Legea nr.10/2001. contestarea deciziei de către un terţ. inadmisibilitate.

LEGEA NR.10/2001.  CONTESTAREA DECIZIEI DE CĂTRE

UN TERŢ. INADMISIBILITATE.

Art.24 din Legea nr.10/2001 (redevenit art.26)

Apelanţii-reclamanţi au calitatea de terţi faţă de

dispoziţia nr.1424/20 iunie 2007 emisă de către Primăria Oraşului

Băile Olăneşti, împrejurare raportat la care în nici un caz ei nu pot

ataca această dispoziţie în condiţiile art.24 din Legea nr.10/2001,

redevenit art.26 după republicarea acestei legi şi aceasta pentru

simplul motiv că Legea nr.10/2001 conferă o atare posibilitate doar

persoanelor îndreptăţite în favoarea cărora a fost emisă respectiva

dispoziţie sau decizie, iar nu şi unor terţe persoane.

Terţa persoană are la îndemână o acţiune în constatarea

nulităţii absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere

întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2001, chiar dacă aceasta

susţine şi emite pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut

obiectul dispoziţiei atacate.

( Decizia civilă nr.187/A din 03 octombrie 2008, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi

Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin cererea  înregistrată la data de 24.09.2007, reclamanţii

C.L., B.E.(fostă P.), M.I., P.C., I.D. au chemat în judecată pe pârâţii

Primarul Oraşului Băile Olaneşti şi Primăria Oraşului Băile Olăneşti,

pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea

dispoziţiei nr.1424 din 20.06.2007 emisă de Primăria Oraşului Băile

Olăneşti, ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa

civilă nr.117 din 22.04.1999, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul

nr.2221/1998 a fost respinsă acţiunea în revendicare a Vilei „E.”

formulată de numita E.M.E., hotărârea fiind menţinută prin decizia civilă

nr.2221/21.06.2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie .

Prin decizia menţionată s-a constatat inadmisibilitatea

acţiunii, nefiind promovată de toţi moştenitorii.

Reclamanţii susţin că în litigiul respectiv s-a făcut o expertiză

tehnică în construcţii, prin care s-a constatat că au adus modificări

substanţiale imobilului realizând o construcţie nouă, alta decât cea

naţionalizată, astfel încât s-a statuat că foştii proprietari sunt îndreptăţiţi

la despăgubiri. În soluţionarea cererii formulate de foştii proprietari în

temeiul Legii nr.10/2001, pârâta Primăria Oraşului Băile Olăneşti a

ignorat tocmai această împrejurare care impunea acordarea de

despăgubiri faţă de aceştia.

Pe cale de excepţie, reclamanţii au contestat calitatea de

persoană îndreptăţită a solicitanţilor E.M.E. şi P.B.C., deoarece aceştia nu

au depus dovezi din care să rezulte această calitatea.

Tot astfel, chiar dacă s-a dovedit calitatea de succesor în

drepturi a solicitantei, este cert dovedit că imobilul „Vila E.”a fost

dobândită la data de 25.11.1925 de către P.B.E. şi T.V. astfel încât, în

privinţa cotei părţi a acestuia din urmă, nu poate justifica un drept.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în şedinţa publică din

23.10.2007, Primăria Oraşului Băile Olăneşti a solicitat respingerea

contestaţiei ca neîntemeiată, invocând mai multe excepţii, respectiv lipsa

calităţii procesuale pasive a Primăriei Oraşului Băile Olăneşti, lipsa

calităţii procesuale active a contestatorilor .

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că modificările structurale

aduse imobilului construcţii nu au constituit motiv de admitere a

recursului de către instanţa supremă, cum lasă a se înţelege contestatorii

şi nu sunt incidente dispoziţiile art.10, alin.1 şi 2 din Legea nr.10/2001,

întrucât imobilul – construcţii nu a fost demolat şi nici nu s-au edificat

construcţii noi autorizate.

Prin sentinţa civilă nr.477 din 27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea,

Secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei

Oraşului Băile Olăneşti, a respins contestaţia lipsei calităţii procesuale

active a contestatorilor şi a respins contestaţia formulată de contestatori.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Imobilul construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 550 mp.

situat în Băile Olăneşti, str.Carol Davila, a constituit proprietatea

doamnei E.P.B. şi a lui P.G.B., la momentul deposedării abuzive, în

conformitate cu actul de vânzare-cumpărare nr.6746/1925, a procesului

verbal de rechiziţionare din 1948, a certificatelor nr.57/1948 şi

nr.64/1948.

Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, în mod abuziv, cu

titlu valabil, fiind obiectul rechiziţionării şi a aplicării Decretului

nr.92/1950.

În conformitate cu actele depuse la dosarul cauzei - certificate

de moştenitor şi acte de atare civilă, moştenitorii E.M.E. şi P.B. C. au

calitate au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea bunurilor, în

raport de dispoziţiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată.

Din analiza dosarului intern, constituit ca urmare a notificării

formulate de moştenitori, rezultă că imobilul poate fi restituit acestora în

natură, fiind liber de sarcini, în prezent constituind fond locativ de stat

(ocupat în totalitate de chiriaşi) şi aflat în administrarea Consiliului Local

la Oraşului Băile Olăneşti.

Principiul restituirii în natură este enunţat în art.1 alin.1 şi

art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001. Se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent numai în acele situaţii în care restituirea în natură nu este

posibilă.

Reclamanţii au susţinut că nu este posibilă restituirea în

natură a imobilului construcţii şi teren aferent de 550 mp., în cauză fiind

incidente dispoziţiile art.10 alin.2 din lege, respectiv edificarea unei

construcţii noi, pentru care masurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent. Această ipoteză nu a putut fi reţinută.

Pe de o parte, imobilul construcţii nu a fost demolat (aşa cum

cere art.10 alin.1 şi 2 din lege) şi nici nu s-a edificat construcţii noi

autorizate. Pe de altă parte, reamenajările şi îmbunătăţirile aduse de către

chiriaşi construcţiei, nu însemnă că ele au transformat-o într-un imobil

nou în raport cu cel preluat.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat că

reclamanţii au adus imobilului reparaţii şi consolidări, or acestea nu se

circumscriu ipotezei art.19 alin.1 din Legea nr.10/2001, care vizează

acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma

iniţială,  le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele

materiale ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă

la data preluării.

În altă ordine de idei, prin decizia civilă nr.2221 din

21.06.2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, s-a respins

acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ca inadmisibilă, aceasta

nefiind promovată de toţi coproprietarii terenului aferent construcţiei.

Drept urmare, instanţa supremă nu a statuat asupra

temeiniciei acţiunii în revendicare promovată de persoanele îndreptăţite

la restituirea imobilului în litigiu, aşa cum susţin reclamanţii în motivarea

contestaţiei.

Aşadar, dispoziţia nr.1424/2007 emisă de Primăria Oraşului

Băile Olăneşti a fost emisă cu respectarea legii şi nu există motive de

anulare a acesteia.

Cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare de intimată,

s-a constatat că acestea sunt nefondate.

Dispoziţia contestată este emisă de Primăria Oraşului Băile

Olăneşti, în soluţionarea notificării formulate de moştenitorii E.M.E. şi

P.B.C. care au cerut restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut

autorului lor. Unitatea emitentă a cărei decizie este contestată, are astfel

calitate procesuală pasivă în cauză, fiind unitate deţinătoare în sensul

Legii nr.10/2001.

Şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, s-

a considerat asemenea nefondată. Atâta timp cât contestatorii invocă un

drept propriu asupra imobilului supus restituirii (considerând că prin

notificările aduse imobilului, acesta a devenit o construcţie „nouă” în

sensul legii), tocmai acest aspect urmând a fi lămurit în cauză, aceştia au

interesul legitim de a promova contestaţia şi drept urmare şi calitatea

procesuală activă în cauză.

Astfel, instanţa a respins excepţiile invocate de intimată prin

întâmpinare, iar pe fond, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Cât priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a solicitanţilor,

acest aspect nu a putut fi considerat o „excepţie” în sensul legii, această

calitate fiind de altfel analizată şi justificată anterior.

Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, în termen legal au

declarat apel reclamanţii C.L., B.E., M.I., P.C. şi I.D. criticând-o pentru

nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive în esenţă:

- Decizia este emisă de o entitate care nu avea calitatea să

soluţioneze notificarea făcută de E.M.E. şi P.B.C., în sensul că unitatea

deţinătoare este S.C. EDILITARA S.A. Olăneşti şi nu Primăria Oraşului

Băile Olăneşti;

- Nu s-a ţinut cont de faptul că notificarea nu a fost făcută de

toţi proprietarii imobilelor revendicate şi anume doar de moştenitorii

cumpărătoarei E.P.B. nu şi de moştenitorii lui T.V., cumpărător în cote

egale;

- Nelegală este sentinţa pe fondul cauzei în sensul că în mod

greşit s-a dispus restituirea construcţiei în natură, în condiţiile în care

imobilul a fost transformat în totalitate şi a devenit astfel un imobil nou,

fiind proprietatea apelanţilor.

La termenul din 12 septembrie 2008, s-a depus o cerere de

intervenţie în interesul intimatului Primarul Oraşului Băile Olăneşti de

către E.M.E. şi B.C. prin care se solicită respingerea apelului declarat de

către reclamanţi ca nefondat, să se constate că decizia nr.1424/20 iunie

2007 este conformă cu dispoziţiile Legii nr.10/2001, şi să fie obligaţi

apelanţii la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de intervenţie se arată de către

intervenienţi că ei sunt beneficiarii dispoziţiei contestate în instanţă de

către apelanţi şi că aceştia nu fac dovada interesului legitim în

promovarea prezentei acţiuni şi nu fac parte din categoria persoanelor

îndreptăţite de lege să solicite restituirea imobilului în discuţie,

promovarea prezentei cereri fiind făcută cu înfrângerea dispoziţiilor

imperative ale art.3 din Legea nr.10/2001.

Analizând apelul formulat de reclamanţi, Curtea a constatat

că este întemeiat, cu consecinţa admiterii acestuia, anulării sentinţei

atacate şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria

Râmnicu Vâlcea.

La termenul din 3 octombrie 2008, Curtea, din oficiu, în baza

dispoziţiilor art.162 Cod procedură civilă, a invocat excepţia de

necompetenţă materială a soluţionării cauzei de către Tribunalul Vâlcea,

fiind vorba de o acţiune introdusă de un terţ prin care contestă o decizie

emisă în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienţilor şi a rămas în

pronunţare pe această excepţie pentru următoarele considerente:

Apelanţii-reclamanţi au calitatea de terţi faţă de dispoziţia

nr.1424/20 iunie 2007 emisă de către Primăria Oraşului Băile Olăneşti,

împrejurare raportat la care în nici un caz ei nu pot ataca această

dispoziţie în condiţiile art.24 din Legea nr.10/2001, redevenit art.26 după

republicarea acestei legi şi aceasta pentru simplul motiv că Legea

nr.10/2001 conferă o atare posibilitate doar persoanelor îndreptăţite în

favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziţie sau decizie, iar nu şi

unor terţe persoane.

Astfel, în redactarea iniţială a Legii nr.10/2001, art.24 alin.7 şi

8 prevedea: (7) „dacă oferta este refuzată potrivit alin.3, persoana

îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin.1 în termen de

30 zile de la data comunicării acesteia”; (8) „competenţa de soluţionare

revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se

află sediul unităţii deţinătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor

legale de atac”.

După republicarea Legii nr.10/2001, ca urmare a

modificărilor ce au fost aduse prin Legea nr.247/2005, O.U.G.

nr.209/2005, Legea nr.263/2006 şi Legea nr.74/2007, art.24 a devenit

art.26, prevăzând în alin.3 că: „decizia sau după caz dispoziţia motivată

de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi

atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a

tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau

după caz ale entităţii investită cu soluţionarea notificării în termen de 30

zile de la comunicare”.

Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri

reparatorii în baza Legii nr.10/2001 şi în favoarea căreia a fost emisă

respectiva Decizie sau Dispoziţie poate ataca în instanţă în condiţiile

art.26 alin.3 acea dispoziţie, ipoteză în care într-adevăr competenţa

materială de soluţionare ar reveni în primă instanţă tribunalului.

În schimb, în situaţia de faţă în care o dispoziţie emisă în

favoarea unei persoane îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii

nr.10/2001 este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în

favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea egalităţii şi valabilităţii

acesteia se va putea face în condiţiile dreptului comun şi în nici un caz în

condiţiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001.

Terţa persoană are astfel la îndemână o acţiune în constatarea

nulităţii absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe

prevederile Legii nr.10/2001, chiar dacă aceasta susţine şi emite pretenţii

proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate.

O atare acţiune în constatarea nulităţii absolute de drept

comun este în competenţă de primă instanţă a judecătoriei, conform art.1

pct.1 şi art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă şi nicidecum în competenţa

de primă instanţă a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea

litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001,

republicată.

Este ştiut că normele de competenţă sunt de strictă

interpretare, astfel încât în măsura în care prin aceste dispoziţii legale

speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei

instanţe, a anumitor cereri, competenţa revine judecătoriei ca instanţă de

drept comun.

Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii

nr.10/2001, o dispoziţie expresă prin care să stabilească în favoarea

tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare sau în

constatarea nulităţii absolute, introdusă de terţi împotriva deciziilor emise

în baza acestei legi.

Astfel, în lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens,

derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă,

competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii în anulare sau în

constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva deciziilor emise

în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienţilor, revine judecătoriei

ca instanţă de drept comun.

Întrucât instanţa s-a pronunţat pe această excepţie absolută

privind competenţa, cererea de intervenţie urmează a fi avută în vedere

de către prima instanţă la stabilirea cadrului procesual.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispoziţiilor art.297 alin.2

Cod procedură civilă  a admis apelul declarat de reclamanţi şi a anulat

sentinţa cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria

Rm.Vâlcea.

Domenii speta

Spete similare