Acţiunea în regres exercitată de asigurator în temeiul contractului de asigurare este o acţiune comercială.

Acţiunea  în regres exercitată de asigurator în  temeiul contractului  de asigurare este  o acţiune  comercială.

Secţia  comercială -  Decizia  comercială nr. 679/17 septembrie 2010

Prin Sentinţa comercială nr. 876/C/2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 394/85/2009 s-a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Sălişte competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de către reclamanta SC „P.T.” SRL prin mandatar SC „A. B.” SRL S. în contradictoriu cu pârâtele SC „A.I.” SRL B., DZI I. (BG) prin SC „A.I.” SRL şi B.A.A. din România.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune care izvorăsc dintr-un fapt juridic ilicit, reglementat de dispoziţiile art. 998 şi 999 C.civ. Cererea reclamantei nu are caracter comercial, dispoziţiile referitoare la competenţă, prevăzute în art. 2 pct. 1 lit. a nefăcându-şi aplicarea. În ce priveşte competenţa teritorială, în speţă îşi fac aplicarea dispoziţiile art. 11 C.pr.civ., iar reclamanta a ales să se judece în faţa instanţei locului în care s-a produs accidentul.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta SC „A.I.” SRL B. solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Sibiu ca instanţă comercială.

În motivarea recursului arată că revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 17, art. 56 şi 893 din Codul comercial şi, de asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, unde se prevede că asiguratul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule în conformitate cu legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, cazul în speţă.

 Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele:

Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. 2 şi 3”.

Pe de altă parte, prin art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate „ca fapte de comerţ” şi „asigurările, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”, iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acelaşi cod, „asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurător”.

Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel” se impune ca şi acţiunea în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toţi contractanţii, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerţ în ceea ce îl priveşte pe asigurător.

Invocarea răspunderii civile delictuale a terţului, în baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune, îndreptată împotriva terţului vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl priveşte pe asigurător, atrage incidenţa legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, faţă de toţi contractanţii.

Caracterul comercial al unui astfel de litigiu este impus şi de incidenţa principiului accesorialităţii, potrivit căruia faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele şi cvasidelictele în materie comercială, făcând posibilă aplicarea normelor de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.

De altfel, dispoziţia art. 2 lit. A pct. 1 din Legea nr. 32/2000, prin care „activitatea de regres şi de recuperare” este inclusă în „activitatea de asigurare”, imprimă şi ea caracter comercial indiscutabil acţiunii în regres exercitate de asigurător, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

În aceste condiţii, în care, în conformitate cu cele menţionate, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine instanţei comerciale, sens în care s-a pronunţat şi ÎCCJ prin Decizia nr. XXIII/2007, a fost admis  recursul de faţă şi a fost modificată sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei lipsei competenţei materiale a Tribunalului Sibiu ca instanţă comercială.

Domenii speta

Spete similare