarea reclamantului.

În ceea ce priveşte daunele materiale, s-a considerat că acestea au fost dovedite cu actele de la dosar, astfel că au fost acordate. 

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul C.M.C., pârâtul  Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice O. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pârâtul Statul Român prin M.F.P Bucureşti reprezentat de DGFP O. a solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii  reclamantului, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură  civilă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului, arătând în esenţă că nu sunt incidente disp. art. 504 Cod procedură  penală întrucât nici un moment, pe tot parcursul desfăşurării fazelor de urmărire penală sau judecată, împotriva reclamantului nu s-a luat nicio măsură nelegală. Nu s-a constatat nicio nelegalitate, nu au fost încălcate prevederile art. 143-148 Cod pr. penală, nu s-a stabilit caracterul ilegal al detenţiei, astfel că nu se poate angaja răspunderea Statului Român.

CURTEA, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, a constatat recursul declarat de  pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fondat pentru următoarele motive:

Reclamantul a sesizat instanţa cu o acţiune întemeiată pe disp. art. 504 alin. 2 Cod procedură  penală şi pe art. 52 alin. 3 din Constituţie, reglementări care stabilesc cadrul legal în care intervine răspunderea patrimonială a statului român pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Răspunderea statului se angajează în mod direct în cazul în care se face dovada că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, ceea ce în speţă ar fi însemnat dovedirea faptului că arestarea reclamantului în temeiul mandatului de arestare nr. 27/23.03.2006, a fost nelegală. Nelegalitatea acestei măsuri trebuie dovedită, dovadă care nu s-a făcut în cauză, Parchetul dispunând scoaterea de sub urmărire penală  a reclamantului pentru că fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni, în final dispunându-se aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Prin urmare, la momentul săvârşirii faptei existau probe şi indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală, infracţiunea de dare de mită, ceea ce s-a şi confirmat ulterior, vinovăţia acestuia fiind în final dovedită. Faptul că s-a considerat că o sancţiune cu caracter administrativ este suficientă pentru reeducarea inculpatului nu duce la concluzia că măsura arestării ar fi avut caracter nelegal, disp. art. 148 lit. f Cod pr. penală ţinând exclusiv de temeinicia acestei măsuri, respectiv pericolul social  concret al faptei săvârşite. Nici Curtea de Apel Craiova care a admis recursul inculpatului şi a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia prin încheierea din 27.03.2006 şi nici procurorul care dat ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală, nu au reţinut că măsura arestării ar fi avut caracter nelegal şi nici că fapta nu a fost comisă de inculpat. Prin urmare, nu se poate reţine că în speţă există o eroare judiciară în sensul Constituţiei, astfel că nu se poate antrena răspunderea patrimonială în sarcina Statului Român.

În ceea ce priveşte invocarea art. 5 paragraf  5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este de precizat că acest articol prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau unei deţineri în condiţii contrare acestui articol are dreptul la despăgubiri, ceea ce presupune, ca în prealabil, instanţa internă să constate încălcarea unuia din drepturile garantate de primele 4 paragrafe ale articolului 5. Reclamantul invocă prev. art. 5 paragraful 1 lit. c, care permite încălcarea libertăţii individuale a persoanei, care este una din valorile fundamentale protejate de Convenţie, dacă a fost reţinut sau arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.

În ceea ce priveşte prima condiţie, aducerea sa în faţa autorităţii judiciare competente, aceasta trebuie citită împreună cu articolul 5 paragraful 3 care se referă exclusiv la ipoteza prevăzută de art. 5 paragraf 3 lit. c. Noţiunea de autoritatea judiciară competentă este sinonimă cu cea de judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege să exercite atribuţii judiciare. Reclamantul a fost reţinut de procuror 24 de ore după care a fost adus în faţa unui judecător pentru ca acesta să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă formulată de procuror, măsura arestării fiind luată de judecătorul de la Tribunalul Olt, care prin încheierea nr.26/23.03.2006 a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.C. pe o durată de 29 de zile. Ulterior reclamantul  a exercitat recurs împotriva acestei măsuri, în conformitate cu art. 5 paragraful 4, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova admiţând recursul reclamantului şi dispunând punerea sa în libertate.

Prin urmare, măsura arestării a fost luată de un judecător care se bucură de independenţă faţă de puterea executivă şi faţă de părţi, inculpatul a fost ascultat în prezenţa avocatului ales, procedura prevăzută de legea internă fiind respectată, dreptul intern fiind conform Convenţiei Europene.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind existenţa unor motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, aceasta presupune temeinicia măsurii, respectiv existenţa indiciilor temeinice la care se referă art. 143 cod pr. penală, scopul arestării reprezintă aducerea persoanei în cauză în faţa autorităţii judiciare competente, fără a fi necesar ca măsura arestării să fie urmată de actul de inculpare sau de trimitere în judecată. Curtea de la Srassbourg a statuat de nenumărate ori că  art. 5 paragraful 1 lit. c nu presupune ca autorităţile să dispună  de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării (cauza Brogan şi Murray/Regatul Unit), fiind suficient să existe „motive plauzibile”, noţiune autonomă dezvoltată de Curte, faptele pe care se bazează trebuind să fie nu doar sincere şi autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracţiune. Or, în speţă s-a dovedit că reclamantul a comis acea faptă, cu vinovăţie, dar la trei ani de la săvârşirea ei s-a considerat că nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prin urmare,  măsura luată a urmărit un scop legitim şi a fost prevăzută de o lege accesibilă, previzibilă şi conformă Convenţiei.

În consecinţă, s-a constatat că măsura arestării reclamantului a fost legală, nefiind îndeplinite condiţiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, şi nici ale art. 52 alin. 3  din Constituţie, întrucât nu putem vorbi de o eroare judiciară, reclamantul beneficiind de toate garanţiile unui proces echitabil. Dispoziţiile art. 998-999 Cod civil invocate de instanţa de fond nu sunt incidente în speţă, acestea referindu-se la obligaţia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane prin săvârşirea unei fapte ilicite, or nu există o asemenea faptă ilicită, întrucât aşa cum s-a arătat măsura arestării a fost legală, fiind respectat atât dreptul intern, cât şi Convenţia Europeană.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii,  care se impune a fi modificată în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantului, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură  civilă s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice O. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 74/24.01.2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu.

Domenii speta

Spete similare