Schimbul de posturi personal didactic nu este valabil fără Hotărârea Comisiei de Mobilitate.

Decizie 425 din 12.02.2008


La baza modificării Contractului Individual de Muncă al unui cadru didactic stă Hotărârea Comisiei de Mobilitate a personalului didactic, iar în  funcţie de soluţia dată, de admitere sau de respingere a cererii de pretransfer, aceasta poate fi atacată în contencios administrativ.

Comisia de Mobilitate a  personalului didactic nu a respectat obligaţia prev. de art.29 din ordinul M.E.C. nr.5441/2005 de  a emite Hotărârea de admitere sau respingere a cererii de pretransfer, astfel că aceasta nefiind soluţionată, nici schimbul de posturi nu a avut loc, şi  în consecinţă recurenta trebuia să se prezinte la unitatea şcolară unde este titular.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub numărul 26.09.2006 reclamanta Zăvădescu Lorena Silvia a chemat în judecată Inspectoratul Şcolar Mehedinţi şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 8 Drobeta Turnu Severin pentru a fi obligaţi să-i respecte titularizarea stabilită prin Procesul Verbal de pretransferare din 26. 04. 2006 şi să-i respecte contractul individual de muncă şi să-i achite drepturile salariale la zi.

A solicitat, de asemenea obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat în motivarea cererii că la data de 26.04.2006 i-a fost aprobată prin proces verbal de pretransferare titularizare ca profesor de limba franceză la Şcoala cu Clasele I-VIII din Drobeta Turnu Severin nr. 8 şi completarea catedrei cu ore la Şcoala clasele I-VIII nr. 3 din Drobeta Turnu Severin urmând să fie titularizată pe aceste posturi în locul colegei sale Popescu Lucia Lucreţia care a fost titularizată în locul său la Liceul de Arte I.Şt. Paulian din Dr. Tr. Severin.

A afirmat reclamanta că a funcţionat până la vacanţă în conformitate cu titularizarea stabilită la 26. 04. 2006, că după vacanţă nu a mai fost primită la Şcoala cu Clasele I-VIII nr. 8 iar în urma demersurilor făcute, atât conducerea aceste şcoli cât şi conducerea Inspectoratului Şcolar Mehedinţi i-au comunicat verbal că trebuie să se întoarcă la fostul său post întrucât pretransferarea nu mai este valabilă.

A mai arătat reclamanta că înainte cu două zile de începerea anului şcolar a notificat cei doi pârâţi în sensul respectării contractului său de muncă conform procesului verbal de pretransfer însă nu a primit nici un răspuns aşa încât consideră că pârâţii i-au modificat contractul individual de muncă în mod unilateral.

În drept au fost invocate dispoziţiile Codului Muncii, art. 1075 şi 998 din Codul Civil şi articolul 274 din Codul de Procedură Civilă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a arătat în esenţă că, reclamanta Zăvădescu Lorena, profesor titular la Liceul de Artă „I. Şt. Paulian”, din Drobeta Turnu Severin a solicitat ca în conformitate cu art. 14 alin. 3 din Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5441/2006, pretransferarea prin schimb de posturi cu numita Popescu Lucreţia de la Şcoala cu clasele I-VII nr. 8 Drobeta Turnu Severin.

Se arată că, soluţionarea cererilor de pretransferare prin schimb de posturi se face în şedinţă publică, conform art. 26 alin. 3 din acelaşi ordin.

În şedinţa publică din 25. 04. 2006 cererile celor două solicitante au fost respinse întrucât nu îndeplineau condiţia prevăzută la litera b) a articolului 14 alin. 3, din ordinul mai sus menţionat şi  anume ca „solicitanţii să funcţioneze ca titulari în unităţi de învăţământ echivalente. 

S-a menţionat în întâmpinare că numita Popescu Lucreţia, văzând că nu s-a aprobat schimbul de posturi, s-a prezentat la şcoala la care este profesor titular, respectiv Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 ( Drobeta Turnu Severin, în timp ce reclamanta Zăvădescu Lorena , fără nici un fel de justificare nu s-a prezentat la serviciu. Mai mult arată intimata, reclamanta nici nu putea să facă schimb de posturi cu numita Popescu Lorena deoarece aceasta îşi desfăşoară activitatea la Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 doar 8 ore pe săptămână ceea ce reprezintă ? normă.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a reafirmat în esenţă, că, prin procesul verbal de pretransfer din 26 aprilie 2006 au fost respectate prevederile Ordinului M.E.C. nr. 5441/2005 întrucât atât ea cât şi colega sa, au avut ore la ciclul gimnazial în acelaşi oraş singurul element de diferenţiere, fiind acela că în cadrul Liceului I. Şt. Paulian funcţionează clase de la şcoala elementară până la liceu, fiind un complex şcolar, iar la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 8 funcţionează doar şcoală elementară.

Prin memoriul depus la dosar (f.45-47), reclamanta a reiterat susţinerile din cererea introductivă, precizând că, în şedinţa publică a comisiei de mobilitate a cadrelor didactice din data de 25. 04. 2006 s-a consemnat într-un registrul  acordul său privind pretransferul pe postul solicitat dându-i-se asigurări că prin acest acord transferul a fost definitivat iar în seara zilei de 25. 04. 2006, la avizierul Inspectoratului Şcolar a fost afişată o listă ce conţinea şi aprobarea pretransferului pe care l-a solicitat împreună cu colega sa.

A mai susţinut că numita Popescu Lucia Lucreţia este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată cu examen de licenţă şi deci nu este nici un impediment legal pentru a se realiza schimbul de posturi iar în cazul în care i-ar fi fost respinsă cererea pârâţii aveau obligaţia să-i comunice în scris răspunsul şi nu doar verbal aşa cum de fapt s-a întâmplat.

Au fost solicitate relaţii referitoare la modul de soluţionare a cererii de pretransferare formulată de reclamantă şi de desfăşurare a şedinţei publice Inspectoratului Şcolar al Judeţului Mehedinţi şi Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin, Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu privire la modul de soluţionare a plângerii formulată de reclamantă prin care acuza falsificarea registrului de mobilitate a cadrelor didactice.

Tribunalul Mehedinţi-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin sentinţa nr.1118 din 23.11.2007, pronunţată în dosarul nr.2779/101/2006, a respins acţiunea formulată de reclamanta Zăvădescu Lorena Silvia împotriva pârâţilor Inspectoratul Şcolar  Mehedinţi şi Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 Dr.Tr.Severin.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Reclamanta Zăvădescu Lorena Silvia, profesor titular de limba franceză la Liceul de Artă „Ion Ştefan Paulian” din Drobeta Turnu Severin, şi d-na Popescu Lucia Lucreţia, profesor de limba franceză titular la Şcoala cu Clasele I-VIII nr. 8 şi completare la Şcoala cu Clasele I-VIII nr. 3, ambele şcoli situate în Drobeta Turnu Severin, au solicitat de comun acord transferul prin schimb de posturi una în locul celeilalte în sesiunea de pretransferuri din 26.04.2006.

Cererile de pretransferare formulate de reclamantă şi de colega sa au fost analizate în conformitate cu dispoziţiile  articolului 26 alin 3 din Ordinul nr. 5441/2005 al Ministrului Educaţiei şi Cercetării în plenul comisiei de mobilitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Mehedinţi la data de 25.04.2006 fiind respinse cu motivarea că solicitantele nu întrunesc condiţiile ce trebuiau îndeplinite cumulativ prevăzute de articolul 14 alin. 3 din actul normativ menţionat.

Potrivit art. 14 alin. 3 lit. b) din Ordinul M.E.C. nr.5441/2005 „Pretransferarea personalului didactic se poate realiza şi prin schimb de posturi, pe baza consimţământului scris al solicitanţilor, dacă aceştia îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) provin din acelaşi mediu: urban-urban; rural-rural;

b) funcţionează ca titulari în unităţi de învăţământ echivalente.”

După cum se observă, această ultimă condiţie nu este îndeplinită, întrucât reclamanta Zăvădescu Lorena este profesor titular la Liceul de Artă „I. Şt. Paulian”, unitate de învăţământ secundar superior în timp ce d-na Popescu Lucreţia este profesor titular la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 8 care este unitate de învăţământ secundar inferior.

 Faptul că Liceul de Artă I.Şt. Paulian are în componenţa sa pe lângă clasele de liceu şi clase de gimnaziu nu este de natură a-i conferi acestuia statutul de unitate de învăţământ secundar inferior.

 Nici faptul că d-na Popescu Lucia Lucreţia a absolvit cu examen de licenţă o instituţie de învăţământ superior de lungă durată n-o îndreptăţeşte pe aceasta şi pe reclamantă să obţină schimbul de posturi solicitat întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. b) a articolului 14 mai sus enunţat.

Susţinerile reclamantei că în şedinţa publică din 26. 04. 2006 prin procesul verbal de pretansferuri i s-a aprobat schimbul de posturi fapt ce a fost consemnat în Registrul de evidenţă a cadrelor didactice consemnare ce ulterior ar fi fost falsificată nu pot fi reţinute de către instanţă. Aceasta întrucât în urma verificărilor efectuate de organele de urmărire penală la sesizarea reclamantei, prin Referatul cu nr. 4257/29. 05. 2007 al Poliţiei Municipiului Dr. Tr. Severin s-a propus neînceperea urmăririi penale cu privire la fapta de falsificare a Registrului de mobilitate a cadrelor didactice în ceea ce o priveşte pe reclamantă iar prin rezoluţia din 27.09.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la sesizarea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal şi motivat recurs reclamanta Zăvădescu Lorena Silvia, întemeiat pe dispoziţiile art.304 alin.2, 7, 8 şi 9 şi art.304 ind.1 C.pr.civ.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins acţiunea, schimbând înţelesul neîndoielnic al solicitărilor sale, făcând abstracţie de probele, înscrisurile şi precizările pe care le-a depus la dosar, interpretând în mod eronat prevederile Ordinului MEC nr.5441/09.11.2005.

În motivarea sentinţei nr.1118/2007 se face mereu referire la un proces verbal de pretransferuri în timp ce s-a specificat în toate înscrisurile la dosar că este vorba de Registrul de mişcare a cadrelor didactice în care nu se consemnează decât transferurile aprobate în şedinţa publică a comisiei de mobilitate a cadrelor didactice. Motivul acestui litigiu a fost tocmai faptul că în şedinţa publică de mobilitate a cadrelor din data de 26.04.2006 s-a aprobat transferul prin schimb de posturi între ea şi Popescu Lucia Lucreţia şi a fost consemnat în aceeaşi zi în Registrul de mişcare al cadrelor didactice. A solicitat insistent la fiecare termen de judecată ca acest registru să fie prezentat instanţei de către ISJ Mehedinţi pentru a se putea stabili adevărul, dar acesta a refuzat să îl prezinte, motivând că se află la IPJ Mehedinţi pentru cercetări.

Nu s-a ţinut cont de adeverinţa nr.62/06.02.2007 eliberată de Şcoala cu clasele I-VIII nr.10 pe care a depus-o la dosar şi din care rezultă că ISJ Mehedinţi a considerat perfect valabil transferul domnului Ungureanu Octavian de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.10 la Liceul Gheorghe Ţiţeica pe o catedră de gimnaziu şi nici de art.15 al.3, la care a făcut referire în declaraţia ce a depus-o în instanţă la termenul din 24.04.2007, articol din care reiese clar că posturile pe care erau titulare sunt de învăţământ secundar inferior. Mai mult Liceul de Artă I.ŞT. Paulian este noua denumire a Şcolii cu clasele I-VIII nr.16 la care a fost titularizată iniţial, şi căreia i s-au adăugat ulterior şi clase de liceu.

Instanţa nu a constatat că în declaraţiile solicitate de către parchet şi obţinute de salariaţii ISJ Mehedinţi, există foarte multe inadvertenţe care demonstrează că adevărul a fost ascuns.

Astfel Lăpădat Ştefan, inspector cu resursele umane, deşi face afirmaţii referitoare la un fals în acte publice, nu face dovada scrisă a sesizării sau a consemnării în vreun registru de procese verbale ale consiliului de administraţie şi nici nu precizează ce măsuri a luat acesta pentru a găsi un registru de asemenea importanţă. Deşi dumnealui precizează că registrul a dispărut în jurul datei de 25.04.2006, ISJ Mehedinţi se adresează Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi abia pe data de 28.12.2006, pentru a se face cercetări referitoare la cine a scris şi a semnat la pagina 102 din Registrul de mişcare a personalului didactic.

Recurenta a mai arătat că din verificările efectuate s-a constatat că Registrul de mobilitate al cadrelor didactice în care a semnat partea vătămată şi Popescu Lucia, nu a fost falsificat, semnăturile fiindu-le confirmate de expertiza grafologică efectuată în cauză, expertiza care a mai stabilit autoarea probabilă a scripturilor de la pagina 102 poziţiile 7 şi 8, este profesor inspector limbi moderne, Udrişte Mihaela din cadrul ISJ Mehedinţi.

Legal citat intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr.1118/23.10.2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, deoarece soluţionarea cererilor de pretransferare prin schimb de posturi se face în şedinţă publică, conform art.26 alin.3 din acelaşi ordin. În şedinţa publică din data de 25.04.2006, în plenul Comisiei de mobilitate, cererile de pretransferare prin schimb de posturi ale doamnelor profesoare Zăvădescu Lorena şi Popescu Lucreţia Lucia au fost respinse.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate  cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele :

Prin acţiunea introductivă, recurenta reclamantă Zăvădescu Lorena Silvia a chemat în judecată pârâţii intimaţi Inspectoratul Şcolar Jud. Mehedinţi şi Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 Dr.Tr.Severin, pentru ca aceştia să respecte titularizarea sa, stabilită prin procesul verbal de pretransfer din 26.04.2006, să achite drepturile salariale la zi, considerând că cele două unităţi i-au modificat unilateral contractul de muncă, pentru că nu au respectat procesul verbal de pretransfer.

Curtea reţine că recurenta, profesor titular la Liceul de Artă I.Şt.Paulian din Dr.Tr.Severin, în baza deciziei nr.162/2005 a fost detaşată în interesul învăţământului începând cu data de 01 septembrie 2005 pe catedra de Limba franceză, de la Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 Dr.Tr.Severin şi Şcoala nr.3 Dr.Tr.Severin. Detaşarea cadrului didactic s-a făcut cu păstrarea calităţii de titular la catedra de la unitatea de învăţământ de unde a fost detaşată.

Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilităţii în muncă, ceea ce presupune că modificarea lui poate interveni numai în condiţiile prevăzute de lege.

Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă în special numai la elementele esenţiale ale contractului, şi anume locul muncii, prin care se înţelege unitatea şi localitatea, felul muncii, determinat de calificarea profesională şi de funcţia încredinţată, precum şi salariul.

Potrivit art.41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Aliniatul 3 al aceluiaşi articol arată că modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Recurenta a depus cerere de pretransfer în conformitate cu dispoz.art.14 din Ordinul nr.5441/2005 pentru aprobarea metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, la Inspectoratul Şcolar Jud. Mehedinţi, cerere care urma să fie aprobată sau respinsă de către Comisia de Mobilitate a personalului didactic. Aceasta a solicitat transferul de la Liceul de Artă I.Şt.Paulian Dr.Tr.Severin la Şcoala cu clasele I-VIII nr.8 Dr.Tr.Severin (fila 90 dosar fond).

Comisia de mobilitate a personalului didactic nu a respectat obligaţia prevăzută de art.29 din OMEd C nr.5441/2005 de a emite hotărârea de admitere sau respingere a cererii de pretransfer, astfel încât această hotărâre să poată fi atacată în contencios.

Nefiind soluţionată cererea recurentei de pretransfer, nici schimbul de posturi nu a avut loc, şi în consecinţă fiecare dintre cele două cadre didactice trebuia să se prezinte la unitatea şcolară unde este titular.

La data de 01.09.2006, recurenta s-a prezentat la Şcoala nr.8 Dr.Tr.Severin, însă directorul unităţii şcolare i-a adus la cunoştinţă că nu a primit  decizia de pretransfer prin schimb de posturi de la I.S.J. Mehedinţi, în ceea ce o priveşte.

Recurenta a arătat prin memoriul depus la instanţa de fond (filele 45-47 dosar), că nu a putut lua la cunoştinţă în nici un mod de acest fapt, şi nu a avut posibilitatea de a contesta respingerea cererii, în conformitate cu dispoz.art.29 din Ordinul nr.5441/2005 şi că a depus un memoriu la ISJ Mehedinţi în data de 06.09.2006, şi a primit un răspuns negativ, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile legale ( fila 52 dosar fond).

Potrivit art.29 din OMED C nr.5441/2005, contestaţiile se depun la Inspectoratul Şcolar în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii Comisiei pentru Mobilitatea personalului didactic, şi se soluţionează de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar în termen de 5 zile de la înregistrarea acestuia, cu respectarea prev.art.19 alin.6, art.12 şi art.13 alin.5 din Lg.128/1997, privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea Comisiei de Contestaţii este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

La baza unei modificări a contractului individual de muncă stă hotărârea Comisiei de Mobilitate a personalului didactic, iar în funcţie de soluţia dată, de admitere sau de respingere a cererii de pretransfer, recurenta putând să o atace în contencios administrativ.

Curtea reţine că primul motiv de recurs invocat, respectiv că instanţa de fond a schimbat înţelesul neîndoielnic al solicitărilor, făcând abstracţie de probele, înscrisurile şi precizările depuse la dosar, şi interpretând în mod eronat prevederile Ordinului nr.5441/9.11.2005, nu este întemeiat, întrucât prima instanţă a făcut o justă apreciere a probelor şi o aplicare corectă a legislaţiei la situaţia de fapt reţinută.

Nu a fost avută în vedere adeverinţa nr.62/2007 emisă de Şcoala cu clasele I-VIII nr.10 Dr.Tr.Severin (fila 50 dosar), prin care se arată că domnul Ungureanu Octavian a fost transferat de la Şcoala nr.10 la Liceul Gh.Ţiţeica pe o catedră de matematică la gimnaziu, întrucât fiind un înscris extrajudiciar, nu poate fi avut în vedere în soluţionarea cauzei.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs cu privire la faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere actele de la dosarul de urmărire penală nr.663/P/2007, întrucât ar fi constatat că în declaraţiile solicitate de către Parchet există multe inadvertenţe, deoarece acest dosar aparţinând Parchetului a fost soluţionat prin Rezoluţia din data de 27.09.2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Chircu Doiniţa Mariana, Mirică Emil şi Şuţă Marian, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.246 c.pen., şi neînceperea urmăririi penale faţă de numita Udrişte Mihaela, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.289 şi 291 C.pen., reţinându-se că în urma verificării Registrului de Mobilitate a cadrelor didactice, în care a semnat atât petenta, cât şi numita Popescu Lucreţia Lucia, s-a constatat că aceste semnături nu au fost falsificate, fapt confirmat şi prin raportul de expertiză grafologică efectuat în cauză.

S-a mai reţinut că simpla înscriere a numelui şcolii de unde pleacă şi a şcolii unde solicită să preda un cadru didactic, în registrul de mişcări de personal, nu înseamnă că mişcarea a fost aprobată, documentul care atestă acest fapt fiind o decizie a Inspectoratului Şcolar Jud. Mehedinţi, decizie ce nu a fost emisă, astfel că înscrierea în registru nu a produs consecinţe juridice.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate mai sus, se constată că recursul nu este fondat, astfel că îl va respinge.

Domenii speta