Procedura insolvenţei. inadmisibilitatea declaraţiei de creanţă asupra patrimoniului debitoarei derivată dintr-o sentinţă prin care s-a validat poprirea asupra sumelor datorate de un salariat al său.

PROCEDURA INSOLVENŢEI. INADMISIBILITATEA

DECLARAŢIEI DE CREANŢĂ ASUPRA PATRIMONIULUI

DEBITOAREI DERIVATĂ DINT-O SENTINŢĂ PRIN CARE

S-A VALIDAT POPRIREA ASUPRA SUMELOR DATORATE

DE UN SALARIAT AL SĂU.

-art. 3 alin. 7, art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenţei

Potrivit art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006, creditorul este

definit ca orice persoană fizică sau juridică, persoană care deţine

un drept de creanţă asupra averii debitorului.

Ca urmare, creanţa trebuie să fie împotriva patrimoniului

societăţii comerciale aflate în procedura insolvenţei, nu împotriva

unui salariat al acesteia, pentru care s-a înfiinţat şi validat

poprirea, persoana fizică râmânând continuare debitorul

obligaţiei de restituire a sumelor pretinse, terţul poprit fiind

îndatorat doar să oprească sumele ce ar trebui să le plătească

salariatului său, fără a opera o schimbare de debitor.

Terţul poprit este dator ca în baza legii să

indisponibilizeze sumele de bani cuvenite salariatului său şi să le

transmită creditorului acestuia, situaţie care nu este de natură a

schimba natura obligaţiei sale şi convertirea sa într-un debitor

direct.

( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 759/R-

C/12 septembrie 2008 )

Constată că prin sentinţa comercială nr.276/F/9.04.2008,

Tribunalul Comercial Argeş a respins contestaţia formulată de către

contestatoarea T.C.  SA Bucureşti împotriva tabelului preliminar al

creanţelor reţinute în sarcina debitoarei SC M.S. SRL Piteşti., reţinându-

se că suma pretinsă este datorată de un terţ, angajat al debitoarei, ci nu de

către aceasta. Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat

recurs contestatoarea, care a criticat-o sub următoarele aspecte:

C.L.M. avea calitatea de salariat a debitoarei fiind angajat în

funcţia de director începând cu data de 01.01.2004, fiind şi asociat în

cadrul acestei firme.

În condiţiile în care s-a admis cererea de înfiinţare a popririi,

creanţa sa trebuia înscrisă în tabelul creditorilor pentru că SC T.C s-a

subrogat în drepturile de creanţă ale lui C.L.M. faţă de SC M.S. SRL.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se

încadrează în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât şi sub toate

aspectele, în temeiul art.3041 Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006, creditorul este

definit ca orice persoană fizică sau juridică, persoană care deţine un drept

de creanţă asupra averii debitorului.

Ca urmare, creanţa trebuie să fie împotriva patrimoniului

debitorului, cu alte cuvinte datoria să fie a acestuia.

Este evident că, în speţă, nu suntem în prezenţa unui drept de

creanţă asupra averii falitei, întrucât nu este vorba de o datorie a sa,

societatea comercială având doar calitatea de terţ poprit, executarea silită

derulându-se faţă de debitorul contestatoarei, numitul C.L.M.

Persoana fizică este în continuare debitorul obligaţiei de

restituire a sumelor pretinse de recurentă, terţul poprit fiind îndatorat

doar să oprească sumele ce ar trebui să le plătească salariatului său, fără a

opera o schimbare de debitor.

Întrucât nu are calitatea de debitoare, ci doar de terţ poprit, 

nu existau condiţii pentru admiterea contestaţiei şi înscrierea la masa

credală a contestatoarei, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 31

din Legea nr.85/2006.

Faptul că C.L.M. ar fi fost salariat şi asociat în cadrul terţului

poprit – societate aflată în faliment – nu  este de natură a schimba

raporturile juridice dintre părţi şi calităţile avute, singurul debitor al

contestatoarei fiind această persoană fizică ci nu terţul poprit.

Terţul poprit este dator ca în baza legii să indisponibilizeze

sumele de bani cuvenite salariatului său şi să le transmită creditorului

acestuia, situaţie care nu este de natură a schimba natura obligaţiei sale şi

convertirea sa într-un debitor direct.

Deschiderea procedurii insolvenţei, chiar la un moment

ulterior înfiinţării popririi nu conduce la crearea unui drept de creanţă

asupra averii debitorului – terţ poprit în procedura executării silite.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea

în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare