Mărturie mincinoasă. Cauza de nepedepsire reglementată de art. 260 al. 2 Cod penal. Cauza de reducere a pedepsei prevăzută de al. 3 al art. 260 Cod penal. Diferenţe. Momentul la care intervine retragerea mărturiei mincinoase.

Decizie 664 din 03.11.2009


Mărturie mincinoasă. Cauza de nepedepsire reglementată de art. 260 al. 2 Cod penal. Cauza de reducere a pedepsei prevăzută de al. 3 al art. 260 Cod penal. Diferenţe. Momentul la care intervine retragerea mărturiei mincinoase.

Exonerarea de răspundere  penală are loc doar dacă retragerea  mărturiei mincinoase intervine  cel mai târziu  înainte  de pronunţarea  unei hotărâri  judecătoreşti, fiind  fără relevanţă faptul că instanţa  nu  a pronunţat soluţia  pe baza  declaraţiei mincinoase.

Orice retragere a mărturiei mincinoase  intervenită după pronunţarea  unei hotărâri poate avea  ca  efect  doar  reducerea  pedepsei conform  art.260 alin.3 Cod penal raportat la art. 76 Cod  penal.

Secţia penală-decizia penală nr. 664/03 noiembrie 2009

Prin sentinţa  penală nr. 229/2008 pronunţată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. 1202/203/2008 a fost  condamnat inculpatul B.D. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii  prev. de art. 260 al. 1 C.p. , în  condiţiile art. 41 al. 2 C.p.  şi art. 37 lit. a C.p.

Potrivit art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 113/2006 a Judecătoriei Cîmpeni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de  1 an şi 10 luni închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă a fost  condamnată  şi inculpata D.N.M. la  2 luni  închisoare pentru  săvârşirea infracţiunii  prev. de art. 260 al. 1 C.p., în condiţiile art. 41 al. 2 C.p., cu reţinerea art.  74  al  1 lit. a, c şi al.  2 C.p., precum  şi art. 76  al. 1 lit.  d C.p.

Pentru a pronunţa  această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că ambii inculpaţi, în dosarul nr. 42/203/2007 al Judecătoriei  Cîmpeni,  atât la organele  de urmărire penală, dar şi în instanţă au afirmat mincinos, că  în data de  22. 08.2007,  autoturismul  cu nr. de înmatriculare AB 02 – VPP , a fost condus  de către B.D. şi  nu de către B. Do. Cei  doi inculpaţi au  făcut afirmaţii nesincere,  referitoare la  împrejurări esenţiale,  mai exact cele care pot  să stabilească  dacă la data respectivă  autoturismul  a fost sau nu  condus  de către B. Do., iar prin aceasta cei doi inculpaţi au adus  atingere valorii înfăptuirii justiţiei  care  reclamă  probitate  şi sinceritatea celor ascultaţi  ca martori într-o  cauză  penală.

Împotriva  acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii  D.N.M.  şi B.D.

Prin decizia penală nr.79/A/2009  pronunţată de  Tribunalul Alba  în dosar  nr.1202/203/2008 s-a admis  apelul formulat de inculpatul B.D., s-a desfiinţat  sentinţa penală atacată în ce priveşte  soluţia de condamnare  faţă de acesta şi procedând la o nouă  judecată în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2  lit. b rap. la art. 10 lit. i/1 C.p.p. a fost încetat procesul  penal pornit împotriva  inculpatului B.D. pentru săvârşirea  infracţiunii  de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C.p. cu  aplicarea art. 41 al. 2 C.p. şi art. 37 lit. a C.p.

S-a respins  cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpata  D.N. şi s-a respins ca tardiv formulat  apelul formulat de inculpată împotriva S.p. nr. 229/2008 pronunţată  de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. 1202/203/2008.

În motivare instanţa  de apel a  reţinut  că în dosarul nr. 42/203/2008 al Tribunalului Alba, inculpatul B.D. şi-a retras declaraţia mincinoasă dată în  favoarea fratelui său, iar în atare  situaţie  a intervenit  cauza de nepedepsire  prev. de art. 260 al. 2 Cp, a doua ipoteză.

Această retragere a intervenit la data de 23.03.2009 după pronunţarea  unei soluţii  în dosar nr. 42/203/2008, dar, aşa cum s-a arătat în  doctrină (Tdirel Toader . Drept Penal. Partea Specială, ediţia a 2-a , revizuită, 2007, p. 235)  făptuitorul  beneficiază de cauza de nepedepsire chiar dacă  îşi retrage  mărturia mincinoasă  după ce s-a dat  o altă soluţie, dar nu ca urmare a mărturiei mincinoase.

S-a apreciat că este situaţia făptuitorului din prezentul  dosar a cărui declaraţie  mincinoasă  nu a  stat la baza pronunţării soluţiei din  dosar  nr. 42/203/2008, ci dimpotrivă, a  fost  înlăturată,  necoroborându-se  cu alte probe.

Împotriva  deciziei  au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpata D.N.M.

Parchetul  de pe lângă  Tribunalul Alba  a solicitat casarea deciziei atacate  şi condamnarea  inculpatului B.D. în baza  art.260 al.1 Cod  penal, în condiţiile  art.260  al.3  Cod penal.

Recursul  declarat  de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba  este fondat.

Curtea a reţinut că  nu sunt  incidente  în cauză dispoziţiile art.260 al.2  Cod penal şi  a  căror  aplicare a avut drept  consecinţă greşita  achitare a inculpatului  B.D. pentru săvârşirea  infracţiunii de  mărturie  mincinoasă prev. de art.260 alin.1  Cod penal.

Instanţa  de apel  a interpretat în mod greşit  dispoziţiile  art.260 al.2  Cod penal , în sensul că retragerea  mărturiei  mincinoase după  pronunţarea unei hotărâri, care  nu a fost dată ca urmare a mărturiei mincinoase,  reprezintă o cauză  de nepedepsire  şi nu o cauză  de  reducere a pedepsei.

Interpretarea  de mai sus este  greşită, dispoziţiile  art.260  alin.2  Cod procedură penală având  în vedere  două situaţii distincte în care  nu este  pedepsit inculpatul: prima se referă la  situaţia  în care  mărturia  mincinoasă a fost retrasă  până la  pronunţarea  unei hotărâri, iar  a doua  se referă la situaţia  în care  mărturia  mincinoasă a fost  retrasă înainte  să se  dea o altă soluţie, ca  urmare  mărturiei  mincinoase.

Sintagma „ca urmare a  mărturiei mincinoase” nu se referă şi la  hotărârea  judecătorească  pronunţată, ci numai la  pronunţarea  oricărei  alte soluţii, cu excepţia hotărârii  judecătoreşti.

Inculpatul poate fi exonerat  de răspundere  penală doar dacă retragerea  mărturiei mincinoase intervine  cel mai târziu  înainte  de pronunţarea  unei hotărâri  judecătoreşti, fiind  fără relevanţă faptul că instanţa  nu  a pronunţat soluţia  pe baza  declaraţiei mincinoase.

Orice retragere a mărturiei mincinoase  intervenită după pronunţarea  unei hotărâri poate avea  ca  efect  doar  reducerea  pedepsei conform  art.260 alin.3 Cod penal raportat la art. 76 Cod  penal.

Având  în vedere  că inculpatul B.D. a retractat mărturia mincinoasă după pronunţarea  unei hotărâri în dosarul penal  nr.42/203/2007, acesta  nu mai poate  beneficia  de  cauza de nepedepsire prev. de art.260  alin.2 Cod penal, ci doar  de  reducerea  pedepsei, prev. de art.260 alin.3 Cod  penal.