Pârât decedat pe parcursul soluţionării litigiului la prima instanţă, citat prin afişare. Consecinţe. Desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.

Decizie 44 din 12.02.2009


La data de 7 octombrie 2005 reclamanţii Ş.A. şi Ş.Gh. au solicitat să fie obligaţi  pârâţii  T.A. ,T. C., I.M., I.R., F.G.,  C.M., I.M.,  M.T.,  A.M. E., L.E., L..I., M.T., P.O. şi P.A. să le lase  în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 3372,13  m.p. situat în C. Reclamanţii  au indicat o valoare a  terenului revendicat  de  16.000.000.000 ROL.

Prin sentinţa civilă nr. 251 din 22 septembrie 2008 a Tribunalului Dolj s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii în revendicare.

 S-a admis în parte acţiunea precizată , au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi liniştită posesie m ai multe suprafeţe de teren. S-a respins cererea în revendicare faţă de pârâta primărie şi  cererea privind constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.81/1992 emisă de prefectură.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul  a reţinut că  reclamanţii sunt moştenitori ai autorului P.A., care a dobândit la 5 iulie 1937 un teren în suprafaţă de  8970 m.p. şi construcţiile  aflate pe acesta, din care a înstrăinat în anul 1940 şi 1941 suprafeţele de 564 m.p. şi, respectiv,  470 m.p.

Imobilul  a fost naţionalizat în baza  Decretului  nr.92/1950,  iar în 1953 suprafaţa de  2080 m.p. a fost  trecută în folosinţa T.R.G. , fiind construite locuinţe muncitoreşti şi predate  la 4  iulie  1958 

La data de  20 martie  1992 a fost emisă, în aplicarea prevederilor  legii  fondului  funciar, decizia  nr.81/1992 de către prefectură, prin care a fost  atribuită în proprietate suprafaţa  de 2080 m.p. titularilor drepturilor de proprietate asupra apartamentelor din imobilele de la adresele  menţionate, în decizie  fiind  indicat ca temei de drept al constituirii dreptului de proprietate art. 35  alin.2 din Legea nr.18/1991.

Prin contracte  de  vânzare - cumpărare  încheiate în  1996 şi 2002 ,  s-au vândut  două dintre locuinţe şi terenul aferent unora dintre pârâţi.

Proprietarii imobilelor  au ieşit din indiviziune  cu privire  la  terenul aferent construcţiei prin sentinţa  civilă nr. 7747/29  iunie  2004 a Judecătoriei Craiova , dreptul de proprietate  asupra suprafeţei  atribuite în proprietate fiecărui coindivizar fiind  înscris  în Cartea  funciară .

S-a apreciat că, din prisma  art. 35  alin.2  din  Legea  nr.18/1991 ( art. 36  alin.2 în actuala formă), pârâţii erau îndreptăţiţi la constituirea  dreptului,  iar decizia contestată a fost emisă cu  respectarea  prevederilor  art. 35  , alin.2 din Legea  nr.18/1991 , nefiind incidenta  cauza de  nulitate prevăzută  de art. III, alin.1, lit.a din Legea  nr.169/1997.

S-a arătat că titlul pârâţilor nu se poate întinde şi asupra suprafeţei de 222 m.p. aflată spre nord,  s-au comparat  titlurile de proprietate ale părţilor, apreciind că se impune  a  se  da preferinţă celui al reclamanţilor, întrucât  este mai bine  caracterizat, deoarece  provine de la adevăratul proprietar, spre deosebire de titlul pârâţilor, care provine de la stat, care nu a fost niciodată  proprietar al terenului.

Acţiunea în revendicare  a fost considerată în parte întemeiată, pârâţii fiind obligaţi  să lase  reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită  posesie  suprafeţele ocupate de aceştia ce  exced celor aflate sub construcţii sau celor necesare  exploatării acestora, astfel cum au fost  delimitate  prin expertiza efectuată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri  pârâţii I.M., V.M. D., M.T.., M.T., C. M., C.V., I.M., I.O.D., T.A., T.M., S.C.L., P.M.,  C.R.E., , precum şi  G.G.M., în calitate de moştenitor al pârâtei F.G.F. iar reclamanţii au formulat cerere de aderare la apel.

Apelanta G.G.M. a susţinut că este moştenitoarea pârâtei F.G.F., şi să autoarea  a decedat la 19 martie 2006, judecata la fond fiind desfăşurată fără legala citare a acestei părţi.

Acest apel este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 85 c.p.c., instanţa nu poate trece la soluţionarea unui litigiu dacă părţile nu au fost legal citate sau dacă nu s-au înfăţişat la judecată. Citarea pârâţilor se face, potrivit art. 90 c.p.c. şi art. 112 alin 1 pct. 1 c.p.c.  la domiciliul indicat de reclamant prin acţiune, care  are obligaţia de a  preciza, pe parcursul procesului, intervenirea unor modificări în domiciliile pârâţilor, această obligaţie derivând din aplicarea principiului disponibilităţii.

La data promovării acţiunii, pârâta F.G.F. era în viaţă,  a formulat întâmpinare alături de alţi pârâţi în dosarul nr.871/CIV/2005  al Tribunalului Dolj, însă la data de  19 martie 2006 aceasta a decedat, aşa cum rezultă din certificatul de deces depus în apel, pierzând calitatea procesuală de folosinţă, potrivit  art. 7 alin 1 din Decretul 31/1954. Întrucât dosarul a fost înregistrat la tribunal, după soluţionarea conflictului negativ de competenţă de către Curtea de Apel Craiova, după decesul acestei părţi, se constată că nu a  fost niciodată legal citată şi că toate actele de procedură îndeplinite faţă de ea sunt nule, deoarece o persoană lipsită de capacitate de folosinţă nu poate fi titulară de drepturi şi obligaţii şi nu poate fi parte în proces.

Susţinerea intimaţilor reclamanţi în sensul că este culpa moştenitorilor pârâtei că nu au sesizat instanţei decesul autoarei lor nu poate fi primită, deoarece regula stabilită în  art. 723 c.p.c.  potrivit cu care drepturile şi obligaţiile procesuale se exercită de bună credinţă, se aplică numai părţilor în proces. Cum moştenitorii nu aveau calitatea de parte, nu li se poate imputa faptul că autoarea lor  a fost mereu citată prin afişare, deşi era decedată de mai mulţi ani.

În plus, chiar dacă ar fi acceptată teoria intimaţilor reclamanţi privind obligaţia moştenitorilor de a interveni în proces şi a face cunoscut decesul autoarei, se constată că litigiul a fost soluţionat cu încălcarea prev. art. 85 c.p.c. deoarece pentru ultimul termen de judecată, deşi s-a dispus citarea pârâţilor F.G.F.,  I.M., V.D., nu s-a făcut dovada citării nici unuia dintre aceşti pârâţi ., la dosar neexistând dovada comunicării citaţiei. Cum lipsa de procedură a fost criticată în apel doar cu privire la situaţia pârâtei F.,  analiza instanţei de control judiciar se face  doar raportat la aceasta.

Aşadar,  prima instanţă a ignorat prevederea art. 107 c.p.c., nu a acordat termen la data de 22 sept. 2008, deşi pentru acest termen nu există dovada citării pârâtei F.

În atare situaţie, sentinţa este lovită de nulitate,  fiind incidente prevederile art. 297 alin 1 c.p.c., care impune admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Faţă de acest motiv  de apel găsit întemeiat, instanţa apreciază că nu mai există interesul pentru a analiza celelalte critici din apelurile pârâţilor sau din cererea de aderare la apel, ele urmând a  fi avute în vedere la rejudecarea fondului.

Admiterea unuia dintre apeluri pentru motivul arătat atrage admiterea celorlalte apeluri şi a cererii de  aderare la apel,  existând interesul ca întregul litigiu să fie soluţionat unitar.

În atare condiţii nu poate fi primită susţinerea  intimaţilor reclamanţi, care au solicitat ca  judecata să continue faţă de  restul apelanţilor pârâţi, întrucât acţiunea în revendicare, deşi a privit suprafeţe de teren ocupate distinct de mai mulţi pârâţi, se impune a fi soluţionată în acelaşi timp faţă de toţi, pentru că se află în aceeaşi situaţie juridică, li se aplică aceleaşi reguli de drept , iar modul în care se soluţionează acţiune cu privire la un pârât influenţează soluţionarea acţiunii faţă de ceilalţi.

Mai mult, pârâţii  se află în coparticipare procesuală pasivă în ce priveşte cererea de constatare nulitatea  ordinului prefectului, care se referă la toţi,  aşa încât nu se poate continua judecata pe fond cu privire la o parte dintre aceştia şi să se reia judecata numai cu privire la moştenitorii  pârâtei care a decedat.

Pe de altă parte,  art. 297 alin. 1 c.p.c., stabilind soluţia de desfiinţare a sentinţei cu trimitere spre rejudecare, nu dă posibilitatea instanţei de a face o desfiinţare parţială a hotărârii atacate şi de a pronunţa o soluţie diferită faţă de alte cereri . În cuprinsul acestui articol nu există o soluţie asemănătoare celei din art. 312 alin. 2 privitoare la soluţiile din recurs, astfel că soluţia de  desfiinţare numai în parte a sentinţei apare ca fiind nelegală.

Potrivit art. 297 alin 1 c.p.c se vor admite apelurile şi cererea de aderare la apel, se va desfiinţa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare.

3