Abuz de încredere. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune. Consideraţii.

Decizie 520 din 09.10.2008


Abuz de încredere. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune. Consideraţii.

Primirea în detenţie  a unei sume de bani de la victimă  printr-un  consimţământ viciat al acesteia, cauzat  de mijloace de inducere în eroare, respectiv achitarea contravalorii mărfii  cumpărate  de la un terţ,  întruneşte  elementele  constitutive  ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de  art.215 alin.1 Cod penal şi  nu  a infracţiunii de abuz  de încredere, prevăzută  de art. 213 Cod penal.

Secţia penală – Decizia penală nr. 520/09 octombrie 2008

Prin sentinţa penală nr. 442/30.03.2007  a Judecătorie  Alba, a fost  condamnat  inculpatul C.C. la 1000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii  prevăzută  de art.213 Cod penal  cu aplicarea  art. 37 litera b Cod penal.

Prima instanţă  a reţinut în fapt că la 25 martie 2002, inculpatul  s-a oferit să-i achiziţioneze  victimei o cantitate de BCA, sens  în care  s-au deplasat la  depozitul  societăţii.

Inculpatul a primit de la victimă suma de 4000000 lei ROL, destinate achitării  contravalorii mărfii, sumă cu care acesta a părăsit incinta SC M. SA  Deva  fără  a efectua plata.

Împotriva sentinţei a declarat  apel Parchetul  de pe lângă  Judecătoria  Deva, aducându-i  critici  pentru nelegalitate sub aspectul încadrării  juridice  a faptei reţinute în  sarcina inculpatului şi care în opinia Parchetului constituie infracţiunea de furt calificat, inculpatul neavând nici posesia şi nici detenţia  bunului, ci doar un  contact  material  asupra  sumei  de 400 lei  RON remise  de către  partea vătămată  pentru a efectua  plata  cantităţii  de BCA  achiziţionată de la SC M. SA Deva.

Prin decizia penală nr. 319/A/2007 pronunţată  de Tribunalul Hunedoara în dosar  nr.864/221/2006 s-a  dispus  respingerea  ca nefondat  a apelului Parchetului  de pe lângă Judecătoria  Deva, cu  argumentaţia  că  prima instanţă  a  dat o  apreciere concretă probelor administrate şi o interpretare judicioasă a exigenţelor art.213 Cod penal.

Decizia Tribunalului Hunedoara  a fost  atacată  cu recurs de către Parchetul de pe lângă acesta instanţă, pentru aceleaşi  considerente ca şi cele expuse în apel.

Recursul  este fondat în ceea ce priveşte greşita încadrare a faptei.

Curtea reţine că  inculpatul  a prezentat că  adevărata faptă de a  efectua o  plată,  folosind ca mijloc de inducere în eroare  contactarea martorului SA, pe care l-a  rugat să transporte  cantitatea  de 3,6 mc BCA,  precum şi  încărcarea materialului  de construcţie în autocamion deşi acesta luase rezoluţia infracţională de a-şi însuşi bani  şi a nu  plăti marfa, sens în care a  părăsit incinta societăţii, ulterior sustrăgându-se urmăririi penale.

Mijloacele  de inducere în eroare au prezentat  o aparenţă de veridicitate, victima crezând  că există  o deplină concordanţă între  plata  contravalorii BCA şi intenţia inculpatului.

În speţă  nu sunt întrunite  elementele  constitutive ale infracţiunii  de abuz de  încredere,  deoarece inculpatul a primit banii  în detenţie  printr-un  consimţământ  viciat  al  victimei  cauzat  de  mijloace  de inducere  în eroare, respectiv afirmaţia  că merge  să achite  contravaloarea  mărfii  şi nici  infracţiunea de  furt, deoarece  inculpatul a luat  banii  din posesia victimei cu  consimţământul  acesteia, dar prin  crearea unei  false reprezentări asupra realităţii , partea vătămată L.A. fiind indusă în eroare.

Recursul a fost admis, iar  hotărârea instanţei de fond  şi de apel casate, sub  aspect penal a faptei cu consecinţa  schimbării încadrării  juridice din  infracţiunea  de abuz  de încredere  prevăzută de  art.213 Cod penal  în infracţiunea prevăzută de  art. 215 alin.1 Cod penal  şi a condamnării inculpatului C.C.  la 6 luni  închisoare  pentru  săvârşirea infracţiunii  de înşelăciune.