La data de 4 septembrie 2008, reclamanta s.e. a formulat acţiune divorţ, împotriva pârâtului s.c., solicitând atât desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 11 noiembrie 1995, precum şi încredinţarea celor trei copii minori rezultaţi ...

La data de 4 septembrie 2008, reclamanta S.E. a formulat actiune divort,

împotriva pârâtului S.C., solicitând atât desfacerea casatoriei încheiata de parti

la data de 11 noiembrie 1995, precum si încredintarea celor trei copii minori

rezultati din relatiile partilor de casatorie, obligarea pârâtului la plata pensiei de

întretinere în favoarea copiilor, reclamanta sa revina la numele avut anterior

casatoriei, acela de „R.”, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu pârâtul în anul

1995 si din relatiile de casatorie au rezultat patru copii: E.C., C.D., I.N. si N.I.

La scurt timp de la încheierea casatoriei, a aratat reclamanta, între cei doi soti

au aparut neîntelegeri, datorita comportamentului necorespunzator al pârâtului,

care o lovea, îi adresa cuvinte injurioase si cauta motive de cearta. De-a lungul

casatoriei a fost nevoita sa plece de mai multe ori din  domiciliul conjugal, iar în

anul 2006 a plecat, împreuna cu minorii, la parintii sai, data de la care sunt

despartiti în fapt.

Prin sentinta civila nr.5634 din 15 octombrie 2008, pronuntata de Judecatoria

Slatina, a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale, invocata din oficiu si

s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei

Râmnicu Vâlcea, dat fiind faptul ca ultimul domiciliu comun al sotilor a fost în

comuna Daesti, judetul Vâlcea, localitate care se afla în circumscriptia

teritoriala a Judecatoriei Rm.Vâlcea.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Râmnicu Vâlcea sub

nr.8303/288/2008.

La cererea partilor, în cauza s-a administrat proba testimoniala, fiind audiati

martorii R.I.G., R.V.C., propusi de reclamanta si B.M. si C.V., propusi de pârât.

De asemenea, s-au efectuat anchete sociale la domiciliile actuale ale sotilor.

Prin sentinta civila nr.444 din 23 ianuarie 2009, Judecatoria Râmnicu Vâlcea a

admis în parte actiunea formulata de reclamanta S.E., a dispus desfacerea

casatoriei din vina ambilor soti, a încredintat mamei spre crestere si educare

pe minorul I.N. si tatalui minorului pe minorii E.C. si C.D., compensând

obligatiile reciproce de întretinere ale parintilor fata de minori; a dispus ca

reclamanta sa revina la numele purtat anterior casatoriei, acela de „R.” si s-a

luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Partile s-au casatorit la data de 11 noiembrie 1995 si din relatiile de casatorie

ale acestora au rezultat patru copii.

Din declaratiile martorilor audiati în cauza a rezultat ca sotii s-au separat în fapt

în urma cu trei ani de zile, moment de la care nu s-a mai încercat reluarea

relatiilor de familie. Cu privire la cauzele ce au condus la despartirea sotilor,

declaratiile martorilor sunt contradictorii. Astfel, martorii propusi de reclamanta

(fratii acesteia) au sustinut ca neîntelegerile dintre parti au fost determinate de

comportamentul violent al pârâtului, ca acesta o batea si îi adresa cuvinte

insultatoare, ca nu muncea în mod constant, ca era excesiv de gelos,

suspectând-o pe reclamanta ca ar întretine relatii intime cu diversi barbati.

Aceeasi martori au declarat ca pâna la separarea definitiva  sotilor, reclamanta

a fost nevoita sa plece din domiciliul conjugal cu copii la parintii sai, dar de

fiecare data pârâtul venea dupa ea si o determina sa se reîntoarca, promitând

ca-si va schimba comportamentul, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe de alta parte,

martorii propusi de pârât au declarat ca reclamanta se face vinovata de

destramarea casniciei, întrucât în timp ce locuia cu pârâtul a întretinut relatii

extra conjugale cu diversi barbati.

Este cert ca intre soti nu mai exista sentimente de dragoste, respect, sprijin

moral si material, continuarea casatoriei fiind vadit imposibila pentru amândoi.

Apreciind ca ambii soti se fac vinovati de destramarea casatoriei

(comportamentul violent al sotului, infidelitatea sotiei), în temeiul art.38 alin.1

Codul familiei si art.617 Cod procedura civila, instanta a admis în parte

actiunea formulata de reclamanta si a dispus desfacerea casatoriei din vina

ambilor soti, urmând ca în conformitate cu disp. art.40 alin.3 Codul familiei,

reclamanta sa revina la numele avut anterior casatoriei, acela de R.

Conform actelor dosarului, din casatoria partilor au rezultat patru copii: E.C., n.

la data de 22.09.1996, C.D., n. la data de 27. 06.2001, I.N., n. la data

de02.09.2007 si N.I., n. la data de03.12.1998. Dupa separarea în fapt a sotilor,

în urma cu aproximativ 3 ani de zile, reclamanta s-a stabilit cu doi dintre copii,

respectiv, C.D. si I.N., în satul Trepteni, comuna Vitomiresti, judetul Olt, într-un

imobil compus din trei camere si dependinte. În acelasi imobil locuiesc

concubinul reclamantei si fratele acestuia cu sotia. Relatia dintre copii si

mama, concubin si familia extinsa a acestuia se bazeaza pe respect, afectiune

reciproca si întelegere.

Ceilalti doi copii, rezultati din casatoria cu pârâtul, respectiv, fetita în vârsta de

12 ani si baiatul în vârsta de 10 ani au ramas în grija tatalui, în comuna Daesti,

judetul Vâlcea. Imobilul în care locuiesc este compus din trei camere si hol,

este electrificat, curat, dotat cu strictul necesar.

Reclamanta a solicitat, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, sa-i fie

încredintati spre crestere si educare minorul I.N., nascut la data de 02.09.2007,

care deja se afla la ea,  dar si minora C.E., care se afla la tata, urmând ca

celalalt minor sa fie încredintat tatalui.

La rândul sau si tatal a solicitat sa i se încredinteze spre crestere si educare

fetita si baiatul, care deja sunt la el.

 Audiata în Camera de Consiliu, aceasta din urma si-a exprimat optiunea de a

ramâne în continuare în grija tatalui sau, împreuna cu celalalt frate, precizând

ca se înteleg foarte bine, în timp ce pe mama nu a vazut-o de 2 ani de zile.

Fata de probatoriul administrat, instanta a apreciat ca este în interesul superior

al copiilor, astfel cum acesta a fost instituit prin Legea nr.272/2004, privind

protectia si promovarea drepturilor copilului, ca acestia sa locuiasca în

continuare în mediul în care au crescut si s-au obisnuit, alaturi, fiecare, de

parintele care i-a îngrijit, fara ca aceasta masura sa-i împiedice ca pe viitor sa

dezvolte între ei o relatie buna, sa colaboreze , sa se viziteze.

În consecinta, în temeiul art. 42 Codul familiei, instanta a încredintat mamei,

spre crestere si educare pe minorul I.N., iar tatalui, pe minorii C.E. si D.C.,

obligatiile reciproce datorate de parinti pentru întretinerea lor, urmând a fi

compensate.

Prin Încheierea nr.551/10.04.2009, pronuntata de Judecatoria Râmnicu Vâlcea

s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentintei civile

nr.444/23.01.2009, în privinta alin.3, încredintând mamei spre crestere si

educare pe minorii: I.N. nascut la 2.09.2007 si N.I., nascut la 03.12-.1998, iar

tatalui pe minorii: E.C., nascuta la 22.09.1996 si C.D., nascut la 27.06.2001.

Împotriva sentintei a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate,

sustinând ca s-a omis repartizarea corecta a minorilor, solicitând încredintarea

si a minorului C.D., chiar daca minora E.C. a cerut sa ramâna la tata, neavând

nimic împotriva.

Pentru aceste motive, apelanta a solicitat schimbarea sentintei în sensul celor

solicitate.

Prin decizia civila nr.201/A/09.10.2009, pronuntata de Tribunalul Vâlcea, a fost

respins apelul declarat de catre reclamanta.

Pentru a se pronunta astfel instanta de apel a retinut urmatoarele::

Prima instanta a pronuntat hotarârea având în vedere probele administrate si a

apreciat, în mod corect, situatia de fapt, deoarece a retinut ca cei doi minori

C.D. si E.C. si-au manifestat dorinta de a locui la tata în continuare si faptul ca

acestia se înteleg foarte bine.

În consecinta, instanta de fond nu a omis sa repartizeze pe minorul C. mamei,

ci a facut o apreciere corecta a vointei minorilor ce au fost audiati în camera de

consiliu. Modalitatea stabilita de instanta este cea optima si raspunde

interesului superior al copilului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.E., criticând-o pentru

nelegalitate si netemeinicie, invocând dispozitiile art.304 pct.6,7 si 9 Cod

procedura civila.

În motivarea recursului, recurenta sustine ca a apelat sentinta de la fond numai

în legatura cu solutionarea capatului de cerere, privind încredintarea minorilor,

însa tribunalul a aplicat si interpretat gresit legea, mentinând solutia dispusa de

instanta de fond, cu multa superficialitate, în legatura cu încredintarea minorilor

spre crestere si educare.

Recurenta mentioneaza ca, înca de la instanta de fond a aratat ca din

casatoria cu pârâtul au rezultat patru minori, aceasta solicitând sa-i fie

încredintati minorii: C.D. si I.N., aflati deja în grija acesteia. Însa instanta a

facut o grava confuzie cu privire la repartizarea copiilor, în ciuda probelor

existente, din care rezulta care dintre minori se afla la recurenta si care se afla

la intimat, acesta din urma fiind de acord cu încredintarea minorilor, asa cum

acestia erau deja repartizati.

Se mentioneaza ca, instanta de fond chiar a uitat sa încredinteze pe unul dintre

minori, greseala reparata printr-o încheiere de îndreptare eroare material,

eroare preluata de instanta de apel, cu motivarea ca minorii: C.D. si E.C. si-au

manifestat dorinta de a locui în continuare la tata.

În alta ordine de idei se sustine ca minorul C.D., nu a fost audiat, cum gresit s-

a consemnat, iar minorul N.I., aflat în grija tatalui a fost încredintat recurentei,

cu toate ca, atât martorii cât si anchetele sociale confirma faptul ca recurenta

are în îngrijire pe cei mai mici copii: C.D. si I.N.

Recurenta considera ca era normal sa se tina cont de dorinta si întelegerea

parintilor cu privire la încredintarea copiilor, având în vedere ca s-au obisnuit

cu cei din jurul lor, cu mediul în care au trait, dispozitiile art.100 alin.3 Codul

familiei fiind aplicabile, numai în situatia în care parintii nu se înteleg cu privire

la stabilirea domiciliului copilului minor.

Curtea a admis recursul, a casat decizia atacata si a trimis cauza spre

rejudecare la acelasi tribunal, retinând urmatoarele:

Prin decizia pronuntata, Tribunalul Vâlcea nu a facut o analiza proprie a

probelor administrate, ci a preluat motivarea instantei de fond, aratând ca

prima instanta a pronuntat hotarârea, având în vedere probele administrate si a

apreciat, în mod corect, situatia de fapt, retinând ca cei doi minori, C.D. si E.C.,

si-au manifestat dorinta de a locui la tata.

De asemenea, instanta de apel arata ca instanta de fond nu a omis sa

repartizeze pe minorul C. mamei, ci a facut o apreciere corecta a vointei

minorilor, care au fost audiati în camera de consiliu.

Din motivarea lapidara si superficiala, rezulta ca instanta de apel nu a facut o

analiza proprie a probelor administrate, neexistând o constatare directa si

proprie a acestei instante, care se rezuma doar, la a prelua câteva idei din

motivarea instantei de fond, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului

cauzei, fiind incidente în cauza dispozitiile art.312 alin.5 teza I Cod procedura

civila, impunându-se casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Aceste aspecte, respectiv superficialitatea motivarii deciziei recurate si

necercetarea fondului cauzei si a probelor administrate rezulta si din faptul ca

instanta de apel nu a retinut faptul ca minorul N.I., nascut la 03.12.1998, nu a

fost audiat în camera de consiliu, multumindu-se sa mentioneze ca minorii au

fost audiati în camera de consiliu, fara a se mentiona care dintre cei patru

minori au fost audiati si mentionându-se gresit numele de C., ca fiind numele

minorului pe care instanta de fond nu a omis sa îl repartizeze, în conditiile în

care niciunul dintre cei patru copii nu poarta acest nume.

Pe de alta parte, instanta de apel nu a observat ca, într-adevar, instanta de

fond a omis sa îl încredinteze spre crestere si educare pe minorul N.I., nascut

la 03.12.1998, situatie îndreptata prin încheierea de îndreptare eroare

materiala, dispusa prin încheierea nr.551/10.04.2009 (fila 29 dosar fond).

Cu prilejul rejudecarii, instanta va dispune audierea în camera de

consiliu si a minorului N.I., urmând a avea în vedere si celelalte critici formulate

în recurs, referitoare la modalitatea de încredintare spre crestere si educare a

celor patru minori.

CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

8. Plenitudinea de competenta a instantei de judecata în înlocuirea sanctiunilor

disciplinare.

Art. 266 din Codul muncii

 Potrivit dispozitiilor art. 266 din Codul muncii, angajatorul stabileste sanctiunea

disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare savârsite de

salariat, având în vedere urmatoarele: împrejurarile în care fapta a fost

savârsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare,

comportarea generala în serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni

disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau detaliere a

dispozitiilor art. 61 din acelasi act normativ, ci constituie temeiul juridic al

concedierii salariatului pentru o abatere disciplinara de o gravitate redusa, dar

din care rezulta vointa constanta a angajatului de a încalca obligatiile de

serviciu.

Desi initial, în jurisprudenta s-a decis ca instanta de judecata nu este

îndreptatita sa adopte o alta solutie, de exemplu sa înlocuiasca desfacerea

disciplinara a contractului de munca cu o sanctiune mai usoara, deoarece

stabilirea si aplicarea sanctiunilor disciplinare este atributul exclusiv al

conducerii unitatii, în prezent, aceasta opinie este una minoritara.

Aceasta deoarece într-o societate democratica, aplicarea legii, în cazul de fata

art. 266 Codul muncii, nu poate fi sustrasa controlului judecatoresc.

Mai mult decât atât, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este

constanta în promovarea preeminentei dreptului, considerând puterea

discretionara atribuita unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o

înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în conditiile stabilirii de criterii concrete

pentru aprecierea sanctiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicata,

împiedicarea instantei de a observa respectarea lor le lipseste de orice

valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al

angajatorului si constituie în plus o încalcare a art.6 din Conventia Europeana

a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justitie.

În concluzie, instanta de judecata are aptitudinea legala de a înlocui o

sanctiune disciplinara cu una mai usoara.

(Decizia civila nr.1308/R-CM din 02 octombrie 2009)

Domenii speta

Spete similare